MARE-I DUMNEZEU

MARE-I DUMNEZEU


Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea „Mare este Dumnezeu!”. În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştin. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese o ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.
– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.
– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!
Împăratul ia inelu, spunând că merge să-l pună în cutie. Intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:
– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.
Ceaso]rnicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţă. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga: Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?
În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp femeia se apăucă să taie peştii dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să crezi, în pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: „Mare este Dumnezeu!… asta-i chiar piatra de la inelul împăratului.
Şi se apucă ceasornicarul să cureţe inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.
– Ei, l-ai curăţat, întrebă împăratul.
– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!
Împăratul, când vede inelul cu piatra în el rămase uimit.
– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.
– Ai aruncat-o, împărate, dar… Mare a fost Dumnezeu!
Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în
IMBRATISAREA INFRUMUSETEAZA VIATA

Este bine dovedit ca toti avem nevoie de contactul fizic cu cei dragi. Imbratisarea este forma cea mai importanta de transmitere a acestei miraculoase calduri umane.
Cand ne atingem, in imbratisarea afectuasa, invioram imens simturile si reafirmam increderea in propriile sentimente. Adeseori nu gasim cuvintele potrivite pentru a exprima ce simtim: acea imbratisare este coplesitoare.
Alteori nu indraznim sa spunem ce simtim, ori din timiditate ori ca sentimentele ne tulbura; si in aceste cazuri imbratisarea isi dovedeste amploarea.
Imbratisarile, pe langa senzatia de bine ce ne-o lasa, alina durerea, depresiunea si anxietatea. Provoaca stimulari psihice si fiziologice pozitive, la cel ce imbratiseaza cum si la cel imbratisat.
Este o comuniune imensa de bine ce se transmite de la unul la altul. Este important de stiut: imbratisarile, prin aceasta ampla manifestare afectuoasa in compania semenilor, sunt chiar necesare pentru dezvoltarea personalitatii.

Ce ne aduce o imbratisare?

Este important pentru oricine de a ne simti protejati, prin acest simplu, dar extrem de generos gest, dar si mai mult pentru copii si batrani, ce, frecvent, depind mult de dragostea celor din jur. PROTECTIE.
Toti avem nevoie de un plus de siguranta. Daca de multe ori nu traim acest sentiment este si din cauza ca intretinem intr-o forma ineficace relatiile cu cei din jur. SIGURANTA.
Increderea, din propria fire sau de la cei apropiati, ne face sa avansam cand teama afecteaza dorinta de a participa cu entuziasm la provocarile vietii. INCREDERE.
Cand transmitem energia noastra prin imbratisare, cu siguranta propriile noastre forte cresc. FORTA.
Contactul fizic in imbratisare implica o energie vitala capabila de a vindeca sau usura suferinta. SANATATE.
Prin imbratisare transmitem un mesaj de recunostere a valorii si a nobletii ce este depozitata in fiecare… INCREDERE IN SINE.

Despre smerenia crestinului

Daca vom privi neincetat la pacatul nostru, daca ne vom stradui sa-l vedem in amanuntimea lui, nu vom gasi in noi insine nici o virtute - nu vom gasi nici smerita-cugetare. Cu adevarata smerenie se acopera adevarata si sfanta virtute; asa isi acopera frumusetea, cu basmaua, fecioara infranata; asa se ascunde, prin catapeteasma, sfanta sfintelor de privirile gloatei.
Adevarata smerita-cugetare inseamna un fel de a fi evanghelic, obiceiuri evanghelice, un fel de a gandi evanghelic.
Adevarata smerenie este o taina Dumnezeiasca: ea este de neatins pentru faptele omenesti. Fiind cea mai inalta intelepciune, ea pare nebunie pentru intelegerea trupeasca.
Domnul Iisus descopera Dumnezeiasca taina a sme­reniei adevaratului Sau ucenic, care sade pururea la picioarele Sale si ia aminte la cuvintele cele de viata facatoare. Si descoperita fiind, ea ramane ascunsa: ea este de netalcuit pentru cuvantul si limba omeneasca.
Smerenia este viata cereasca pe pamant. Harica si minunata vedere a maretiei Dumnezeiesti si a nenu­maratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu catre om, cunoasterea prin har a Rascumparatorului, urmarea Lui cu lepadare de sine, vederea adancului pierzaniei
in care a cazut neamul omenesc - iata semnele neva­zute ale smereniei, iata primele trasaturi ale acestei camari duhovnicesti zidite de catre Dumnezeul- Om.
Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede in sine multa trufie. Ea se ingrijeste ca sa afle toate ramurile acesteia; aflandu-le, descopera ca inca au mai ramas foarte multe de aflat.

Acatist pentru izbăvirea de boală către preadulcele Iisus,
doctorul sufletelor şi a trupurilor noastreAcatist - Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege "Rugăciune citită în picioare", deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul:
Femeia canaaneancă a strigat către Tine „Milu ieşte-mă, Doamne, Fiul lui David", şi fiica ei a primit grabnicul Tău ajutor. Slavă Ţie, Cel Ce ai fost numit Fiu al lui David! Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, Care arăţi îndurările Tale celor ce se roagă Ţie cu inimă smerită!

