Cunoaşterea lui Dumnezeu

Un ghid al frumuseţii lăuntrice (2)

Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice

*

Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian

Acasă

Acasă, în lumea aceasta, mă simt în locurile care sunt ale lui Dumnezeu, care sunt o prefigurare a locurilor care ne aşteaptă, a lumii ce se afla dincolo de orizontul acestui spaţiu material.

Altarul
Pentru mine tot pământul, întreg universul este un altar, un locaş al lui Dumnezeu şi toţi oamenii împreună cu toţi îngerii sunt preoţii Dumnezeului Celui Prea Înalt.

Amurgul
Amurgul este ca o sărbătoare permanentă, o reminiscenţă a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam.
*
Oricare dintre noi simte în amurg ceva, […] ca o mângâiere, ca o adiere care pluteşte în atmosferă, care tulbură, te mişcă, te face mai gânditor, mai înţelept, mai bun.

Ateismul
O fiinţă omenească care pierde la modul absolut credinţa in Dumnezeu, ori se spânzură, ori înnebuneşte. Nu rezistă fiinţa omenească la lipsa totală a credinţei în Dumnezeu.
Lipsa de credinţă este semnul unei minţi nenorocite, bolnave, nebune.
*
Lumea fără Dumnezeu este o lume fără sens, fără finalitate, fără scop, fără raţiune. Nimic nu este mai absurd decât o viaţă fără un orizont ceresc, etern, dumnezeiesc.

Ateul
Ateul, cel mai ateu, este fiul lui Dumnezeu; Dumnezeu îl priveşte ca pe fiul său.

Bătrâneţea
Când simţi că începi să îmbătrâneşti e bine să priveşti adânc, cu sfinţenie dacă ai putere, în ochii copiilor, şi nişte puteri cereşti îţi vor umple fiinţa.
*
Un om bătrân, care urăşte şi se teme de parul alb şi de apropierea morţii, nu este un reprezentant demn al treptei sale de viaţă, la fel cum un ins tânăr şi viguros care-şi urăşte profesiunea şi munca lui de zi cu zi şi caută să li se sustragă, nu este un reprezentant al generaţiei sale.
*
Îmbătrânire nu este pentru cel ce priveşte viata în adevărata ei lumină. De aceea, pentru mine, trecerea anilor este prilej de mare bucurie. Văd că haina dinafară se învecheşte şi slăbeşte, văd că luminile scad şi amurgul se apropie, dar în acelaşi timp […] înăuntru totul creşte, sporeşte, întinereşte.
*
Ca amurgul suntem noi, bătrânii. Aşa cum trăieste tânărul frumuseţea tinereţii, aşa si noi, cei de vârsta a treia, trebuie să trăim frumuseţea bătrâneţii, care e un amurg măreţ si strălucit, dacă ştii cum să-l trăieşti. Mă impresionează puternic aceste amurguri care predispun totdeauna la o noapte de odihnă urmată de un răsărit strălucit. […] aşa e un răsărit de soare, urmează timpul de odihnă şi de linişte… Apoi iar, răsăritul de soare, eternitatea.
*
La bătranete omul devine ca un prunc cu viata, dar cu mintea înţeleaptă si bună. De aceea bătrâni sunt căutaţi si iubiţi de copii. Bunicii sunt prietenii cei mai buni ai copiilor. Si copiii sunt mângâierea si bucuria bătrânilor, mângâierea si bucuria bunicilor.

Biserica
Biserica nu este întemeiată pe umbre, ci pe stânca cea tare, pe piatra, care este divinitatea lui Iisus Hristos.
*
Biserica nu este o casă de adunare ci e însăşi Golgota mântuirii noastre, e gradina cu răcoroase umbre, unde se afla mormântul cel plin de viaţă şi lumină al lui Hristos.
*
Nici o putere de pe pământ nu poate da poporului bucuria şi mângâierea, pacea şi puterea pe care o dă Biserica lui Hristos.

