Pacea sufleteasca – Sfantul Serafim de Sarov

Trebuie să luăm toate măsurile pentru a ne păstra pacea sufletească şi a nu ne tulbura de jignirile de la alţii; pentru aceasta, trebuie să ne străduim în tot chipul a ne înfrâna mânia şi a ne păzi mintea şi inima, prin mijlocirea luării-aminte, de mişcările cele necuviincioase.

Trebuie să îndurăm cu inimă bună jignirile de la alţii şi să ne deprindem a avea o asemenea aşezare a duhului de parcă jignirile nu ar ţinti în noi, ci în alţii. Această îndeletnicire poate aduce inimii omeneşti linişte şi o poate face locaş al lui Dumnezeu Însuşi. Iar dacă nu puteţi să nu vă tulburaţi, cel puţin trebuie să vă ţineţi limba, după cuvântul Psalmistului: ‘tulburatu-m-am şi n-am grăit’ (Ps.76, 4).

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să ne străduim în tot chipul a nu-i osândi pe alţii. Prin neosândire şi prin tăcere se păstrează pacea sufletească: atunci când omul petrece într-o asemenea aşezare, primeşte descoperiri dumnezeieşti.

Pentru a ne păstra pacea sufletească trebuie să intrăm mai des în noi înşine şi să ne întrebăm: unde sunt?
„Iată deci că diavolul, prin amăgirile sale, a dezbinat pe oameni prin ura sa, să creadă în mai mulţi dumnezei mincinoşi, al căror tată le este el. Abia în primii ani din secolul al XIX-lea, noua concepţie despre lume e dată la iveală, afirmându-se cu toată tăria cum că: „lumea aşa cum o vedem sau o cunoaştem din cărţi, n-a fost nici creată şi nici nu există din vecii vecilor”. Ştiut este din toată lectura făcută că materialismul dialectiv e ateu; profesează negaţia spiritului, negaţia lui Dumnezeu, negaţia nemuririi, învierii şi Împărăţiei lui Dumnezeu ... Bun. Dar cu asta încetează de a mai fi Dumnezeu? S-a terminat cu nemurirea? Nu mai este înviere şi judecată? Dar pe faptul că mulţi oameni, pot fi ei milioane la un loc care să susţină părerea de mai sus, prin aceasta încetează de fapt de-a mai fiinţa dogmele fundamentale ale creştinismului? Mai pe scurt, dacă a spus Ludovic Feuerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum că: nu religia a făcut pe om ci omul a făcut religia, iar contemporanul său David - Frederic Strauss a supus Evangheliile unei critici în toată regula, îndreptând ale sale lovituri filozofice împotriva bătrânelor dogme creştine, urmează de aci că omorând pe toţi oamenii care cred cum trebuie în Dumnezeu cu asta ai scăpat de Dumnezeu? Dar abia se dezvăluie Adevărul ce trebuie scos la iveală. De aci încolo începe să se descopere partea lucrătoare şi biruinţa Adevărului prin jertfă. Acum când valurile înspăimântătoare ale negaţiei lui Dumnezeu caută să tulbure pacea din inima celor ce cred în El, în Biserica Lui cea adevărată şi-n Evanghelia Lui. Nu uşoare sunt aceste probe, şi numai acei care sunt întăriţi şi care au crezut pe Iisus Hristos în inima lor până în vârsta maturităţii, prin iubirea Lui de oameni, pot să reziste acestui război antihrist până la sfârşit. Iar toate sforţările lui sunt ca să ne facă să cădem din iubire, prin nerespectarea datoriei de-a răbda nedesăvârşirea semenului tău, şi de a te lăsa ca să fii condus întru toate de mâna nevăzută a Providenţei divine. Lupta ce o dau cei ce ascultă de vraja diavolului cum că nu este Dumnezeu şi toate celelalte care formează dogmele creştinismului, loveşte pe fiii lui Dumnezeu, cernându-i prin sitele suferinţelor de tot felul, prin care a trecut Domnul, împlinindu-se cuvintele Lui: „Dacă pe voi lumea vă urăşte, gândiţi-vă că M-a urât mai întâi pe Mine, şi dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni". În toate aceste suferinţe, puterile întunericului urmăresc două lucruri: în primul rând să ne facă să urâm pe acei ce ne trec prin cuptorul suferinţei şi, în al doilea rând, să ne facă să ne răzbunăm sub diferite forme, apăsându-ne cu legi sau oameni. În cuptorul ispitelor, deci, se clarifică omul că ce este şi unde-i este inima şi nădejdea lui.”