Ce înseamnă Sfânta Liturghie

Ce înseamnă Sfânta Liturghie

Viața religioasă a creștinului ortodox, în general, și în special, al celui ortodox român, este centrată pe cultul divin public și particular deopotrivă, ca fundament al relației vii și autentice cu divinitatea treimică. Din această relație rezultă  o stare de epectază, adică de creștere duhovnicească, creionată după modelul principal al cultului divin, Sfânta Liturghie.
Este binecunoscut faptul că  frumusețea și varietatea cultului ortodox emană autenticitate și unicitate în întreaga creștinătate. Lucrarea harică  metamorfozează puternic  sufletul  omenesc, îl  întărește și îl înalță duhovnicește,  conducâdu- l spre izvorul vieții veșnice, Mântuitorul Iisus Hristos. Ortodoxia nu poate fi înțeleasă  sau cunoscută fără actele sale liturgice, de cult. Esențialul și specificul  Ortodoxiei constă în Sfânta Liturghie, ca centru vital de revitalizare morală și socială. Așa putem explica de ce de-a lungul veacurilor ortodocșii români și nu numai, au intuit, au trăit și au păstrat Ortodoxia prin cultul ei, prin participarea plină de evlavie la sfintele slujbe care le-au îmbogățit sufletul și le-au înfrumusețat necontenit viața spirituală.
Cultul ortodox este, în această privință, o dogmatică vie, la îndemâna tuturor. În rânduiala sfintelor slujbe sunt încadrate numeroase pasaje din Sfânta Scriptură: pericope din Sfintele Evanghelii și Epistole ale Sfinților Apostoli  sau din Psalmi și versete din diferite cărți ale Vechiului Testament. În Simbolul Credinței (Crezul), pe care credincioșii îl rostesc cu multă cucernicie – adeseori în grup, la unison – la Sfânta Liturghie, sau cu prilejul altor slujbe, se află sintetizată întreaga învățătură de credință a Bisericii.
Sfânta Liturghie este  percepută astăzi de credincioșii ortodocși ca o istorie vie, practică și utilă a mântuirii noastre. Ea reușește să pună accent pe dimensiunea umană cea mai pură și să o mobilizeze să nu fie inertă. Umanitatea transmisă de gesturile liturgice nu se pot finaliza odată cu actul liturgic, ci ea se prelungește în viața reală și practică ce se trăiește în comunitate. De altfel, pentru credincioșii noștri, noțiunile de Biserică și de Liturghie au conținut identic. Ele nu pot fi separate cu nimic, iar jertfa euharistică săvârșită în cadrul lor,  cimentează în chip desăvârșit această identitate. Ideea de comuniune în Hristos este în același timp bisericească și liturgică.

Elementul definitoriu al Sfintei Liturghii este reprezentat de conștiința dinainte, din timpul și de după Sfânta Liturghie. Rugăciunea în común pentru toți este prima etapă a impactului social ce o presupune Jertfa Euharistică, dincolo de zidurile în care se oficiază. Explicația este simplă: eu, ortodoxul, în Sfânta mea Biserică, vin să mă rog pentru cei bolnavi, în primul rând, apoi, pentru cei cu care sunt în conflict, și abia, în cele din urmă, pentru mine ca să- mi pot întări sufletul cu liniște și bucurie. După ce le- am primit pe acestea le externalizez, adică le dau și celor aflați în nevoie și lipsă, după cuvântul de îndemn al Sfintei Liturghii: ”Cu pace să ieșim… Întru numele Domnului”. Trebuie să fim atenți, în acest context, să nu încălcăm următorul îndemn al Mântuitorului: ” Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.”(Matei 7,6)
”Boala, suferința sau chiar moartea”, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, se pot trata cu frumoasele cuvinte odihnitoare ale Sfintei Liturghii și ale predicii duminicale. Omul bolnav trupește și/ sau sufletește are nevoie de o vorbă bună pe care să se sprijine nădejdea lui în vindecare. Prezența unui credincios ce a fost la Sfântul Liturghie și s- a împătășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, înaintea unui om bolnav, dă sentimentul de unitate și de neuitare din partea lui Dumnezeu, căci ”nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi!”(Iezechil 18, 32)
Faptul că avem puterea de a ne ruga pentru dușmani este o măsură socială. Cine ne sunt dușmanii? Cei care, în opinia noastră, ne- au furat și distrus viața și bunurile, nu?! Ei, bine, dar uitați ce spune Sfânta Scriptură: ” Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
Căci….în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. (Matei 25, 34 și 36) Iată ce reglementare socială avem pentru răufăcătorii noștri.
De asemenea, iubirea de semeni, dacă rămâne la stadiul de teorie, putem foarte simplu, să o numim normă filosofică. Însă, Domnului Iisus Hristos, Bucuria noastră, ne- a spus altceva. Ia ascultați: ” Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat”. (Matei 25, 34- 36) De aceea, parohiile noastre au comitete filantropice, pentru a pune în aplicare, pe scară largă, mesajul social al comuniunii în ”credință, nădejde și dragoste”(I Cor 13, 13)
Dragii mei!
V- am vorbit astăzi despre conștiința lucrătoare a ortodoxului și cum se manifestă ea. Adevărul este că două mii de ani de la venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ, sunt puțini pentru a înțelege cu adevărat dimensiunea socială a unei conștiințe creștine, mai ales dacă aceasta nu se face în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Latinii spuneau ”Ora et labora”, adică ”Roagă- te și muncește”. Mulți dintre noi spunem astăzi, din păcate, doar: ”Dă Doamne”; ”Să dea guvernul”; ”Să dea primăria”, etc. Fals. Fals. Un părinte al Bisericii Ortodoxe Române, trecut la cele veșnice, mult iubit de popor, părintele Arsenie Papacioc, spunea așa: ”Creștinul nu este un milog ca să stea mereu cu mâna întinsă” Și, câtă dreptate are!  Câtă dreptate!
Exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, Bucuria tuturor, care S- a dat pe Sine omenirii, mai întâi, este uitat de mulți. Participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înseamnă, astăzi, asumarea îndatoririlor, în primul rând, de om, de creștin și abia, apoi, gândul nostru să fugă la drepturile ce le avem.
Sfintele Liturghii ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Vasile cel Mare și Sfântului Grigorie Teologul, pe care le săvârșim în biserica noastră ortodoxă, ne modelează în acest sens al lepădării de sine și al sacrificiului pentru semenul nostru. Și, ca să înțelegeți mai bine acest lucru, acum în încheiere, vă rog să vă gândiți la următoarele întrebări, ca temă de reflecție: Ce puteți face cu o mare cantitate de bucurie, ce v- a cuprins inima, dacă nu aveți cui să o împățiți?! Mai este ea bucurie sau doar amăgirea diavolului care ne trimite niște ”E”- uri de dragoste creștină?!
Dumnezeu să ne aibă în paza Sa cu binecuvântări pe care să le înțelegem!