*
Într-un loc sfânt si sfinţit de harul lui Dumnezeu, de lacrimile, sudorile şi rugăciunile înălţate lui Dumnezeu, trebuie să se vorbească numai în şoaptă.
*
Să păstram trăirea şi felul în care a gândit Hristos, adică să păstram învăţătura autentică. Asta este sarcina Bisericii.
*
Biserica ortodoxă e puternică nu prin oamenii ei, e puternică prin învăţătura ei adevărată, prin învăţătura ei dreaptă.
*
Biserica lui Hristos, care dăinuie, e vie, puternică şi plină de har, este cea mai solidă dovadă a existenţei lui Dumnezeu, a prezenţei lui Iisus în lume, a lucrării harului şi a Duhului Sfânt pe pământ.
*
Biserica, care este „mama noastră”, după cum zice Scriptura (Gal. 4,26), se îngrijeşte sa acorde fiilor Ei ce are mai frumos, mai de preţ si mai bun. Cu generozitate ne da darurile cu care noi, primindu-le, ne împodobim, ne luminam si ajungem sa fim in măsura sa trăim in lume fara sa fim înghiţiţi de întuneric.

Bisericile din lemn
Măreţia lor e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază: nimic artificial nu se găseşte în aceste monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul şi gândul unui om.
Când te apropii de ele parca simţi căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat şi le-a păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale lui.

vineri, 3 iulie 2009

Un ghid al frumuseţii lăuntrice (3)

Din Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice
Antologie si cuvânt înainte
Pr. prof. Radu Dorin Micu

Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian

-fragmente-

Calea
Să nu faci, să nu spui, să nu gândeşti decât ceea ce crezi, ceea ce trăieşti; să fii ceea ce eşti, acesta este drumul, drumul marilor realizări.

Cartea
Gândurile scriitorilor, ca toate gândurile mari, ca toate paginile serioase ale cărţilor bune, sunt crâmpeie rupte din sufletul celui ce le-a creat şi de aceea aceste gânduri se citesc cu sfială şi nu într-o fugă vulgară, ca o reclamă ieftină şi banală.
În vechime, orice carte era considerată sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea şi era citită şi ascultată cu un fior de sfinţenie.
O carte este o fiinţă vie. Când pun mâna pe Sfânta Scriptură am contact direct cu Dumnezeu, cu profeţii, cu Moise, cu apostolii.

Catolicismul
Eu respect catolicismul acolo la el acasă. Italianul, spaniolul, francezul… nu-l prea vad strălucit in afara de sânul Bisericii Romane, Catolice. Tot aşa cum grecul în sutană romană mi se pare ca ar fi caraghios […] Românul se cuvine să miroasă a busuioc şi a glie strămoşească; cu aceasta l-a îmbibat Ortodoxia.

Cântarea bisericească
Cantările Bisericii ortodoxe sunt relevate, sunt de Dumnezeu descoperite şi în ele se cuprinde toată Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură.

Cimitirul
Cimitirele noastre sunt pline de sfinţi. O mamă care şi-a crescut copiii cu frica lui Dumnezeu e o sfântă. Un bărbat care a fost bărbat adevărat şi care a iubit Biserica e un sfânt.
*
Cimitirul de la Săpânţa e mai „vesel” decât toate cimitirele citadine peste care domneşte atmosfera sumbră şi macabră ce o dă orice lucru făcut, nu născut. Adică „aranjat” cu ciment şi cu podoaba ieftină de târg, podoabă artificială. Cimitirul de la Săpânţa e vesel ca toate cimitirele de la noi din tară, în care ne odihnesc părinţii, sub lumina curată a stelelor, în zâmbetul zorilor, încărcate de mireasma florilor.
*
Temelia acestui neam este aşezată pe sfintele moaşte ale părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri […] Fiecare cimitir e un loc sfânt, e ca o biserică în care trebuie să intram cu sfială, cu evlavie şi umilinţă[…] Cine profanează un cimitir săvârşeşte un păcat strigător la cer.

Codul lui da Vinci
Un păcat neiertat săvârşeşte acela care scrie o carte împotriva lui Hristos, dar şi mai mare păcat are omul care se numeşte creştin şi citeşte aceste cărţi ce-L batjocoresc pe Domnul şi Dumnezeul nostru.
Nu e atât periculoasă ţigara sau beţia, cu toate că şi acestea afectează viaţa noastră, cât este o astfel de carte. Pe ce să se bazeze tineretul când i se spune în faţă că e prost, că nu se poate bucura la Crăciun de Naşterea lui Hristos, pentru că Acesta este un simplu bărbat, un simplu amant?! Asta este mai grav decât o bombă atomică[…] Asemenea idei, asemenea cărti ucid sute de milioane de oameni.

