ÎPS Teofan: „Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul” (Isaia 24, 19)

„Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți,

se clatină pământul” (Isaia 24, 19)

Doxologia.ro / 11 martie 2011

de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Pământul s-a tulburat din nou în măruntaiele sale în Țara soarelui răsare și se manifestă violent, spre disperarea oamenilor. Milioanele de victime ale cutremurelor cu revărsări de ape din Asia, ale uraganelor din America, ale îmbolnăvirilor de SIDA din Africa, ale inundațiilor de la noi și din toată Europa din anii trecuți și acum ale necruțătorului cutremur din Japonia ne obligă la o reflecție asupra cauzelor dezastrului. Ce s-a întâmplat, oare, în adâncul pământului, pe pământ, în ape și în văzduh? Cine este responsabil de toate acestea?

Credem și mărturisim că omul, așezat de Dumnezeu ca „preot“ și slujitor al creației, este responsabil, prin faptele sale, de tot ceea ce se întâmplă în natură.

Natura este prietenul omului, nu dușmanul său. Urmărind însă numai propriile sale interese, omul deranjează lumea înconjurătoare în echilibrele sale așezate în ea de Creator. Consecința acestei atitudini lipsite de comunicare pașnică și respectuoasă cu natura este transformarea ei, din prieten și aliat, în dușman. „La noi în Balcani – spunea Sfântul Nicolae Velimirovici – se păstrează încă ceva din respectul vechi față de natură. Trăiește încă obiceiul ca săteanul să-și facă cruce zicând: Doamne, iartă, când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul. Popoarele care au declarat război naturii (…) au atras asupra lor nenumărate rele. Cel care rupe legăturile prietenești cu natura le rupe în același timp și cu Dumnezeu“.

Exploatarea naturii de către societatea tehnologică modernă este, în general, recunoscută ca responsabilă pentru unele dezastre naturale.

Ceea ce însă nu se mărturisește îndeajuns este adevărul că tot ce se petrece în natură este o extindere a ceea ce se află în inima omului. O analiză atentă și responsabilă a istoriei omenirii arată faptul că sfințenia sau păcatul din om antrenează întreaga creație, influențând-o în bine sau în rău. Viața curată a omului aduce bucurie și se revarsă ca un har de binecuvântare asupra universului. Atunci când omul își umple viața de Dumnezeu, zidirea, în totalitatea ei, primește lumină și slujește omului fără rezerve. Se explică astfel de ce ramurile copacilor se înclină la trecerea unui sfânt, de ce otrăvurile devin nevătămătoare pentru un om cu viață sfântă (Luca 10, 19) și de ce animalele încetează de a mai fi sălbatice în apropierea unui om pacificat lăuntric. Acest adevăr, transpus la nivelul unui popor întreg sau al societății umane în general, are drept consecință manifestarea naturii în mod pașnic, fără convulsii.

Dimpotrivă, generalizarea păcatului prelungește răul în interiorul creației și aceasta se manifestă, în consecință, la adresa omului prin cutremure, inundații, boli, secetă etc. După cum natura este receptivă la bunătatea, modestia, credința și frumusețea sufletească a omului, în același fel, ea nu este indiferentă față de răutatea, trufia, pretenția luciferică la superioritate manifestate de oameni. Nici furtunile, nici trăsnetele ucigătoare, nici norii de lăcuste, nici revărsarea nemiloasă a apelor nu vin la întâmplare. Ele prelungesc furtunile, agitația, seceta sufletească, necredința și cutremurele ce au loc în sufletele oamenilor și între oameni. „Pământul va fi pustiit – avertizează profetul Isaia poporul plin de păcate – pământul este în chin și sleit (…) Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduirea și legământul stricatu-l-au în veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul și locuitorii îndură pedeapsa lor“ (Isaia 23, 3-6). „Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul (…) Păcatele apasă asupra lui“ (Isaia 24, 19-20). Trăind în duhul acestei concepții biblice, țăranii satului românesc de altădată încercau să afle ce păcat mare fusese săvârșit în obștea lor pentru faptul că o năpastă sau alta se revărsa asupra ogoarelor, asupra animalelor, asupra lor înșiși.

Dezastrele care au zdruncinat atât de puternic viața umanității nu sunt, oare, o reflectare, o răsfrângere în natură a răului devastator din noi? Ca reacție la tot ce s-a întâmplat în urma inundațiilor, s-a hotărât construirea de ziduri și baraje mai înalte și mai puternice pentru a opri, pe viitor, furia apelor. Este o acțiune binevenită, absolut necesară. Este, însă, și suficientă? Nu aplicăm, oare, aceeași logică pe care au avut-o oamenii după potopul lui Noe? Ei au hotărât să construiască turnul Babel. În zilele noastre, ca și atunci, nu se vorbește despre necesitatea ridicării unor ziduri interioare care să potolească furia urii, a dezbinării, a tendințelor de dezintegrare a familiei și, implicit, a neamului. Nu se vorbește decât firav, parcă ne-ar fi rușine, despre înălțarea unor ziduri educaționale și legislative care să ne apere de furia ucigătoare de suflet și trup a păcatelor contra firii, a avorturilor, a pornografiei.

Cutremurul din Japonia și alte dezastre ale stihiilor naturii sunt și un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu fața către Dumnezeu.

Prin Biserică se oferă lumii posibilitatea primenirii ei pe dinlăuntru prin credința în Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos. Pământul, apa, văzduhul „așteaptă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cu nerăbdare să se izbăvească de robia stricăciunii“ (Romani 8, 19) și a păcatelor noastre.

Este necesar să primim în sufletul nostru pe Hristos Dumnezeu, pentru ca El să ia chip în noi și să ne mântuiască. Altfel, nu se știe ce dezastre vom plânge în viitor.

Orice zâmbet plin de tandrețe adresat nefericiților acestei lumi, orice atitudine de iertare pentru cel ce ne-a greșit, orice mângâiere pentru bătrânul răvășit, orice copil nou născut, orice rugăciune pentru cei ce „ne iubesc și pentru cei ce ne urăsc pe noi“, orice experiență a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se transformă în binecuvântare pentru noi, pentru ceilalți și pentru întreaga creație.

sursa>

Cu crucea-n spate

Cu crucea-n spate

Rugaciune de dimineata

Din pat si din somn m-ai ridicat,
Doamne mintea mea o lumineaza
Si inima si buzele mele le deschide
Ca sa te laud pe Tine...Sfanta Treime !
Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot
Plin e cerul si pamantul de marirea Lui...!
Osana intru cei de sus, lui Dumnezeu !

