HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Hristos trăieşte în mine

---

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine… (Galateni 2, 20)

Trimisul lui Hristos îşi are atât vrednicia cât şi puterea sa, potrivit cu măsura în care el trăieşte în Hristos şi Hristos trăieşte în el. Lucrul acesta nu este numai o simplă vorbire sau doar o laudă de formă, ci este o realitate zguduitoare, dovedită în toate acele rare vieţi care s-au răstignit de bunăvoie şi total cu Hristos. Printr-o moarte trupească şi printr-o înviere slăvită la fel şi cu nimic mai prejos duhovniceşte decât învierea Lui trupească. Taina şi minunea unei astfel de morţi şi de învieri sunt un lucru atât de obişnuit şi de necesar în viaţa copiilor lui Dumnezeu, încât el trebuie neapărat să se petreacă cu absolut fiecare dintre cei care doresc cu adevărat să facă parte din Oştirea Mielului, din ceata biruitorilor Lui, din familia cerească a lui Dumnezeu.

A fi o făptură nouă înseamnă a fi în Hristos… a trăi în Hristos, a rodi în Hristos, a birui în Hristos (II Cor 5, 17; Gal 6, 15). Identificarea totală a acelui rob al lui Hristos, care a renunţat pentru totdeauna la personalitatea sa, la lumea sa, la eul său, pentru a deveni o părticică din Hristos, este atât de minunată cât taina cununiei fericite când cei doi devin unul, cu un singur nume, cu un singur scop, cu un singur destin. El primeşte deplin peste fiinţa sa întreagă nu numai semnele nevăzute şi duhovniceşti, ci şi semnele văzute ale lui Hristos.

Cât de minunată este primirea de bunăvoie a morţii lui Hristos, prin care devii un înviat al Său! Şi primirea de bunăvoie a robiei Lui, prin care devii un eliberat al Său! În Vechiul Testament, timpul cel mai lung al oricărei slujiri pe care un rob trebuia să-l facă la un stăpân era de şase ani. În al şaptelea an el devenea liber fără nici o răscumpărare.

Dacă în al şaptelea an robul spunea: „Îmi iubesc stăpânul şi nu vreau să primesc libertatea“ – avea loc o ceremonie specială. Robul era dus la uşa tribunalului şi urechea lui lipită de uşă îi era străpunsă cu semnul stăpânului căruia i s-a predat pe viaţă, alegând robia lui în locul libertăţii sale.
– De ce tocmai urechea era străpunsă? se întreba cineva.
– Pentru că urechea a auzit cuvântul şi ea l-a dus inimii care a ales. Şi pentru că urechea este aceea care trebuie să audă neîncetat porunca Celui pe care Îl slujeşte şi ascultă.

Dumnezeu poruncise oricărui stăpân: Să faci aşa ca robului tău să-i fie bine cu tine. Mâncarea şi băutura lui să fie la fel cu a ta. Să nu mănânci tu pâine din făină curată, iar el pâine cu tărâţe… Să nu bei tu vin vechi, iar el vin nou, să nu dormi tu pe aşternut moale, iar el, pe tare…
O, ce minunat Stăpân este Hristos şi ce milostiv este El cu robii Lui! Aici El doarme pe aşternut tare, şi noi, pe moale. El rabdă, şi noi profităm. El munceşte, şi noi odihnim.

Ferice de oricine se alipeşte de Hristos. Vieţuirea cu El este slavă şi pace. Suferinţa cu El este bucurie şi cântare. Munca cu El este odihnă; moartea cu El, înviere… Învierea cu El, slavă…

Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos, Care prin credinţa în Tine ne-ai adus tuturor harul de a fi socotiţi neprihăniţi, pentru ca din această stare, umblând în lumina Ta fericită şi lucrând faptele neprihănirii, să ajungem din starea de a fi numai socotiţi cu numele ai Tăi, la starea de a fi ai Tăi într-adevăr cu fapta.
O Doamne şi Dumnezeul nostru, dar Te rugăm să nu ne laşi cumva ca, ispitiţi de vrăjmaşul şi şarpele care a amăgit-o pe Eva, să cădem iarăşi la starea cea veche. Nu ne lăsa să uităm că noi nu mai avem nici un drum, nici înapoi, şi nici la stânga ori la dreapta, pentru ca nu cumva să ni se întunece ochii minţii şi să începem să zidim iarăşi ceea ce am aruncat, să întoarcem iarăşi la mocirla din care ne-ai scos Tu.

Fă, Doamne Iisuse, să murim cu adevărat faţă de orice păcat, spre a vieţui numai în neprihănire. Să fim pierduţi pentru diavolul, ca să fim nişte aflaţi pe totdeauna pentru Tine. Să fim slobozi de orice robie lumească, spre a-Ţi fi în veci de veci robi numai Ţie. Numai Tu să trăieşti prin noi, să lucrezi prin noi, să iubeşti prin noi, să Te preamăreşti prin noi, pentru ca şi noi să avem parte deplin de toate darurile şi binefacerile Tale, Iisuse Doamne, Fiule al lui Dumnezeu, Care ne-ai iubit şi Ţi-ai dat viaţa pentru noi. Amin.