Pentru primejdia morţii celei grabnice şi fără de veste, ne spovedit şi ne împărtăşit
La cine să alergăm noi, atunci când ne aflăm în felurite primejdii ale vieţii: în cele cu veste şi în cele fără de veste?
Pentru primejdia morţii celei grabnice şi fără de veste, ne spovedit şi ne împărtăşit – la Sfântul Mare Mucenic Haralambie (10 februarie), care înainte de sfârşitul său s-au rugat la Dumnezeu, ca acolo unde se va pomeni numele lui, să nu fie aer stricăcios, zicând: „O Doamne, Dumnezeul meu, varsă preste toţi Darul Tău şi îi izbăveşte de boala ciumei!” Încă şi la Sfântul Mucenic Sadoc, arhiepiscopul Persiei (19 octombrie), care şi el mai înainte de sfârşitul său cel mucenicesc, s-au Rugat la Dumnezeu, ca cine aflându-se în felurite primejdii şi nevoi ale vieţii acesteia, şi se va ruga lui Dumnezeu pentru numele său, să primească grabnic ajutor şi scăpare tare din orice primejdie. Dar şi la Sfânta Mare Muceniţă Varvara (4 decembrie). Căci înainte de a fi tăiată de chiar tatăl său, Sfânta Varvara, mergând pe cale se ruga lui Dumnezeu zicând: „Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins Cerul ca un acoperământ şi Pământul l-ai întemeiat pre ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni şi spre cei răi, şi dai ploaie preste cei drepţi şi preste cei ne drepţi, Tu şi acum auzi-mă pre mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, şi dă Darul Tău la tot omul care mă va Pomeni pre mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boala năprasnică şi moartea ne aşteptată să nu-l răpească pre el, pentru că ştii Doamne, că trup şi sânge sântem şi lucrul Prea Curatelor Tale Mâini”. Astfel rugându-se Sfânta, s-au auzit Glas din Cer, chemând-o prea ea întru cele de Sus şi făgăduindu-i a-i împlini cererea ei. Şi cu adevărat, că Blagoslovenia acestui Dar a lui Dumnezeu, pentru numele Sfintei Varvara, s-au revărsat şi se mai revarsă încă şi astăzi din plin, asupra celor ce o cheamă pre ea întru ajutor cu credinţă tare şi cu nădejde ne strămutată: boalele şi ne putinţele de tot felul se tămăduiesc, durerile şi scârbele se alină, iar din primejdia morţii celei fără de veste, pre toţi îi scapă. Iar din Sfânta Predanie aflăm, că din totdeauna Creştinii, care se gătesc de Drumul spre Cer, au avut-o mijlocitoare tare şi rugătoare fierbinte înaintea lui Dumnezeu, pentru Ceasul cel amar şi cumplit al despărţirii Sufletului de trup, pre Sfânta Mare Muceniţă Varvara. Şi nu numai Creştinii Pravoslavnici, ci şi catolicii.
Fragment din cartea: DESPRE DEOSEBITELE DARURI ALE SFINŢILOR, alcătuită de către Dumitru Lăpuşneanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -