***

Maica Domnului este mama tuturor timpurilor

Maica Domnului

Fecioara Maria a primit numele de „Maica Domnului”, de la Duhul Sfânt, prin gura Elisabetei, după cum ne spune Scriptura (Lc.1, 43). Acesta e numele ei adevărat, numele cel mai frumos şi mai minunat, numele unic, pe care numai ea l-a purtat.

*

„Iată mama ta!” Ce dar nepreţuit ne face Hristos prin aceste cuvinte! Mântuitorul nostru ne lasă tot ce avea mai scump pe lume: ne lasă pe Maica Sa, făcând din toţi fiii Evei, copiii Mariei, din fiii pierzării şi ai morţii, fii ai vieţii şi ai fericirii.

*

„Maica Domnului este mama tuturor timpurilor”- acest cuvânt nu trebuie uitat!

*

Natura întreagă o preamăreşte pe ea, care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor. Pentru flori, ea este trandafirul cel ales [...] Pentru păsări, Maica Domnului este turtureaua cea aurită, porumbiţa cea nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas [...] Pentru animale, Maica Domnului este mieluşeaua din care S-a născut Mielul cel Dumnezeiesc. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este luceafărul dimineţii, care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii, Hristos.

*

Maica Domnului este zidul de care se sfărâmă toate valurile pe care Satana le stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva Bisericii lui Hristos, împotriva tuturor fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.

*

În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase cântări. Cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri şi fecioare, copii şi bătrâni - toţi creştinii care aveau inimă curată, au trăit cu numele ei pe buze, întotdeauna.

*

Iisus Hristos, în marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună, mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu moare, mamă care nu ne părăseşte [...] Mai puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor, drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii Domnului...

*

Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii spre dreptul Judecător, creştinii îşi îndreaptă privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă, către Maica Domnului, aşa cum şi-au îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine [...] Maica Domnului niciodată nu rămâne nepăsătoare, ci, pe toţi cei care îi cer ajutor şi izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de osânda şi de ispita cea rea.

PS Justinian Chira

Din cartea Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice

Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Un ghid al frumuseţii lăuntrice (2)

Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice

*

Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian

Acasă

Acasă, în lumea aceasta, mă simt în locurile care sunt ale lui Dumnezeu, care sunt o prefigurare a locurilor care ne aşteaptă, a lumii ce se afla dincolo de orizontul acestui spaţiu material.

Altarul
Pentru mine tot pământul, întreg universul este un altar, un locaş al lui Dumnezeu şi toţi oamenii împreună cu toţi îngerii sunt preoţii Dumnezeului Celui Prea Înalt.

Amurgul
Amurgul este ca o sărbătoare permanentă, o reminiscenţă a întâlnirii lui Dumnezeu cu Adam.
*
Oricare dintre noi simte în amurg ceva, […] ca o mângâiere, ca o adiere care pluteşte în atmosferă, care tulbură, te mişcă, te face mai gânditor, mai înţelept, mai bun.

Ateismul
O fiinţă omenească care pierde la modul absolut credinţa in Dumnezeu, ori se spânzură, ori înnebuneşte. Nu rezistă fiinţa omenească la lipsa totală a credinţei în Dumnezeu.
Lipsa de credinţă este semnul unei minţi nenorocite, bolnave, nebune.
*
Lumea fără Dumnezeu este o lume fără sens, fără finalitate, fără scop, fără raţiune. Nimic nu este mai absurd decât o viaţă fără un orizont ceresc, etern, dumnezeiesc.

Ateul
Ateul, cel mai ateu, este fiul lui Dumnezeu; Dumnezeu îl priveşte ca pe fiul său.

Bătrâneţea
Când simţi că începi să îmbătrâneşti e bine să priveşti adânc, cu sfinţenie dacă ai putere, în ochii copiilor, şi nişte puteri cereşti îţi vor umple fiinţa.
*
Un om bătrân, care urăşte şi se teme de parul alb şi de apropierea morţii, nu este un reprezentant demn al treptei sale de viaţă, la fel cum un ins tânăr şi viguros care-şi urăşte profesiunea şi munca lui de zi cu zi şi caută să li se sustragă, nu este un reprezentant al generaţiei sale.
*
Îmbătrânire nu este pentru cel ce priveşte viata în adevărata ei lumină. De aceea, pentru mine, trecerea anilor este prilej de mare bucurie. Văd că haina dinafară se învecheşte şi slăbeşte, văd că luminile scad şi amurgul se apropie, dar în acelaşi timp […] înăuntru totul creşte, sporeşte, întinereşte.
*
Ca amurgul suntem noi, bătrânii. Aşa cum trăieste tânărul frumuseţea tinereţii, aşa si noi, cei de vârsta a treia, trebuie să trăim frumuseţea bătrâneţii, care e un amurg măreţ si strălucit, dacă ştii cum să-l trăieşti. Mă impresionează puternic aceste amurguri care predispun totdeauna la o noapte de odihnă urmată de un răsărit strălucit. […] aşa e un răsărit de soare, urmează timpul de odihnă şi de linişte… Apoi iar, răsăritul de soare, eternitatea.
*
La bătranete omul devine ca un prunc cu viata, dar cu mintea înţeleaptă si bună. De aceea bătrâni sunt căutaţi si iubiţi de copii. Bunicii sunt prietenii cei mai buni ai copiilor. Si copiii sunt mângâierea si bucuria bătrânilor, mângâierea si bucuria bunicilor.

Biserica
Biserica nu este întemeiată pe umbre, ci pe stânca cea tare, pe piatra, care este divinitatea lui Iisus Hristos.
*
Biserica nu este o casă de adunare ci e însăşi Golgota mântuirii noastre, e gradina cu răcoroase umbre, unde se afla mormântul cel plin de viaţă şi lumină al lui Hristos.
*
Nici o putere de pe pământ nu poate da poporului bucuria şi mângâierea, pacea şi puterea pe care o dă Biserica lui Hristos.

*
Într-un loc sfânt si sfinţit de harul lui Dumnezeu, de lacrimile, sudorile şi rugăciunile înălţate lui Dumnezeu, trebuie să se vorbească numai în şoaptă.
*
Să păstram trăirea şi felul în care a gândit Hristos, adică să păstram învăţătura autentică. Asta este sarcina Bisericii.
*
Biserica ortodoxă e puternică nu prin oamenii ei, e puternică prin învăţătura ei adevărată, prin învăţătura ei dreaptă.
*
Biserica lui Hristos, care dăinuie, e vie, puternică şi plină de har, este cea mai solidă dovadă a existenţei lui Dumnezeu, a prezenţei lui Iisus în lume, a lucrării harului şi a Duhului Sfânt pe pământ.
*
Biserica, care este „mama noastră”, după cum zice Scriptura (Gal. 4,26), se îngrijeşte sa acorde fiilor Ei ce are mai frumos, mai de preţ si mai bun. Cu generozitate ne da darurile cu care noi, primindu-le, ne împodobim, ne luminam si ajungem sa fim in măsura sa trăim in lume fara sa fim înghiţiţi de întuneric.

Bisericile din lemn
Măreţia lor e izvorâtă din autenticitatea trăirii religioase care le-a stat la bază: nimic artificial nu se găseşte în aceste monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp se simte sufletul şi gândul unui om.
Când te apropii de ele parca simţi căldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat şi le-a păstrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale lui.

vineri, 3 iulie 2009

Un ghid al frumuseţii lăuntrice (3)

Din Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice
Antologie si cuvânt înainte
Pr. prof. Radu Dorin Micu

Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian

-fragmente-

Calea
Să nu faci, să nu spui, să nu gândeşti decât ceea ce crezi, ceea ce trăieşti; să fii ceea ce eşti, acesta este drumul, drumul marilor realizări.

Cartea
Gândurile scriitorilor, ca toate gândurile mari, ca toate paginile serioase ale cărţilor bune, sunt crâmpeie rupte din sufletul celui ce le-a creat şi de aceea aceste gânduri se citesc cu sfială şi nu într-o fugă vulgară, ca o reclamă ieftină şi banală.
În vechime, orice carte era considerată sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea şi era citită şi ascultată cu un fior de sfinţenie.
O carte este o fiinţă vie. Când pun mâna pe Sfânta Scriptură am contact direct cu Dumnezeu, cu profeţii, cu Moise, cu apostolii.

Catolicismul
Eu respect catolicismul acolo la el acasă. Italianul, spaniolul, francezul… nu-l prea vad strălucit in afara de sânul Bisericii Romane, Catolice. Tot aşa cum grecul în sutană romană mi se pare ca ar fi caraghios […] Românul se cuvine să miroasă a busuioc şi a glie strămoşească; cu aceasta l-a îmbibat Ortodoxia.

Cântarea bisericească
Cantările Bisericii ortodoxe sunt relevate, sunt de Dumnezeu descoperite şi în ele se cuprinde toată Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură.

Cimitirul
Cimitirele noastre sunt pline de sfinţi. O mamă care şi-a crescut copiii cu frica lui Dumnezeu e o sfântă. Un bărbat care a fost bărbat adevărat şi care a iubit Biserica e un sfânt.
*
Cimitirul de la Săpânţa e mai „vesel” decât toate cimitirele citadine peste care domneşte atmosfera sumbră şi macabră ce o dă orice lucru făcut, nu născut. Adică „aranjat” cu ciment şi cu podoaba ieftină de târg, podoabă artificială. Cimitirul de la Săpânţa e vesel ca toate cimitirele de la noi din tară, în care ne odihnesc părinţii, sub lumina curată a stelelor, în zâmbetul zorilor, încărcate de mireasma florilor.
*
Temelia acestui neam este aşezată pe sfintele moaşte ale părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri […] Fiecare cimitir e un loc sfânt, e ca o biserică în care trebuie să intram cu sfială, cu evlavie şi umilinţă[…] Cine profanează un cimitir săvârşeşte un păcat strigător la cer.

Codul lui da Vinci
Un păcat neiertat săvârşeşte acela care scrie o carte împotriva lui Hristos, dar şi mai mare păcat are omul care se numeşte creştin şi citeşte aceste cărţi ce-L batjocoresc pe Domnul şi Dumnezeul nostru.
Nu e atât periculoasă ţigara sau beţia, cu toate că şi acestea afectează viaţa noastră, cât este o astfel de carte. Pe ce să se bazeze tineretul când i se spune în faţă că e prost, că nu se poate bucura la Crăciun de Naşterea lui Hristos, pentru că Acesta este un simplu bărbat, un simplu amant?! Asta este mai grav decât o bombă atomică[…] Asemenea idei, asemenea cărti ucid sute de milioane de oameni.

Colindele
Colindele noastre nu fac parte din cântările cultului, dar sunt sfinte ca şi cântările sfintelor slujbe bisericeşti. Ele nu fac parte din cântările lumeşti, dar nu sunt străine de bucuriile pe care creştinul le gustă în doină, în cântecul de leagăn, în cântecul pe care îl cântă românul când se află departe şi i se face dor de ţara lui, de satul lui, de familia lui.
*
Colindele noastre sunt cântece de leagăn, pe care fiecare creştin şi român, de la copilul cel nevinovat până la bătrânul încărcat de ani, le cântă marelui nostru Stăpân şi Împărat…

Comunismul
Nu regret, nu sunt nostalgic după regim; am trăit ca în mormânt în zilele în care a fost regimul comunist. Şi alături de mine au trăit toţi în această stare de închisoare, înconjuraţi de nişte gratii invizibile…

Constantinopolul
Constantinopolul - oraş îmbrăcat în feerie şi în lumină cerească, în care au curs râurile de sudoare ale celor ce au luptat să apere dogma creştină şi învăţăturile lui Hristos, a îmbrăcat Biserica […] în purpura împărătească nepieritoare. Steaua acestei cetăţi străluceşte peste toate plaiurile lumii şi acum, peste şapte veacuri după ce a fost îngenunchiată şi robită de ostaşii nopţii, cei ce în locul Soarelui vieţii, care este Iisus Hristos, au pus luna, doamna nopţilor şi a morţii.

Copilăria
De ce nu putem rămâne oare pentru totdeauna acolo în ţara copilăriei nevinovate? De ce suntem alungaţi aşa de repede din acea gradină fermecată?
Oare mai exista drumuri pe care să ne putem reîntoarce în paradisul pierdut al copilăriei fericite şi curate? „Dacă nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”, aud răspunsul la întrebările înfrigurate de mai sus. Blând şi luminos, Hristos ne repetă acest lucru de două mii de ani…
Toţi trăim în suflet cu dorul anilor frumoşi ai nevinovatei copilării.

Copilul
Naşterea fiecărui copil este o mare minune. Îngerii se bucură şi preamăresc pe Dumnezeu când se dă viaţă unei noi făpturi omeneşti, sporindu-se, prin aceasta, lumina în univers şi risipindu-se pustiul şi întunericul, pe care, vrăjmaşul lui Dumnezeu încearcă să le reverse pe pământ.
*
Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe mine Mă primeşte” (Mt. 18,5) […] Prin acest cuvânt, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit tuturor că El, Mântuitorul lumii, se identifică cu toţi copiii de pe pământ.
*
Întotdeauna, faţă de copii, am o anumită sfială, ca faţă de orice lucru sacru, pe care-l cinsteşti în mod deosebit.
*
Toţi copiii sunt pe dinafară ca nişte prinţi. Nobleţea interioară trebuie însă mereu cultivată…
*
Copilul e sângele tău, carne din carnea ta, este mugurul pe care tu l-ai făcut să înmugurească, este firul firav de viaţa pe care tu l-ai făcut să încolţească.
*
Copiii au fost primele victime sacrificate de puterile întunericului când S-a născut Hristos pe Pământ.
*
Un copil fără părinţi este făptura cea mai nefericită de pe pământ. Dar şi mai mare nenorocire este atunci când un copil Îl pierde pe Dumnezeu, rămâne orfan de Dumnezeu, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu care este tată, mamă, frate şi soră.
*
Râsul sau plânsul copiilor dărâma orice zid, desfiinţează orice prăpastie […] îmblânzeşte orice conştiinţă.
*
Copiii au nevoie de un cămin curat, de o familie luminată şi plină de pace. Să le îndreptam privirea către Hristos, pentru că El, Iisus Hristos, este Salvatorul lumii şi îndrumătorul tuturor…
*
Copiii şi filozofii pun cele mai grele întrebări, cele mai delicate şi la care nici nu se poate uneori răspunde.
*
Nici o greşeală nu e mai mare decât a nu fi sincer faţă de copii, faţă de tineri, care sunt însetaţi de adevăr. O societate care nu este sinceră faţă de copii este o societate care îşi pregăteşte singură pieirea.
*
Copiii nu pun întrebări în glumă. Copiii pun întrebări foarte serios.
*
Cele mai sfinte, mai curate şi mai iubite fiinţe de pe acest pământ sunt copiii.
*
Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Ei lumineaza casele, ei înseninează frunţile încruntate, deschid inimile înnourate, coboară pacea în sufletele învrăjbite, revarsă bucurie şi binecuvântare în familiile şi casele noastre.
*
„Lăsaţi copiii să vina la Mine…” înseamnă lăsaţi copiii să vină la lumină, la cunoaştere, la dreptate, la sfinţenie.
*
Priviţi în ochii copiii. Priviţi în ochii lor şi Îl veţi vedea pe Dumnezeu.
*
Orice naştere este o nouă geneză. O nouă lume a apărut în sânul universului. Copilul nou născut este o făptură mică din punct de vedre fizic, dar prin sufletul lui,[…] prin ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit, el este un univers, o lume mai importantă si mai de preţ decât lumea întreagă…

