luni, 5 august 2013

Eu nu-mi știu, Doamne, viitorul,


"Eu nu știu, Doamne, unde încă
îmi vei mai duce pașii mei,
dar știu că Tu-mi vei fi oriunde
lumina sfântă pentru ei.

Eu nu știu, Doamne, ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar știu că-n Tine biruință
și ocrotire voi avea.

Eu nu știu, Doamne, de câți prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar știu că Tu vei fi cu mine
Însoțitor nedespărțit.

Eu nu știu, Doamne, câte lacrimi
au să mai plângă ochii mei,
dar știu că Tu vei fi-alinare
și mângâiere pentru ei.

Eu nu știu, Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar știu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu știu, Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar știu că Tu-mi vei da răbdare
și rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi știu, Doamne, viitorul,
dar știu că el e-n mâna Ta;
ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniștit să-Ți pot urma."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -