COLT DE RAI

COLT DE RAI

RUGĂCIUNE A STAREŢILOR OPTINENI

Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!



CEEA CE ESTI RUGATOARE CALDA SI ZID NEBIRUIT, IZVOR DE MILA SI LUMII SCAPARE, CU DEADINSUL STRIGAM CATRE TINE, NASCATOARE DE DUMNEZEU, STAPANA: VINO DEGRAB SI NE IZBAVESTE PE NOI DIN NEVOI, CEEA CE ESTI SINGURA GRABNICA FOLOSITOARE. AMIN.

 

Veniti toti pamantenii sa facem praznuire Maicii lui Dumnezeu!

Cu ce cununi de lauda vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, Care s-a aratat scaun cerescului Imparat, care se roaga pentru noi catre Milostivul Dumnezeu si ne izbaveste din faradelegile noastre ? Deci catre dansa sa strigam : Bucura-te, Preacurata, ca prin tine a fost cu noi Domnul puterilor, roaga-te cu deadinsul sa se mantuiasca sufletele noastre.

Cu ce podoabe de cantari vom lauda pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce s-a invrednicit a fi imparateasa a toate, care s-a aratat mai inalta decat cerurile si mai sfanta decat toti sfintii ? Deci, catre dansa sa strigam : Roaga-te, Preacurata, cu toti sfintii, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Cu ce flori duhovnicesti vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, care s-a aratat scara cereasca, prin care am aflat lesne suire catre Dumnezeu ? Deci, toti sa ne adunam si sa o laudam strigand : Bucura-te, Preacurata, prin care am aflat har, bucura-te, ca prin tine s-a dat bucuria, bucura-te nadejdea sufletelor noastre, prin care noi toti ne mantuim.

Cu ce mangaietoare cantari vom incununa pe Maica lui Dumnezeu, pe care o lauda ingerii din ceruri cu cantari, fara incetare strigand : Bucura-te marirea noastra, bucura-te mantuirea pamantenilor, bucura-te ceea ce esti scaun Imparatului nostru ? Deci si noi pacatosii, sa strigam : roaga-te, Preacurata, catre Cel pe care L-ai nascut fara stricaciune, sa mantuiasca sufletele noastre.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Veniti toti pamantenii sa facem praznuire Maicii lui Dumnezeu, cea care ne izbaveste pe noi din mainile diavolului, cel ce uraste binele, precum a izbavit pe femeia care se ruga ei si a inviat-o de si-a spovedit pacatul. Vezi, dar, suflete al meu, pentru ce te lenevesti si nu strigi catre Maica lui Dumnezeu : Doamna atotstapanitoare, ceea ce ai nascut cu nespusa minune pe Domnul cel iubitor de oameni, pe Acela roaga-L sa ne miluiasca pe noi.

 