Crăciunul
Naşterea Domnului purifica inimile şi gândurile, ne face să ne simţim din nou proaspeţi, curaţi, luminoşi ca fulgii de nea…
Fiul lui Dumnezeu ne vine ca oaspete în noaptea de Crăciun, sub chipul fiecărui colindător, a fiecărui prieten sau cunoscut…
*
De bucuria acestei seri aş dori să aibă parte toţi cei dragi, toate sufletele bune ce-mi sunt cunoscute, tot omul care, indiferent de poziţia lui, are în suflet setea de lumină, dorul după Cel etern, foamea de ceva netrecător, frumos şi plin de viaţă.
*
Naşterea Domnului este praznicul mai important decât crearea lumii. Crearea lumii n-avea sens dacă Dumnezeu cel necreat nu s-ar fi coborât în lumea creată.
*
Iată ce dar ne-a adus Naşterea lui Iisus Hristos: darul vieţii, darul iertării, darul împăcării, darul mântuirii şi al fericirii veşnice.
*
Crăciunul este sărbătoarea care întinereşte lumea, care luminează casele, care înseninează toate inimile.
*
Prin Naşterea lui Iisus Hristos pământul a devenit mai luminos. Globul acesta, care în comparaţie cu alte corpuri cereşti este foarte modest, a devenit mai important decât tot universul.
*
Crăciunul nu este bătrân; el este tânăr, pentru că este la fel de actual ca şi acum doua mii de ani. De aceea, cu fiecare Crăciun întinerim şi noi, trăind bucurii împreună cu copiii noştri, bucurii care vin de la Dumnezeu.
*
Naşterea Domnului ne ajută să renaştem, să ne reîntoarcem spre Izvorul de unde am plecat. Să începem în fiecare an viata din nou. Să ne retrăim copilăria…

Credinţa
Cu acest cuvânt dumnezeiesc şi sfânt, rostit de Iisus Hristos când S-a despărţit de ucenicii Săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” trăiesc toţi creştinii[…] Credinţa că Iisus este cu noi ne-o dovedeşte Biserica Sa, care de două mii de ani n-a putut fi biruită şi nici pustiită…
*
Ce rost are în lumea aceasta un fir de lumânare?[…] Înseamnă o mărturisire, un crez: cred în lumină, cred în Hristos.
Ca aurul a fost credinţa noastră românească, curată si nepătată. Ca smirna plină de mireasmă sfântă a fost evlavia sufletului şi curăţia trupului oricărui român adevărat. Ca tămâia ce arde în faţa Sfântului Altar a fost rugăciunea şi jertfa poporului român.
*
Credinţa în Înviere şi în viaţa veşnică a făcut din pescari, apostoli, din pacatosi, sfinţi şi din oameni fricoşi, eroi şi martiri.

Creştinul
A fi creştin înseamnă a-ţi aminti mereu că tu faci parte dintre cei cărora Iisus Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu” (In. 1,12)
*
Un nume de cinste trebuie purtat cu cinste. Un nume te obligă să fii om ales.

Crucea
Privind la acest Semn ne amintim în primul rând de iertare şi de bucurie, care sunt izvorul bucuriei adevărate.

Cunoaşterea lui Dumnezeu
Toata lumea ştie de Iisus Hristos, dar nu-L cunoaşte cu adevărat şi de aceea, nu-L ascultă, nu –L iubeşte, nu-L urmează.
*
„Nu Mă cunoaşteţi…” (In. 8,19). Acest cuvânt rostit de Mântuitorul în urmă cu două mii de ani ni se potriveşte nouă, creştinilor de azi. Se potriveşte tuturor celor ce nu-L ascultăm, pentru că nu-L cunoaştem. Tuturor celor ce nu ne punem toată încrederea în El, pentru că nu-L cunoaştem. Tuturor celor ce nu-L iubim, pentru că nu-L cunoaştem cu adevărat.
*
Când Iisus este cunoscut şi ascultat, atunci se face pace: şi în suflet şi în familie şi în tară şi în lume.

Un ghid al frumuseţii lăuntrice

TATAL NOSTRU scris in biserica tuturor natiunilor la IERUSALIM

NASTEREA MAICII DOMNULUI

Nasterea Maicii Domnului

Crucea - instrumentul de tortura datator de viata

Crucea este recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale crestinatatii. In vechime, latinii foloseau pentru cruce termenul "crux“, iar grecii "stavros“, desemnand in primul rand stalpul vertical, fara partea orizontala, pe care erau rastigniti cei condamnati la moarte. Acest instrument de tortura la pagani a fost sfintit prin sangele Mantuitorului rastignit, devenind pentru crestini obiect sfant si datator de viata. Pentru crestinul ortodox crucea este, in acelasi timp, simbol al rascumpararii omului si obiect de cult. El vede si cinsteste in aceasta, deodata: jertfa Fiului lui Dumnezeu; lemnul crucii pe care s-a rastignit Domnul, deci altarul Sau de jertfa; semnul crucii, semn al "Fiului Omului" si al crestinului in acelasi timp, cu care insemnandu-ne ca si cu o pecete, aratam participarea noastra la jertfa sfintitoare a lui Hristos.

Cine dă, lui îşi dă.

Cine dă, lui îşi dă...
Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse, Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele, Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele. Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor, Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior. Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir, Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir. Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare, Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare, Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare, Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare. El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră, Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră. Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul, Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul. Înainte lui sătenii îi ieşeau cu darul lor, Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor. După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare, Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare, Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor, Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor. Repede făcu o pâine din faina cea mai albă, Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă. Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă: - De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă! Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie, Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie. Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! După ce colindă satul, se întoarce la bordei Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei. Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare, Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare. Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare, Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare, Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării: - Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării? Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine, Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine. Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă, Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă. - Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat, Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat. Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace; ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat. Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează, Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează. - Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat? Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat: - Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă! Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde, Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde. Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace, Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face. În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă. În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace: ”Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face’’! (Prelucrare după autor necunoscut)

PRAVILA DE RUGACIUNE

PRAVILA DE RUGACIUNE “BOGORODICINAIA”

PRAVILA DE RUGACIUNE
“BOGORODICINAIA”
( Nascatoare de Dumnezeu)

( adica citirea de 150 de ori a cantarii aduse din ceruri de catre Arhanghelul Gavriil ca inchinaciune Preasfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu).

« Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-Te ! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre ».

Aceasta pravila a fost data de Maica Domnului insasi in veacul al VII-lea si odinioara era savarsita de catre toti crestinii. Mai pe urma insa a fost data uitarii.
Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acesta pravila. In chilia lui s-a gasit o carticica veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care implineau acesta pravila.

Citirea de 150 de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » ii aduce crestinului un mare folos. Domnul ne-a aratat cat de puternica este rugaciunea Preacuratei Sale Maici inaintea Lui si cat de eficient este ajutorul acordat de Ea; in cele mai dificile imprejurari si cu totul pe neasteptate Ea ne-a intins mana Sa izbaviotoare…
Citirea de 150 de ori a rugaciunii « Bogorodicinaia » indeparteaza mania lui Dumnezeu si chiar verdictul judecatorului Cunoscator-de-inimi este amanat.
O, ce mare indrazneala ! « Bogorodicinaia » din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridica; cu acesta rugaciune nicicand nu vom pieri, in foc nu vom arde, cei tulburati sufleteste ne vom tamadui, cei intinati cu pacatele ne vom curati, cei omorati de patimi vom invia si vom canta cu bucurie : « Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-Te ! »

La inceputul acestei pravile se citesc rugaciunile :
Tatal nostru
Usa milostivirii
Rugaciunea pentru parintele duhovnicesc
Si de mantuire :

« Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer asa si pre pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pre noi in ispita ci ne izbaveste de cel viclean. »

« Usa milostivirii deschide-o noua, Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi, cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc. »

« Mantuieste, Doamne, pre parintele meu duhovnicesc (numele) si pre toti fiii lui duhovnicesti si pre fratii nostri intru Hristos si pre toate rudeniile cele dupa duh si dupa trup, intareste-i, apara-i si miluieste-i, da-le mangaiere in scarbe si vindecare de boale. Doamne ! Trimite-i lui harul Sfantului Duh si pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu ajuta-ne, Doamne, sa ne indreptam viata si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin ! »

Apoi, dupa fiecare 10 rugaciuni citim « Usa milostivirii », dupa care ne rugam la Maica Domnului dupa trebuintele fiecaruia cu cuvintele noastre, adaugand urmatoarele cereri :

Dupa primele 10 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste si pazeste pre toti crestinii dreptmaritori, sporeste-le credinta si pocainta, iar pre cei adormiti odihneste-i in vesnica slava a Domnului nostru.

