"" ARSENIE BOCA - Despre sfarsitul lumii ""

"" ARSENIE BOCA - Despre sfarsitul lumii ""

. Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări [NOTǍ vestitorul - vezi de exemplu tsunami din 2004 din Asia cu peste 200.000 de morţi], vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.
Părintele ne-a spus: "Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie".
Martori: Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel

Sunt multe de spus, şi are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, simţim darul şi puterea . Ne povestea că "România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstruit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii". Apoi mi-a spus de băiatul cel mare, care nu aude, că atunci când va fi Bucureştiul Noul Ierusalim, o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.
Letiţia Suciu (Dumbrăveni)
„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”. Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”.

IMNUL ROMÂNESC

(Din pragul anului 1956) Acum, ori niciodată Treziţi-vă, Români! Având credinţă-n suflet Şi arma sfântă-n mâini. În rodul născocirii Să nu nădăjduiţi, Ci “arma mântuirii” Mereu s-o mânuiţi! Uniţi-vă în cuget Prin simţuri creştineşti La sânul “Maicii Voastre” Cele duhovniceşti! În pavăza credinţei Fiind adăpostiţi, La vremuri de războaie Veţi fi nebiruiţi. Tot neamul de pe lume Şi “cel de sub pământ” De s-ar scula-mpotrivă Va fi de voi înfrânt. Plecaţi-vă la Domnul Grumazul umilit, Să vă înalţe fruntea În “plaiul cel dorit”. De somnul nesimţirii Să nu mai dormitaţi Că “zorii mântuirii” S-arată la Carpaţi.

Cu dragoste curată, Ca fraţii petrecând, Să nu ştirbim onoarea Şi graiul nostru sfânt! Trezindu-ne simţirea Din suflet creştinesc Să punem Semnul Crucii Pe steagul românesc! Pe tronul cel din sufler S-avem necontenit Icoana prea cinstită A Regelui mărit! De vom păzi unirea Şi “Crezul din Strămoşi”, Vom fi şi jos, în lume Şi-n ceruri glorioşi! În scumpa noastră ţară Atunci vor creşte iar Virtuţile străbune, Cu nume secular. Din groapa stricăciunii Săpată de tiran Se va scula cu slavă “Răsadul lui Traian”. Deci, azi, ca niciodată, Să ne vădim “Creştini” Păstrând neprihănită Credinţa, prin străini!

HRANA PENTRU SUFLET

PAZA SUFLETULUI

Singur lucrul meu din lume Este mântuirea mea Dacă eu nu văd de dânsa Cine altul va vedea? Trup şi suflet dimpreună De la Domnul mi s-a dat Deci eu singur voi da seamă Pentru cele ce-am lucrat. Lucrul mântuirii mele Este pentru veşnicie Şi nu este dat a-l face Decât numai singur mie. Hotărârea este dată; Trebuieşte ca să mor! Nu ştiu când, poate chiar mâine Sau în ceasul viitor. După asta nu ştiu locul: Poate unde dorm acum, Poate unde stau, afară Sau în casă, sau pe drum. Nu cunosc apoi nici chipul Întru care voi muri: Pocăit sau încă slugă La păcat mă voi găsi? Dacă nu mor fără veste Boala mă va anunţa; Dar cu greutatea boalei Voi putea a mă-ndrepta? Mintea mea de mai lucrează Dar cutremurul de munci, Îi mai dă răgaz să cerce Viaţa mea de pân-atunci ? Poate inima atuncia Să se moaie de căinţă Dar la cuget mă încurcă Câte am pe conştiinţă. Împrejurul meu atuncia Fraţii mei vor sta plângând, Alţii vor să iscodească Despre banii de comând! De voi fi cumva cu stare Ei vor folosi momentul Să mă-ntrebe mai cu seamă Dacă-i gata Testamentul! Poate ei cu grija asta Vor uita să dea de ştire La părintele Duhovnic Pentru Sfânta spovedire! Va veni şi el la urmă Să mă-ntrebe de păcate Dar se leagă poate limba Şi nici mintea nu mai poate. Căci mai mult pe altă lume Cugetarea mea va fi Şi căinţa mea atuncia Nu ştiu cum se va primi! Arătări îngrozitoare Ochii mei atunci văzând Nici nu ştiu când iau în gură Sfintele ce mi-or fi dând! Ca să-mi fie moartea bună Eu să pregătesc acum A virtuţilor merinde Să le am atunci pe drum! Să-mi adun acum din vreme Cele ce voi socoti Că la ziua de pe urmă Nu le pot agonisi. Spovedirea cea curată Şi cu duhul umilit Cum şi paza despre toate Carii dau de poticnit. Dacă Sfânta spovedire Nu-i întreagă şi curată Vremea despărţirii noastre Ne va fi înfricoşată! Căci atunci amar ne vine Când vedem a noastră stare Şi de vămile cumplite Nu avem nici o scăpare! Frică mare ne cuprinde Că nu ştim în veşnicie, Muncă veşnică ne-aşteaptă? Ori nespusă veselie ?! Deci să am mereu în minte Că la urmă am să mor Şi de trup se va desparte Sufletul nemuritor! Dacă clipa cea de-acuma Ar fi clipa cea din urmă Am nădejde de scăpare Dacă viaţa mi se curmă?

