sâmbătă, 29 octombrie 2011

Mainile cele mai lungi




Într-o revistă de ştiinţă, un învăţat a pus odată întrebarea: care oameni şi care popoare ar avea mâinile cele mai lungi? S-au strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii ar avea mâinile cele mai lungi, alţii că popoarele din Răsărit, alţii că hoţii de buzunare. Între răspunsuri a fost însă şi unul ciudat care zicea aşa: ,”Eu cred că mâinile cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toată inima lui Dumnezeu, pentru că mâinile acestor oameni ajung până la cer şi iau de acolo prin rugăciune tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut, de pildă, Ilie proorocul, care şi-a întins mâinile în semn de rugăciune şi a încuiat cerul şi iarăşi l-a descuiat prin rugăciune’’.

Minunat răspuns ! Să ne fie şi nouă de învăţătură

Pr. arhim. Andrei Coroian, stareţul Mănăstirii Nicula

Părinte, de ce cinstim noi, creştinii, Sfânta Cruce?
  • Pr. arhim. Andrei Coroian, stareţul Mănăstirii Nicula



    • Aş putea să răspund printr-o altă întrebare: "Cum să nu o cinstim?" Este aproape inadmisibil şi imposibil să nu o cinstim, pentru că omul este făcut în Cruce. Părintele Daniel Tudor, întemeietorul mişcării "Rugul aprins", are poate cele mai profunde meditaţii despre Sfânta Cruce şi spune aşa: "Crucea este temeiul lumii, totul este făurit prin Cruce", şi mai zicea: "Crucea este începutul şi sfârşitul". Dumnezeu-Tatăl însuşi îşi asumă crucea creaţiei, apoi Dumnezeu-Fiul îşi asumă crucea răscumpărării, mântuirii omului. Prin Cruce a biruit iadul, moartea şi păcatul şi a deschis porţile Împărăţiei cereşti, iar la Înălţare a trimis pe Duhul Sfânt, care îşi ia crucea conducerii Bisericii, inima Bisericii, care îi inspiră pe conducătorii văzuţi ai Bisericii. Şi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, Duhul Sfânt îşi asumă şi Crucea mântuirii noastre personale, se roagă în noi.
      Istoric vorbind, temeiul Sfintei Cruci porneşte de la revelaţia împăratului Constantin cel Mare, căruia, înaintea luptei cu Maxenţiu, i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci cu mesajul: "Prin acest semn vei învinge!" Sfântul Constantin a primit această descoperire şi a pus peste tot semnul Sfintei Cruci şi a intrat biruitor în Roma, dând Edictul de la Milano. El a dispus, prin mama sa, căutarea lemnului Sfintei Cruci. Aşa a început cultul Sfintei Cruci, însă temeiurile cinstirii ei sunt mult mai adânci în istoria omenirii. Vedeţi, când Sfânta Cruce era ascunsă în pământ şi nu se cinstea de către creştini, pentru că nu puteau din cauza persecuţiilor, ea se arată pe cer şi se impune, chiar unui mare împărat.
      Creştinii, astăzi, au o mulţime de modalităţi pentru a aduce cinstire Sfintei Cruci. Ce stări trebuie să îmbrace omul în faţa Sfintei Cruci?
      Crucea este simbolul iubirii dumnezeieşti, ea arată Sfânta Treime, prin care ne îmbrăcăm în puterea, în lumina şi în iubirea Sfintei Treimi. Trăirea noastră duhovnicească a devenit foarte naturală, omul, când se trezeşte din somn, primul lucru pe care îl face este semnul Sfintei Cruci şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a mai dat o zi. În Sfânta Liturghie, Sfânta Treime se mărturiseşte, direct sau indirect, de mai mult de 50 de ori.
      De ce ne facem semnul Sfintei Cruci?
      Semnul Sfintei Cruci semnifică tocmai iubirea noastră faţă de Sfânta Treime, faţă de Dumnezeu şi mărturisirea lui Dumnezeu Cel întrupat Care a iubit crucea ca obiect de suferinţă, care până atunci era lemn de ocară, mijloc de tortură. El a primit-o, a îmbrăţişat-o ca pe o mireasă şi a făcut-o lemn de sfinţenie. Prin Cruce s-a realizat mântuirea.
      Privind la Crucea Domnului Hristos, omul se vede aşa cum este, îşi vede şi posibilităţile creştine de a trăi fericit, prin răbdare, curăţie, prin post, prin rugăciune, dar în acelaşi timp vede şi opusul lor în faţa Crucii, vede şi ura câtă este în lume, vede şi mânia, uciderea, nedreptatea, bolile, necazurile pe care trebuie să şi le asume. Omul este condamnat la libertate, e tot timpul condamnat să aleagă, suntem condamnaţi şi în faţa Crucii să alegem să suferim din iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni sau să suferim din ură şi neglijenţă, din nepăsare, din prostie, pentru că nu există, în starea în care omul este acum, să nu trăim în suferinţă. Şi aceasta nu se poate decât prin Sfânta Cruce, pentru că omul se naşte din două realităţi, între plăcere şi durere. Se naşte în plăcere, sfârşeşte în durere, refuză durerea şi aleargă la plăcere şi, prin aceasta, îşi creşte durerea. Până nu îmbrăţişează durerea, adică crucea, de bunăvoie, din dragoste, omul va suferi mai mult căutând anumite plăceri din lumea aceasta.

