„Pocăinţa”, apărut la apusul imperiului sovietic, un personaj întreabă: „Drumul acesta duce spre biserică?” şi, primind răspuns negativ, exclamă :”La ce bun drumul, dacă nu duce spre biserică?!”. Această frază a fost ca un fulger în întunericul de atunci. Ca o revelaţie, ca o dojană pentru lepădarea de credinţă, ca un îndemn, ca o veste bună.
Într-adevăr, în orice localitate, toate
drumurile duc la biserică. Şi atunci când lăcaşele sfinte sunt aruncate
în aer sau prefăcute în muzee, depozite etc., drumurile, asemeni
oamenilor, îşi pierd menirea şi rostul.
La ce bun, am putea continua, mai multe
ocupaţii, cercetări ş.a., dacă ele nu sunt mântuitoare? De ce studiem
atâtea lucruri, dar ocolim ştiinţa despre suflet? Doar în felul acesta
rămânem nepregătiţi duhovniceşte şi nu suntem în stare să deschidem uşa
sufletului pentru a-L putea întâmpina pe Domnul nostru Iisus Hristos.
De ce biserica este o încununare a
drumului? Fiindcă ea nu înseamnă numai zidurile între care se săvârşesc
sfintele taine, ci şi mulţimea nenumărată a creştinilor – vii şi
răposaţi. Cei care au adormit întru dreapta credinţă – mucenici,
mărturisitori, nebuni pentru Hristos ş.a. – formează Biserica
Triumfătoare. Iar noi, cei care suntem în viaţă – Biserica Luptătoare.
Şi este de datoria noastră să purtăm cu cinste acest înalt titlu, care presupune o luptă continuă pentru Adevăr.
Leo BORDEIANU
:”La ce bun drumul, dacă nu duce spre biserică?!”.
RăspundețiȘtergere