Mă gândesc că după moarte Trupul meu va fi sluţit Nemişcat, fără simţire Cu miros nesuferit! La biserică ducându-l Preoţii cu rugăciune Pogorâ-se-va în groapă Să devie putrejune! Pomenirea lui cu sunet Va să piară de pe lume Şi cu vremea pământenii Vor uita de al meu nume. Iată cum se trece slava Trupului de pe pământ De a căruia plăcere Toată viaţa mă frământ. Deci mereu să iau aminte La tot pasul meu din viaţă Căci atârnă mântuirea Chiar din clipa cea de faţă! O prea milostive Doamne Să nu laşi până-n sfârşit Să amân eu pocăinţa Cel prea mult ticăloşit! Pomenirea despre moarte (Glasul trâmbiţii de-apoi) Neîncetat să mă trezească Ca alarma la război! Eu în lume las o dâră Pe o carte tăinuită Care-mi face după moarte Toată viaţa mea vădită. Frică-mi este că la urmă Scrise nu se vor afla Faptele care în viaţă A le face se cădea! Iară relele de care Se cădea a mă feri Poate toată, vai de mine, Cartea ceia vor mânji! Azi când cuget vremea morţii Înainte mi se-arată Cum atunci se va deschide Pentru mine judecată! Un arap rânjind la stânga Îmi citeşte o carte groasă Întru care este toată Fapta mea cea ticăloasă! Iar la dreaptă, stând de faţă Îngerul cu chip scârbit Dintr-o mică carte spune Binele ce-am săvârşit! Dacă este hotărâre Ca să meg la fericire Îngerii cu bucurie Vor veni spre însoţire. Iar de nu se află scrise Fapte vrednice de milă Demonii la întuneric Mă vor stăpânii cu silă! Vai de ticălosul suflet Care-n iad se osândeşte Chin mai mare este gândul Că “în veci NU SE SFÂRŞEŞTE” Când va fi aproape vremea Judecăţii viitoare Vor fi semne mari în lună Şi în stele şi în soare. Judecata va să vină Ca un furt fără de veste Şi fiind noi în păcate Pocăinţă nu mai este! Râu de foc va arde totul Oamenii şi împărăţii Dobitoace, peşti şi păsări Cu tot felul de stihii Glasul îngereştii trâmbiţi Va suna din patru “torţi” Şi pe trupul meu acesta Îl va ridica din morţi! Va chema din nou pe suflet Din porunca lui Hristos Ca să se împreuneze Iar cu trupul cel de lut. Sufletul atunci cu trupul Nemurire va lua Dar nu ştiu; pentru perzare Sau spre fericirea mea. Dumnezeu cu Sfânta Cruce Va veni atunci pe nori Întru toată Slava Sfântă Ca un drept judecător …

                    FLORI DE LA IORDAN

De câte ori Iordane Sfinte Pe malul tău am colindat, Mă cuprindea un dor fierbinte Să stau acolo nemişcat. Să nu mai am de lume ştire, La malul apei vieţuind, S-ascult a undei glăsuire Şi păsările ciripind. S-aud în “lunca cea bătrână” Cum sună vântul din pustie Şi firea toată cum îngână: “Treime Sfântă, Slavă Ţie!” Voiam mereu să am în faţă Izvoarele de la Harara Şi locul pustnicesc – de viaţă A Sfinţilor de Vitavara. La “colimvitra-ţi” minunată Voiam să vieţuiesc mereu, Acolo unde – altă dată - Se botezase Dumnezeu. În murmur tainic, apa cântă, Iar trestiile tremurând Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă Ce s-arătase oarecând. În valea ceea cu izvorul, La poalele unui tăpşan, Ades vorbea Mântuitorul Cu Sfântul Prooroc Ioan. Ce taine mari erau grăite De Dumnezeu cu Prooroc În umbra peşterii smerite, Sub valea Soarelui de foc! Pe-aici trecând cu oboseală Un Ava Sfânt, către Sinai, A fost cuprins de fierbinţeală Şi cineva-işoptea lui: “Stai!” Era Ioan Botezătorul Zicându-i: “Stai aici mai bine! Vorbind adesea ori cu mine!”		Văzând că peştera – cu slava - Pe Sfântul “Rug” îl întrecea, A stat, punând temeiul Ava Vestitei Lavre “Sapsafa”. Aproape de Iordan, pustia În taină a adăpostit Pe Sfânta Pustnică Maria Şi pe Zosima cel Sfinţit. La Baptisterul cel de piatră Se boteza – peste Iordan - Mulţimea cea “Idololatră” A Craiului de la Iran. Aici şi Sfântul Conon spune, Fiind de gânduri bântuit, Botezătorul – prin minune - Îndată l-a tămăduit. Mai sus, în stânca cea de sare (Precum scripturile vestesc) “Şeptimea Sfintelor Fecioare” Avea lăcaşul pustnicesc. Iar mai la vale către mare Se află “Schitul Românesc”, Ca o cetate de salvare Şi ca un rai duhovnicesc. E ostrovul întâmpinării Românilor înstreinaţi De plaiul strămoşesc al Ţării Şi de furtună zbuciumaţi. Iordane, râu cu apă sfântă, Noian de binecuvântări, Spre tine dorul mă avântă Din răsleţitele-mi cărări! Tu eşti ca pod cinstit Treimei Şi drum bătut de mulţi Profeţi, Adăpostirea Sihăstrimei Şi maica “fiilor răsleţi”! Scrisă de smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob fost Egumen La Schitul Românesc de la Iordan 1948

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, Grecia (5 mai)

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, Grecia (5 mai)

