Manastirea Sfantul Efrem cel Nou - Nea Makri

Manastirea Sfantul Efrem cel Nou, in vechime cunoscuta drept Manastirea Buna Vestire, este una dintre cele mai vizitate manastiri din Grecia. Manastirea se afla in regiunea Atica, in localitatea Nea Makri, in partea nord-estica a peninsulei, la o distanta de numai 30 de kilometri in nordul Atenei, ea fiind deschisa zilnic, intre orele 08.00-12.00 si 17.0019.00.

Manastirea Sfantului Efrem, una dintre cele mai vechi manastiri din Atica, este totodata si cea mai mare manastire de pe Muntele Amomon. In vechime, manastirea era populata de o multime de calugari, multi dintre ei fiind martirizati de catre paganii otomani, in vremea in care acestia se straduiau sa ocupe Grecia.

Sfantul Efrem cel Nou, ale carui Sfinte Moaste se afla in biserica manastirii, este considerat ocrotitorul celor dependenti de droguri, al celor cuprinsi de depresie si al celor deznadajduiti.

Manastirea Sfantul Efrem cel Nou din Nea Makri - scurt istoric

Manastirea Buna Vestire este zidita zidita pe locul numit "Colina Neprihanitilor", in nordul Atenei. In vremea zidirii manastirii, peninsula greceasca Atica nu era inca sub ocupatie otomana. In anul 1416, otomanii cei pagani ocupa si peninsula Atica, unde se afla manastirea. In anul 1424, atancand manastirea, paganii ii omoara pe toti calugarii pe care ii gasesc in ea, afara de Sfantul Efrem cel Nou, care nu se afla in manastire in acel ceas, ci intr-o pestera de langa manastire, in care obisnuia sa se nevoiasca. Manastirea a fost aproape distrusa, fiind pangarita si jefuita, iar calugarii decapitati. Peste inca un an, paganii otomani vor ataca din nou manastirea, distrugand-o.

In anul 1945, maica Macaria a ajuns pe locul ruinatei manastiri inchinate Bunei Vestiri a Maicii Domnului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, maica a zidit aici o chilie, incepand mai apoi sa curete molozul si sa scoata la lumina ce a mai ramas in picioare din vechea manastire. De fiecare data cand maica mergea printre mormanele de pietre, se gandea in sine la faptul ca o multime de calugari cu viata sfanta au primit cununa muceniciei in acest loc.

Vreme indelungata, maica s-a rugat lui Dumnezeu sa o invredniceasca de a-i descoperi macar unul dintre multimea sfintilor martirizati in acel loc. In chip minunat, maicii i s-a descoperit sa sape intr-un anumit loc din zona. Chemand pe unul dintre muncitorii ce munceau la manastire, maica i-a aratat locul cu pricina si l-a rugat sa sape acolo. Nevrand, muncitorul a plecat la treaba lui. Maica s-a ruga insa lui Dumnezeu sa nu ii ajute aceluia. Incercand sa munceasca cele spre care plecase, muncitorul nu izbuti nimic, toate mergandu-i pe dos. Aducandu-si aminte de maica stareta, el veni si facu ascultare.

Muncitorul incepu sa sape, oarecum mahnit de aceasta cerere lipsita de rost. Sapand grabit si fara de grija, maica l-a rugat sa sape mai lin, spre a nu stica Moastele pe care le va gasi. Luata in ras, muncitorul a continuat pana ce dade de Capul unui sfant, minunat mirositor. Inmarmurit, muncitorul a cazut la pamant.

Plecand muncitorul, maica a ingenuncheat si a sarutat cu mare evlavie sfintele Moaste. Sapand cu mainile sale, ea a dat peste manecile rasei sfantului, pastrata neputrezita, precum si peste corpul intreg al unui sfant mucenic.

Savarsind in acel loc slujba Vecerniei, maica auzi in spatele ei pasii unui barbat ce pasea sigur pe el. Dintr-o data, auzi zicandu-i-se: "Cat timp vrei sa ma mai lasi aici?" In acea clipa, ea vazu inaintea ei un calugar inalt, cu barba pana la piept. Maica i-a raspuns, zicand: "Iarta-ma, dar maine, cum se lumineaza de ziua, voi avea grija de tine." Atunci, sfantul s-a facut nevazut.

A doua zi, maica Macaria a curatat Sfintele Moaste si le-a asezat in Altarul bisericii manastirii, inaintea lor aprinzand o candela. In aceeasi noapte, Sfantul Efrem cel Nou i-a aparut maicii, in vis, spunandu-i numele sau, cat si cele despre viata lui. Mai apoi, maica le va aseza inaintea sfintei lui icoane, spre inchinare si mangaiere celor ce vin si cad cu credinta inaintea lor.

Mai multe amanunte despre Sfantul calugar Efrem avea sa afle o femeie angajata la fundatia manastirii. Acesteia, sfantul i s-a aratat in vremea rugaciunii, zicandu-i: "Sunt marele mucenic Efrem. M-am nascut la 14 septembrie, ziua Sfintei Cruci si tot la 14 septembrie de Sfanta Cruce a inceput mucenicia mea, pe cand aveam patruzeci si doi de ani. Sa ii spui Macariei sa-mi ridice un mic paraclis in cotitura drumului. Acolo obisnuiam sa stau sa ma odihnesc. Mormantul mi-a fost o pestera. Barbarii si mort ma torturau."

In data de 29 aprilie 1966, sfantul i s-a aratat unei alte maicute, careia i-a descoperit cele legate de moartea lui martirica. Moastele Sfantului Efrem cel Nou se afla in biserica centrala a manastirii, ele savarsind nenumarate minuni. Maica Macaria a adormit in Domnul la data de 23 aprilie 1999.

Manastirea este zidita din piatra, in stil grecesc. Intr-un mic paraclis lateral se gaseste o parte din copacul in care a fost martirizat Sfantul Efrem cel Nou. In biserica, in parte stanga, se afla o capela unde o candela sta de veghe la mormantul Sfantului Efrem. In partea dreapta, se afla Moastele intregi ale sfantului. Manastirea Buna Vestire este cunoscuta astazi drept Manastirea Sfantul Efrem cel Nou.

Teodor Danalache

Mânăstirea din insula Eghina

Mânăstirea din insula Eghina

Baldachinul cu racla Sfântului Nectarie, din insula Eghina

 

Stătea de ceva timp neclintit, contemplând muntele şi mânăstirea pe care o refăcuse în doar câţiva ani. Măi­cuţa a crezut că adormise şi l-a atins uşor pe umăr. A tresărit. Se ruga. "Mă rog acum pentru voi, înainte de plecare." "Dar unde plecaţi părinte?" "La cer".
Vorbea despre el firesc, ca despre casa lui. Îl purtase în inimă întreaga viaţă. Pentru el, pentru cer predicase, pentru el avusese grijă de elevii de la seminar şi tot pen­tru el zidise acum mânăstirea aceasta. De aici, şi mi­nunile care îi potopeau pe toţi din preajma lui. Pen­tru că părintele Nectarie nu mai trăia după legile acestei lumi. Nu o făcuse niciodată. El se născuse de la început, şi aici, şi dincolo, şi trăise mereu sus­pendat între cer şi pământ. Ca să le lege şi să le amestece, să facă din ele o altă plămadă. Un cer-pământ. Unul în care oamenii să trăiască frumos.
Gândul mânăstirii îi venise de la câteva uce­nice. Veneau să se spovedească la el, încă din vremea în care era directorul Seminarului Ri­zareios. Îl ascultau întru totul. Veneau cu­minţi, la liturghie, în fiecare duminică, se spo­vedeau în fiecare săptămână. Una cu osebire, Hrisantia. Nevăzătoare de la trei ani, dar cu o mare agerime a duhului. Un altfel de om. Ca şi părintele. Cu timpul, ucenicele sale au început să se gândească la o mânăstire, iar părintele le-a încurajat. Dar nu doreau să intre într-una gata făcută. Ar fi vrut să pornească alături de părintele Nectarie într-o nouă ctitorie. Până la urmă, au găsit o lavră veche şi părăsită în insula Eghina şi au început să o refacă. În anul 1908 părintele Nectarie a părăsit Seminarul Riza­reios şi s-a aşezat definitiv la Eghina. Stareţă era Hrisantia, văzătoarea cu duhul, devenită în­tre timp monahia Xenia.

Prima minune

În ultimele zile, când era pe moarte, l-au adus în salonul mic al unui spital din Atena. Fără cinste şi fără favoruri, l-au aşezat alături de săracii pe care-i ajutase viaţa întreagă. Pen­tru doctori, Sfântul Nectarie era doar un călu­găr sărman, unul care nu-şi putea plăti trata­mentul. A suferit mult în ultimele zile, dar şi-a con­tinuat misiunea. Le vorbea colegilor de sa­lon de iubirea lui Hristos, de calea mântuirii, de împărăţia cerurilor, către care ştia că se îndreaptă. Lângă el se afla patul unui om care avea şira spinării ruptă, într-un grav accident. Era paralizat, iar medicii nu-i mai dădeau nicio şansă. Când Nectarie a trecut la Domnul, mai­cile au venit să-l schimbe în veşmintele arhie­reşti. Pentru că nu aveau unde să-i aşeze hai­nele călugăreşti, i-au dat jos vesta de lână nea­gră şi-au întins-o pe picioarele înţepenite ale celui paralizat. Brusc, bolnavul a spus că simte ceva în mădularele betege, ca şi cum acestea ar fi fost străbătute de curent electric. I-a chemat pe doctori, spunându -le că el crede că s-a tămă­duit. Încet, a început să-şi mişte tălpile, apoi a fost coborât din pat şi a făcut câţiva paşi. Prima minune se înfăptuise. Înainte de a ajunge în mormânt, trupul neînsufleţit al Sfântului Nectarie înce­puse să-i tămăduiască pe oameni. Moartea sa era doar un alt început. Cel mai mare.

Plecarea

Vaporul de la Atena înaintează încet. La proră flu­tură un drapel mare, negru, vestind ultimul drum al pă­rintelui Nectarie. Îl aduc la mânăstire. Acasă. Insula e ticsită de pelerini. Cu vederea sa lăuntrică, străpun­gând vremile, el le spusese maicilor, încă din timpul vieţii - "În aceste locuri pustii se va ridica în curând o mare catedrală. Milioane de oameni vor veni să se închine, iar mânăstirea va deveni înfloritoare". Şi cu­vintele se împli­neau. Cuvinte de sfânt.
La început, pe frun­tea părintelui Nectarie au apărut câteva bro­boane de mir. Erau ca picurii de sudoare, doar că răspândeau o mi­reas­mă aidoma celei descrise de sfinţi în rai. După zile întregi de stat în arşiţă, trupul îi mirosea ca şi cum ar fi fost îmbălsămat. Era viu şi l-au înmormântat aşa, de viu. La câteva luni, l-au dez­gro­pat. Gheara stricăciunii nu rosese din el. Era la fel ca înainte de a se muta la cer. Când i-au schimbat straiele arhiereşti şi a venit rândul en­gol­pionului, maicile au povestit că sfân­tul a ridicat uşor capul, lă­sându-le să i-l pe­treacă pe după gât.

 

Cu timpul, ves­tea moaştelor nepu­tre­zite şi izvorâ­toa­re de mir a început să se răspândească în întreaga insulă, iar apoi şi în Grecia şi, de aici, în întrea­ga lume. Pelerinii au în­ceput să vină cu va­poarele. Orbi, ciungi, şchiopi, bol­navi nenumăraţi, se revărsau pe strădu­ţele înguste, um­plând micuţa insulă cu murmurul rugă­ciu­nilor. Unii ple­cau vindecaţi. Mi­nuni năpraznice, des­pre care vorbeau şi medicii. Mai ales tămăduiri de cancer, boală care începea să secere tot mai multe vieţi, vieţi pe care sfântul Nectarie le putea răpi morţii. Oameni pe care-i reclădea. Dinlăuntru mai întâi, căci trupul e o oglindă a sufletului. Cei care nu se vindecau, plecau totuşi schimbaţi, transfiguraţi, dând mărturie de o uriaşă revărsare de har. Una cum nu se mai văzuse din vremea Mântuitorului. Una care să străpungă bezna veacurilor, luminându-le oamenilor viaţa, reaprinzându-le credinţa. Stareţa oarbă a Mâ­năstirii din Eghina, cuvioasa Xenia, l-a văzut cu duhul pe Sfântul Nectarie, chiar în ziua în care el îşi începea drumul spre cer, în spitalul din Atena. A intrat în curtea mânăstirii şi i-a spus - "Am venit să îmi iau rămas bun pentru că voi pleca. Bucuraţi-vă!". De fapt, Sfântul Nectarie nu a plecat de aici. Niciodată. E cu noi, prin­tre noi, chiar când citiţi aceste rânduri. Aveţi încredere. Şi bucuraţi-vă!

Doamne Ajută! Sănătate la toată Lumea!

ICOANA DIN MANASTIREA SIHASTRIA PUTNEI

Preamilostivă Maică
Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor,
Nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.



Doamne Ajută! Sănătate la toată Lumea!

 

Să nu te doară niciodată

Să nu te doară niciodată
Ocara dusă cu folos,
Ca vei primi în cer răsplată
Din mâna sfântă a lui Hristos.
Să nu îti pese de oferta
ce ti-o întinde un viclean,
Că vorba mea azi este certă
În spate este chiar Satan!
Să nu te apese amenintarea
De care eşti înconjurat,
Că-n ea testată-ti e rabdarea
De câtre Marele Împărat.
Să nu te-ncânte niciodată
Cuvintele celui mieros,
Că nu-i real ce îţi arată
El umblă după al său folos.
Să nu te plângi de spinii care
Te-nţeapă adesea nemilos,
Chiar sângele când curge vale
Priveşte ţintă la Hristos.
Când spinii îi intrau în carne
El totul a răbdat tăcând,
Căci inima părea că-i arde
Având salvarea ta în gând.
Deci rabdă orişice durere
De dragul lui Isus Hristos,
Că într-o zi la înviere
Răbdarea fiţi-va de folos.
Să nu-ţi doreşti nimic din lume
Că toate trec ca fumu-n vânt,
Nu te ţinea de râs şi glume,
Ci luptă să devii mai sfânt!