Dupa 20 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-i si intoarce-i in Biserica Ortodoxa pre cei rataciti si cazuti robi ai Tai ( numele).

Dupa 30 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, matuieste-l si pazeste-l pre parintele meu duhovnicesc (numele) si cu sfintele rugaciunile lui miluieste-ma pre mine, pacatosul.

Dupa 40 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, potoleste intristarile noastre si trimite mangaiere celor scarbiti si bolnavi robi ai Tai (numele).

Dupa 50 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ispite si de tot raul si napastuirile.

Dupa 60 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma sa savarsesc toate lucrarile mele intru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiati.

Dupa 70 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, pazeste-ma de tot raul si acopera-ma cu cinstitul Tau omofor.

Dupa 80 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, inviaza sufletul meu si daruieste-mi rugaciune statornica, catre Tine.

Dupa 90 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-mi cu milostivirea Fiului Tau si a Stapanului nostru, ca sa-mi trimita harul rugaciunii celei arzatoare si osardnice.

Dupa 100 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, indupleca-L pre Domnul nostru Iisus Hristos sa ma miluiasca pre mine, pacatosul, sa-mi ierte toate pacatele si sa mantuiasca pacatosul meu suflet.

Dupa 110 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, aprinde-ma cu iubirea Ta, intareste-ma cu credinta si lumineaza ochii mei intunecati cu pacatele.

Dupa 120 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, izbaveste-ma de ganduri desarte si daruieste-mi cuget si inima avantate spre mantuire.

Dupa 130 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufleteasca, odihna si sanatate trupeasca.

Dupa 140 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, daruieste-mi sfarsit pasnic si netulburat si calauzeste-mi sufletul prin vamile cele infricosatoare.

Dupa 150 rugaciuni : O, Preasfanta Stapana Nascatoare de Dumnezeu, sa-mi fii mie, Maica a lui Dumnezeu, zid nebiruit si protectoare puternica, nu ma respinge pre mine, pacatosul si nevrednicul, care alerg la imparatescul Tau acoperamant, caci Tu esti nadejdea crestinilor si adapostirea pacatosilor.


La sfarsitul Pravilei de rugaciune rostim :

« Cuvine-Se cu adevarat sa Te fericim pre Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si preanevinovta si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pre Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim. »

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieste !
( de trei ori)


Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, acopera-ma si ma pazeste pre mine, robul Tau, de toata rautatea sufletului si a trupului si de tot vrajmasul cel nevazut si vazut.

« Bucura-Te, Ceea ce esti cu har daruita, Marie, Domnul este cu tine ! Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre. » Bucura-Te si Te veseleste, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara si Te roaga pentru robul Tau. Doamna si Stapana a ingerilor si Maica a crestinilor, ajuta-mi mie robului Tau. O, Marie, cu totul fara de prihana, bucura-Te Mireasa nenuntita. Bucura-Te, bucuria celor necajiti si mangaierea celor scarbiti, Bucura-Te hrana celor flamanzi si limanul celor inviforati. Bucura-Te, Cea mai sfanta decat sfintii si decat toata zidirea mai cinstita. Bucura-Te, sfintenia Tatalui, lacasul Fiului si umbrirea Duhului Sfant. Bucura-Te, palatul de lumina al lui Hristos Dumnezeului nostru, Imparatul tuturor. Bucura-te, lauda crestinilor si ajutatoarea cea gata a celor ce Te cheama pre Tine.
Preasfanta Stapana mea, pazeste-ma sub acoperamantul Ta, caci in preacuratele Tale maini imi pun duhul meu. Fii ajutatoare si acoperamant sufletului meu in ziua cea infricosatoare a judecatii si roaga-Te pentru mine, nevrednicul, sa intru curat si limpezit in rai. Sa nu ma lepezi, Doamna mea, pre mine, robul Tau, ci ajuta-mi mie si da-mi implinirea cererii. Izbaveste-ma de toata primejdia, bantuiala, nevoia si neputinta si daruieste-mi pocainta mai inainte de sfarsit. Ca prin mijlocirea si ajutorul Tau, mantuindu-ma in viata aceasta de acum de tot vrajmasul vazut si nevzut, umbland cu placere de Dumnezeu in voia iubitului Tau Fiu si Dumnezeului nostru, iar la ziua cea infricosatoare a judecatii izbavindu-ma de vesnica si grozava munca, sa ma inchin, sa multumesc si sa slavesc intru tot sfant numele Tau in vecii vecilor. Amin !
Bucura-Te, Cea plina de har !
Bucura-Te, Ceea ce esti preafericita !
Bucura-Te, Cea preabinecuvantata !
Domnul este cu Tine ! »

Aceasta pravila se face in manastirea din Diveevo a Sf Serafim de Sarov in fiecare seara, la ora 21, la procesiunea de pe Kanafka ( Drumul Maicii Domnului, care inconjura manastirea).

,,ICOANA DE LA USA ,,

Maica Domnului este,, EXTRAORDINARA,,

,, Aceasta mi s-a intamplat mie personal,, [relatat 15 aug dimineata]

Am fost ieri 14 aug 2010 la sf Manastire Nicula fiind foarte aproape de man. ca la 3 km, am stat pana azi dimineata la ora 4 am venit de la Sf Man Nicula, nu pot sa va spun prin cuvinte ,sant incarcata ,ma simt ca si un balon gata gata sa se sparga ,plina pana la maxim de tot ce sa petrecut acolo au fost peste 80 000 de crestini,da nu am gresit au fost,cantari,rugaciuni,prohodul, scoaterea Sf. icoane si inconjorul manastiri cu Sf Icoana,predica,rugaciunea Marelui Vasile [cum spunem noi ardelenii ]cetania Marelui Vasile, dezlegati,clopotele bateau de parca se deschide cerul,unii crestini inconjurau bisericuta de lemn in coate si genunchi cu rugaciuni fierbinti, va spun un adevarat rai pe pamant, nu pot an cuvinte sa descriu dar[ cei care nu au fost va andemn sa veniti sa va convingeti] din toate colturile tarii, mi-am amintit toti fratii mei antru HRISTOS pentru toata suflarea crestina si necrestina prieteni, copii etc. ,acum sa construit o alta biserica tot an curte imensa de mare asemanatoare cu biserica din Ierihon Ierusalim m-am simtit plina de tot ce-i bun pt suflet eram asa de fericita an suflet incat nu pot descrie . dupa cum va spuneam am plecat sambata dupa masa la manastire, Cum in fiecare an ma intilnesc cu o sora pe care o cunosc de muuulti ani de la manastire, vroiam sa-i duc in dar un fular frumos si suptire numai bun pentru manastire ,am vrut sa-l calc putin ,ca sa arate foarte bine ,am pus masa de calcat pe patul din dormitor, si am calcat fularul. l-am pachetat frumos si m -am pregatit sa plec,mi-am luat toate cele necesare si am plecat, am obiceiul la iesire din casa spun... am o iconita a Maicii Domnului chiar deasupra de intrerupatorul de la lunina la iesire si de fiecare data pun mana pe iconita si spun ,DOAMNE MAICA DOMNULUI ai grija de casa mea si plec incredintindu-mi casa Maicii Domnului, am plecat dupa cum v-am spus ca a fost foarte bine, la manastire,, vorba lui SF.PETRU,,doamne bine ne este noua sa fim aici,, m-am intors la ora 4 dimineata acasa si cand sa ma culc aud ca tot pacaie ceva ,ma uit mai bine ,..fierul de calcat nu l-am scos din priza si a stat 10 ore pe pat in functie, nici nu vreau sa ma gandesc ce se putea intampla in aceste 10 ore.....m-am uimit si m-am inchinat MAICI DOMNULUI si i-am multumit ca a avut grija de casa mea , se putea antampla un mare ,dezastru,se putea aprinde patul si tot apartamentul in 8 ore ,dar MAICA DOMNULUI a avut grija sa nu ma dezamageasca de incredintarea care o fac de fiecare data ,cand plec de acasa , cine nu crede ,,mult pierde,,MAICA DOMNULUI nu era doar la manastire era si acasa la mine si pretutindeni asa ca frati crestini fiti demni de Maica Domnului incredintati-va copii casa, si sufletele voastre,cinstiti-o O ca daca M aica Domnului nu era Iisus nu se nastea,,cinstitii icoana , intradevar Maica Domnului face minuni ,,

Sunt putred mucegai înaintea Ta Măicuţă

Sunt putred mucegai înaintea Ta Măicuţă

Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuţă. Mi-am coborât sufletul în iad pentru că pământul din mine nu a ştiut să asculte de Tine. Greşesc în tot locul şi la tot pasul, judec, mă mândresc în sinea mea, îmi doresc ce e mai bun material. Am uitat de sufletul meu, Maicuţă şi acum zac în patul meu plin de păcate şi încerc să mă ridic să fiu un om nou, să mă laşi să te iubesc şi să am parte de mila Ta spre iertarea mea.

