sâmbătă, 30 mai 2015

Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.

Domnul Cel Milostiv îl povăţuieşte pe om că trebuie să îndure întristările cu mulţumire. în toată viaţa mea n-am murmurat o singură dată pentru întristări, ci le-am primit pe toate din mâinile lui Dumnezeu ca pe un leac mântui­tor şi am mulţumit întotdeauna lui Dumnezeu, şi de aceea Dumnezeu mi-a dat să îndur cu uşurinţă toate întristările.
Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.

Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi îi călăuzeşte cu harul Său, şi ei îndură totul cu băr­băţie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc şi împreună cu Care vor fi preamăriţi în veci.
Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă. El vede întristările, dar nădăjduieşte în Domnul, şi întristă­rile trec.
Când Maica Domnului stătea la picioarele crucii, întris­tarea ei era necuprins de mare, pentru că ea îl iubea pe Fiul ei mai mult decât îşi poate închipui cineva. Şi noi ştim că cine iubeşte mult, acela şi suferă mult. După firea ome­nească, Maica Domnului n-ar fi putut îndura întristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt a întărit-o şi i-a dat puterea de a îndura această întristare.
Şi mai apoi, după înălţarea Domnului, Ea s-a făcut pen­tru tot poporul lui Dumnezeu mare mângâiere în întristări.
Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.
Vei zice poate: „De ce nu este şi în mine un asemenea har?” Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci tră­ieşti după voia ta.

miercuri, 27 mai 2015

Îngerii păzitori pot fi rugaţi să ne ajute, să intervină în situaţiile dificile.....



Îngerii păzitori pot fi rugaţi să ne ajute, să intervină în situaţiile dificile sau să ne ajute să luăm o decizie bună sau favorabilă într-o situaţie în care suntem nehotărâţi.

miercuri, 20 mai 2015

Căutați să fiți pomeniți la Liturghie!

Căutați să fiți pomeniți la Liturghie!


Sa căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi“. Și se pun toate de pe disc, în Potirul cu Sfântul Sânge.
Și vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu, ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.
Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi.   
Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: „Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Îți slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos! Ce, te joci?! Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie.
(Extras din Ne vorbește părintele Arsenie)