Colindele
Colindele noastre nu fac parte din cântările cultului, dar sunt sfinte ca şi cântările sfintelor slujbe bisericeşti. Ele nu fac parte din cântările lumeşti, dar nu sunt străine de bucuriile pe care creştinul le gustă în doină, în cântecul de leagăn, în cântecul pe care îl cântă românul când se află departe şi i se face dor de ţara lui, de satul lui, de familia lui.
*
Colindele noastre sunt cântece de leagăn, pe care fiecare creştin şi român, de la copilul cel nevinovat până la bătrânul încărcat de ani, le cântă marelui nostru Stăpân şi Împărat…

Comunismul
Nu regret, nu sunt nostalgic după regim; am trăit ca în mormânt în zilele în care a fost regimul comunist. Şi alături de mine au trăit toţi în această stare de închisoare, înconjuraţi de nişte gratii invizibile…

Constantinopolul
Constantinopolul - oraş îmbrăcat în feerie şi în lumină cerească, în care au curs râurile de sudoare ale celor ce au luptat să apere dogma creştină şi învăţăturile lui Hristos, a îmbrăcat Biserica […] în purpura împărătească nepieritoare. Steaua acestei cetăţi străluceşte peste toate plaiurile lumii şi acum, peste şapte veacuri după ce a fost îngenunchiată şi robită de ostaşii nopţii, cei ce în locul Soarelui vieţii, care este Iisus Hristos, au pus luna, doamna nopţilor şi a morţii.

Copilăria
De ce nu putem rămâne oare pentru totdeauna acolo în ţara copilăriei nevinovate? De ce suntem alungaţi aşa de repede din acea gradină fermecată?
Oare mai exista drumuri pe care să ne putem reîntoarce în paradisul pierdut al copilăriei fericite şi curate? „Dacă nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”, aud răspunsul la întrebările înfrigurate de mai sus. Blând şi luminos, Hristos ne repetă acest lucru de două mii de ani…
Toţi trăim în suflet cu dorul anilor frumoşi ai nevinovatei copilării.

Copilul
Naşterea fiecărui copil este o mare minune. Îngerii se bucură şi preamăresc pe Dumnezeu când se dă viaţă unei noi făpturi omeneşti, sporindu-se, prin aceasta, lumina în univers şi risipindu-se pustiul şi întunericul, pe care, vrăjmaşul lui Dumnezeu încearcă să le reverse pe pământ.
*
Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe mine Mă primeşte” (Mt. 18,5) […] Prin acest cuvânt, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit tuturor că El, Mântuitorul lumii, se identifică cu toţi copiii de pe pământ.
*
Întotdeauna, faţă de copii, am o anumită sfială, ca faţă de orice lucru sacru, pe care-l cinsteşti în mod deosebit.
*
Toţi copiii sunt pe dinafară ca nişte prinţi. Nobleţea interioară trebuie însă mereu cultivată…
*
Copilul e sângele tău, carne din carnea ta, este mugurul pe care tu l-ai făcut să înmugurească, este firul firav de viaţa pe care tu l-ai făcut să încolţească.
*
Copiii au fost primele victime sacrificate de puterile întunericului când S-a născut Hristos pe Pământ.
*
Un copil fără părinţi este făptura cea mai nefericită de pe pământ. Dar şi mai mare nenorocire este atunci când un copil Îl pierde pe Dumnezeu, rămâne orfan de Dumnezeu, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu care este tată, mamă, frate şi soră.
*
Râsul sau plânsul copiilor dărâma orice zid, desfiinţează orice prăpastie […] îmblânzeşte orice conştiinţă.
*
Copiii au nevoie de un cămin curat, de o familie luminată şi plină de pace. Să le îndreptam privirea către Hristos, pentru că El, Iisus Hristos, este Salvatorul lumii şi îndrumătorul tuturor…
*
Copiii şi filozofii pun cele mai grele întrebări, cele mai delicate şi la care nici nu se poate uneori răspunde.
*
Nici o greşeală nu e mai mare decât a nu fi sincer faţă de copii, faţă de tineri, care sunt însetaţi de adevăr. O societate care nu este sinceră faţă de copii este o societate care îşi pregăteşte singură pieirea.
*
Copiii nu pun întrebări în glumă. Copiii pun întrebări foarte serios.
*
Cele mai sfinte, mai curate şi mai iubite fiinţe de pe acest pământ sunt copiii.
*
Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Ei lumineaza casele, ei înseninează frunţile încruntate, deschid inimile înnourate, coboară pacea în sufletele învrăjbite, revarsă bucurie şi binecuvântare în familiile şi casele noastre.
*
„Lăsaţi copiii să vina la Mine…” înseamnă lăsaţi copiii să vină la lumină, la cunoaştere, la dreptate, la sfinţenie.
*
Priviţi în ochii copiii. Priviţi în ochii lor şi Îl veţi vedea pe Dumnezeu.
*
Orice naştere este o nouă geneză. O nouă lume a apărut în sânul universului. Copilul nou născut este o făptură mică din punct de vedre fizic, dar prin sufletul lui,[…] prin ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit, el este un univers, o lume mai importantă si mai de preţ decât lumea întreagă…

