Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Minunea din Kefalonia

Crinii Maicii Domnului reprezinta binecuvantarea cea mai de seama a localitatii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. In bisericuta satului, an de an, se petrece aceeasi minune, si anume: crinii pusi la icoana Maicii Domnului, desi complet uscati, infloresc pentru a doua oara, in chip minunat, astfel incat in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului, acestia se afla complet infloriti, nevestejiti si frumos mirositori.

Floarea de crin a fost asociata, inca din vechime, de catre traditia crestina, cu Buna Vestire, cand Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea cea buna a mantuirii. Precum vedem, in unele icoane ale Bunei Vestiri, arhanghelul poarta in mana o floare de crin, ca simbol al curatiei si al frumusetii. Florile de crin fiind unele dintre florile imparatesti, deosebit de alese si frumos mirositoare, sunt adesea asezate inaintea icoanelor imparatesti si in Sfintele Altare.

Crinii Maicii Domnului din Kefalonia

In insula greceasca Kefalonia, intre localitatile Troghianata si Demutandata, la mica distanta de capitala insulei, anume de Argostoli, se afla localitatea Langouvartha, unde are loc minunea anuala a infloririi, pentru a doua oara, a crinilor adusi Maicii Domnului de credinciosi, in cursul anului. Bisericuta din localitate se numeste, in chip firesc, "Biserica Maicii Domnului cu Crini", iar crinii albi din aceasta sunt cunoscuti in regiune sub numele de "crinii feciorelnici".

Imediat dupa ce crestinii sarbatoresc Buna Vestire, iar crinii incep sa infloreasca, in special in luna mai, nenumarati crini sunt asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica amintita. In mod firesc, crinii, odata culesi, rezista cateva zile, dupa care se usuca definitiv, nemaiputand vegeta iarasi. Acest lucru se intampla si aici, insa dupa ofilirea si uscarea crinilor, acestia nu sunt luati din fata icoanei Maicii Domnului, ci sunt lasati pe loc, pana in ziua de 15 august.

Crinii asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din aceasta biserica infloresc insa, pentru a doua oara, in chip minunat, in fiecare an, in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Desi infloriti pentru a doua oara, avand petalele versi si florile fragede, partea de jos a tulpinei lor ramane insa uscata, spre a intari si mai mult minunea.

Bisericuta din localitatea Pastra, situata in partea nordica a insulei, este binecuvantata si ea cu aceeasi minune anuala a reinfloririi crinilor, de catre Maica Domnului. In curtea acestei bisericute, inchinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantati nenumarati crini albi. In luna mai, cand crinii incep sa imboboceasca si sa infloreasca, femeile din sat ii culeg si ii aseza in biserica, inaintea icoanei Maicii Domnului. Odata culesi insa, in numai cateva zile, crinii se ofilesc si se usuca. Ca si in cealalta bisericuta, ei nu sunt aruncati, ci sunt lasati inaintea icoanei minunate. In vremea postului, intre 1 si 15 august, legile firii sunt biruite, ca intarire a adevaratei credinte crestine, crinii uscati reinflorind in ochii tuturor.

Pe vremea cand satul se afla in stapanirea contelui Lianos, candva la inceputul lunii august, acesta a trimis slugile sa lucreze campul. Unul dintre lucratori, mergand pe deal, a gasit in iarba o icoana a Maicii Domnului. Pe locul cu pricina s-a aflat si un crin alb. Asezand icoana intr-o capita de fan, taranul a plecat sa isi anunte stapanul, care insa nu avea vreme sa vina sa vada icoana. In cele din urma, acesta i-a spus sa duca icoana la Biserica Sfantul Dimitrie. In acea noapte, stapanul a visat-o pe Maica Domnului, zicandu-i sa nu o ia "din casa ei". Spreriindu-se, el a adus icoana la el acasa, unde fiica lui, bolnava la acea vreme, se va tamadui in chip minunat. Drept multumire, barbatul a zidit o biserica pe locul din camp, unde sluga a aflat icoana.

In localitatea Apikia, din insula cicladica Andros, femeile crestine cultiva cu multa evlavie "crinii Fecioarei", numiti si "crinii sfintiti ai Maicii Domnului", care infloresc in luna mai. Ducandu-i in biserica si uscandu-se, dupa trecerea catorva zile, acestia sunt lasati si ei inaintea icoanei Maicii Domnului, spre a primi binecuvantarea reinfloririi. Din acestia nu mai ramane decat tulpina uscata, fara flori si fara frunze. Imediat ce incepe postul Adormirii Maicii Domnului, tulpinele uscate incept sa prinda iarasi viata, astfel incat in ziua de 15 august, acestia sunt fragezi si plini de flori minunat mirositoare.

Despre crinii care reinfloresc in chip minunat, crestinii din zona povestesc urmatoarea intamplare. Cand regiunea Dodecanez se afla sub ocupatie italiana, in luna apriie a anului 1943, o copila crestina a luat cativa crini albi si i-a asezat inaintea icoanei Maicii Domnului. Cum era si firesc, dupa numai cateva zile, crinii s-au ofilit si s-au uscat. Dupa cateva luni, prin luna iulie, in chip minunat, crinii uscati au prins din nou viata, inverzind si facand boboci; abia in ziua de 23 august insa bobocii au inflorit, imprastiind buna mireasma. Incepand cu anul 1943, cand a avut loc pentru prima data minunea reinfloririi crinilor, aceasta s-a repetat anual, fara nici o exceptie.

