Nu trebuie nici măcar să ne justificăm în fața oamenilor...
duminică, 21 decembrie 2014
Nu trebuie nici măcar să ne justificăm în fața oamenilor...
„Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu?
Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli,
de diavoli, de barbari etc. are în acelaşi timp şi bucurie prin răsplata
cerească pe care le-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea
pe care o va primi în Cer cel care trece prin încercări, şi bunătăţile
care îl aşteaptă, „suferă” cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie,
„Însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite”
Roagă-te pentru iertarea păcatelor altora așa cum te rogi pentru
iertarea propriilor tale greșeli atunci când, cu sufletul copleșit de
durere și apăsare, simți în tine nevoia să te rogi lui Dumnezeu, cu
zdrobire de inimă, cu sinceritate, cu lacrimi, cerându-i milostivire.
Roagă-te pentru iertarea păcatelor altora așa cum te rogi pentru
iertarea propriilor tale greșeli atunci când, cu sufletul copleșit de
durere și apăsare, simți în tine nevoia să te rogi lui Dumnezeu, cu
zdrobire de inimă, cu sinceritate, cu lacrimi, cerându-i milostivire.
Roagă-te pentru mântuirea altora întocmai cum te rogi pentru a ta. Dacă
vei izbuti să faci aceasta și îți va intra în obișnuință, vei primi de
la Domnul belșug de daruri duhovnicești, darurile Duhului Sfânt, care
iubește sufletele celor ce arată compătimire față de mântuirea altora,
deoarece El Însuși, Duhul Sfânt, dorește în tot chipul mântuirea noastră
a tuturor, numai să o dorim și noi să nu fim învârtoșați la inimă.
„Însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26).
joi, 18 decembrie 2014
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi.
Adevăratele minuni -
Un tânăr făr� credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!
- Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?
- Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!
- Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?
- Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
- De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o ăstăzi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la bisericuţă apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane.
În sufletul său, omul necredincios a înţeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trece pe lângă ele, fără să le observe.
Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea - minunea minunilor?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
Un tânăr făr� credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!
- Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?
- Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!
- Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?
- Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
- De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o ăstăzi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la bisericuţă apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane.
În sufletul său, omul necredincios a înţeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trece pe lângă ele, fără să le observe.
Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea - minunea minunilor?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
“Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi" (Sfântul Ioan Gură de Aur)
luni, 15 decembrie 2014
Ce reprezintă pentru noi Crăciunul?
Crăciunul este o re-creaţie perpetuă a universului şi a lumii, dar şi a fiecăruia dintre noi.
miercuri, 3 decembrie 2014
CRACIUNITA -STEAUA CRACIUNILUI
Cand Dumnezeu a creat natura pe pamant a cerut plantelor sa faca flori
minunate pentru a le incredinta lumii iar fiecare dintre plante sa isi
aleaga un anotimp pentru inflorire. A mai cerut florilor sa daruiasca
mereu celor din jur frumusete, dragoste, liniste si intelepciune.
Intr-o zi Dumnezeu a vazut intre toate plantele, una care de la nasterea sa daruia tot ceea ce era mai pretios pentru ea , doar ca sa fie aleasa de catre oameni. Oricat se chinuia aceasta planta, nimeni nu se oprea in fata ei pentru a o admira. Nimeni nu o aprecia pentru ca avea floarea foarte mica iar frunzele erau mari . Aceasta floare incerca din rasputeri sa fie fericita in ciuda faptului ca nimeni nu o dorea.
Dumnezeu, vazand aceasta se adresa plantei “Vad ca esti o planta foarte frumoasa si ca iti faci datoria cu multa daruire chiar daca frumusetea ta nu e apreciata si asta te intristeaza. Lupta pentru a fi fericita dand dragostea ta neconditionata oamenilor deoarece stii bine ca au nevoie. Pentru aceasta iti daruiesc sangele meu , frunzele tale transformandu-se in rosu iar pentru dragostea si intelepciunea ta vei devenii cea mai frumoasa floare in perioada cea mai importanta a anului. Tu vei fi reprezentanta dragostei si esenta divina a universului”
Acel moment a transformat planta cu o floare mica si frunze mari intr-o minunata Stea de Craciun, simbolul dragostei si a sperantei.In fiecare an, reuseste sa isi faca datoria de a aduce frumusete, dragoste, intelepciune si armonie in vietile noastre indeplinind misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o cu sangele sau pe frunzele-i rosii.
Intr-o zi Dumnezeu a vazut intre toate plantele, una care de la nasterea sa daruia tot ceea ce era mai pretios pentru ea , doar ca sa fie aleasa de catre oameni. Oricat se chinuia aceasta planta, nimeni nu se oprea in fata ei pentru a o admira. Nimeni nu o aprecia pentru ca avea floarea foarte mica iar frunzele erau mari . Aceasta floare incerca din rasputeri sa fie fericita in ciuda faptului ca nimeni nu o dorea.
Dumnezeu, vazand aceasta se adresa plantei “Vad ca esti o planta foarte frumoasa si ca iti faci datoria cu multa daruire chiar daca frumusetea ta nu e apreciata si asta te intristeaza. Lupta pentru a fi fericita dand dragostea ta neconditionata oamenilor deoarece stii bine ca au nevoie. Pentru aceasta iti daruiesc sangele meu , frunzele tale transformandu-se in rosu iar pentru dragostea si intelepciunea ta vei devenii cea mai frumoasa floare in perioada cea mai importanta a anului. Tu vei fi reprezentanta dragostei si esenta divina a universului”
Acel moment a transformat planta cu o floare mica si frunze mari intr-o minunata Stea de Craciun, simbolul dragostei si a sperantei.In fiecare an, reuseste sa isi faca datoria de a aduce frumusete, dragoste, intelepciune si armonie in vietile noastre indeplinind misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o cu sangele sau pe frunzele-i rosii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)