      vineri, 28 octombrie 2011

      Aproapele de Pr. Teofil Paraian



      Sa nu uitam niciodata de om, de omul de laga noi, mai ales de omul de langa noi, pentru ca omul de langa noi este pus anume ca prin el sa ne inmultim iubirea. Se spune in Pateric - Sfantul Antonie cel Mare are cuvantul acesta - ca "de la aproapele vine si viata si moartea. Ca daca folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobandim si daca gresim fratelui, lui Hristos gresim", iar Cuviosul Ioan Colov spunea ca: "Nimeni nu cladeste o casa de la acoperis in jos, ci de la temelie in sus". Si intrebat fiind ce inseamna acest cuvant a zis: "Temelia este aproapele, ca pe el mai intai sa-l folosesc, pentru ca de el atirna toate poruncile lui Hristos". Deci indreptarea noastra, inaintarea noastra, depasirea de noi insine este in masura in care relatiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiati ai nostri, sunt bune. E ceva extraordinar de important si de frumos! Adica sa ne raportam la omul de langa noi. De altfel, cel mai important om din lumea aceasta pentru fiecare din noi este omul de langa noi, aproapele nostru, vecinul nostru. Se zice ca mai mult te folosesti de un vecin de aproape decat de fratele de departe.

      Putem sa ne silim sa iubim pe Dumnezeu si pe oameni cat putem noi mai mult si atunci suntem pe calea cea buna, suntem in cuprinsul fericirii, stim sa ne coboram la cel la care trebuie sa ne coboram si stim sa-l ridicam pe cel pe care trebuie sa-l ridicam. Cum se poate face aceasta o stie numai cel ce iubeste.

      Sa stiti ca noi cu iubirea fata de aproapele suntem foarte deficitari. Nu stiu cine ar putea zice ca iubeste pe aproapele ca pe sine insusi, ca urmareste binele aproapelui cum urmareste binele propriu. Chiar si in familie, nu totdeauna parintii sau copiii sunt dispusi sa renunte la ceva din partea lor ca sa se simta bine cei din jurul lor.

      Bineinteles ca aproapele nostru poate fi cineva si foarte departe de noi spatial dar pe care-l purtam in noi prin iubire.

      Si calugarul si mireanul pot sa foloseasca pe aproapele prin fapta buna care i se cere. Degeaba vrei sa castigi pe cineva prin ceva ce nu-ti cere el. Omul are nevoie de noi intr-o anumita directie, pentru o anumita chestiune. Daca nu-l folosim cum isi doreste, nu-l folosim deloc. Mai putem folosi pe aproapele indirect, cand acela nu are trebuinta de ceea ce am putea face noi pentru el, prin exemplul nostru bun si prin dragoste.

      Se spune ca la un om care cersea cineva i-a dat o floare. Niciodata nu s-a asteptat omul acela ca cineva sa-i dea o floare. N-a asteptat floarea, dar floarea l-a bucurat, pentru ca o floare spune ceva despre cel care o daruieste.

      Sfantul Evanghelist Marcu si Sfantul Evanghelist Luca, in legatura cu slabanogul de la Capernaum, spun ca cei patru care l-au adus pe acesta in fata Domnului Iisus Hristos, l-au adus prin acoperisul casei si l-au coborat in fata Domnului Hristos. Asta este ceea ce facem cand ajutam pe un om, il ducem in fata Domnului Hristos prin ceea ce facem noi pentru el.