Apoi se zic icoasele şi condacele:

Condacul 1:
Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău care pătimeşte, arătându-i mila Ta cea nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii şi să se roage Ţie împreună cu noi, cei cu sufletele slăbite de patimi dar însetate de tămăduirea Ta: Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Icosul 1:
Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, primind smerita noastră rugăciune care se aduce Ţie cu zdrobire de inimă, vino cu puterea Ta cea tămăduitoare şi alină durerile robului Tău care se află în mare suferinţă, trimiţând peste noi harul Tău cel curăţitor, ca să strigăm:
Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai venit în lume pentru cei păcătoşi şi bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care din dragoste pentru neamul omenesc ai primit a Te răstigni, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai luat asupra Ta durerile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, întărirea, scăparea şi izbăvirea noastră, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 2-lea:
„Să cinstim boala care este însoţită de sfinţenie şi să-i cinstim pe cei ale căror suferinţe i-au dus la biruinţă, căci poate între aceşti bolnavi se ascunde un nou Iov", a grăit Grigorie Cuvântătorul-de-Dum nezeu; noi, lăudându-L pe Dumnezeul Care încununează răbdarea celor ce duc fără cârtire crucea bolii şi Care îi ridică pe cei căzuţi în deznădejde, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce ai spus că până şi perii capului ne sunt număraţi, Care nu laşi să vină asupra noastră dureri şi necazuri mai mari decât putem duce, care odată cu încercările ne trimiţi şi puterea de a le face faţă, Cel Ce vezi că de multe ori slăbiciunea firii noastre ne împiedică să simţim ajutorul Tău, primeşte şi puţina noastră rugăciune:
Iisuse, Care dai celor ce poartă crucea bolii nădejdea în puterea Ta şi nu în puterile firii, miluieşte-ne;
Iisuse, Care celor ispitiţi le dăruieşti muceni cească răbdare, ca să nu hulească Numele Tău, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să ne învrednicim de cunună şi nu de osândă, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ne-ai îndemnat să îi cercetăm pe bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care nu Te desparţi de cei aflaţi în suferinţe, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ajungi înaintea oricărui om la cei încercaţi de boală, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 3-lea:
Dacă s-ar ridica încercările nu am putea merge pe calea mântuirii şi porţile raiului ni s-ar închide. Pentru aceasta, atunci când Domnul îngăduie să vină asupra noastră felurite suferinţe, să căutăm a vedea în ele lucrarea Sa cea curăţitoare şi să Îi mulţumim că ne poartă de grijă, cântându-I cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Când mândria acoperă sufletul, acesta se fereşte a vedea în boală o pedeapsă pentru păcate şi se ridică împotriva lui Dumnezeu; dar când pocăinţa sfărâmă zidul gros al părerii de sine sufletul nădăjduieşte că prin boală Domnul îi va da curăţire de păcate. Cerându-Ţi ca împreună cu fratele nostru bolnav să ne apropiem şi noi de pocăinţa cea nefăţarnică, ne rugăm Ţie:
Iisuse, Cel Ce cunoşti patimile şi neputinţele oamenilor, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să ne cunoaştem slăbiciunile cele ascunse şi să Îţi cerem izbăvire, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce primeşti suferinţa ca pe o jertfă fără-de-sânge, miluieşte-ne;
Iisuse, Care prin boală dai curăţire de păcate, miluieşte-ne;
Iisuse, Care îngădui să vină asupra noastră suferinţe trecătoare ca să ne fereşti de cele veşnice, miluieşte-ne;
Iisuse, Care ne faci să pricepem marea taină a bolii, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 4-lea:
Chip al morţii fiind boala, avem acum bun prilej să cugetăm la obştescul sfârşit, pentru că această cugetare îndepărtează patimile şi apropie Duhul de-viaţă-dătător de sufletele noastre, ale celor care, cunoscându-ne slăbiciunile, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Doamne, izbăveşte-l pe fratele nostru de moartea cea năprasnică, dându-i lui vreme de pocăinţă. Să nu îl tai pe el înainte de vreme ca pe smochinul cel neroditor, ci cu milostivirea Ta să sapi împrejur şi să îl îngrijeşti cu mila Ta, aşteptând cu iubire de oameni rodul pocăinţei şi al întoarcerii sale. Te rugăm să ne înveţi şi pe noi să ne pocăim cu inimă zdrobită pentru păcatele noastre, ca să fim izbăviţi de suferinţele cele fără sfârşit şi să Îţi cântăm:
Iisuse, dându-ne vreme de pocăinţă, miluie -şte-ne;
Iisuse, primind pocăinţa şi lacrimile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, înţelepţindu-ne prin cugetarea la moarte, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce i-ai sfinţit pe cei ce s-au nevoit prin această cugetare, miluieşte-ne;
Iisuse, alungând de la noi frica morţii, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 5-lea:
„Oare există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca?" – se întreabă necredincioşii cei îndărătnici; dar noi, ştiind mulţimea vindecărilor Tale, Fiule al lui Dumnezeu, credem puterii Tale şi mărturisim că nimic nu Îţi este cu neputinţă Ţie, Celui Ce ai tămăduit în chip minunat pe cei care în suferinţele lor au găsit puterea de a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Cuvintele Sfintelor Evanghelii stau înaintea noastră drept mărturie a dragostei Tale pentru oameni, a nemărginitei Tale purtări de grijă faţă de cei aflaţi în suferinţe, şi ne arată că oricât de mari ar fi căderile noastre nu pot covârşi mulţimea milei şi a îndurărilor Tale. Ştiind aceasta, ne rugăm Ţie, Iubitorule de oameni:
Iisuse, Care i-ai miluit pe bolnavii care au alergat la Tine, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai miluit mulţime de orbi, de şchiopi şi de demonizaţi, miluieşte-ne;
Iisuse, Doamne, Care ai putere de a vindeca orice neputinţă, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce şi în zilele noastre faci minuni mari şi preaslăvite, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Care nu Te desparţi de Biserica Ta, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce până la sfârşitul veacurilor vei tămădui bolnavii, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 6-lea:
„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni. În dar aţi luat, în dar să daţi!", ai spus, Mântuitorule, ucenicilor Tăi, iar ei, ascultându-Te, au împărţit în toată lumea vindecări minunate, aducând la dreapta-credinţă pe mulţi dintre cei care au văzut cum s-a biruit prin har rânduiala firii, şi au cântat cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Împreună cu Preacurată Maica Ta, cetele Sfinţilor se roagă Ţie, Dumnezeule al izbăvirilor, pentru tămăduirea credincioşilor care sunt apăsaţi de boli, de suferinţe şi necazuri. O, Milostive Doamne, împreună cu rugăciunile lor curate primeşte şi nevrednica noastră rugăciune:
Iisuse, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor Doctori fără-de-arginţi, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor făcători de minuni, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au tămăduit boli de nelecuit, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor pe care îi cinstim cu evlavie, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 7-lea:
Pe cât de mult s-a răspândit vestea vindecărilor pe care le-au făcut Cuvioşii Tăi, spre slava Bisericii Tale, Iisuse, pe atât de mult a încercat necuratul diavol să atragă lumea în înşelare prin vindecători închipuiţi care necinstesc învăţăturile dreptei credinţe, care îi îndepărtează pe oameni de Tine şi care cu inimile pătate de noroiul ereziei cheamă numele Tău şi spun fără teamă: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Izbăveşte-l, Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tău de toate vicleşugurile celor care îi amăgesc pe oameni prin vindecările lor, pentru a-i rupe de Tine şi a-i arunca în cursele diavolului. Să se învrednicească el de darul deosebirii şi al înţelepciunii, ca nu cumva să fie înghiţit de adâncurile iadului, ci împreună cu noi să îi înfrunte pe cei ce spun că vindecă prin puterea Ta, deşi necinstesc învăţăturile Bisericii Tale, şi tot împreună cu noi să Îţi cânte:
Iisuse, întărindu-ne în dreapta credinţă, miluieşte-ne;
Iisuse, fără a cărui milă cădem pradă celui viclean, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să pricepem că cea mai pierzătoare boală este erezia, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru a lepăda ajutorul cel înşelător, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să primim suferinţa şi nu vindecarea cea amăgitoare, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce nu Te-ai lăsat amăgit de diavol în pustie, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 8-lea:
Mult îndurase de la doctori femeia care avea de mulţi ani scurgere de sânge, dar vindecarea a dobândit-o numai când a venit la Tine. Fereşte-i, Doamne, pe cei credincioşi de doctorii lipsiţi de iscusinţă şi iubitori de arginţi, şi ajută-i să găsească doctori care le pot fi cu adevărat de ajutor, ca tămăduindu-se să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Doamne, trimite Duhul Tău dătător de viaţă peste toţi cei care se îngrijesc de robul Tău, ca să facă aceasta aşa cum se cuvine. Ca să nu-i înmulţească suferinţele şi să nu-i umple sufletul de amărăciune, ci prin grija lor să mângâie sufletul său necăjit. Trimite peste ei harul Tău, ca să se roage Ţie împreună cu noi:
Iisuse, Care Te sălăşluieşti în cei care îngrijesc bolnavii cu jertfelnicie, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce îi ajuţi să Te vadă pe Tine în chipul celor pe care îi îngrijesc, miluieşte-ne;
Iisuse, care ajuţi bolnavii să vadă în ajutorul omenesc ajutorul Tău cel ceresc, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce fereşti bolnavii de nepriceperea doctorilor, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce pui înaintea celor suferinzi doctorii cei mai iscusiţi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care de toate Te îngrijeşti, rânduind cu înţelepciune cele de trebuinţă, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 9-lea:
Îţi înălţăm rugăciuni, Doamne, nu numai pentru cei de aproape ai noştri, ci şi pentru toţi bolnavii pentru care nu are cine să se roage şi pentru toţi cei apăsaţi de singurătate. Dăruieşte-le lor mila Ta, Preabunule Doamne, dăruieşte-le să cunoască puterea Ta şi să simtă prezenţa Ta cea sfântă, ca izbăvindu-se de amărăciune să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
Nimeni nu este fără de păcat şi fiecare om a greşit faţă de semenii săi; dascăl de nepreţuit este pentru unii suferinţa, căci îi ajută să fie mai buni şi mai înţelegători faţă de neputinţele celorlalţi, şi aceasta ne îndeamnă să ne rugăm Ţie, Învăţătorului nostru;
Iisuse, dăruindu-ne dragoste pentru aproapele, milu ieşte-ne;
Iisuse, ca să fim mai iubitori şi mai blânzi, miluieşte-ne;
Iisuse, trimiţând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, miluieşte-ne;
Iisuse, învăţându-ne să ascultăm poveţele tainice ale Îngerului Păzitor, miluieşte-ne;
Iisuse, ferindu-ne de duhul mâniei, al vrajbei şi al răutăţii, miluieşte-ne;
Iisuse, îndepărtând de la noi patima mândriei şi a iubirii de sine, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 10-lea:
Degeaba primim vindecarea trupurilor dacă sufletele noastre rămân bolnave; degeaba ne tulburăm încercând să dobândim sănătate pentru trupul cel supus stricăciunii dacă părăsim grija pentru suflet, căci nici o vindecare nu este deplină până ce nu I se înalţă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Doamne, ajută-l pe robul Tău să caute nu numai vindecarea trupească, ci şi pe cea sufletească. Povăţuieşte-l, călăuzeşte-l, luminează-l să alerge la acoperământul Bisericii Tale sfinte, pentru a lua putere să meargă pe calea mântuirii. Şi pentru ca boala prin care trece să fie pentru el şi pentru noi prilej de întoarcere la Tine, îndrăznim să ne rugăm Ţie:
Iisuse, sădind în noi dorinţa unei vieţi virtuoase, miluieşte-ne;
Iisuse, îndemnându-ne să ne spovedim toate păcatele, miluieşte-ne;
Iisuse, dăruindu-ne să ne împărtăşim cu Preacu ratele Tale Taine, miluieşte-ne;
Iisuse, revărsând peste noi darurile Sfântului Duh, miluieşte-ne;
Iisuse, sălăşluindu-Te în inimile noastre cele îndurerate, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să cunoaştem iubirea Ta cea mângâietoare, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 11-lea:
Mare bucurie se face pe pământ pentru un bolnav care dobândeşte sănătate, şi încă mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Cu adevărat mare bucurie va fi în cer şi pe pământ dacă robul Tău va dobândi atât tămă duirea trupească, cât şi pe cea sufletească, şi Ţi-ar aduce cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, robul Tău ar putea primi vindecare grabnică; oricât de puţină ar fi credinţa noastră însă, nu vom înceta a ne ruga Ţie ca, aşa cum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei, tot aşa să primeşti acum şi rugăciunile pe care le facem pentru vindecarea trupească şi sufletească a acestuia care boleşte, a noastră şi a tuturor celor aflaţi în patul de suferinţă:
Iisuse, pentru rugăciunile tuturor celor ce îţi cer aceasta, miluieşte-ne;
Iisuse, ascultând cererile preoţilor care ne pome nesc la Sfântul Jertfelnic, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile soborului îngeresc, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să sporim în săvârşirea faptelor bune, miluieşte-ne;
Iisuse, trecând cu vederea faptele noastre cele rele, miluieşte-ne;
Iisuse, dăruindu-ne credinţă puternică şi nefă ţarnică, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 12-lea:
Deşi noi, cei păcătoşi, nu ştim să căutăm în viaţă decât ceea ce este bine pentru trup, avem în faţă pildele Cuvioşilor care au purtat cu răbdare felurite boli şi necazuri fără să ceară de la Dumnezeu uşurare, ci numai puterea de a răbda toate şi de a cânta în focul încercărilor: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Doamne, Tu ştii dacă pentru robul Tău este mai de folos să primească grabnică vindecare sau să se mai nevoiască o vreme răbdând boala, şi pentru aceasta Te rugăm să rânduieşti viaţa lui după cum este cu adevărat bine şi să îi dai putere pe calea mântuirii, ca să se roagă împreună cu noi aşa:
Iisuse, lumina care izgoneşti întunericul, miluieşte-ne;
Iisuse, nădejdea celor deznădăjduiţi, miluieşte-ne;
Iisuse, bucurie veşnică a celor ce Te caută, miluieşte-ne;
Iisuse, păstorule al turmei Tale cuvân tătoare, miluieşte-ne;
Iisuse, Mire al sufletelor care au iubit nevoinţa, miluieşte-ne;
Iisuse, Răsăritule al Răsăriturilor, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 13-lea:
Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai fost, eşti şi vei rămâne acelaşi Samarinean milostiv Care îngrijeşti nu numai pe cei căzuţi între tâlharii lumii acesteia, ci şi pe cei aflaţi în multe alte feluri de suferinţe, acoperă-i pe ei cu harul Tău şi ca un Iubitor de oameni alină-le durerile, pentru ca în vecii vecilor să-Ţi cânte Ţie: Aliluia! (de 3 ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor... şi Condaculîntâi: Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău...