Mă simt neputincios şi şters, speriat de dreapta Ta judecată, mă simt pierdut în lumea asta şi nu găsesc altă scăpare decât la Tine. Mi-e teamă că nu sunt tare în credinţă, mi-e ruşine că nu ştiu să mă rog cu sufletul Ţie. Mă simt scârbit de toate gândurile mele, mi-e urât de mirosul ucigaş ce zace în păcatele mele. Am întristat fiinţa Ta, Doamne şi acum strig din rărunchii inimii mele:

Nu mă lăsa Maicuţa mea şi Mântuitorul meu, niciodată!Am greşit şi simt că nu mai am scăpare,iartă-mă Bunule pentru toate păcatele mele, iartă-mă că nu ştiu să iubesc şi să tac, să fiu smerit.

Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii Tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine…..Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu cate te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată.

Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am. Nu ştiu să apreciez, nu ştiu să-mi cinstesc părinţii şi iubirea lor pentru mine. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei?Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic, pune în graiul duhovnicului meu toată învăţătura cea bună. Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deşchişi ca să văd Binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşlor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neîncetat. Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţisează-mă Maica mea că sunt singur, neputincos şi păcătos!

DESPRE MILOSTENIE - PILDE DIN PATERIC 04.08.2010 13:38 - scribd.com

---

1) Unul a adus bani unui batran si-l ruga sa-i ia, sa-i aiba spre a sa trebuinta. Batranul insa nu i-a primit, zicand ca se indestuleaza cu lucrul mainilor sale. Iar acesta, rugandu-l sa-i primeasca macar pentru trebuinta saracilor, a raspuns batranul: acest lucru este o indoita rusine, frate, ca cele ce nu-mi trebuiesc primesc si cele straine dand, ma mandresc in desert.

2) Zis-a un batran : de vei da milostenie si se va necaji gandul tau ca ai dat mult, sa nu iei aminte la gand, ca este de la satana ! Insa pe cat poti, cu saracie si cu smerenie petrece-ti viata, ca tu mai vartos sa ai trebuinta a lua milostenie totdeauna. Ca cel ce da se bucura, socotind ca bun lucru face iar cel ce nu are ci petrece intru saracie, la mare smerenie ajunge socotind ca nici un bine nu face, nici nu da cuiva ceva, ci mai vartos el are trebuinta de milostenie. Asa au trait parintii nostri, asa l-a aflat pe Dumnezeu parintele nostru Arsenie.

3) A venit odinioara la Rait un om bogat, strain, si a dat fratilor milostenie cate un ban. Asemenea a trimis si unui sihastru, care sedea intr-o chilie. Si in noaptea aceea a vazut batranul o tarina plina de maracini si pe unul care ii zicea : iesi, secera in tarina celui ce ti-a dat milostenie ! Dimineata a trimis sihastrul de l-a chemat pe iubitorul de Hristos, cel ce i-a trimis banul si i l-a dat inapoi, zicand : primeste-ti, frate, banul ca nu pot sa secer maracini straini ! O, de as fi putut sa-i smulg pe ai mei !

4) A zis un batran : nevoitorii cei desavarsiti nu primesc degraba lucru de la cineva, iar cei de mijloc nu zic cuiva sa le dea lor ceva. Daca cineva singur le va da, primesc cele trimise, ca de la Dumnezeu. Iar daca vreunul este foarte bolnav, sa ceara trebuinta sa cu multa smerenie, prihanindu-se insa pe sine totdeauna.

5) Am auzit despre un frate sarac si lipsit, ca de ii aducea cineva bucatele de trebuinta, le primea. Iar dupa aceea, de s-ar fi intamplat si altul sa-i aduca ceva, nu primea, zicandu-i : acum m-a hranit Domnul meu !

6) A venit un strain, aducand cu sine mult aur la Schit si-l ruga pe preot, sa-l dea fratilor. Iar preotul a zis : nu au fratii trebuinta. Si mult fiind silit, a pus aurul intr-o cosnita si l-a pus la usa bisericii. Deci venind fratii, le-a zis lor preotul : cel ce are trebuinta, sa ia ! Dar nimeni nu s-a atins. Iar unii nici n-au privit la aur. Si zicea preotul catre cel ce a adus aurul : Dumnezeu a primit dragostea ta. Ia-l si mergi de-l da saracilor ! Si folosindu-se omul, s-a dus.

7) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : voiesti ca sa tin la mine doi bani sub cuvant de boala trupeasca ? Si a raspuns batranul : nu este bine sa tii mai mult decat este trebuinta. Deci de vei tinea acesti doi bani va sta nadejdea ta in ei. Si de se vor pierde doar Dumnezeu poarta grija de tine. Sa aruncam deci la Dansul grija noastra, ca El va purta grija de noi.

8) Au venit unii din elini la Ostrachin, sa dea milostenie si au luat cu dansii pe iconomi sa le arate pe cei ce au trebuinta. Astfel i-au dus la un bubos si i-au dat lui, insa el nu a luat, zicand : iata, ostenindu-ma impletesc aceste cateva smicele de finic si mananc painea mea, agonisind-o dintr-insele si de mai mult nu am trebuinta. Si iarasi s-au dus la chilia unei vaduve, care avea o fata si batand in usa, a auzit fata, fiind inauntru si care purta o haina rupta ce abia ii acoperea partile cele de nevoie ale trupului. Deci, vazand-o iesind afara, i-au dat haine si bani. Dar ea nu a primit zicand : mi-a spus maica astazi ca a gasit de lucru si cu voia lui Dumnezeu, avem hrana noastra. Mama ei era spalatoreasa si se dusese sa lucreze. Cind a venit de la lucru, au rugat-o sa ia dar si ea n-a vrut zicand : eu purtator de grija il am pe Dumnezeu si voiti sa-L luati de la mine ? Si auzind, au proslavit pe Dumnezeu.

9) Zis-a un batran : sa nu ai in chilia ta haina spanzurata netrebuincioasa, ca moarte iti este. Caci multi tremura, poate mai drepti fiind decat tine. si tu pacatos fiind, pentru ce sa ai de prisos.

10) Zis-a iarasi : sa nu dobandesti vas de prisos, aflandu-se fara treaba, caci atunci nu mai poarta grija de tine Dumnezeu ! Daca iti va cadea tie de undeva aur, de ai trebuinta de el pentru nevoia ta, adica pentru hrana sau pentru haina, indata cumpara-le ! Dar de nu ai trebuinta, sa nu doarma impreuna cu tine, adica sa nu stea la tine, ci da-l saracilor, mai inainte de a se insera !

11) Zis-a iarasi : vas de argint sau de aur, sa nu pipaie mainile tale in chilia ta, pana la cel mai mic ! Adica nu numai sa cugeti a nu dobandi nimic, si trimis de va fi de la cineva pentru vreo trebuinta, catre tine, un vas ca acesta sa nu-l pipai !