      Sa ne gandim ca si noi avem o scaldatoare in care s-ar putea face minuni, si anume virtutea capabila de cunostinta, fapta cea buna care se intareste in suflet si care dupa aceea aduce cunostinta de Dumnezeu - si cunostinta de Dumnezeu este o bucurie. Sa ne gandim ca asa cum noi nu avem de multe ori gand intelept, asa altii nu ne au pe noi in ajutor cand am putea sa le fim omul de ajutor. Sa ne gandim la el. Sa ne gindim la binele pe care-l putem face si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi, Maica Domnului ne va fi ocrotitoare, sfintii ne vor ajuta cu rugaciunile lor, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne va da gandul cel bun care sa ne arunce in virtutea capabila de cunostinta, iar cunostinta cea de la Dumnezeu va fi pentru noi bucurie in toate zilele vietii noastre. Sunt multe suferinte in aceasta lume care au ca pricina pacatele. Noi insa nu suntem judecatorii oamenilor, ci suntem ajutatorii oamenilor. Noi trebuie sa facem ce a facut Domnul Hristos. Domnul Hristos nu l-a intrebat despre pacatele lui pe slabanogul de la Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viata lui de mai inainte ci a fost gata sa-l ajute si l-a ajutat si pe unul si pe celalalt. Si cu aceasta ne da un exemplu, sa fim si noi binevoitori, sa fim ajutatori. Nu vom fi vindecatori. Nu suntem in stare sa ne vindecam nici pe noi insine. Dar avem putere de a mangaia. Avem putere de a lumina, avem putere de a mangaia pe oamenii din jurul nostru in credinta, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revarsa iubirea fata de aceia care au trebuinta de ajutor si pe care ii parasesc cei multi.

      Nu ezitati unde stiti ca puteti ajuta cu ceva, unde stiti ca puteti interveni cu ceva nu numai dand ceva din mana, ci dand ceva din inima. Sfantul Isaac Sirul spune ca atunci cand ii dai cuiva ceva, veselia fetei tale sa fie mai mare decat darul pe care i-l dai. Sa simta omul ca vrei sa-l ajuti, ca esti alaturi de el, ca nu-l parasesti, ci stai cu bunavointa fata de el.

      Despre Maica Tereza din Calcuta se spune ca era odata langa un bolnav si curata niste rani care miroseau urat. Ea voia sa-l ajute pe omul acela care era in necaz si cineva care a trecut pe acolo i-a zis: "Eu n-as face asta nici pentru un milion de dolari". Si Maica Tereza a raspuns: "Nici eu, pentru un milion de dolari n-as face, dar pentru Dumnezeu fac!". Asta inseamna sa ai credinta, sa faci ceva ce n-ai face pentru lumea asta intreaga, dar pentru Dumnezeu faci. Si daca nu faci, sa stii ca esti in lipsa cu credinta. Dar daca ai credinta biruiesti si-l ajuti si pe altul sa biruiasca.

      Cand te lauzi si te trufesti, impingi pe celalalt in jos. Tu esti ceva si el nu e nimic, sau e neinsemnat fata de tine. Te scoti pe tine in sus si pe el il apesi in jos.

      Nu se poate sa fim cinstitori de Dumnezeu cata vreme nu suntem si cinstitori de oameni, mai ales cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu. Nu se poate sa-I slujesti lui Dumnezeu cata vreme ii ocolesti pe oamenii lui Dumnezeu, pe oamenii pe care Dumnezeu I-a pus sa fie martorii Lui in aceasta viata.

      Avand in vedere niste principii si tinand seama de niste repere, te poti modela dupa principiile respective si dupa reperele pe care le ai in vedere. Mi-aduc aminte, cand eram copil am auzit la biserica citindu-se la Apostol, din Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si am auzit cuvantul: "Datori suntem noi cei tari sa purtam slabiciunile celor slabi si nu noua sa placem. Ci fiecare sa faca spre placerea aproapelui intai ce-i bine spre zidirea lui" (Romani 15, 1-2). Si cand am auzit cuvintele acestea, le-am luat in seama si am ajuns intr-o imprejurare in care n-as fi vrut sa fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la camp, tata era absent din gospodarie, parca era-n armata, nu mai stiu ce s-a-ntamplat si trebuia sa mearga mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat sa am grija de copiii femeii aceleia, sa stau cu ei acasa si sa le port de grija si pe mine ma cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvantul Sfintului Apostol Pavel: "Nu noua sa placem, ci fiecare sa faca spre placerea aproapelui". In felul acesta te ajuta un principiu.

