duminică, 9 februarie 2014

Dumnezeule-ndurate

Rugăciune

Dumnezeule-ndurate, ce de toate grijă porţi
Ştiu că vei veni odată ca să judeci vii şi morţi.
Si-naintea Feţii Tale, vor veni să stea atunci:
Şi stăpîni, şi slugi, şi tineri, şi bătrîni şi fragezi prunci,
Şi bogaţii şi săracii, şi smeriţii şi trufaşii,
Toţi la tronul Judecăţii, vor veni să-şi curme paşii
Şi să cînte-n veşnicie, sau pe vecii toţi să plîngă,
Drepţii vor fi daţi la dreapta, păcătoşii-n partea stingă . . .
Deci, cu mare spaimă-n suflet. Milostive Dumnezeu,
Eu mă-ntreb: în care parte voi fi dat atuncea eu?
Drept aceia, Doamne Sfinte, să fiu bun şi drept mă-nvaţă,
Pînă cînd nu bate ceasul de-a sfîrşi această viaţă!


Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: singura virtute a creştinului,fiindcă toate celelalte virtuţi trăiesc cu adevărat şi rodesc binefăcător în viaţa creştinului numai cînd sînt luminate şi încălzite de căldura arzătoare a dragostei. Adevărul acesta îl arată atît de minunat Sf. Ap. Pavel în acel pe drept numit:
„Imn al dragostei creştine", zicand:

„De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragostea nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De aş avea proorocia şi de aş şti toate tainele şi toată ştiinţa, şi de aş avea toată credinţa, încît să mut şi munţii, iar dragostea nu am, nimic nu sînt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu sâ-1 ardă, şi dragoste nu am, nici un folos nu-mi este... Acum rămîne:credinţa, nădejdea, dragostea, acestea trei; iar mai mare dintre acestea este dragostea" (1 Cor. 13"

Credinţa şi nădejdea lucrează numai în viaţa aceasta pămîntească. În viaţa de după moarte însă ele vor fi împlinite, căci creştinul nu va mai avea nevoie să creadă în Dumnezeu, pentru că îl vă vedea, nici să nădăjduiască în El, pentru că îl va avea. Dragostea însă rămîne şi atunci: ea „nu piere niciodată" (1 Cor. 138),este veşnică, fiindcă însuşi Dumnezeu Cel veşnic este dragoste... (I.C.O. o.c. pp. 345—7).

Poţi pâmîntu-n mîini să ţii,
Poţi sâ mori şi poţi să-nvii,
Poţi om mare ca să fii
Şi stăpîn pe fire!
Poţi să scazi şi poţi sâ creşti.
Poţi vorbi în, limbi cereşti,'
Dar să stii, nimic nu eşti
Dacă n-ai iubire!

Poţi să stii să scapi de rele
Poţi să stii să numeri stele
Şi din lume toate cele
Să le ai în ştire!
Esti un clopot de' aramă
Un tun groaznic ce dârîmă
Şi-o mînie ce sfărîmă
Dacă n-ai iubire!

De-ai avea toata ştiinţa
De sub cer toată credinţa
Cît să muţi la munţi fiinţa
Numai c-o zîmbire
Nu eşti faclă nici suspin
Nici durere nici alin
Eşti ca cel mai aspru spin
Dacă n-ai iubire!

Di ţi-ai da averea toată
Pentru, cei lipsiţi din gloata
Corpu-ţi fie-ntins pe roată
Ori adus jertfire.
Nu eşti nici măcar pitic
Eşti sub stele cel mai mic
Eşti nimic, nimic, nimic
Dacă n-ai iubire!

Prin iubire-adevărată
Aduci urii nimicire.
Dar prin ură, niciodată,
Nu-ţi aduci în schimb iubire.

(Cel mai mic între Iereii-Monahi
NICODIM MĂNDIŢA
Protosirtghel )
(2 fotografii)