Lumina faptelor bune

Despre Rugaciune… Parintele Porfirie

Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu.
Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate.
Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere.
Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are El rațiunea Lui. Are și Dumnezeu ,,tainele” Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere.
Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, ….nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui (Evr. 4, 13).
Noi să nu stăruim; strădania aduce rău în loc de bine. Să nu căutăm cu tot dinadinsul a dobândi ceea ce cerem, ci să le lăsăm în voia lui Dumnezeu.
Căci cu cât ,,vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează. Așadar – răbdare, credință și liniște. Și chiar dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată și dacă este pentru binele nostru, ne va da ceea ce trebuie și când trebuie.

TRISTETE

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Când tu şi eu şi el şi fiecare
La rugăciune ne plecăm, în gândul nostru,
Când cerem multe, dar puţin : „ Iertare!”
Vorbim cu Tatăl meu, cu-al tău sau cu al Nostru?!?
Iar dacă-i Tatăl Nostru – suntem fraţi, fireşte!
Fraţi de ţărână şi-ndumnezeire!
Acelaşi lut şi-aceeaşi taină ne uneşte:
Toţi din iubire-am fost lăsaţi, pentru iubire!
Dar noi, cu-a noastră veche cerbicie,
Ne desfiem, sinucigaş, de tot înaltul…
Deşi egali întru nimicnicie,
E unul mai ţărână decât altul !
Ne înălţăm, ieşim din ale firii,
Ieşim viclean de la frăţeasca cină,
Vrăjmaşi apoi, pârâm lipsa iubirii
Şi-ntotdeauna-i celălalt de vină!...
Când, lacomi de păcat, ca orice om,
Uitând că vine ultima strigare,
Luăm al vrajbei măr din vechiul pom -
Mai este vreo nădejde de iertare?!?
Când, viermănoşi şi colcăind de ură,
Ne credem drepţi şi vrem dreptatea noastră,
Când ne rugăm şi blestemăm cu-aceeaşi gură –
Cui trebuie îngenuncherea noastră?!?

