E zi de post adînc şi aspru.

 E zi de doliu şi căinţă.

 E zi de-adâncă cugetare

E zi de post adînc şi aspru.
E zi de doliu şi căinţă.
E zi de-adâncă cugetare
În adevăr şi-n umilinţă.
Cel mai curat bărbat al lumii,
Cel mai de seamă, cel mai sfânt,
A fost ucis în ură cruntă,
De-o femeie pe pământ.
Îl ştim că-i cel mai sfânt pe lume,
Nu din ce oamenii au spus,
Ci chiar din textele scripturii,
Rostite de Domnul Iisus.
Din glasul sfântului Arhanghel
Ce l-a vestit pe Zaharia,
Din întâlnirea maicii sale
Cu Maica sfât’a lui Mesia.
Şi ştim din glas de evanghelii
Cum l-a Iordan, Mântuitotul,
A coborât primind botezul,
De la Ioan Botezătorul.
Însuşi Iisus vorbeşte lumii
Numindu- l cel mai mare sfânt,
Născut dintr-o căsătorie,
Şi înger chiar de pe pământ.
Ne spun aceste Evanghelii
Cum a fost scos din închisoare,
De regele Irod tetrarhul ,
Şi dat pentru decapitare.
Un dans şi-o patimă spurcată
Determină stăpânitorul
Lumesc , să nimicească, iată
Chiar pe’nainte mergătorul.
Irodiada şi vede astfel
Acuzatorul nimicit,
Ruşinea publică apusă
Şi… viitorul fericit.
O fericire în adulter
O bucurie-n desfrânare
Şi un ospăţ, desăvârşeşte
Azi crima cea îngrozitoare.
Au trăit feriricirea clipei,
Dar şi acum i’acuză sfântul
Şi fapta lor ,iacuză veşnic
Chiar dacă i-au închis mormântul.
Sfântul Ioan mustră şi-acuma
Şi moartea sa i-o acuzare
La toţi adultrerinii lumii
Şi-a faptelor de desfrânare.
Cumplite sunt multe păcate,
Dar desfrânarea pe pământ,
Ucide doar pentru-o plăcere,
Din om şi lume ce-i mai sfânt.
Irodiadele de astăzi,
Adultere spurcă poporul,
Şi cer prin fapta lor să piară
Sfântul Ioan Botezătorul.
Cer nimicirea vieţii sfinte
Ce le acuză de păcat
Şi i-ar vrea capul pe tipsie,
Prin traiul lor cel vinovat.
Câte femei adulterine
Nu spurcă şi smintesc poporul
Şi câte’n dansuri şi ospeţe
Nu ucid astfel Adevărul ?
Câte-şi doresc acum pe tavă
Capul acelor ce le ştiu,
Fapta ruşini şi n-ar cere
Să-l vadă grabnic în sicriu ?
Şi câţi Irozi precum tetrarhul
Nu ucid oare din mândrie,
Şi prin cuvinte şi prin fapte,
Din semeţie şi curvie ?
E zi de doliu şi durere.
E zi de rugă şi căinţă.
De cugetare –n profunzime
Şi de trezire la credinţă.
Şi câţi Irozi precum tetrarhul
Nu ucid oare din mândrie,
Şi prin cuvinte şi prin fapte,
Din semeţie şi curvie ?
E zi de doliu şi durere.
E zi de rugă şi căinţă.
De cugetare –n profunzime
Şi de trezire la credinţă.
Sfântul Ioan ne e prieten.
Dar moartea sa ni-i acuzare
De la adultere şi crimă,
La dans şi port spre desfrânare.
Acuză luxul desfătarea
Nicolaie Mirean