Nadejdea mea este Tatal
Scaparea mea este Fiul
Acoperamantul meu este Duhul Sfant...
Treime sfanta ...Marire Tie !

Rugaciune-canon de pocainta pt. prunci avortati

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, din buze necurate îndrăznesc a Te chema pe Tine, Viaţa cea adevărată, şi căzând înaintea Ta, mă rog Ţie cu lacrimi de umilinţă: Doamne, greşit-am la cer şi înaintea Ta, vărsând sânge nevinovat. Jertfit-am idolilor lumii pe pruncul trimis de Tine cu dumnezeiască iconomie; ci Tu, ca un îndurat, nu mă lepăda până în sfârşit şi mă scoate din puterea întunericului. Cel ce însuţi m-ai chemat din pustiul patimilor, bântuit de toată voia împotrivitoare, miluieşte-mă pe mine, cel care şi acum, în cel din urmă ceas, sunt lipsit de pocăinţă şi slăbănogit cu totul în a-Ţi urma Ţie. Sădeşte în mine începătura învierii Tale, dăruindu-mi libertatea cea desăvârşită de a cunoaşte şi împlini voia Ta. Făcutu-m-am ucigaş de prunc şi pasăre răpitoare a darului mântuitor; ci Tu, ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, milostiv fii mie, păcătosului, şi curăţeşte fărădelegile mele cele multe ca nisipul mării. Nimiceşte cu Duhul gurii Tale toată lucrarea vrăjmaşului care s-a pornit asupra mea şi veninul neiubirii. Fă din trupul meu templu al Duhului Sfânt, iar din sufletul meu fecioară înţeleaptă a împărăţiei Tale. Ajută-mă să îmbrăţişez calea Crucii, ca să pot împlini, cu puterea Jertfei Tale, menirea mântuitoare a vieţii mele şi a pruncului nenăscut. Fă mie spre pocăinţă şi lepădare de sine strigătul lui mut. Primeşte duhul umilit ce se închină Ţie ca pe o jertfa spre mângâierea lui şi înseninează icoana suferinţei celui nevinovat. Dăruieşte-mi, Milostive, har de a înălţa pe lemnul Crucii Tale amintirea pruncului lepădat, ca să-mi fie prin Tine izvor vindecător a toată patima şi muşcătura celui viclean. Dă-mi să pot naşte sămânţa duhovnicească zămislită prin dragoste şi teamă de Dumnezeu într-un pântece sufletesc.



Cel ce cu adâncă şi nemăsurată milostivire ai aşteptat pocăinţa şi lacrimile mele, ajută-mă ca ziua şi noaptea să am înainte icoana iubirii Tale. Cel ce eşti Lumină mai presus de lumină, risipeşte vălul întunericului cu cuvintele vieţii veşnice. Intăreşte-mă să rabd toate necazurile şi ispitele ce vin asupra mea şi să mă întorc spre fapta cea bună, ca fiul risipitor. Ajută-mă să-mi sfârşesc în umilinţă şi pace viaţa pământească, împărtăşindu-mă la vremea cuvenită cu Preascump Trupul şi Sângele Tău.



Aşa, Doamne Impărate, facă-se şi în mine voia Ta, ca să se preamărească în viaţa mea Numele Tău, împreună cu al Tatălui şi al Sfântului Duh, singurul Dumnezeu adevărat, în Treime închinat şi preaslăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciuni la începutul Postului Mare

Rugăciuni la începutul Postului Mare

Rugaciune pentru vederea pacatului propriu

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
Sf. Ignatie Brianceaninov

Iubiţi fraţi! Deja am ajuns chiar la uşa Sfântului Post! Ea este deja gata să se deschidă înaintea noastră! Deja ni s-a citit astăzi în Evanghelie, după rânduiala Sfintei Biserici, povaţa Domnului nostru Iisus Hristos despre intrarea cuviincioasă în nevoinţa Postului.
De veţi ierta oamenilor greşelile lor, vesteşte învăţătura Evangheliei care s-a citit astăzi, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre (Matei 6, 14-15).
Cu această vestire ne întâmpină Sfânta Biserică la uşa Postului! Aceasta e condiţia pe care ea ne-o pune înainte, chiar la pragul intrării în cămara cea duhovnicească a pocăinţei. Noi vrem să dovedim căinţa noastră pentru feluritele aplecări păcătoase, îndurând felurite lipsuri şi strâmtorări trupeşti: Evanghelia cere de la noi milă mai înainte de jertfă, pentru ca jertfa să fie bineplăcută lui Dumnezeu.
Toţi cei care doriţi să purcedeţi la nevoinţa postului şi rugăciunii, toţi cei care doriţi să adunaţi roade îmbelşugate din pocăinţa voastră ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu, ascultaţi porunca lui Dumnezeu - şi lăsaţi, iertaţi aproapelui greşelile pe care le-a făcut faţă de voi! De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Amin.

Adam din rai a fost izgonit, cu mancarea impartasindu-se ca un neascultator. Moise vazator de Dumnezeu s-a facut, cu postul curatindu-si ochii sufletului. Pentru aceasta, cei ce dorim sa fim locuitori raiului sa ne lepadam de hrana cea nefolositoare; si, dorind sa vedem pe Dumnezeu , sa postim ca Moise patruzeci de zile. Cu rugaciuni si cu cereri, staruind din toata inima, sa potolim patimile cele sufletesti, sa gonim zburdarile cele trupesti. Usori sa trecem spre calatoria cea de sus, unde cetele ingerilor cu glasuri fara tacere lauda Treimea cea nedespartita, sa vedem neasemanata si stapaneasca frumusete. Acolo invredniceste-ne, Fiule al lui Dumnezeu, Datatorule de viata, pe noi, cei ce nadajduim intru Tine, sa dantuim impreuna cu ostile cele ingeresti. Pentru rugaciunile Maicii, celei ce Te-a nascut, Hristoase, si ale Apostolilor si ale mucenicilor si ale preacuviosilor.
(Stihira la Laudele de la Utrenia din duminica lasatului sec de branza)

Rugăciune de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

(fragment adaptat dintr-o rugăciune din secolul al XV-lea)