12) Zis-a iarasi : cutit la braul tau sa nu atarni, ca acestea toate opresc de la tine umilinta si plansul. Toate : asternutul tau si vasele tale, incaltamintea si braul, sa fie in asa fel, incat de vor unii sa le fure, sa nu te placa lor sa ia ceva din toate acestea si din cele ce sunt in chilia ta.

13) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : spune-mi, parinte, cum ma voi mantui ? Si dezbracandu-se batranul de haina si incingandu-se peste mijloc si spanzurandu-si mainile sale, a zis : asa este dator monahul sa fie, gol de materia lumii si rastignit in ispite.

14) Zis-a un batran : iubeste saracia foarte si sa nu voiesti sa ai lucruri fine in chilia ta ! Caci cand cauta sufletul vreun lucru si nu-l afla, suspina si se smereste si atunci il mangaie Dumnezeu si ii da umilinta. Iar sufletul de va gusta dulceata lui Dumnezeu, uraste pana si insusi trupul sau. Ca de nu va uri omul trupul sau, socotindu-l ca pe un vrajmas potrivnic si cu nimic facandu-i mangaierea lui, afara de trebuinta cea de nevoie, nu va putea candva sa se izbaveasca de cursa diavolului.

15) Povestit-a cineva din parinti, ca era un magistrat trimis cu o solie imparateasca si pe cale a gasit un mort sarac, zacand gol si facandu-i-se mila, a zis slugii sale : ia calul si mergi putin mai inainte ! Acela pogorandu-se s-a dezbracat de una din hainele sale si a pus-o peste mort si s-a dus. Apoi, dupa putin, trimis fiind tot cu o solie si iesind afara din cetate, a cazut de pe cale si i s-a frant piciorul. Si ducandu-l la casa sa, se lupta cu mari chinuri si doctorii incercau sa-l vindece.

Dupa ce au trecut cinci zile, i s-a inegrit piciorul. Si aceasta vazand doctorii, au hotarat sa-i taie a doua zi piciorul, sa nu putrezeasca si trupul. De aceasta instiintandu-se magistratul s-a suparat si plangea de acea primejdie si de mahnire nici nu putea sa doarma, ci in noaptea aceea a ramas treaz.

Deci luminand candela, a vazut la miezul noptii ca se pogoara un om pe fereastra cea de sus si vine la dansul, si stand langa dansul, i-a zis : de ce plangi, de ce te scarbesti ? Iar el a raspuns : Doamne, cum sa nu plang, ca mi s-a frant piciorul si maine vin doctorii sa-l taie ? Iar el a zis : arata-mi piciorul tau ! Si aratandu-l, l-a uns cel ce s-a aratat si i-a zis : scoala-te si umbla.

Bolnavul insa zicea : Doamne, nu pot ca este frant. Iar el a zis catre dansul : sprijineste-te de mine ! Si sprijindu-se, s-a sculat si a mers sanatos. Apoi a zis iarasi cel ce s-a aratat : iata, te-ai facut sanatos ! Deci culcandu-te, odihneste-te si nu te scarbi ! Vorbindu-i si despre milostenie i-a spus inainte cateva cuvinte, zicand, ca a zis Domnul : fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui ! Si fara de mila este judecata la cel ce nu a facut mila.

Si altele ca acestea. Apoi i-a mai zis : mantuieste-te ! Magistratul l-a intrebat : te duci ? Zis-a lui acela : ce mai voiesti, daca te-ai vindecat ? Si iarasi magistratul : pentru Dumnezeu care te-a trimis, spune-mi cine esti ? Raspuns-a cel ce s-a aratat : cauta la mine !

Si dupa ce l-a privit i-a zis : cunosti haina aceasta, pe care o port ? I s-a raspuns : da, Doamne, a mea este ! Si iarasi a zis acela : eu sunt cel pe care l-ai vazut mort, aruncat in drum, si mi-ai aruncat haina ta si acum m-a trimis Dumnezeu sa te vindec.

Multumeste deci totdeauna lui Dumnezeu ! Si acestea zicand a iesit prin fereastra prin care a intrat. Iar bolnavul vindecat nu a incetat multumind lui Dumnezeu, dand saracilor din cele ce avea.

16) A adus cineva la un batran bani, zicand : ia-i spre cheltuiala ta, caci ai imbatranit si esti bolnav ! Ca era bubos. Raspuns-a lui batranul : saizeci de ani am in boala aceasta si de nimic nu am fost lipsit, fiindca Dumnezeu imi da si ma hraneste, si tu acum ai venit sa-L ridici pe Hranitorul meu ? Si nu a primit banii.

17) Povestit-au parintii despre un gradinar, ca lucra si toata osteneala lui o da milostenie, tinand numai pentru cheltuiaia. Mai pe urma insa i-a pus in minte satana, zicand : strange-ti niste bani, nu cumva cand vei imbatrani si te vei imbolnavi sa nu ai de cheltuiala ! Si a adunat si a umplut un borcan cu bani dupa care s-a intamplat de s-a imbolnavit si i-a putrezit piciorul si a cheltuit banii la doctori dar nu i-a folosit.

Mai pe urma a venit un doctor iscusit si i-a zis : de nu ti se va taia piciorul, tot trupul o sa putrezeasca. Si s-a hotarat sa i se taie piciorul a doua zi. In noaptea aceea venind gradinarul intru siiie si caindu-se pentru ceea ce a facut strangand bani si nadajduind mai mult in ei decat in Dumnezeu care ocarmuieste toate si le hraneste, a suspinat si a zis : adu-ti aminte Doamne, de lucrurile mele cele proaste de mai dinainte, pe care le faceam lucrand si dand fratilor mei, dar mai vartos mai inainte de acestea, adu-ti aminte de bunatatea Ta si de indurarile Tale cele nenumarate si ma milueste dupa mare si bogata mila Ta !

Si acestea zicand el, a statut inaintea lui ingerul Domnului si i-a zis : unde sunt banii, pe care i-ai strans ? Unde este sfatul, pe care l-ai primit ! Iar el umilindu-se foarte si lacrimand, a zis : gresit-am, Doamne, iarta-ma, ca de acum nu voi mai face aceasta ! Atunci s-a atins ingerul de piciorul lui si indata s-a vindecat.

Si sculandu-se dimineata s-a dus sa lucreze. Iar dupa putin timp a venit doctorul sa-i taie piciorul, dupa hotarare si neaflandu-l, intreba de dansul. Si i-au spus lui : azi dimineata s-a dus sa lucreze la tarina. Iar doctorul s-a dus la tarina aceea in care lucra, vrand sa-l vada. Si vazandu-l sapand pamantul, l-a proslavit pe Dumnezeu, Cel ce l-a vindecat cu proslavire.

18) Un pustnic luptandu-se cu iubirea de argint, lucra mult ostenindu-se foarte si din lucrul mainilor sale a adunat un galben, apoi al doilea, apoi al treilea, apoi s-a silit de a facut cinci. Si dupa ce i-a adunat indata a cazut in boala trupeasca si umflandu-i-se piciorul, s-a umplut de rani. Iar el chemand pe doctori, a cheltuit acei cinci galbeni. Si nevindecandu-se patima ci si mai rea facandu-se, piciorul lui desavarsit putrezind, a venit doctorui si i-a zis ca trebuie sa-i taie piciorul, caci tot trupul sau o sa putrezeasca. Iar el de nevoie s-a plecat a taiere si s-a hotarat a doua zi sa i se taie piciorul. Noaptea plangand si rugandu-se lui Dumnezeu, a venit ingerul la el si i-a zis : mai faci cinci galbeni ?

Si ca prin minune l-a apucat ingerul de picior si cu mana stergand rana, indata l-a vindecat si s-a facut nevazut. Atunci bolnavul, venindu-si intru sine si cunoscand ca s-a vindecat, a multumit lui Dumnezeu. Deci, dimineata cand a venit doctorul, dupa hotarare, a batut in usa. Iar el sculandu-se, l-a intarminat. Si vazandu-l doctorul ca umbla, s-a minunat si instiintandu-se de ceea ce s-a petrecut s-a facut crestin, caci era elin.