Crăciunul
Naşterea Domnului purifica inimile şi gândurile, ne face să ne simţim din nou proaspeţi, curaţi, luminoşi ca fulgii de nea…
Fiul lui Dumnezeu ne vine ca oaspete în noaptea de Crăciun, sub chipul fiecărui colindător, a fiecărui prieten sau cunoscut…
*
De bucuria acestei seri aş dori să aibă parte toţi cei dragi, toate sufletele bune ce-mi sunt cunoscute, tot omul care, indiferent de poziţia lui, are în suflet setea de lumină, dorul după Cel etern, foamea de ceva netrecător, frumos şi plin de viaţă.
*
Naşterea Domnului este praznicul mai important decât crearea lumii. Crearea lumii n-avea sens dacă Dumnezeu cel necreat nu s-ar fi coborât în lumea creată.
*
Iată ce dar ne-a adus Naşterea lui Iisus Hristos: darul vieţii, darul iertării, darul împăcării, darul mântuirii şi al fericirii veşnice.
*
Crăciunul este sărbătoarea care întinereşte lumea, care luminează casele, care înseninează toate inimile.
*
Prin Naşterea lui Iisus Hristos pământul a devenit mai luminos. Globul acesta, care în comparaţie cu alte corpuri cereşti este foarte modest, a devenit mai important decât tot universul.
*
Crăciunul nu este bătrân; el este tânăr, pentru că este la fel de actual ca şi acum doua mii de ani. De aceea, cu fiecare Crăciun întinerim şi noi, trăind bucurii împreună cu copiii noştri, bucurii care vin de la Dumnezeu.
*
Naşterea Domnului ne ajută să renaştem, să ne reîntoarcem spre Izvorul de unde am plecat. Să începem în fiecare an viata din nou. Să ne retrăim copilăria…

Credinţa
Cu acest cuvânt dumnezeiesc şi sfânt, rostit de Iisus Hristos când S-a despărţit de ucenicii Săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” trăiesc toţi creştinii[…] Credinţa că Iisus este cu noi ne-o dovedeşte Biserica Sa, care de două mii de ani n-a putut fi biruită şi nici pustiită…
*
Ce rost are în lumea aceasta un fir de lumânare?[…] Înseamnă o mărturisire, un crez: cred în lumină, cred în Hristos.
Ca aurul a fost credinţa noastră românească, curată si nepătată. Ca smirna plină de mireasmă sfântă a fost evlavia sufletului şi curăţia trupului oricărui român adevărat. Ca tămâia ce arde în faţa Sfântului Altar a fost rugăciunea şi jertfa poporului român.
*
Credinţa în Înviere şi în viaţa veşnică a făcut din pescari, apostoli, din pacatosi, sfinţi şi din oameni fricoşi, eroi şi martiri.

Creştinul
A fi creştin înseamnă a-ţi aminti mereu că tu faci parte dintre cei cărora Iisus Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu” (In. 1,12)
*
Un nume de cinste trebuie purtat cu cinste. Un nume te obligă să fii om ales.

Crucea
Privind la acest Semn ne amintim în primul rând de iertare şi de bucurie, care sunt izvorul bucuriei adevărate.

Cunoaşterea lui Dumnezeu
Toata lumea ştie de Iisus Hristos, dar nu-L cunoaşte cu adevărat şi de aceea, nu-L ascultă, nu –L iubeşte, nu-L urmează.
*
„Nu Mă cunoaşteţi…” (In. 8,19). Acest cuvânt rostit de Mântuitorul în urmă cu două mii de ani ni se potriveşte nouă, creştinilor de azi. Se potriveşte tuturor celor ce nu-L ascultăm, pentru că nu-L cunoaştem. Tuturor celor ce nu ne punem toată încrederea în El, pentru că nu-L cunoaştem. Tuturor celor ce nu-L iubim, pentru că nu-L cunoaştem cu adevărat.
*
Când Iisus este cunoscut şi ascultat, atunci se face pace: şi în suflet şi în familie şi în tară şi în lume.

Un ghid al frumuseţii lăuntrice