2010 08 13 Arhim Teofil Roman - Nicula ora 22 00

Asculta mai multe audio clasica

O rugaciune este un remediu puternic.

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

O rugaciune este un remediu puternic

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului.

În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..

De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.

Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."

De ce plânge Maica Domnului? >>

De ce plânge Maica Domnului? >>

Iubite frate al meu, îţi scriu un scurt cuvânt despre lacrimi. Înainte de a mă apuca să îţi scriu, am privit vreme îndelungată o poză a unei icoane a Maicii Domnului, icoană care a plâns prin minune dumnezeiască. Şiroaiele de lacrimi se văd foarte clar în fotografie. Izvorăsc din locul în care sunt pictaţi ochii Preasfintei Fecioare. Poate că te gândeşti că lacrimile acestea sunt false, că preoţii vor să amăgească poporul pentru a-l transforma într-o turmă credulă, lipsită de discernământ. Nu este deloc aşa. Am văzut cu ochii mei icoane care au lăcrimat, şi icoane din care a curs mir. E semn dumnezeiesc. Un părinte mi-a spus o întâmplare deosebită cu o icoană din care izvora mir. Tatăl părintelui era necredincios, iar el l-a ajutat să vină la credinţă cu ajutorul acelei icoane. Tatăl său a pus vată în spatele icoanei, a sigilat bine icoana şi, după o vreme, când a deschis sigiliul, a văzut vata plină de mir. Efectul a fost impresionant. Nu voi vorbi acum despre convertirile care au loc prin intermediul unor astfel de minuni. Dumnezeu ar putea ca prin minuni să îi convingă pe toţi oamenii că El există. Dar nu vrea aşa ceva. Vrea să ne lase şansa de a-L descoperi, de a alerga mai întâi după El şi apoi de a ne lăsa copleşiţi de dragostea pe care ne-o poartă.

Da, sunt icoane care plâng…. Mulţi oameni, când aud de vreo astfel de minune, se grăbesc să se convingă: dacă nu e adevărat şi dacă e vorba de o înşelătorie? Au fost şi înşelătorii de-a lungul timpului, ce-i drept, dar au fost mult mai multe minuni care au întărit credinţa credincioşilor.

Pe mulţi oameni i-am auzit vorbind despre icoanele care plâng, cu lacrimi sau cu sânge, fie că este vorba de icoane ale Maicii Domnului, de icoane ale Mântuitorului sau de icoane ale sfinţilor. Dar pe foarte puţini oameni i-am auzit întrebând: „Oare de ce plâng icoanele?”.

Sau, dacă am auzit întrebări de acest fel, am auzit şi răspunsuri gen: „Plâng pentru că lumea stă departe de Biserică. Plâng pentru că pe lume sunt atâtea crime şi atâtea avorturi”. Pe foarte puţini oameni i-am auzit spunând că icoanele plâng pentru că noi trăim în păcat. Nu, întotdeauna alţii păcătuiesc.

Eu nu cred asta. Eu cred că Maica Domnului plânge şi pentru că eu nu trăiesc o viaţă mai curată, o viaţă după voia lui Dumnezeu. Ce vreau să îţi scriu acum este că Maica Domnului plânge şi pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale, aşa cum plânge pentru ale tuturor oamenilor.

Lacrimile ei sunt lacrimi grele pentru că, paradoxal, deşi oamenii nu o iubesc ca pe o mamă, ea ne iubeşte pe toţi, pentru că este Maica neamului creştinesc.

Dacă am vedea o femeie pe stradă plângând în hohote, ne-am opri şi am încerca să vedem dacă o putem ajuta cu ceva. O băbuţă plângea pe stradă de rupea pământul. Am întrebat cu ce pot să o ajut. Mi-a spus că hoţii îi furaseră poşeta cu actele, pensia şi cheile de la casă. Era singură, nu avea pe nimeni care să o ajute şi nici nu putea sparge uşa de la casă. Cum tocmai primisem nişte bani, o sumă destul de măricică, i-am dat-o băbuţei, m-am dus cu ea să căutăm un meşter care să îi spargă uşa, să îi înlocuiască apoi sistemul de închidere etc. S-a rezolvat. Am făcut greşeala de a-i da băbuţei numărul meu de telefon. Câteva luni m-a tot sunat să îmi mulţumească pentru cât am ajutat-o. Dar nu aveam nevoie de mulţumiri. În fond, şi eu primisem banii pe care îi aveam la mine, nu fusese un sacrificiu prea mare. Dar pe bătrânică nu o interesa de unde aveam eu banii, o interesa faptul că reuşise să intre în casă şi să îşi plătească meşterul.

Ce legătură are o băbuţă pensionară cu icoanele care plâng?

Are. Pentru că uneori ne este uşor să ştergem lacrimile omului pe care îl vedem că suferă lângă noi, dar poate niciodată nu ne gândim să ştergem lacrimile Maicii Domnului. Nu ne gândim să ştergem lacrimile unei mame care plânge din cauza noastră.

Poate că rândurile mele par siropoase, dar nu este aşa. Ce este siropos în faptul că o icoană plânge şi nimeni nu o bagă în seamă?