Teodor Danalache

De ce Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul?

 

De ce Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul?

M-a întrebat un prieten zilele trecute de ce să se facă și de ce să nu se facă tuturor oamenilor minuni de către Hristos – Care este Adevărul personal -, de către Maica Domnului, de către Sfinți și alți mijlocitori și rugători. De ce un om să fie vindecat de cancer, iar altul să se opărească, să-l doară și să sufere trupește mereu…? Dorește așa ceva Ιubitorul de oameni Dumnezeu? Mai întâi de toate, Dumnezeu nu se face sâcâietor/stânjenitor și nu este „complexat” ca noi. Dimpotrivă, dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât Îi îngăduim noi. El este cel mai înflăcărat dintre îndrăgostiți și totodată plin de noblețe, încât respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. De asemenea, El este Cel care se poartă ca Părintele din parabola Fiului risipitor – nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine. Cu alte cuvinte, ne lasă să mergem unde vrem, fie că o facem pe evlavioșii prin cuvintele și faptele noastre exterioare, fie nu. Aici are omul întreaga răspundere. Când cu adevărat avem dragoste sau fie și numai „frica” lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Iar prioritatea Lui este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi și trupul. De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”, așa cum spunea un mare stareț contemporan. Și aceasta după cuvântul „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl „iubește” (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici se pare că Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-I semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om. Starețul a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. (Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”). Este însă adevărat aceasta? Sau oare Dumnezeu este „drept și neînduplecat”, în loc să fie plin de milostivire. Vă voi spune ceva din propria mea experiență: am văzut oameni care în toată viața lor s-au purtat cu multă asprime față de oamenii lor apropiați (de obicei față de ceilalți o facem pe politicoșii, nu-i așa?), care și-au schimbat cu desăvârșire purtarea lor datorită acestei boli, s-au pocăit cu adevărat. Gândiți-vă, cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii… Când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești – și alte neghiobii și lucruri fără rost – cultivăm în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Adeseori facem iad viața oamenilor noștri apropiați, de vreme ce ne-am omorât sufletele… Aceasta facem noi oamenii, slujim patimilor noastre, îi tiranizăm pe cei care au avut nefericita soartă să fie sub stăpânirea noastră și ne plângem atunci când nu ne fac hatârurile. Așadar, ce ar fi trebuit să facă Dumnezeu, Care atât de mult ne iubește, în acest caz, după ce S-a milostivit de mii de ori? Ar fi trebuit oare să ne lase în această stare sau să ne fi adus în starea în care numai El știe că ne va ajuta și ne va scoate din deșertăciunea în care trăim, de vreme ce-L căutăm – cu toate acestea – în viața noastră? Concluzie: Toate bolile sunt dintru început nedorite, însă dragostea de multe ori află căi extreme care să ne scoată din orbirea noastră. Și, „ridică ispitele și nimeni nu se va mântui”.

Rugaciune de intarire

                                                              

   Rugaciune de intarire

-Doamne, da-mi putere sa primesc cu suflet linistit tot ce-mi va aduce ziua de maine
-Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si ma intareste.
-Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca vointa ta sta deasupra tuturor.
-Fie ca, in tot ceea ce fac si spun, voia Ta sa imi stapaneasca cugetul si simtirea. Iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta.
-Da-mi puterea sa lucrez cu tarie si intelepciune, fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu.
-Ajuta-ma, Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea.
-Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert.
Iar cand ma rog, fie ca Tu insuti sa fii cel ce se roaga in mine.

                                                                               Amin.

Dornic sa vezi Ierusalimul ?

                           Dornic sa vezi Ierusalimul ?

O mamă din România, ruga pe fiul ei din Israel să facă o chemare cuiva care dorește cu râvnă să vadă Ierusalimul. Fiul i-a răspuns: Dragă mamă, te iubesc ! Spune-i sufletului aceluia care vrea să se închine în Ierusalim, să caute bine în România acolo unde sunt copii nevinovați care se duc la biserică dezbrăcați, care se culcă flămânzi și triști, pentru că tatăl lor vine acasă beat și cu mâna goală. Sunt sătui, poate, de scandal și de bătaie, și sclipirea din ochi dă să li se stingă. Viitorul nu întrevede pentru dânșii nimic bun și când se culcă se învelesc cu deznădejdea. Să meargă să le șteargă lacrimile, să le sărute patul în care dorm nemângâiați, și dacă poate să le aducă lumină în viața lor. Lumina lor să fie și a lui. Se va întoarce acasă fericit și n-o să uite niciodată acest Ierusalim. Când la Biserică o să audă că: „Întrucât unora dintre aceștia mici (nebăgați în seamă) ați făcut, Mie Mi-ați făcut.” (Matei 25, 44-45), atunci are să-și dea seama că a fost pe drumul crucii și s-a închinat acolo unde a șezut Iisus Hristos.