luni, 7 ianuarie 2013

FLORI DE LA IORDAN

                    FLORI DE LA IORDAN


De câte ori Iordane Sfinte
Pe malul tău am colindat,
Mă cuprindea un dor fierbinte
Să stau acolo nemişcat. Să nu mai am de lume ştire,
La malul apei vieţuind,
S-ascult a undei glăsuire
Şi păsările ciripind.
S-aud în “lunca cea bătrână”
Cum sună vântul din pustie
Şi firea toată cum îngână:
“Treime Sfântă, Slavă Ţie!”
Voiam mereu să am în faţă
Izvoarele de la Harara
Şi locul pustnicesc – de viaţă
A Sfinţilor de Vitavara.
La “colimvitra-ţi” minunată
Voiam să vieţuiesc mereu,
Acolo unde – altă dată -
Se botezase Dumnezeu.
În murmur tainic, apa cântă,
Iar trestiile tremurând
Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă
Ce s-arătase oarecând.
În valea ceea cu izvorul,
La poalele unui tăpşan,
Ades vorbea Mântuitorul
Cu Sfântul Prooroc Ioan.
Ce taine mari erau grăite
De Dumnezeu cu Prooroc
În umbra peşterii smerite,
Sub valea Soarelui de foc!
Pe-aici trecând cu oboseală
Un Ava Sfânt, către Sinai,
A fost cuprins de fierbinţeală
Şi cineva-işoptea lui: “Stai!”
Era Ioan Botezătorul
Zicându-i: “Stai aici mai bine!
Vorbind adesea ori cu mine!”

Văzând că peştera – cu slava -
Pe Sfântul “Rug” îl întrecea,
A stat, punând temeiul Ava
Vestitei Lavre “Sapsafa”. Aproape de Iordan, pustia
În taină a adăpostit
Pe Sfânta Pustnică Maria
Şi pe Zosima cel Sfinţit.
La Baptisterul cel de piatră
Se boteza – peste Iordan -
Mulţimea cea “Idololatră”
A Craiului de la Iran.
Aici şi Sfântul Conon spune,
Fiind de gânduri bântuit,
Botezătorul – prin minune -
Îndată l-a tămăduit.
Mai sus, în stânca cea de sare
(Precum scripturile vestesc)
“Şeptimea Sfintelor Fecioare”
Avea lăcaşul pustnicesc.
Iar mai la vale către mare
Se află “Schitul Românesc”,
Ca o cetate de salvare
Şi ca un rai duhovnicesc.
E ostrovul întâmpinării
Românilor înstreinaţi
De plaiul strămoşesc al Ţării
Şi de furtună zbuciumaţi.
Iordane, râu cu apă sfântă,
Noian de binecuvântări,
Spre tine dorul mă avântă
Din răsleţitele-mi cărări!
Tu eşti ca pod cinstit Treimei
Şi drum bătut de mulţi Profeţi,
Adăpostirea Sihăstrimei
Şi maica “fiilor răsleţi”!
Scrisă de smeritul
Ieroschimonah Ioan Iacob fost
Egumen La Schitul Românesc
de la Iordan 1948
sus