duminică, 23 decembrie 2012




Şi din nou cobori, Iisuse,
iar în lumea de păcate,
să dai linişte şi pace
sufletelor zbuciumate.
Să dai sfântă mângâiere
celora ce plâng în jale
şi aşteaptă pogorârea
binecuvântării Tale.
Să colinzi pe la sărmane
şi pierdutele bordeie,
să le duci, în noaptea rece,
a nădejdilor scânteie.
…Dar la Tine lângă iesle
numai îngerii coboară,
căci păstorii dorm! – iar magii
nu vin ca odinioară!…
Ceilalţi, pierduţi pe drumul
spre prăpastia pierzării,
nici nu Te cunosc, Iisuse,
de demult Te-au dat uitării!
Singuri copilaşii, Doamne,
îngeri fără de aripe,
mai au sfânta bucurie
că vii Tu în aste clipe!
Singuri ei Te mai aşteaptă
cu-a lor dulce nerăbdare
care-n sfânta curăţie,
al lor suflet o mai are!…
De demult m-am dus, Iisuse,
şi eu pe cărări străine,
de-am uitat şi bucuria
de-a Te aştepta pe Tine.
Dar când m-am întors odată,
după ani de chin şi jale,
am văzut doar copilaşii
împrejurul ieslei Tale!
Când am întrebat copilul
care-Ţi sta la căpătâie
cum îl cheamă, – el îmi spuse:
„Tinu Dor, din clasa-ntâie!”



Astfel, pe cărări pierdute,
eu pe mine m-am căutat,
– când, copil, ţinând cununa,
lângă iesle m-am aflat.
Astăzi Tu mi-aduci şi mie
bucuriile depline,
căci mă simt copil, Iisuse,
lângă iesle, lângă Tine!