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv şi lesne iertător, Izvorul milei, Noianul cel neîmpuţinat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Primeşte-mă pe mine, Tu, Cel ce i-ai poruncit lui Petru, întâiul dintre ucenicii şi Apostolii Tăi, ca să ierte de şaptezeci de ori câte şapte păcatele, arătând nemărginirea bunătăţii şi a iubirii Tale de oameni şi deschizând cu milostivire şi îndurare uşa pocăinţei tuturor celor care au păcătuit, dăruindu-le vreme de întoarcere şi alungând deznădejdea.
Doamne Iisuse Hristoase, primeşte-mă pe mine cel ce mă întorc cu lacrimi şi cu suspine şi mă căiesc pentru cele greşite şi cer iertare. Pleacă-Te spre rugăciunile şi cererile mele. Milostiveşte-Te ca un milostiv, îndură-Te ca un îndelung-răbdător, miluieşte-mă ca un iubitor de oameni şi-mi iartă mie toate câte am păcătuit Ţie. Primeşte-mă pe mine robul Tău, care Îţi mulţumesc că nu m-ai pierdut până acum pentru fărădelegile mele, şi-Ţi cer dezlegare şi iertare pentru cele greşite de mine. Şi Te rog ca de acum înainte să mă întăreşti întru credinţa, nădejdea şi dragostea Ta şi să mă păzeşti neclintit de toate meşteşugurile şi năpădirile vicleanului, ca să nu mă răpească răutatea spre prăpastia pierzării, nici să mă fac vânat vrăjmaşului.
Doamne Iisuse Hristoase întăreşte-mă să fac voia Ta şi să împlinesc poruncile Tale. Spală-mă cu desăvârşire de spurcăciunea păcatului şi curăţeşte-mă de toată duhoarea cea pătimaşă, de necurăţia şi întinăciunea trupului şi a duhului. Şi-mi dăruieşte linişte statornică şi pace adâncă a gândurilor, ca prin toate acestea îndulcindu-mă de binefacerea Ta, de îndelunga-răbdare şi de bunătatea Ta cea nemăsurată şi dobândind din destul mila Ta cea dumnezeiască, să mulţumesc, să laud şi să slăvesc Numele Tău cel Preasfânt şi al Celui fără de început al Tău Părinte şi al Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea  şi în vecii vecilor. Amin.

iubescicoanele-susica.blogspot.com

Cerurile spun slava lui Dumnezeu”

Privind și analizând universul și omul putem înțelege foarte ușor măreția și puterea lui Dumnezeu. E suficient să ne gândim că galaxiile tipice conțin între zece milioane și un bilion de stele și că în universul vizibil se estimează a fi mai mult de 100.000.000.000 galaxii ca să strigăm minunându-ne: „Doamne, mare eşti Tu şi preaslăvit, minunat în puterea Ta, şi nimeni nu poate să Te întreacă!” (Cartea Iuditei 16,13). Acest efort al nostru de a primi și înțelege Revelația naturală se numește calea de cunoaștere naturală a lui Dumnezeu.

Putem apoi constata că, deși în univers există o oarecare dezordine, totuși, preponderantă este ordinea și prezența anumitor legi care fac ca lucrurile să dureze și să aibă un sens, de unde înțelegem că „Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (I Corinteni 14,33).

Frumusețile naturale ne descoperă că Dumnezeu este și Frumos și izvor de frumusețe. Privind chipurile oamenilor și modul în care ele se schimbă vom înțelege că între moral și frumos, între etic și estetic, este o legătură permanentă așa cum frumos subliniază maica Teodosia Lațcu: „Pe toți i-a șterș din Cartea Vieții./Păcatul împotriva frumuseții.” (Iad) sau cum spunea părintele Arhim. Teofil Părăian: „Te spune fața cu ți-i viața!”. Sfântul Siluan Athonitul ne vorbește și el despre aceasta: „Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascul­tător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a în­ceput să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumneze­iesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.

Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.

Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi, dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schim­bat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.” (Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)

Înțelepciunea și rațiunea desăvârșită a lui Dumnezeu le putem în parte cunoaște luând seama la modul în care este plăsmuit omul. În acest sens informațiile tot mai bogate pe care știința ni le oferă despre corpul uman ne pot face să exclamăm cu tot mai mare convingere împreună cu psalmistul David „Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată.” (Psalmi 138,14). Dar același lucru ne poate face să exclamăm și neputința oamenilor de știință de a înțelege această alcătuire minunată care este omul; cât de puține pot să spună oamenii de știință despre creierul uman!

În final afirm și eu cu Sfântul Apostol Pavel că pentru cei ce vor să-L cunoască pe Dumnezeu „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire.” (Romani 1,20)

Numai bine!  

             prin SILUAN POPESCU

http://gabrielatudorache.blogspot.com/ anunt umanitar

BRD – Ploiesti , Str. Bahluiului , nr. 16

RO49BRDE300SV90134183000  (RON)

RO37BRDE300SV90134423000  (EUR)

SWIFT : BRDE RO BU

BCR – Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185

RO87RNCB0623123175680001  (RON)

RO60RNCB0623123175680002  (EUR)

SWIFT : RNCB RO BU

BT – Banca Transilvania – Ploiesti , Str. Valeni , nr. 18 , Sucursala AG 9 Mai

RO07 BTRL 0300 1201 F865 57XX  (RON)

RO79 BTRL 0300 4201 F865 57XX  (EUR)

SWIFT : BTRL RO 22 PHA

Gabriela Tudorache – CNP  2690531296738

Daca doriti sa ma contactati , ma puteti suna la nr. : 0724342082, 0244582978

Sau imi puteti scrie pe adresa de mail :

dumitru_gabriela31@yahoo.com

http://gabrielatudorache.blogspot.com/ anunt umanitar

Fă tot ce poţi pentru tine...

Un frate, luptat fiind de multe ispite, s-a dus la duhovnicul său şi s-a plâns: "Părinte, rugaţi-vă pentru mine, fiindcă ispitele mă doboară!". Părintele, care a înţeles despre ce este vorba, l-a privit cu bunătate şi i-a zis: "Fiule,

Pot să mă rog pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să postesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mă sacrific pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să îndur pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mă ostenesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să plâng pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să priveghez pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să dăruiesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să suspin pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să caut pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să fiu treaz pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mor pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să rabd pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mă străduiesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să plătesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mă jertfesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să-mi schimb viaţa pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să construiesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să lupt pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mă informez pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să cer iertare pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mulţumesc pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să sufăr pentru tine, dar nu în locul tău;
Pot să mă umilesc pentru tine, dar nu în locul tău.
Şi multe pot să fac pentru tine, dar nu în locul tău.
 Fă tot ce poţi pentru tine, fiule, şi te voi ajuta şi eu!

  Amin.

O rugăciune în pădure

Cât de minunate sunt, o Doamne, toate lucrurile mâinilor Tale! Cât de minunată este şi această pădure! Îmi aplec genunchii şi aici, în faţa Ta, pentru că şi aici este o biserică a Ta; o biserică măreaţă unde se face slujbă neîncetat pentru slava Ta… Unde brazii freamătă veşnic un freamăt ceresc, iar păsările Te slăvesc neîncetat prin cântările lor.

Şi, o, ce predică minunată aud eu aici! Bradul, care creşte drept spre cer, parcă mă mustră pentru strâmbăturile vieţii mele. Iar păsările care Te slăvesc neîncetat (şi Tu, Doamne, Te îngrijeşti de hrana lor) parcă mă mustră pentru puţina mea credinţă, pentru veşnicele mele îngrijorări şi alergări! Cântările de slavă, de care răsună pădurea aceasta, parcă mă întreabă de ce eu, cea mai aleasă făptură a Ta, sunt o făptură mută. De ce     nu-Ţi cânt şi eu neîncetat cântări şi rugăciuni de slavă Ţie. O Doamne, Tu-mi grăieşti şi aici, în pădure, printr-un glas tot atât de puternic ca şi cel din Biblie.

O Doamne, dă vieţii mele celei duhovniceşti ceva din fiorul cel tainic ce este în pădure; dă-mi creşterea cea dreaptă a bradului; dă-mi din aerul curat ce este aici; dă-mi din cântecul păsărilor, dă-mi din izvoarele apelor limpezi… Toată viaţa mea să curgă spre Tine, spre marea Vieţii, aşa cum izvoarele de aici curg năvalnic şi nu se opresc până la mare.

Fă-mă şi pe mine, Doamne, o păsărică ce n-are grijă de nimic, ce n-are nici o altă grijă decât să-Ţi cânte neîncetat Ţie. Toată viaţa mea să fie un cântec necurmat de slavă Ţie.

Fă, o Doamne, din toţi ostaşii Tăi nişte păsări cântătoare. Oastea Ta să fie o tainică pădure ce răsună veşnic de cântecele noastre de slavă Ţie. Amin.

Inima omului poate fi altar sau iad

Inima nu este doar un organ. Daca ar fi asa, nu vad ce sens ar mai avea marturisirea "Te iubesc din toata inima", adica din toata fiinta. Asadar, omul are o inima trupeasca, dar are si una sufleteasca. Se poate intampla ca el sa aiba o inima trupeasca sanatoasa, dar sa fie lipsit de sanatatea celeilalte, caci inima duhovniceasca nu este materiala.

Persoana care traieste departe de Dumnezeu, nu cunoaste inima duhovniceasca. In timp ce omul care se uneste cu Dumnezeu descopera ca inima lui este loc de vedere a imparatiei lui Dumnezeu care se afla inauntrul sau (Luca 17, 21).

Inima poate fi atat altar, locul sacru in care este prezent Hristos, dar si iad, loc in care trebuie sa Se pogoare Hristos pentru a o elibera de patimi. Faptul ca ea poate fi altar si iad, nu inseamna ca Hristos si diavolul se afla in ea in acelasi timp.

Dumnezeu cere inima noastra "Da-mi fiule inima ta" (Pilde 23, 26). Iar daca omul i-o daruieste, el ajunge sa dobandeasca mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16). Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "mintea lui Hristos nu vine in noi ca sa ne lipseasca de puterea noastra mintala, ci sa lumineze puterea mintii noastre si sa o aduca la aceeasi lucrare cu a Lui".

Iar momentul in care omul a facut din inima sa un altar, el savarseste neincetat Sfanta Liturghie: vorbeste in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului in inima sa (Efeseni 5, 19).

Dar atunci cand omul nu raspunde chemarii lui Dumnezeu, inima devine iad. Diavolul pune stapanire pe ea si-l duce pe om la cadere. Sfantul Marcu Ascetul ne povatuieste ca "Inainte de dezradacinarea relelor, sa nu ascultam de inima noastra", caci o inima care este bolnava, transmite boala sa intregului organism, iar tot ce gandeste si faptuieste omul sunt roadele unui suflet mort, robit de patimi.

Inima devine un mormant, iar cugetele sunt ca si sufletele din iad, dupa cum spune Sfantul Macarie, ingropate in mormant si inconjurate de intuneric. Si dupa cum Hristos S-a pogorat la iad si a eliberat sufletele care erau legate acolo, tot astfel trebuie sa se coboare si in inima devenita mormant, ca sa invieze sufletul mort.

Sfantul Teofan Zavoratul ne marturiseste ca vom avea o inima altar, numai daca in ea se va aprinde caldura Duhului Sfant. Dar ne atrage atentia ca acest foc al inimii nu se aprinde daca patimile ne stapanesc. Ne aminteste ca ele sunt lemne umede care nu ard. Dar odata aprins focul inimii, se va petrece cu noi ceea ce s-a intamplat cu femeia care avea scurgere de sange. Ea s-a atins de poala hainei Mantuitorului "si indata s-a oprit curgerea sangelui ei" (Luca 8, 44), iar noi, datorita focului prezent in inima oprim ratacirea gandurilor.

Adrian Cocosi

BINECUVÂNTAȚI !

”Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare, pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi.   Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de munca, la cel de relaxare, binecuvantati-i pe acestia. Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina a acesteia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane, binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar si pentru voi, intr-o buna zi, vor rasari roadele acestor acte si va vor lumina viata acolo unde ea parea arida.   Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.   A binecuvanta insemna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.   A binecuvanta inseamna a invoca astfel ca grija Divina sa se reverse peste cel la care ne gandim, inseamna a vorbi sau a gandi cu recunostinta.   A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara, fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.   Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti. Incercarile prin care trecem sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea.   A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala, omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.   Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp! Deci, pastrati-va permanent intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta lui Dumnezeu."  