Maica Domnului plânge pentru că ştie că ar trebuie să trăim altfel. Fiul ei, Preadulcele ei Fiu, a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Ea L-a văzut bătut, batjocorit, scuipat. Ea L-a văzut suferind pentru noi. Şi tot ea vede cum noi, în loc să mergem pe calea mântuirii, ne uităm prea puţin la Dumnezeu şi la cele cereşti, şi ne lăsăm târâţi de poftele trupeşti.

Cum să ne doară lacrimile Maicii Domnului, când pe noi nu ne interesează nici mântuirea noastră? Noi trăim pentru plăcerile trupeşti, şi nu vrem să ne gândim că aceste plăceri se vor termina în cele din urmă.

Încearcă să ai curajul să o întrebi pe Maica Domnului de ce plânge. Încearcă să fii sincer cu tine însuţi. Îţi vei da seama că o mică parte din lacrimile ei se datorează păcatelor tale. Aşa cum o alta se datorează păcatelor mele.

Să nu ne minţim. Viaţa noastră nu este aşa cum ar vrea Dumnezeu. Poate că te întrebi în ce calitate vorbesc despre asemănarea dintre păcatele mele şi păcatele tale. Nu te cunosc, dar păcatul, orice păcat ar fi, în esenţă este acelaşi: îndepărtarea de voia lui Dumnezeu şi împlinirea voii îngerilor căzuţi.

„Crezi că mă vei păcăli atât de ieftin? Crezi că e de ajuns să îmi vorbeşti de lacrimile unei icoane ca să îmi schimb viaţa?”

Nu, nu vreau să te amăgesc. Problema este că, într-adevăr, pentru lacrimile acestea ar merita să ne schimbăm viaţa. Totuşi, mai aproape ne este cămaşa decât haina, mai aproape ne sunt prietenii din gaşcă decât îngerii din cer sau decât Maica Domnului (sau cel puţin aşa ni se pare, nu. În fond, la urma urmei, Maica Domnului nu face parte din gaşca noastră, şi nici din viaţa noastră. Nu îi dăm prea multă atenţie. Să se facă lacrimile ei baltă în faţa icoanei, că nu ne interesează.

Şi totuşi, chiar dacă nu ne interesează că Maica Domnului plânge, ar trebui să ne intereseze faptul că noi înşine mergem pe un drum înfundat. Patimile şi poftele ne leagă din ce în ce mai tare cu lanţurile lor şi ne va fi din ce în ce mai greu să fim liberi.

Cât ne vom minţi? Cât vom accepta compromisul? Motive pentru a alege păcatul găsim destule.

Dar cu ce ne vom alege? Viaţa este o pregătire pentru întâlnirea cu moartea. Dar noi fugim de moarte cu disperare. Moartea trebuie ştearsă din peisaj. Trebuie să vină fără să ne prevină, trebuie să vină ca un accident. Viaţa este atât de plăcută! De ce să ne gândim la moarte când mai avem atât de trăit?

Nu încerc să îţi spun că nu ştii cât mai ai de trăit. Poate că ai şanse foarte mari să mai trăieşti mult şi bine. Şi totuşi, tu, care alergi după satisfacerea poftelor şi a patimilor, de ce nu înţelegi că de fapt cea mai mare plăcere, care împlineşte omul în întregime, nu poate fi oferită de această lume? Dacă omul era creat pentru această lume, şi nu pentru cealaltă, Hristos nu primea răstignirea şi nici moartea pe cruce.

Dumnezeu vrea ca tu să te mântuieşti. Adică să guşti din cele mai frumoase bucurii ale existenţei. Îmi permit o comparaţie forţată. Parcă Budha spunea că nu există plăcere lumească mai mare decât cea pe care o oferă actul sexual. În zilele noastre, cineva spunea că drogul produce un extaz cât o mie de orgasmuri, faţă de care toate celelalte senzaţii pălesc. Eu îţi spun, şi nu după mintea mea, ci în deplin acord cu învăţătura Bisericii, că bucuriile vieţii veşnice fac să pălească toate extazele pătimaşe care pot fi trăite în viaţa aceasta. Euforia pe care o dă drogul este frecţie la picior de lemn dacă o compari cu fericirea Împărăţiei Cerurilor.

Este adevărat că păcatul - fie el al beţiei, al desfrâului, al iubirii de sine - ne este de o mie de ori mai la îndemână decât raiul. Dar, aşa cum oamenii fac orice sacrificii pentru a-şi împlini o dorinţă egoistă, tot aşa ar putea să se lupte pentru dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

Maica Domnului plânge, iar creştinii se prefac că nu bagă de seamă. Încearcă să o evite. Nu contează că ea plânge. Fie, zic şi eu. Nu contează. Dar va veni vremea când ne vom da seama cât de mult am greşit faţă de Dumnezeu. Şi vom regreta amarnic faptul că nu am fost mai sinceri cu noi înşine. Şi, atunci când am auzit, când am citit sau chiar am văzut că Maica Domnului plânge, nu am încercat să îi ştergem cu năframa sufletelor noastre măcar o lacrimă. Cea vărsată din pricina vieţii noastre de zi cu zi…

,,Milueste-ma, Maicuta, dupa mare mila Ta,,

Rugaciunea lui Agatonie

Zilnic, catre Nascatoarea Agatonie se ruga
caci asa il invatase tatal si cu mama sa.
- Milueste-ma, Maicuta, dupa mare mila Ta.
Iar Maicuta Sfanta-ntruna rugaciunea-i asculta.

Dar crescu, crescu baiatul si incepu sa-i placa viata.
De la Sfinti, de la icoane isi intoarse de tot fata.
Iata, insa ca-ntr-o seara bate-n usa-un pelerin;
- Maica Domnului Curata m-a trimis aici sa vin.

A aflat ca Agatone nu mai spune rugaciuni
si-a uitat de Nascatoarea si de ale ei minuni.
- Am rostit multi ani eu ruga si am fost foarte zelos.
Sunt om mare, am de toate dar din rugă ce folos ?

- Ooo, de cate ori stii oare te-a scapat Ea din nevoi?
Intr-o zi cand ploua tare a venit mare suvoi
a inecat totul in cale, doar tu singur n-ai murit
intr-un chip atat de tainic si atat fericit?

Si din molima cumplita, ai scapat nevatamat !
Ti-amintesti de-al tau prieten care acum e ingropat
si cu care intr-o rapa ai cazut si tu-ai scapat?
Dar colegul tau de scoala care zace in durere
si-i printre staini sarmanul fara nici o mangaiere?

- Te-a acoperit Stapana si-a purtat de grija ta
pentru scurta-ti rugaciune fara a-ti cere altceva.
Milueste-ma Maicuta dupa mare mila Ta
Rugaciunea-aceasta scurta nicodata n-o uita
atata timp cat inca nu esti parasit de Ea.

Dorina Stoica

RUGACIUNE

1. Doamne, nu mă lipsi de bunătăţile Tale cele cereşti şi veşnice.
2. Doamne, izbăveşte-mă de toată nevoia, ne ştiinţa, uitarea, îndrăzneala şi de nesimţirea cea impietrită.
3- Doamne, de am greşit cu mintea, cu gândul sau cu cuvântul, iartă-mă.
4. Doamne, izbăveştc-mă de toată nevoia, neştiinţa, uitarea, îndrăzneala şi de nesimţirea cea împietrită.
5. Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea şi părăsirea.
6. Doamne, luminează inima mea pe care a întunecat-
o pofta cea rea.
7. Doamne, Doamne, eu ca un om am greşit, dar Tu ca un Dumnezeu miluieste-mă.
8. Doamne, vezi neputinţa sufletului meu şi trimite harul Tău spre ajutorul meu ca să se propovăduiască întru mine numele Tău cel sfânt.
9. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul tău, în cartea vieţii şi-mi dăruieşte sfârşit bun.
10. Doamne, Dumnezeul meu, deşi nu am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi cu blândeţea Ta să pun început bun" .
11 . Doamne, stopeşte in inima mea rouă darului
Tău.
12. Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, pomeneşte-mă pe mine, păcătosul, ruşinatul, răul şi necuratul, după mare mila Ta, când vei veni întru împărăţia Ta ] " .
13. Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă şi nu mă lăsa.
14. Doamne, nu mă duce în ispită.
15. Doamne, dă-mi cuget bun.
16. Doamne, dă-mi lacrimi, aducere-aminte de moarte şi umilinţă.
17. Doamne, dăruieşte-mi să-mi mărturisesc cugetele mele.
18. Doamne, dă-mi smerenie, tăiere a voii şi ascultare.
19. Doamne, dă-mi răbdare, voinţă nebiruită şi blândeţe.
20. Doamne, sădeşte întru mine rădăcina bunătăţilor,
adică frica Ta.
21 . Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul, gândul şi inima mea şi să fac întru toate voia Ta.
22. Doamne, scapă-mă de oamenii răi, de draci, de patimi şi de tot lucrul necuvios.
23 . Doamne, precum porunceşti, Doamne, precum ştii, Doamne, precum vrei, facă-se întru mine voia Ta.
24. Doamne, facă-se voia Ta şi nu a mea. Pentru rugăciunile şi mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor tăi, că bine eşti cuvântat în veci. Amin.

Lumina faptelor bune

Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie.
Cuvantul sec, din sintagma "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Dar secul pe care il lasa crestinul ortodox nu face referire doar la mancare, ci in primul rand la seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru inceput de aceeasi durata in Biserica Rasaritului. Astfel, credinciosii din partile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august -de praznicul Schimbarii la Fata, cei din Constantinopol patru zile, iar crestinii din Ierusalim opt zile.
Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la sinodul din Constantinopol din vremea patriarhului Luca Crysoverghi.
Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august.
Postul Sfintei Marii este un post aspru, daca tinem seama de faptul ca Biserica Ortodoxa ne cere ajunare pana la ora 15.00, in zilele de luni, miercuri si vineri, iar dupa aceasta ora, ne cere sa consumam mancare uscata. Nici in celelalte zile, nu avem parte de un post usor: marti si joi se mananca fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la untdelemn si vin. Facem mentiunea ca in Pravila Mare se precizeaza ca in acest post avem dezlegare la untdelemn si vin si in zilele de marti si joi.
In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor.
Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15.00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“.
Postul Sfintei Marii este un post cu data fixa, incepe in fiecare an pe 1 august si se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).
Avand in vedere ca in acest an, praznicul Adormirii Maicii Domnului cade duminica, facem mentiunea ca se poate manca de dulce in ziua praznicului. In cazul in care acest praznic ar fi fost in zi de miercuri sau vineri, Biserica ne-ar fi daruit dezlegare numai la peste, untdelemn si vin.
Domnul sa va binecuvinteze

RUGACIUNE DE MULTUMIRE

Îţi cer iertare Doamne!