      Cat priveste raportarea la Dumnezeu, la oameni si la noi insine, in Mantuirea pacatosilor se spune: "Fata de Dumnezeu sa avem inima de fii, fata de aproapele sa avem inima de mama si fata de noi insine inima de judecator". As zice eu mai bine: minte de judecator.

      Fiecare om care ne vine in fata este un candidat la iubirea noastra. Pentru clipa in care ne intalnim cu el, pentru totdeauna, omul de langa noi este omul cel mai insemnat, este aproapele nostru si fiind aproapele nostru trebuie sa fim preocupati pentru binele lui.

      Un parinte de la noi de la manastire zicea: "Draga, pe om daca-l iei de bun, bun il gasesti, si daca-l iei de rau, tot pe acela, si rau il gasesti".

      In Pateric se spune ca un boier i-a dat unui sarac o haina, si saracul a luat haina si a vandut-o si a baut-o. Si atunci omul era ingrijorat: "Uite, eu i-am dat-o sa se imbrace si el a vandut-o si a baut-o", si era nemultumit si noaptea a avut un vis in care se facea ca i se arata Domnul Hristos imbracat cu haina pe care el a dat-o saracului si l-a intrebat pe binefacator: "Cunosti haina aceasta?" Si el a zis: "Da, Doamne, o cunosc, a mea este!". Si Domnul Hristos a zis: "Nu te intrista, Eu o port". Ei, constiinta aceasta vrea Domnul Hristos sa o formeze in viata oamenilor, sa avem in consideratie faptul ca ceea ce facem pentru omul de langa noi, pentru omul care are trebuinta de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mantuitorul si ne va fi de folos la Judecata de Apoi.

      Cea mai frumoasa rugaciune




      La Manastirea Cetatuia Negru Voda am gasit cea mai frumoasa rugaciune pe care am citit-o vreodata:

      "Doamne, da-mi puterea sa primesc cu sufletul linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine. Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si intareste-ma!

      Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca voia Ta sta asupra tuturora!

      Fie ca tot ce fac si tot ce spun, voia Ta sa-mi stapaneasca cugetul si simtirea iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta!

      Da-mi putere sa lucrez cu tarie si cu intelepciune fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu!

      Ajuta-ma Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea!

      Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert!

      Iar cand ma rog Tie fie ca Tu Insuti sa Fii cel care se roaga in mine!"
      Amin.

      RUCĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA ŞI CEA DE O FIINŢĂ TREIME

      Domnie una şi întreit strălucitoare, necuprinsă şi singură domnească Stăpânire în trei sori. Mulţumesc Ţie, deşi nu pot îndeajuns pentru mulţimea nenumăratelor Tale binefaceri. Căci din bunăvoi- rea împărăţiei Tale, spre calea mântuirii m-ai povăţuit şi dragoste de viaţă liniştită ai pus în inima mea şi mi-ai dat putere să mă depărtez cu bucurie de lume şi de amăgirea ei. Cu chipul îngeresc al rânduielii celei pustniceşti m-ai împodobit, a fi numărat împreună cu oile turmei Tale m-ai învrednicit şi întru păşunea dumnezeieştii Tale învăţături îmbelşugat m-ai hrănit.
      Ce îţi voi răsplăti Ţie, Dumnezeule, pentru darurile mari pe care mi le-ai făcut mie? „Lăudă- mu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ţie, Te slăvim pe Tine, îţi mulţumim Ţie, Făcătorule de bine al sufletelor şi al trupurilor noastre. Că bun
      şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă, laudă, mulţumită şi închinăciune cu buze nevrednice înălţăm. Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin.

      miercuri, 26 octombrie 2011

      Rugăciune pentru vindecare

      Rugăciune pentru vindecare

      Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (...), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


      Rugăciunea Preasfinţitului Eremei (schimnicul) către Sf. M. Mc. Pantelimon

      O, Mare Mucenice Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.
      Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ...
      Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase ...
      Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.
      Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
      Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!
      Tot trupul nostru este bolnav:
      Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.
      Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.
      Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Creşti, mânia Domnului, ptimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.
      Ne doare totul în noi.
      În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

      În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Presfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