Fiti binecuvantati!

Pacea sufleteasca – Sfantul Serafim de Sarov

Trebuie să luăm toate măsurile pentru a ne păstra pacea sufletească şi a nu ne tulbura de jignirile de la alţii; pentru aceasta, trebuie să ne străduim în tot chipul a ne înfrâna mânia şi a ne păzi mintea şi inima, prin mijlocirea luării-aminte, de mişcările cele necuviincioase.

Trebuie să îndurăm cu inimă bună jignirile de la alţii şi să ne deprindem a avea o asemenea aşezare a duhului de parcă jignirile nu ar ţinti în noi, ci în alţii. Această îndeletnicire poate aduce inimii omeneşti linişte şi o poate face locaş al lui Dumnezeu Însuşi. Iar dacă nu puteţi să nu vă tulburaţi, cel puţin trebuie să vă ţineţi limba, după cuvântul Psalmistului: ‘tulburatu-m-am şi n-am grăit’ (Ps.76, 4).

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti.

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să intrăm mai des în noi înşine şi să ne întrebăm: unde sunt?
„Iată deci că diavolul, prin amăgirile sale, a dezbinat pe oameni prin ura sa, să creadă în mai mulţi dumnezei mincinoşi, al căror tată le este el. Abia în primii ani din secolul al XIX-lea, noua concepţie despre lume e dată la iveală, afirmându-se cu toată tăria cum că: „lumea aşa cum o vedem sau o cunoaştem din cărţi, n-a fost nici creată şi nici nu există din vecii vecilor”. Ştiut este din toată lectura făcută că materialismul dialectiv e ateu; profesează negaţia spiritului, negaţia lui Dumnezeu, negaţia nemuririi, învierii şi Împărăţiei lui Dumnezeu ... Bun. Dar cu asta încetează de a mai fi Dumnezeu? S-a terminat cu nemurirea? Nu mai este înviere şi judecată? Dar pe faptul că mulţi oameni, pot fi ei milioane la un loc care să susţină părerea de mai sus, prin aceasta încetează de fapt de-a mai fiinţa dogmele fundamentale ale creştinismului? Mai pe scurt, dacă a spus Ludovic Feuerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum că: nu religia a făcut pe om ci omul a făcut religia, iar contemporanul său David - Frederic Strauss a supus Evangheliile unei critici în toată regula, îndreptând ale sale lovituri filozofice împotriva bătrânelor dogme creştine, urmează de aci că omorând pe toţi oamenii care cred cum trebuie în Dumnezeu cu asta ai scăpat de Dumnezeu? Dar abia se dezvăluie Adevărul ce trebuie scos la iveală. De aci încolo începe să se descopere partea lucrătoare şi biruinţa Adevărului prin jertfă. Acum când valurile înspăimântătoare ale negaţiei lui Dumnezeu caută să tulbure pacea din inima celor ce cred în El, în Biserica Lui cea adevărată şi-n Evanghelia Lui. Nu uşoare sunt aceste probe, şi numai acei care sunt întăriţi şi care au crezut pe Iisus Hristos în inima lor până în vârsta maturităţii, prin iubirea Lui de oameni, pot să reziste acestui război antihrist până la sfârşit. Iar toate sforţările lui sunt ca să ne facă să cădem din iubire, prin nerespectarea datoriei de-a răbda nedesăvârşirea semenului tău, şi de a te lăsa ca să fii condus întru toate de mâna nevăzută a Providenţei divine. Lupta ce o dau cei ce ascultă de vraja diavolului cum că nu este Dumnezeu şi toate celelalte care formează dogmele creştinismului, loveşte pe fiii lui Dumnezeu, cernându-i prin sitele suferinţelor de tot felul, prin care a trecut Domnul, împlinindu-se cuvintele Lui: „Dacă pe voi lumea vă urăşte, gândiţi-vă că M-a urât mai întâi pe Mine, şi dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni". În toate aceste suferinţe, puterile întunericului urmăresc două lucruri: în primul rând să ne facă să urâm pe acei ce ne trec prin cuptorul suferinţei şi, în al doilea rând, să ne facă să ne răzbunăm sub diferite forme, apăsându-ne cu legi sau oameni. În cuptorul ispitelor, deci, se clarifică omul că ce este şi unde-i este inima şi nădejdea lui.”

Pravila de rugăciune Bogorodicinaia!

Pravila de rugăciune Bogorodicinaia!

Pravila de rugăciune Bogorodicinaia! (adică citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către aranghelul Gavril ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu)

,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul păntecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.

Aceasta pravila a fost dată de Maica Domnului Însăși, în veacul al VII-lea, și odinioară era săvârșită de către toți creștinii. Mai pe urmă însă a fost uitată.

Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acea pravilă. În chilia lui s-a găsit o cărtăcică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care împlineau această pravilă.

Citirea de 150 de ori a rugăciunii ,,Bogorodicinia” îi aduce creștinului un mare folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este rugăciunea Preacuratei Sale Maici înaintea Lui și cât de grabnic este ajutorul acordat de Ea:

în împrejurile cele mai grele și cu totul pe neașteptate Ea ne întinde mâna Sa izbăvitoare…

Citirea de 150 de ori a rugăciunii ,,Bogorodicinaia” îndepărtează mânia lui Dumnezeu și uneori chiar verdictul Judecătorului Cunoscător -de- inimi este amânat.

O, ce mare îndrăzneală! ,,Bogorodicinaia” din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridică; cu această rugăciune nicicând nu vom arde, cei tulburați sufletește ne vom tămădui, cei întinați cu păcatele ne vom curăți, cei omorâți de patimi vom învia și vom cânta cu bucurie: ,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!…

La începutul acestei pravile se citesc rugăciunile: ,,Tatăl nostru”, ,,Ușa milostivirii”, rugăciunea pentru părintele duhovnicesc și de mântuire:

*

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta facă-se voia Ta, precum în cer așa și pre pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă grșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. ȘI nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

*

„Ușa milostivirii deschidene-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru Tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamlui creștinesc”.

Măntuiește, Doamne, pre părintelui meu duhovnicesc (numele….) și pre toți fiii lui duhovnicești și pre frații noștri întru Hristos și pre toate rudeniila cele după duh și după trup, întărește-i, apără-i și miluiește-i, dă-le mângăiere în scârbe și vindecare de boale. Doamne! Trimite-i lui harul Sfântului Duh și pentru rugăciunile Născătoare de Dumnezeu ajută-ne, Doamne, să ne îndreptăm viața și să ne mântuim sufletele noastre. Amin!

Apoi, după fiecare zece rugăciuni ,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!… citim o dată ,,Ușa milostivirii”, după care ne rugăm la Maica Domnului după trebuințele fiecăruia, cu cuvintele noastre, adaugând următoarele cereri:

După primele zece:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mîntuiește și păzește pre toți creștinii drept-slăvitori, sporește-le credința și pocăința, iar pre cei adormiți odihnește-i în veșnica slavă a Domnului nostru.

După douăzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-i și întoarce-i în Biserica Ortodoxă pre cei rătăciți și căzuți robi ai Tăi (numele).

După treizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-l și păzește-l pre părintele meu duhovnicesc (numele) și cu sfinte rugăciunile lui miluiește-mă pre mine, păcătosul.

După patruzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, potolește întristările noastre și trimite mângâiere celor scârbiți și bolnavi robi ai Tăi (numele).

După cincizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de ispite și de tot răul și năpăstuirile.

După șaizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă să săvârșesc toate lucrările mele întru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiați.

După șaptezeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, păzete-mă de tot răul și acoperă-mă cu cinstitul Tău omofor.

După optzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înviază sufletul meu și dăruiește-mi statornică rugăciune către Tine.

După nouăzeci:

O preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi cu milostivirea Fiului Tău și a Stăpânului nostru, ca să-mi trimită harul rugăciunii celei arzătoare și osârdnice.

După o sută:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înduplecă-L pre Domnul nostru Iisus Hristos să mă miluiască pre mine, păcătosul, să-mi ierte toate păcatele și să mântuiască păcătosul meu suflet.

După o sută zece:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, aprinde-mă cu iubirea Ta, întărește-mă în credință și luminează ochii mei întunecați cu păcatele.

După o sută douăzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de gânduri deșarte și dăruiește-mi cuget și inimă avântate spre mântuire.

După o sută treizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufletească, odihnă și sănătate trupească.

După o sută patruzeci:

O, Presfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, dăruiește-mi sfârșit pașnic și netulburat și călăuzește-mi sufletul prin vămile cele înfricoșătoare.

După o sută cincizeci: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, fii mie, Maică a lui Dumnezeu, zid nebiruit și păzitoare puternică, nu mă depărta pre mine, păcătosul și nevrednicul, care alerg la împărătescul Tău acoperământ, căci tu ești nădejdea creștinilor și adăpostirea păcătoșilor.

La sfârșitul Pravilei de rugăciuni rostim:

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim Pre Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât herumii și mai slăvită fără asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu-Cuvântul ai nîscut, pre Tine, Cea cu adevărat Născătoare de dumnezeu, Te mărim.

Slavă tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Doamne miluiește!

Doamne miluiește!

Doamne miluiește!

Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a pravoslavnicilor creștini, și sfânta Biserica Ta în vecii vecilor!

Ce rost are să fii bogat, dacă nu eşti iubit?

Ce rost are să fii bogat, dacă nu eşti iubit?

Din cele mai vechi timpuri oamenilor le-a plăcut să fie originali şi să aibă întotdeauna lucruri unice pe care doar ei să le posede prin asta arătându-şi bogăţia, originalitatea, chiar şi (pseudo)valoarea.

În fiecare zi ieşi din casă şi începi să te plimbi pe străzi. Pe drum priveşti la oameni, unii sunt trişti, alţii zâmbesc, unii sunt tineri aiuriţi, visători, alţii sunt în vârstă, obosiţi. Oameni obişnuiţi, apoi îţi întorci privirea iar privirea îţi cade pe o vitrină având în mijloc un telefon la reducere. Nu doar un simplu telefon, ci modelul cel mai nou, modelul pe care-l vezi la televizor în reclame de câteva săptămâni, nici prin gând nu ţi-a trecut vreodată că îl vei putea avea în mâini, iar acum este acolo, la câţiva centimetri depărtare de tine, aşteaptă să-l iei, să fie al tău, iar tu să fii fericită. . . de ce? Pentru că-l ai şi pentru că. . . ? Atât. Te opreşti şi un gând îţi zboară prin minte:

-"De ce să nu-l am? ! Ce are dacă-l cumpăr? de ce să-l cumpere altcineva? Îmi place şi mi-l doresc atât de mult, este superb, toată lumea te-ar invidia pentru noul telefon şi în plus s-ar asorta foarte bine la stilul tău de a fi".

Îţi abandonezi gândul, mergi mai departe, continuându-ţi plimbarea, dai cu privirea de un afiş mare pe care scrie "De vânzare" şi un număr de telefon scris cu roşu, alături este o casă nouă, ar putea părea părăsită dacă nu s-ar observa gazonul îngrijit, piscină cea mare din stânga curţii şi gemurile deschise. O priveşti uluită, e casa visurilor tale, casa în care te-ai muta în câteva minute dacă s-ar putea. . . o priveşti iar bucuria ţi se citeşte în ochi:

-"Cine nu şi-ar dori o asemenea casă? De ce să nu o ai dacă îţi permiţi? Doar nu faci rău la nimeni, ţi-o iei pentru că vrei. O vrei şi punct. În plus, de ce să suferi văzând că altcineva şi-o cumpăra în timp ce tu-ţi doreşti asta şi îţi permiţi? "

Părăseşti într-un fel îndurerată stradă şi coborî în centrul oraşului, hoinăreşti pe-o stradă separată privind câteva magazine mici,  o melodie se aude în surdină din depărtare, întorci capul şi sesizezi că se aude dintr-o mică bijuterie din colţ, paşii te îndreaptă spre ea.

Te opreşti pe loc, privirea fiindu-ţi furată de multitudinea de bijuterii strălucitoare ce stau înşirate pe-o catifea de culoare bej. Razele soarelui se aruncă asupra lor făcându-le şi mai strălucitoare, stau expuse aşteptând să fie luate, să fie purtate de cineva, să scoată în evidenţă degetele lungi, sau gâtul şi încheieturile mâinilor subţiri. Parcă te aşteptau pe tine. . . tot ce trebuie este să le iei.