19) Zis-a un batran : sfintii avand pe Dumnezeu intru sine si pe cele de aici le mostenesc, adica nepatimirea, si pe cele de dincolo, caci si acestea si acelea sunt ale lui Hristos. Iar cei ce il au pe El au si cele ale Lui. Iar cel ce are lumea, adica patimile desi are lumea, nimic nu are, fara numai patimile ce-l stapanesc.

20) Zis-a un iubitor de Hristos, ca dator este cel ce da milostenie, asa sa dea, ca si cum el ar lua. Ca o milostenie ca aceasta il apropie de Dumnezeu.

21) Un iubitor de Hristos mergand pentru o trebuinta, a intalnit pe cale un sarac gol si facandu-i-se mila de dansul, i-a daruit lui haina sa. Iar saracul ducandu-se, a vandut-o. Iar acela, instiintandu-se de ceea ce facuse saracul, s-a intristat. In noaptea urmatoare Hristos a stat inaintea lui, in vis, purtand acea haina si aratand-o a zis : nu te scarbi, ca iata, port ceea ce Mi-ai dat !

22) Un frate foarte cucernic avea mama saraca. Facandu-se foamete mare, a luat paini si mergea sa le duca mamei sale. Si iata un glas s-a facut catre dansul, zicand : tu ingrijesti de maica ta, sau Eu sa ingriiesc ? Fratele cunoscand puterea glasului, s-a aruncat cu fata la pamant rugandu-se si zicand : Tu, Doamne, poarta de grija de noi ! Si sculandu-se s-a intors la chilia sa. Iar a treia zi a venit mama la el, zicand : cutare monah mi-a dat putin grau. Ia-l si fa-ne cateva paini sa ne hranim ! Iar fratele auzind acestea, L-a slavit pe Dumnezeu si cu nadejde intarindu-se, sporea cu darul Lui la toata fapta buna.

23) Era un monah care avea un frate mirean sarac si orice lucra monahui ii da lui si cu cat ii da cu atat mai mult saracea cel ce lua. Iar monahul mergand, a vestit unui batran lucrul acesta. Batranul i-a zis : de vrei sa ma asculti, sa nu-i mai dai, ci zi-i : frate, cand aveam, iti dam tie. Deci si tu, ceea ce poti, din cele ce lucrezi, adu-mi mie ! Si orice va aduce, ia de la dansul ! Si unde stii strain, sau batran sarac, da-le si roaga-i sa faca rugaciune pentru dansul !

Iar fratele mergand, a facut asa. Si venind mireanul, i-a grait lui dupa cuvantul batranului si auzind acela s-a scarbit. Insa in ziua dintai, luand din osteneala lui cateva verdeturi, le-a adus monahului. Acela luandu-le, le-a dat batranilor si i-a rugat sa se roage pentru el. Apoi blagoslovindu-se s-a intors la casa sa. Dupa putin timp iarasi a venit la monah si i-a adus verdeturi si trei paini. Si luandu-le pe acestea monahul, a facut ca si mai inainte si blagoslovindu-se mireanul de batrani, s-a dus.

Apoi a venit a treia oara si i-a adus multe bunatati, vin si peste. Si vazand mnonahul, s-a minunat si i-a chemat pe saraci si i-a odihnit. Apoi i-a zis mireanului : nu cumva ai trebuinta de putina paine ? Iar el a raspuns : nu ! Cand luam de la tine ceva, ca focul intra in casa mea si mistuia si lucrul cel mai mic pe care il aveam. Iar de cand nu mai iau de la tine, ma blagosloveste Dumnezeu. Deci mergand fratele, a vestit batranului toate cele ce s-au intamplat.

Si i-a zis lui batranul : au nu stii ca lucrul monahului este foc si oriunde intra arde ? Insa aceasta ii este mai de folos lui. Sa faca milostenie din osteneala sa si sa ia rugaciune de la sfinti si asa se blagosloveste.

24) Povestit-a unul din parinti ca a fost un batran care se invrednicise de mari daruri de la Dumnezeu si era vestit pentru viata lui cea cu fapte bune. Si a ajuns numele lui pana la imparat si a trimis imparatul de l-a chemat ca sa se invredniceasca de rugaciunile lui.

Deci vorbind cu el si folosindu-se, i-a adus aur iar el l-a primit si intorcandu-se la ale sale, a inceput a agonisi tarina si alta avere. Tot asa, dupa obicei i-au adus lui un indracit si a zis dracului batranul : iesi din zidirea lui Dumnezeu ! lar dracul a zis : nu te ascult pe tine ? Zis-a batranul : pentru ce ? Dracul i-a raspuns : pentru ca te-ai facut ca unul din noi, lasand grija cea catre Dumnezeu si indeletnicindu-te cu grija pamanteasca.

Cand Dumnezeu ne tine de mana

Sfintii Parinti ne spun ca Dumnezeu nu a vrut sa mantuiasca lumea de la distanta cu toate ca ar fi putut. In iconomia mantuirii Fiul lui Dumnezeu s-a facut Fiul Omului, Unul din Treime devenind Unul dintre noi. Dumnezeu Cuvantul s-a intrupat tocmai pentru a vindeca firea umana din interior, pentru a o indumnezei.

Astfel, la plinirea vremii, Hristos a pornit in cautarea "oii celei pierdute” facandu-ni-se tuturor pastor iubitor. Mai mult, toti am devenit frati dupa omenitate cu Hristos si totodata frati in Hristos. Asadar, intruparea lui Hristos a modificat radical sub aspect ontologic "gradul de rudenie” dintre Dumnezeu si om. Acest act a conferit consistenta raportului de rudenie dintre oameni care este ridicat de la simplul aspect trupesc, la un nivel duhovnicesc. De aceea, Nasterea dupa trup a Domului a adus "pe pamant pace si intre oameni bunavoire”.

Dumnezeu nu L-a lasat pe omul cazut in pacat, singur. A venit in intampinarea sa si i-a intins mana pentru a-l ridica. Acest gest salvator al Mantuitorului este evidentiat in putine reprezentari iconografice ale Bisericii Ortodoxe, dar semnificative.

Acestea sunt icoana care infatiseaza "Umblarea pe mare”, avand ca temei textul Evangheliei dupa Matei 14, 22-34, si icoana Pogorarii la iad. In afara acestor doua reprezentari si a catorva icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, nu cunosc alte icoane in care Mantuitorul sa fie infatisat tinand de mana alte persoane.

Sfantul Apostol Petru si Adam, aveau sa intinda mana pentru a intalni mana Mantuitorului afland izbavirea. In ambele reprezentari, mana omului intalneste mana Creatorului, "mana Celui ce l-a facut si l-a zidit”.

O reprezentare foarte cunoscuta, "Crearea omului” de Michelangelo de provenienta catolica, infatiseaza gestul pe care atat Adam, cat si Dumnezeu il fac unul catre altul, tinand mainile intinse insa fara a se atinge. Intre Dumnezeu si om nu exista contact pentru ca potrivit invaturii catolice, divinitatea ramane transcendenta. Gratia este creata si supra-adaugata firii omenesti.

In Ortodoxie, Dumnezeu nu a incetat niciodata legatura cu omul si lumea, prin intermediul harului Sau, al energiilor necreate. Dumnezeu ramane transcendent fiind in acelasi timp imanent. Ramane ascuns si se impartaseste totodata.

De aceea, spunem ca Hristos "intru ale Sale a venit”, pentru ca El nu era strain de creatia Sa.

Spre deosebire de reprezentarea catolica, in Ortodoxie intalnim in icoane un Dumnezeu a carui dragoste este manifestata in fapte concrete.

Il intalnim pe Hristos tinand ferm de mana pe om, nevoind a-l lasa prada stricaciunii si mortii. Hristos il ridica pe Petru din apa marii iar pe Adam si Eva din iad, dupa ce acestia au facut dovada putinatatii credintei.