      ,,Biserica din casa,,

      ,,Biserica din casa,,

      ,,Biserica din casa,,

      ,,Biserica din casa,,

      ,,Biserica din casa,,

      “Dimineata eu imi indrept rugăciunea spre Tine, si astept” (Psalmul 5:3)
      Poate crezi că duci lumea pe umeri, dar nu e asa! Este lumea lui Dumnezeu, nu a noastră.
      La inceputul fiecărei zile Dumnezeu ne aminteste că El are un plan, că El controlează rezultatele si că ii pasă de fiecare aspect din vietile noastre.
      Modul in care ne trezim in fiecare dimineată stabileste tonul intregii zile, asa că incearcă următoarele: primul lucru mâine, stai câteva clipe singur cu Dumnezeu. Nu incerca să stai o oră, pentru inceput ajung cinci minute. Dacă ai o agendă de parcurs, uită-te la ea impreună cu Isus. Pe măsură ce o parcurgi, iti vor apărea anumite ingrijorări.
      Incredintează-I-le Lui. Poate ai observat că te ingrijorează o anumită intâlnire sau problemă. Cere-I intelepciune. Dacă nu-ti dă un răspuns imediat, trebuie să stii că El doreste să te increzi in El. El a pregătit ceva mai bun pentru tine, ceva la care tu nu te-ai gândit incă. Multi dintre noi isi incep ziua ingrijorati, in grabă, plini de teamă sau repeziti. Dar noi nu trebuie să facem asa. Ziua incepe oricum; de ce să nu o incepem cu Isus? Avem noi oferte mai bune? Oricum vom avea primul gând, vom rosti primul cuvânt, asa că de ce să nu fie adresate lui Dumnezeu, inaintea Căruia toate ingrijorările noastre dispar? Putem face lucrul acesta. Ne putem incepe ziua cu Dumnezeu.
      Stai o clipă si meditează la acest verset: “Satură-ne in fiecare dimineată de bunătatea Ta, si toată viata noastră ne vom bucura si ne vom veseli” (Psalmul 90:12).

      marți, 25 octombrie 2011

      Dumnezeu Duhul Sfânt

      Dumnezeu Duhul Sfânt

      Dumnezeu Duhul Sfânt

      Deşi crucificarea a tulburat, a îndurerat şi a înspăimîntat pe urmaşii lui Isus, învierea a adus zorile dimineţii în viaţa lor. Cînd Domnul Hristos a rupt cătuşele morţii, Împărăţia lui Dumnezeu a răsărit în inimile lor.
      Acum, un foc de nestins ardea în sufletele lor. Diferendele care, cu cîteva săptămîni mai înainte, ridicaseră bariere neplăcute între ucenici s-au topit. Ei şi-au mărturisit unii altora greşelile şi şi-au deschis mai pe deplin inimile, pentru a primi pe Isus, Împăratul lor înălţat la cer.
      Unitatea acestei turme, cîndva împrăştiate, creştea pe măsură ce petreceau zi după zi în rugăciune. Într-o astfel de zi, o zi de neuitat, ei lăudau pe Dumnezeu, cînd un zgomot asemenea vuietului puternic al unui uragan s-a făcut auzit în mijlocul lor. Ca şi cînd focul ce ardea în inimile lor devenise vizibil, limbi de foc s-au aşezat deasupra capului fiecăruia dintre ei. Asemenea unui foc violent, Duhul Sfînt a coborît asupra lor.
      Plini de Duhul Sfînt, ucenicii n-au putut ţine în ei iubirea lor nouă, arzîndă, şi nici bucuria lor în Isus Hristos. Ei au început să vorbească cu entuziasm, în public, despre vestea cea bună a mîntuirii. Alertată de zgomotul produs, o mulţime de oameni din localitate, împreună cu pelerinii din multe alte neamuri ce erau prezenţi în Ierusalim, s-au îndreptat cu toţii spre clădirea unde se aflau ucenicii. Plini de uimire şi nedumerire, ei au auzit – în limba lor proprie – mărturia puternică a lucrărilor minunate şi puternice ale lui Dumnezeu, rostită de nişte galileeni simpli, neinstruiţi.
      „Nu înţeleg”, spuse cineva. „Ce înseamnă oare acest lucru?„ Alţii încercau să explice cele ce aveau loc spunînd: „Sînt beţi”. „Nu, nu este aşa!” a spus cu putere Petru, făcîndu-se auzit peste zgomotul mulţimii. „Nu este decît al treilea ceas din zi. Ceea ce aţi auzit şi văzut are loc datorită faptului că Isus Hristos cel înviat a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi ne-a dat acum Duhul Sfînt” (Fapte 2).