"Sunt superbe şi ar arăta aşa de bine la rochia neagră ce o vei purta mâine seară, de ce să nu ţi le cumperi? După cât ai muncit le meriţi din plin, oricum nimeni nu a muncit cât tine, nimeni nu are casa plină de diplome care să reflecte munca ta, orice muncă merită şi-o răsplata, de ce să nu fie bijuteriile acelea răsplata ta? Sau telefonul care încă aşteaptă? Sau casa care e de vânzare? Le meriţi !"

Fiecare întrebare din capul tău primeşte imediat un răspuns, dar eviţi să îţi pui o singură întrebare. . . la care ţi-e teamă că nu ai putea avea un răspuns, că nu există răspuns. . .

Ai găsit răspuns la fiecare întrebare "le meriţi"/"îţi plac"/"ţi le permiţi, de ce să nu le iei? !" dar sunt şi alte întrebări, poţi găsi un răspuns pentru ele. . ?

"Ce rost are. . ? "

Ce rost are o casă cu 2 etaje când la sfârşit de zi doar paşii tăi se aud pe marmură albă?

Ce rost are un Iphone când niciun apel nu îţi face inima să bată de 10000 de ori pe minut?

Ce rost are un raft plin de premii când alături ai poze doar cu tine însuţi?

Ce rost are un pat dublu cu baldachin când partea stânga este în fiecare dimineaţă rece?

Ce rost are o bibliotecă întreagă de cărţi, când în nicio carte nu se găseşte un trandafir păstrat?

Ce rost are un dosar întreg de diplome, când alături ai un album de fotografii gol?

Ce rost are un avion privat, când tu zbori cu o singură aripă?

Ce rost are un colier de perle când viaţa ta e desenată-n cărbune?

Ce rost au farurile unui Mercedes când privirile tale-s stinse?

Ce rost are o piscină, când pe ea plutesc doar frunze moarte?

Ce rost are un parfum Channel, când în jur miroase a singurătate?

Ce rost are un portofel cu 3 carduri de credit când n-ai găsit niciodată pe uşă frigiderului un "Aşteaptă-mă că mă întorc. Te iubesc!" ?

(Lili)

