sâmbătă, 18 februarie 2012

O rugăciune în pădure

Cât de minunate sunt, o Doamne, toate lucrurile mâinilor Tale! Cât de minunată este şi această pădure! Îmi aplec genunchii şi aici, în faţa Ta, pentru că şi aici este o biserică a Ta; o biserică măreaţă unde se face slujbă neîncetat pentru slava Ta… Unde brazii freamătă veşnic un freamăt ceresc, iar păsările Te slăvesc neîncetat prin cântările lor.
Şi, o, ce predică minunată aud eu aici! Bradul, care creşte drept spre cer, parcă mă mustră pentru strâmbăturile vieţii mele. Iar păsările care Te slăvesc neîncetat (şi Tu, Doamne, Te îngrijeşti de hrana lor) parcă mă mustră pentru puţina mea credinţă, pentru veşnicele mele îngrijorări şi alergări! Cântările de slavă, de care răsună pădurea aceasta, parcă mă întreabă de ce eu, cea mai aleasă făptură a Ta, sunt o făptură mută. De ce     nu-Ţi cânt şi eu neîncetat cântări şi rugăciuni de slavă Ţie. O Doamne, Tu-mi grăieşti şi aici, în pădure, printr-un glas tot atât de puternic ca şi cel din Biblie.
O Doamne, dă vieţii mele celei duhovniceşti ceva din fiorul cel tainic ce este în pădure; dă-mi creşterea cea dreaptă a bradului; dă-mi din aerul curat ce este aici; dă-mi din cântecul păsărilor, dă-mi din izvoarele apelor limpezi… Toată viaţa mea să curgă spre Tine, spre marea Vieţii, aşa cum izvoarele de aici curg năvalnic şi nu se opresc până la mare.
Fă-mă şi pe mine, Doamne, o păsărică ce n-are grijă de nimic, ce n-are nici o altă grijă decât să-Ţi cânte neîncetat Ţie. Toată viaţa mea să fie un cântec necurmat de slavă Ţie.
Fă, o Doamne, din toţi ostaşii Tăi nişte păsări cântătoare. Oastea Ta să fie o tainică pădure ce răsună veşnic de cântecele noastre de slavă Ţie. Amin.