Din cele doua reprezentari observam ca Dumnezeu nu ridica cu forta. El nu constrange. El doar raspunde unei chemari, unui strigat inabusit, unei nevoi existentiale a omului. Hristos apuca numai o alta mana intinsa. In acest fapt se arata ca mantuirea nu este un act juridic, ci intalnire reala in iubire, care vindeca firea umana. In aceste icoane, aflam cele doua aspecte ale mantuirii, obiectiv si subiectiv.

In Evanghelia dupa Luca este consemnat faptul ca la moartea dupa trup a Domnului de pe Cruce, "Iisus, strigand cu glas mare, a zis: <>. Si aceasta zicand, Si-a dat duhul. (Luca 22, 46)”

In acelasi sens, din Cartea intelepciunii lui Solomon 3: 1-9 aflam ca "Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele.” Acest verset a condus la o alta reprezentare iconografica in care sufletele celor mantuiti sunt purtate si ocrotite de mana cea dumnezeiasca.

Prezenta tainica dar lucratoare a "mainii intinse a lui Dumnezeu” in Biserica este exprimata si in cultul divin public. Astfel, randuiala inchinarii clericilor slujitori presupune ca acestia mergand in mijlocul bisericii si stand inaintea sfintelor usi cu capetele descoperite sa rosteasca urmatoarea rugaciune: "Doamne, trimite mana Ta dintru inaltimea locasului Tau si ma intareste spre slujba Ta ce-mi este pusa inainte, ca neosandit stand inaintea infricosatorului Tau altar, sa savarsesc Jertfa cea fara de sange. Ca a Ta este puterea si slava in vecii vecilor. Amin.”

Deloc intamplator, aceasta rugaciune este rostita in naos sub policandru, care in mod traditional, are sculptata "mana lui Dumnezeu” in semn de binecuvantare asupra preotilor. Chiar daca din pacate nu este foarte des intalnit, un astfel de policandru poate fi intalnit in Biserica Sfantul Grigorie Palama din Politehnica (Bucuresti).

Sfantul Irineu de Lugdunum spunea ca Duhul Sfant si Fiul sunt "cele doua maini ale lui Dumnezeu.” Tinand seama ca atat Fiul, cat si Duhul sunt continuu prezenti in Biserica, putem spune ca Tatal are in permanenta mainile intinse catre noi pentru ca nu inceteaza a ne iubi. De noi tine insa, ca asemenea lui Petru, care "vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde...”, sa strigam "Doamne, scapa-ma!”. Toate devin cu putinta pentru noi atunci cand Dumnezeu ne tine de mana deoarece El revarsa din belsug asupra noastra darurile Sale, precum odinioara tatal asupra fiului risipitor.

“Deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati; Dar intorcandu-ti Tu fata Ta, se vor tulbura” Ps. 103

icoane

***Manastirea Nicula

Tu esti Cuvantul si iubirea,

Tu ne-ai daruit nemurirea,

Ne apara si ne-ocroteste,

Tu cel ce-ai fost si cel ce este.

Pe Fiul Tau cel preaiubit,

Oamenilor, l-ai daruit,

Sufletul sa ni-l mantuiasca,

Cu puterea lui cereasca.

In suflet Doamne ne priveste,

Si iertare daruieste,

Invata-ne sa fim mai buni,

Tu iubitorule de oameni.

M-am dus intr-o dimineata la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie, cu un grup restrans. Nu era nimeni la mormant. Mi-a parut bine ca n-am gasit pe nimeni pentru ca am putut desfasura putin din sufletul meu la mormatul Parintelui Arsenie. Am stat pe banca langa mormant si am inceput sa ma rog in mintea mea ca sa ma binecuvanteze Sfantul Parinte de acolo de unde este. Si tot cerandu-i binecuvantarea, la un moment dat, cu ochii inchisi fiind, mi-a aparut inainte si mi-a zis asa, facand semnul Crucii de trei ori: "Da, ma, te binecuvantez, ma; da, ma, te binecuvantez, ma; da, te binecuvantez". Atunci m-am zdruncinat din toata fiinta mea, m-am dus in dreptul crucii mormantului, am ingenuncheat, am plans si m-am rugat din tot sufletul meu.

Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roaga de om sa-si schimbe purtarile. Socotiti si voi, care de cine sa asculte intai?

"L-aţi cunoscut pe Parintele Arsenie? Dragule, eu 1-am cunoscut. Omul acesta m-a salvat, m-a scos din moarte sufleteasca... Aveam boli ale glandelor endocrine. Ani Intregi am stat prin spitale si sanatorii din toata ţara. Intr-un.final mi-au zis sa ma duc acasa ca In 2-3 luni voi muri. O sora medicala, Inainte de a iesi din spital mi-a spus:*Degeaba tot iei medicamente si-ţi pui nadejdi In medici si spitale. Du-te si roaga-te lui Dumnezeu. Am auzit ca este un om al lui Dumnezeu, Arsenie. Du-te si roaga-te, poate Il gasesti.*
Dar ea nu credea In Dumnezeu, credinţa era pentru ea o prostie. Stand acasa si vazand cum moare Incet-Incet, slabise In greutate foarte mult, Incepuse sa se gandeasca cu groaza la moarte. La un moment dat s-a gandit ca nu se poate ca omul sa moara si sa dispara pur si simplu. Trebuie sa se Intample ceva cu el. Incepuse sa gandeasca cu sufletul, care e nemuritor, care nu poate accepta moartea. Isi spunea apoi, repetat: *Nu se poate sa nu existe Dumnezeu. Nu se poate sa mor si sa nu mai existe nimic cu mine*, o spunea aproape disperat.

Incepuse sa se roage cu ce cuvinte stia. Isi aduse aminte de numele Parintelui Arsenie si se ruga: Cine esti Parinte Arsenie? Ajuta-ma! Nici nu stia daca traieste sau daca a murit, nici unde este. si In noaptea aceea a avut un vis: "Am visat un Parinte Intr-un anteriu alb, care mi-a zis: "Femeie, te scoli dimineaţa , te sui In trenul acesta (In vis a vazut exact trenul), In vagonul acesta, cobori la staţia cutare; acolo te duci la autogara si te sui In autobuzul acesta (si a vazut si soferul si atobuzul), cobori In staţia asta, o iei pe drumul acesta si ma gasesti la biserica asta".

Toate reperele din traseu le-a vazut In vis. si a facut Intocmai. Dimineaţa Insa barbatul i-a zis: "Ce faci? Ai Innebunit? Bolnava cum esti vrei sa o iei pe coclauri dupa visele tale!?" Pana la urma a lasat-o: "Daca vrei sa mori, mori!"

Intr-o staţie, un cersetor s-a rugat insistent de sofer sa-1 ia si pe el fara bani. Dar soferul a zis: " Daca n-ai bani, jos!" Femeia, desi cheltuise o avere pe medicamente, i-a zis soferului: "Lasa-l sa urce, ca-i platesc eu" si i-a dat bani pentru bilet. Cersetorul a urcat si i-a mulţumit. Dupa un timp Insa femeia a observat ca cersetorul nu mai era In autobuz.

Cand a ajuns la biserica din vis, l-a vazut rezemat de zidul bisericii pe omul din vis, pe Parintele Arsenie. Cand s-a apropiat, Parintele i-a zis: "Ei, vezi ca daca ai crezut, ai ajuns?" si se juca In mana cu biletul de autobuz dat cersetorului. Femeia saraca a cazut In genunchi. El a dus-o In biserica, a facut o rugaciune si i-a zis ca se va face bine, dar sa-si schimbe viaţa. si si-a schimbat viaţa din temelii.

Parintele Arsenie Boca sa te ocroteasca!

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost

instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de

fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată

zdroaba vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la Iisus, că vom

purta şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va

naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul

nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru

veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi o urmare a

Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De

mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul

Ei.

Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau

până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului. Tot aşa, pe lângă

orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei

puţini, e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin

multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce

asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe

Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe

greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor

şi vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?

Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva

care

nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între robii lui

Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan

Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui

Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea

sfintei Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VH-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica

Domnului, hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă

decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru

tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de

Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că

ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară ! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi:

Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."