      luni, 24 octombrie 2011

      Despre participarea la slujbe




      Sf.Ioan Gură de Aur
      Puțini sunt aceia care vin la Biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinților și aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanța îi aduce pe creștini la nesârguință; sau poate că nu distanța, ci doar nesârguința îi împiedică. Fiindcă, așa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoință și râvnă de a face ceva, la fel și nesârguința, trândăvia și amânarea, pe toate le pot împiedica.

      Mucenicii și-au vărsat sângele pentru Adevăr, și tu socotești o așa mică distanță? Aceia și-au jertfit viața pentru Hristos și tu nu vrei să te ostenești deloc? Domnul murit pentru tine și tu îl nesocotești? Prăznuim pomenirile sfinților și ție ți-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Și totuși trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit și Biserica triumfă!

      “Dar sunt păcătos”, vei spune, “și nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinți”. Tocmai pentru că ești păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu știi că și cei care stau în fața sfântului jertfelnic au săvârșit păcate? Și noi, care vă învățăm de la amvon, suntem păcătoși. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca și preoții să sufere de anumite patimi, încât să înțeleagă neputința omenească și să-i ierte pe ceilalți. Ce trist! La baluri și la distracții alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviințele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Și doar atunci când vorbește Dumnezeu, prin gura proorocilor și a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm și ne ia cu amețeală. Și dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câți prooroci și apostoli sunt, nu-și pot deschide gura. Dar despre cai și călăreți, despre sofiști și oratori, despre cântăreți și actori pot să te informeze îndeamănunt. Ce situație e asta?

      Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aș vrea să știu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că știu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuviincioase și zădarnice, sau sunt afundați în grijile lumești. În ambele situații, însă sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit și nu mai are nevoie de dovezi. Dar și ultimii, care aduc ca justificare pentru absența lor treburile familiale, și aceștia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământești în locul celor cerești, pe cele trecătoare în locul celor veșnice, pe cele materiale în locul celor duhovnicești.

      Aș vrea, dacă aș putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; și le-ați vedea murdare și respingătoare. Așa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie și duhoare, la fel și sufletele care nu se curățesc prin spovedanie, prin sfânta Împărtășanie și prin învățătura duhovnicească, sunt pătate de păcat. Așa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel și sufletele necultivate duhovnicește se umplu de mărăcinii răutății.
      Dacă noi, care mergem la biserică, participăm la Sfintele Taine și ascultăm Evanghelia, cu greu ne înfrânăm mânia, cu greu ne izgonim invidia din inimă, cu greu ne controlăm instinctele păcătoase, cu greu ne împotrivim poftelor rele, cu greu domesticim fiarele sălbatice ale patimilor, atunci ce vor face cei care nu calcă aproape niciodată pe la biserică?

      vineri, 21 octombrie 2011

      Increderea in Dumnezeu

      Dumnezeu ne cere sa ne iubim aproapele. Si de multe ori uitam ca aproapele nu este cel care ne convine noua a fi aproapele, ci tot omul pe care Dumnezeu ni-l scoate in cale. Cand vine vorba de aproapele nostru, sunt cazuri in care ne aratam nemultumiti de oamenii pe care ii intalnim intr-o zi. Ne spunem ca nu avem nimic de castigat din intalnirea cu ei. Mai mult, ca este chiar o pierdere de vreme a sta impreuna cu ei. Ravnim sa avem alte intalniri si pierdem din vedere ca Dumnezeu ne daruieste oamenii dintr-o zi fie pentru a-i ajuta, fie pentru a ne ajuta. Asa ca nicio persoana pe care o intalnim nu trebuie evitata. Ea trebuie privita ca o persoana care ne intareste relatia cu Dumnezeu.

      Daca vom trai cu credinta ca omul pe care il intalnim intr-o zi este cel daruit de Dumnezeu spre binele nostru, nu vom mai avea niciun motiv sa-l evitam. A-l ocoli, echivaleaza in aceste conditii cu a te arata nepasator fata de darurile pe care Dumnezeu ti le ofera.