Sursa: Ortodoxia Tinerilor

DESPRE RUGACIUNE


Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati, si izvor si maica este rugaciuena, si decat insasi imparatia mai puterbnica. pentru aceea de multe ori insusi cel ce cu coroana este incoronat in fierbinteala cazand, si pe pat zacand si arzand ca fpocul, stau inainte doctorii, purtatorii de sulite, slujitorii, voievozii si nici mesterul de doctorii, nici venirea de fata a prietenilor, nici slujirea sligilor, nici indestularea doctorilor, nici scumpetea gatirii, nici avutia banilor, nici nimic altceva din cele omenesti, nu poate sa mangaie si sa usureze boala ceea ce zace asupra-i. Iar daca cineva din cei de au indrazneala catre Dumnezeu ar veni, si de trup numai s-ar atinge, si rugaciune curata pentru dansul ar face, toata boala trupului ar izgonit-o. Si ceea ce nu a putut bogatia si multimea celor ce slujesc, si stiinta iscusintii, si marimea imparatiei, aceasta a putut de multe ori rugaciunea unui sarac si scapatat. iar rugaciune zic, nu pe aceasta rece si de trandavirte plina, ci pe ceea ce cu osardie se face, cu durere in suflet, cu minte intinsa. Ca aceasta este care se suie la cer. Si precum apele, pana pe loc neted si potrivit se poarta, si de multa latime se impartasesc, nu se ridica la inaltime, iar dupa ce pe dansele mainile sligilor de jos imprejur, ingradindu-le si necajindu-le, si strangadu-le, decat toata sageata mi iute catre inaltime izbucnesc, asa cu adevarat mintea omeneasca, pana dobandeste slobozenie multa, se revarsa si curge. Iar dupa ce intamplarea lucrurilor de desupt pe dansa o va stramtora, storcandu-se si tescuindu-se bine, curate si intinse rugaciuni la inaltime trimite.
Si ca sa te inveti ca mai ales rugaciunile acelea pot sa se auda care cu necaz si cu stramtoare se fac, auzi ce zice proorocul catre Domnul: "Cand ma necajeam am strigat, si m-a auzit pe mine". Deci sa en infierbantam stiinta, sa necajim sufletul nostru prin pomenirea pacatelor. Sa-l necajim, nu ca sa-l stramtoram, ci ca sa fim auziti sa-l gatim, sa se trezeasca si sa privegheze, si sa-l facem de insusi cerurile sa se apuce. Ca nimic nu goneste trandavirea si lenevirea, ca durerea si necazul care de pretutindeni aduna mintea, si catre sine o intoarce. Cel ce asa se necajeste, si asa se roaga, multa dulecata dupa rugaciune in sufletul sau va putea salaslui. Si precum adunarea norilor, la inceput intunecos face vazduhul, iar dupa ce se amesteca unii cu altii slobod ninsorile, si dupa ce slobod ploaia, tot vazduhul alinat si luminat il lucreaza; asa cu adevarat si mahniciunea, pana inlauntru se intoarce si se invarteste, intuneca gandul nostru. Iar dupa ce prin graiurile rugaciunii cu lacrimile acelea se va deserta, si afara se va rasufla, multa stralucire a sprijinirii lui Dumnezeu pune inlauntru, care ca o raza in mintea celui ce se roaga se sloboade.
Dar care este cel rece al celor multi? Fara indrazneala, zice, sunt, plin de rusine, nici a-mi deschide gura nu pot. Sataniceasca este aceasta evlavie; ale trandavieii sunt aceste acoperamanturi. Ca voieste diavolul sa le incuie usile intrarii cele catre Dumnezeu, fara de indrazneala esti? Mare indrazneala este aceasta, adica a socoti ca esti fara de indrazneala, precum cu adeavrat cea mi de pe urma rusinare si osandire este, a socoti ca ai indrazneala. Ca amcar multe ispravi de ai avea, si nici un rau intru sine de nu ai sti, dar socotesti ca ai indrazneala, din toata rugaciunea ai cazut. Si macar nenumarate sarcini de pacate intru stiinta ta de ai purta, si numai cu acestea de te-ai incredinta pe sine, ca decat toti esti cel ami de pe urma, multa indrazneala vei avea catre Dumnezeu. macar ca ceasta nici smerita cugetare nu este, ca cel pacatos sa se socoteasca ca este pacatos. Ca smerita cugetare este cand cineva multe si mari ispravi, de fapte bune intru sine stiind, nimic n-are pentru sine sa nu se naluceasca. Cand cineva ca Pavel fiind, si a zice putand: "nimioc intru sine-mi nu stiu" si iarasi sa zica" ca Hristos Iisus a venit in lume sa mantuiasca pe pacatosul, dintru care cel dintai sunt eu. Aceasta este smerita cugetare, ca adica, inalt fiind cineva din ispravirea faptelor bune, sa se smereasca pe sinesi cu gandul. (I TIM. 1,15). Dar cu toate acestea Dumnezeu pentru negraita Sa milostivire, nu p ecei cu adevarat smeriti numai , ci si pe cei ce au buna cunostinta, si isi marturisesc pacatele ii imbratiseaza si ii primeste, si se face milostiv si bland celor ce se afla asa.
Si ca sa te inveti cat de mare bunatate este, nimic mare pentru sine a socoti si a se naluci, doua care fa-ti cu cuvantul. Injuga dreptatea si mandria, si pacatul cu smerita cugetare si vei vedea jugul pacatului intrecand dreptatea, nu dintru a sa putere, ci dintru taria sotiei sale, a smeritei cugetari. Si pe acela iarasi micsorandu-se si scazand, nu din neputinta dreptatii, ci si din greutatea si povara trufiei. Ca precum smerita cugetare pentru inaltimea cea covarsitoare a ei, greutatea pacatului o biruieste, si poate sa se suie catre Dumnezeu, asa si trufia pentru multa greutate si povara a ei, poate si pe dreptatea cea mai usoara sa o biruiasca, si cu lesnire sa o traga pe dansa jos. Si cum ca perechea aceasta este mai grabnica decat aceea, adu-ti aminte de fariseul si de vamesul. A injugat fariseul dreptatea si mandria, asa zicand: "Multumesc Tie, ca nu sunt ca ceilalti din oameni, rapitori, lacomi, nici ca vamesul acesta. (Luca 18,11)". O nebunie! Nu a saturat trufia lui toata firea oamenilor ci si asupra vamesului celui ce sta aproape, cu multa nebunie a sarit. Dar acela ce afacut? Nu a impins inapoi ocarile, nu l-a durut pentru prihanire, ci a primit pe cea zisa cu multumire si i s-a facut lui sageata vrajmasului doctorie si vindecare, si oacara lauda, si defaimarea cunun. Atata de buna este smerita cugetare, atata este castigul, a nu se musca de ocarile cele de la altii, nici a se salbatici pentru dosadirile cele de la cei de aproape. Ca este cu putinta si de la dansii a dobandi mare oarecare si vitejeasca bunatate, care lucru cu adevarat si la vamesul s-a facut. Ca primind ocarile, a lepadat pacatele, si zicand: "Dumnezeule fii milostiv mie pacatosului", s-a pogorat mai indreptat decat acela. (Cap 18,13), si cuvintele au biruit lucrurile, si graiurile faptele le-au covarsit. Ca acela, adica dreptatea pune inainte, si postiri si zeciuieli. Iar acesta graiuri numai goale a zis, si toate pacatele le-a lepadat. Ca nu numai graiurile le-a auzit Dumnezeu, ci si mintea vedea cu care pe acestea le pune inainte, si smerita cugatare si inima lui zdrobita aflandu-o, l-a miluit si iubire de oameni cu dansul a facut.
Si acestea le zic, nu ca sa pacatuim, ci cu buna cunostinta si multumire sa fim. Ca vamesul ca om, felul cel mai de pe urma al rautatii, nu ca smerit a cugetat, ci cu buna cunostinta si multumire s-a aratat numai si pacatele si le-a spus, si ceea ce era a marturisit, atata dragoste asupra-si a primit de la Dumnezeu, cata cei ce mari adica bunatati a ispravit, dar nimic mare pentru sine-si socotesc, trag asupra-si ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta va indemn si ma rog, si va poftesc sa ne marturisim adeseori lui Dumnezeu. Ca nici nu te aduc pe tine in privelistea celor impreuna robi cu tine, nici te silesc sa descoperi oamenilor pacatele tale, Stiinta ta desfa-o si descoper-o inaintea lui Dumnezeu: arata-i ranile tale, si de la dansul cere-ti doctoriile, arata acelui ce nu te ocaraste, ci te tamaduieste. Ca desi vei tacea, stie Acela pe toate ale tale. Deci spune-i Lui toate pacatele, ca sa castigi, spune-i Lui, ca aici lepadand pacatele, sa et duci acolo curat de greseli, si de nesuferita acea judecata sa te izbavesti. Cei trei tineri in cuptor petreceau, si sufletul lor, l-au dat pentru marturisirea cea catre Stapanul. Dar cu toate acestea dupa atatea si acest fel de fapte zic: "nu este cu putinta noua a deschide gura". Rusine si ocara ne-am facut robilor, gura? Ca insasi aceasta sa o zicem. Zic ei, ca nu este cu putinta noua a deschide gura, si cu aceasta insasi Stapanul sa-l tragem catre noi. Puterea rugaciunii, puterea focului au stins-o, manie de lei a infranat, razboaie a dezlegat, lupte a incetat, viforile a domolit, draci a gonit, Porti ale cerului a deschis, lagaturi ale mortii a risipit, boli a alaungat, suparari a impins, cetati clatinate a intarit, si ranile de sus aduse, si bantuielele cele de la oameni, si inscurt toate lucrurile cumplite le-a pierdut. Si rugaciunea zic iarasi, nu pe ceea ce asa simplu in gura se poarta, ci pe ceia ce dintru adancul mintii si al sufletului iesa. Ca precum din copaci cati inntru adanc isi intind radacinile, macar nenumarate izbiri de vanturi de ar primi, nu se frang, nici nu se zmulg, radacinile cu dinadinsul si cu tarie intru adancul pamantului stranse fiind, asa cu adevarat si rugaciunile cele de desupt dintru adancul mintii se inalta, inradacinate fiind cu intemeiere, si catre inaltime se intind, si de nici o asupreala de gand nu se rastoarna. pentru aceasta si proorocul zice: "Dintru adancuri am strigat catre tine Doamne". Lui se cuvine slava in veci. Amin.