Bunule, iartă-mă că nu ştiu să mă rog ţie, ori cer prea multe, ori nu ştiu să-ţi mulţumesc pentru tot ce am. Iartă-mă că de cele mai multe ori sunt egoist/ă şi mă rog doar pentru suferinţele mele, iar pentru sănătatea părinţilor mai puţin. Ei sunt sprijinul meu şi tot ce am mai bun, pentru că îi am de la tine Doamne. Bunule iartă-mă pentru că pe prietenii mei îi necăjesc, nu mă auzi rostindu-i în rugăciunile mele şi iarăşi îmi dau seama că ei sunt dăruiţi de Tine. Unde aş putea să găsesc bunătatea şi iertarea Ta, dacă nu prin ei? Iartă-mă pentru toate gândurile mele nechibzuite, pentru toate întrebările fără răspuns, pentru supărările fără sens, pentru dorinţe deşarte, pentru vorbe fără rost....Greşesc Doamne dar te iubesc în felul meu, de păcătos/ă....

Bunule iartă-mă pentru tot ceea ce îţi cer, pentru că Tu ştii dinainte tot ce are nevoie sufletul meu. Nu sunt de multe ori altruist/ă, nu pomenesc în rugăciunile mele nici pe cei bolnavi, nici pe cei sărmani, nici pe bătrâni, nici pe vrăjmaşi, nici pe fraţi sau surori...ci doar suferinţa mea. Suferinţa Ta pe cruce a fost cu mult mai mare decât a mea, şi cu toate astea mă înţelegi şi eşti aici cu noi...Cum aş putea să nu te mai supăr?

Îmi cer iertare inimii mele, Doamne pentru toate emoţiile pe care i le-am dat de-a lungul timpului, îmi cer iertare ochilor mei pentru lacrimile care nu izvoreau din pricina păcatelor mele, buzelor mele pentru toate vorbele urâte, urechilor mele care au ascultat muzică grea şi zgomotoasă....stomacului pentru câte excese de mâncare am făcut...îmi cer iertare trupului meu că am uitat că este templu al Duhului Sfânt.

Mă ierţi Doamne pentru că nu ţi-am mulţumit pentru natura pe care Tu ne-ai dăruit-o, pentru toate legumele şi fructele care ne hrănesc pe noi, pentru pămîntul roditor şi ploaia care-l curăţă? Iartă-mă pentru că nu ţi-am mulţumit pentru fiecare Sfânta Liturghie la care am participat, pentru duhovnicul pe care mi l-ai dăruit, pentru sfinţii Tăi de care mă simt apropriat/ă. Am uitat să-ţi mulţumesc şi pentru suferinţa mea, pentru că prin ea eu mă apropii de Tine.

Iartă-mă Doamne pentru că au fost momente când am judecat fără să mă gândesc că nimeni nu cunoaşte judecăţile tale şi departe suntem noi de voia ta. Bunule iartă-mă că puţină milostenie fac, că nu-mi sun prietenii să le spun cît de mult îi iubesc, că uit să zâmbesc, să visez, să cred că niciodată Tu nu ne vei lăsa singuri. Iartă-ne pe toţi şi luminează-ne ca să ne înţelegem mai bine, să fim toleranţi şi mult iubitori.

Îţi mulţumesc Soarele meu pentru toată dragostea Ta! „Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt..." (Sf. Apostol Pavel)

,,CINE IA STERGARUL,,

ŞTERGARUL

de Costache Ioanid

La Cina cea de taină, în camera de sus,
Înconjurat de apostoli S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
Pe azimile calde, pe mielul fără vină.

Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite:
Un rob sau o copilă, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,

Să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se întrebau în cuget: cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune Ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă privind cu tulburare
Când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă cu şoapta lui uşoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre , ştergarul astă seară?

– Chiar eu? Nu şade bine, eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu, cel mai tânăr? – Eu stau lângă Stăpân...
– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
– Chiar eu? Sunt cel din urmă la Domnul, dintre ei?

– Dar tu, ce doar ţii punga? – Eu am făcut de-ajuns:
Am cumpărat merinde şi mielul l-am străpuns.
– Tu, Toma, nu vrei să fii tu oare cel ce spală?
– Sunt trist!... se luptă-n mine o umbră de-ndoială.

– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?... Dar tu...
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: NU!
Atunci lăsându-şi brâul şi haina într-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer

Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus!
Şi-acum a câta oara, Se-aşează iar Iisus

Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?
Tu, soră Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odată acolo sus în rai!

Dar azi sunt mii de treburi... Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?

Sunt răni neîngrijite, sunt flăcări ce se sting ,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling!
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mângâiere,

Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori!

Nu mânui cuvântul când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat!
Cât lingura în crătiţi şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-un gard la vreo bătrână,

Să stai de veghe noaptea, la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi,
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

Chiar eu? Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Chiar eu? Eu sunt prea tânăr, eu stau lângă Stăpân.
– Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
– Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelaşi trist răspuns.

Atunci, lăsând să cadă cununa Lui şi haina
Iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina
Încet, a câta oară?, Se-apleacă iar Iisus
Şi plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus!

Aşa cum o mlădiţă se-ndoaie lângă trunchi,
Stăpânul omenirii se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă, Iisus din nou se-njugă.
El, Împăratul vieţii, din nou e rob şi slugă.

Veniţi leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână!
Iisus vă spăla astăzi, cu propria Sa mână.
Veniţi voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său Sânge!

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea cu Domnul
Şi nu uitaţi: pe cale orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia Cunună!

[ cu lacrimi susana]

SFATURI DUHOVNICEŞTI


* Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.
* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!
* Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
* Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
* Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
* Mai bine să flt dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .
* Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
* Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
* Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dunmezeu şi sufletele lor.
* Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Donmul său.
* Pentru ca Dunmezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.
* Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
* Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.
* Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
* Gura şi inima, care în flecare încercare Îi mulţumesc lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
* Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
* Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.