Acesta se născu la 14 septembrie 1384 în Grecia. În copilărie murindu-i tatăl, fu crescut împreună cu cei şase fraţi ai săi de evlavioasa lui mamă care îl călăuzi prin cuvânt şi faptă pe calea dragostei de cele dumnezeieşti. La vârsta de 14 ani, cuprins de dorul celor înalte, părăsi casa părintească mergând la mănăstirea Buneivestiri a Maicii Domnului de pe Colina Neprihăniţilor.
Binesporind în toată nevoinţa cea plăcută lui Dumnezeu şi iubind mai presus decât toate smerenia, după o vreme, se învrednici a primi harul preoţiei.
Din rânduiala lui Dumnezeu, după 27 de nevoinţă, urâciunea prigonirii din partea turcilor ajunse şi în ţinutul unde smeritul slujitor la Domnului se ostenea mijlocind pentru întreaga lume. Aceştia prindeau pe toţi pe care îi aflau a fi creştini şi îi chinuiau fără milă. Aflându-l şi pe sfântul Efrem, prinseră a-l supune chinurilor, însă erau nedumiriţi de pacea pe care acesta o avea şi o răspândea. Cuprinşi de furie îl chinuiră îndelung între 14 septembrie 1425, ziua Înăţări Sfintei Cruci, şi 5 mai 1426.
În toată această vreme de cumplite chinuiri ale trupului său, sfântul pătimitor al Domnului petrecea cu îndelungă răbdare şi smerenie în inima sa dinaintea lui Dumnezeu precum făcuse în vremea slujirii în Sfântul Altar, a privegherilor de taină săvârşite în chilia sa şi a celorlalte osteneli călugăreşti.
În dimineaţa zilei de 5 mai 1426, sfântul Efrem îşi dădu sufletul în mânile lui Dumnezeu, umplând de bună mireasmă duhovnicească şi de nevăzută slavă întreg ţinutul.
După veacuri în care numai sânurile pământului mai ştiau de sfinţenia marelui mucenic al lui Dumnezeu, la 3 ianuarie 1965, se aflară cinstitele sale moaşte fiind aşezat cu multă evlavie în racla de unde nu încetează a săvârşi mulţime mare de minuni.
Zilele de pomenire ale sfântului sunt 5 mai (ziua fericitei sale adormiri, 1426) şi 3 ianuarie (ziua aflării cinstitelor sale moaşte, 1965).

+ * + * +

În sânurile pământului ai rămas ascuns vreme de mai multe veacuri, purtătorule de Dumnezeu, iar în anii din urmă te-ai arătat prin bunăvoirea Domnului, ca o comoară sfântă, părinte Efrem, îmbogăţindu-i cu harul tău pe cei care-I strigă lui Hristos: Aliluia! (din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem)

+ * + * +

 Din osteneala şi evlavia vrednice la laudă a credincioşilor, unde se pot afla şi Acatistul şi Paraclisul Sfântului Efrem

Sfantul Efrem cel nou; Sfintele lui Moaste au fost descoperite in data de 3 ianuarie 1950.

Sfântul care ne întâmpină pe toți cu ,,Hristos a înviat! Bucuria mea"

Un serafim printre oameni, un înger pământesc, astfel a fost acest Sfânt Cuvios, care mi-a trimis de acolo de Sus bucurie în suflet, citindu-i învăturile, cuvintele și viața. Nu numai pentru mine este o binecuvântare, ci petru toți care îi primesc amintirea și prezența vie în inimile lor.

Nu am ajuns pe locurile binecuvântate unde a viețuit pământește.Cei care au ajuns s-au îmbogățit spiritual, iar mulți dintre aceia cât și mulți alții îl simt pe Sfântul viu și mereu mijlocitor petru mântuirea lor. Aceasta este cea mai mare binecuvântare a Sfântului Batiușka(Părinte) Serafim de Sarov.

Am scris aceste gânduri cu scopul de a ne aminti și de zilele sale de pomenire anuale din 2 ianuarie și de aceasta, de acum, din 19 iulie (nașterea sa cât și descoperirea sfintelor sale moaște) ca astfel să fim intr-o mai mare comuniune cu Serafimul Ceresc .

Cuvintele sale cele mai grăitoare :

,,Scopul vieții creștinești este dobândirea harului Duhului Sfant. Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”

Tropar (glasul al 4-lea)

Din tinereţe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, şi numai Lui, Unuia, ai dorit cu înflăcărare să îi slujeşti, prin rugăciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilinţă, dobândind iubirea lui Dumnezeu şi arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ţie: Mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

2 IANUARIE SARBATORIM PE SFANTUL SERAFIM DE SAROV

AN OMAGIAL

1 ianuarie 2013 sarbatorim pe Sf.Vasile cel Mare

1IANUARIE 2013