      Zilnic, omul trebuie sa-I ceara lui Dumnezeu putere de a bucura orice persoana pe care o intalneste. Daca sunt persoane care il supara sau ii aduc alte dureri, sa le accepte ca fiind ingaduite de Dumnezeu spre cresterea in iubirea Sa. Sa avem credinta ca atunci cand ele nu vor mai contribui la zidirea noastra intru bine, Dumnezeu va face in asa fel incat sa nu le mai intalnim. Dar sa traim si cu credinta ca din cauza relei noastre purtari, am pierdut anumiti semeni sau suntem pe cale sa-i pierdem. Si pentru asta trebuie sa ne cerem iertare.

      Traiti orice om ca pe un dar venit din partea lui Dumnezeu. A nu-l trai astfel, inseamna a nu avea incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi. Dar a-l trai, inseamna a simti ca Dumnezeu a fost dintotdeauna si va fi intotdeauna cu noi prin semeni.

      Aveti credinta ca El ne cunoaste pe deplin si ca ceea ce ne daruieste clipa de clipa este doar spre binele nostru. Nu mai cautati sa va alegeti aproapele dupa preferintele voastre. Aveti incredere in Dumnezeu si veti vedea ca El este incapabil sa ne dezamageasca. Iubiti pe toata lumea, caci a iubi selectiv, inseamna a nu iubi.

      joi, 20 octombrie 2011

      Judecata lumii


      Cuvântul lui Dumnezeu spune: ,,Nu ştiţi oare că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?” (Iacov 4, 4) ,,Trebuie să ascultăm mai mult pe Dumnezeu decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Creştinul în cazul acesta trebuie să nesocotească judecăţile lumii (a lumii îndepărtate de Dumnezeu, secularizată) şi să facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu.

      Este necesar nu doar să nesocotim ,,ce va spune lumea” rămânând statornici în convingerile noastre dar şi să nu ne fie teamă să vorbim şi să arătăm ceea ce este drept.

      Aşadar, să luăm aminte mai mult la Judecata de apoi a lui Dumnezeu, iar de judecata oamenilor să nu ne pese prea mult, dacă ştim că suntem pe calea cea dreaptă.Cuvântul lui Dumnezeu spune: ,,Nu ştiţi oare că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?” (Iacov 4, 4) ,,Trebuie să ascultăm mai mult pe Dumnezeu decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Creştinul în cazul acesta trebuie să nesocotească judecăţile lumii (a lumii îndepărtate de Dumnezeu, secularizată) şi să facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu.

      Este necesar nu doar să nesocotim ,,ce va spune lumea” rămânând statornici în convingerile noastre dar şi să nu ne fie teamă să vorbim şi să arătăm ceea ce este drept.

      Aşadar, să luăm aminte mai mult la Judecata de apoi a lui Dumnezeu, iar de judecata oamenilor să nu ne pese prea mult, dacă ştim că suntem pe calea cea dreaptă.

      Puterea Sfintei Cruci Un tânăr, dornic de aleasa învăţătura, s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr: - Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri! Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, părintele i-a spus: - Fiule, Crucea este cea mai de seamă învăţătura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe Cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamna deci curaj,rabdare dar, mai ales, dragoste. Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătura îţi va lumina întreaga viaţă.

      Pilda


      Sa ai o saptamana plina de intelepciune…ca a ciobanului de mai jos: “Drumeţul: - Cum va fi vremea azi? Ciobanul: - Va fi exact pe gustul meu. Drumeţul: - De unde ştii că va fi exact pe gustul tău? Ciobanul: - Simplu domnule: după ce mi-am dat seama că nu pot avea parte de tot ce-mi doresc, m-am învăţat să fiu întotdeauna satisfăcut cu tot ceea ce primesc de la Dumnezeu. De aceea sunt convins că vremea va fi exact pe gustul meu.” Dzeu.sa iti dea pricepere sa iti gestionezi bine gandurile, astfel incat sa te simti bine in “pielea”ta ,totdeauna si cu tot ce ti se intampla in viata ! Iti urez sa traiesti dupa voia Lui in asa fel incat nici-o actiune sa nu iti trezeasca regrete! E duminica ! Haideti la biserica ,sa mai ingrijim si de suflet ,,

      luni, 17 octombrie 2011

      Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

      Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.

      Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
      - Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

      Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri.Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.

      "Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti oamenii.
      Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
      - Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
      - Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.

      Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

      Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.

      Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

      Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?