Icoana Maicii Domnului potoleste intristarile noastre

Din darul lui Dumnezeu, această icoană a Maicii Domnului aflată la Moscova a săvârşit multe minuni în a doua parte a veacului al XVIII-lea, mai ales în vremea molimei din 1771. Icoana a fost adusă la Moscova de cazaci în anul 1640 în vremea ţarului Mihail (1613-1645) şi aşezată în biserica Sfântului Nicolae din cartierul Pupişevo al Moscovei.
In aceasta biserica se pastrau si o serie de insemnari despre multe dintre minunile petrecute inaintea acestei sfinte icoane, insa incendiul din anul 1771 va distruge intreaga arhiva a bisericii.
Dintre minunile din vechime ale acestei sfinte icoane se pastreaza doar amintirea unei minunate aratari a Maicii Domnului, intamplata in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Astfel, o doamna instarita, care locuia departe de Moscova, zacea de multa vreme la pat, fiind chinuita de o boala grea.
Deoarece medicii nu mai sperau ca boala sa fie tamaduita, femeia isi astepta tacuta sfarsitul. La un moment dat insa, noaptea, in somn, femeii i s-a aratat Maica Domnului, zicandu-i: "Porunceste sa te duca la Moscova. Acolo, in biserica Sfantului Nicolae, se afla icoana Maicii Domnului cu inscriptia: "Potoleste intristarile noastre". Roaga-te inaintea ei si vei primi vindecare."
Miscata profund de mila lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, femeia a pornit la drum, in pofida greutatii nespus de mari pe care i-o provoca boala. Odata ajunsa in Moscova, dupa multe cautari, femeia a aflat biserica despre care i-a spus Maica Domnului. Cercetand insa biserica, ea n-a vazut icoana despre care i s-a spus in vis. Pentru aceasta, ea a inceput sa-i povesteasca preotului despre visul cel minunat.
Afland preotul cele despre icoana, a cerut unui baiat sa aduca din clopotnita toate icoanele cu Maica Domnului. Odata aduse icoanele cu pricina, intre ele s-a aflat si vechea icoana a Maicii Domnului, pe marginea careia statea scris: "Potoleste intristarile noastre." In acel moment, femeia cea bolnava, care pana atunci nu putea sa-si miste nici macar mana, spre mirarea tuturor, si-a facut semnul Sfintei Cruci, s-a sculat in picioare si, fara ajutorul nimanui, s-a apropiat de icoana si a sarutat-o.
Din acel moment, icoana Maicii Domnului a fost asezata la loc de mare cinste, in biserica moscovita inchinata Sfantului Nicolae. Mai apoi, in cinstea ei a fost amenajat chiar si un mic altar. Deoarece tamaduirea femeii celei bolnave a avut loc in ziua de 25 ianuarie 1760, slujitorii bisericii au randuit ca zi de praznuire a icoanei tocmai aceasta zi. Nu dupa mult timp, cu multa rugaciune, a fost alcatuit si Acatistul Maicii Domnului "Potoleste intristarile noastre".
Ca pe o stea de la Dumnezeu purcezătoare ne-ai arătat cinstită icoana ta, Stăpână a lumii, spre care căutând şi cu inima credincioasă rugându-ne Ţie Născătoare de Dumnezeu, grăim: Tu ne eşti scut nebiruit şi zid nestrăpuns nouă, celor ce strigăm Ţie: Aliluia!


Rugaciune catre Maica Domnului, pentru potolirea intristarilor
Minunata izbavire si aparare ne-a daruit noua cinstitul tau chip, Preacuvantata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, ca izbavindu-ne de rele, prin aratarea lui, si cautand spre el, multumiri aducem tie, noi, robii tai, Nascatoare de Dumnezeu: ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, bucuria noastra, izbaveste-ne pe noi de tot raul si alina intristarile noastre!
O, Maica prealaudata, cereasca Imparateasa si Stapana, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce ai nascut pe Cuvantul mai Sfant decat toti sfintii! Primind prinosul nostru de acum, potoleste intristarile noastre si ne izbaveste de toate necazurile, nevoile, tristetele si ne scapa de osanda cea vesnica si chinul care va sa fie, si ne invredniceste a ne salaslui in vesnicile corturi ale raiului pe noi, robii tai, care strigam: Aliluia!
Maicuta Domnului,sa va binecuvanteze,sa va daruiasca sanatate,sa va potoleasca intristarile.sa va redea mereu bucuria implinirii in tot ce va doriti.

 

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului numita „Cu trei maini”

Aceasta icoana a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfantului Ioan Damaschin si o avea in casa lui din Damasc, chiar cand fusese intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, califul musulman Ualid (705-715). Lesne se poate vedea in viata Sfantului Ioan, pe care a scris-o preainteleptul Ioan, patriarhul Antiohiei, cum ca, in vremea lui Leon Isaurul, era mare gonire si lupta impotriva icoanelor. Si este bine stiut ca Ioan Damaschin, inca laic fiind, era un mare aparator al sfintelor icoane. Imparatul Leon al III-lea (iconoclastul), cel cu nume de leu si socoteala de sarpe, voind sa-l inlature pe Ioan, l-a invinuit cu viclesug catre calif, convingandu-l ca vrea si urmareste sa-i rastoarne stapanirea. Califul, biruit de manie, crezand invinuirea mincinoasa, a poruncit sa taie mana cea dreapta a lui Ioan. Deci „s-a taiat dreapta aceea care mustra pe cei ce urasc pe Domnul, si, in loc de cerneala, cu care se vopsea mai inainte, s-a vopsit cu al sau sange”. Atunci Sfantul, tiind mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei. Ca semn de aleasa recunostinta, Ioan a asezat in partea de jos a icoanei o mana lucrata in argint, asemenea cu mana sa dreapta, ceva asemanator cu ceea ce si astazi mai putem vedea la icoanele facatoare de minuni, mici chipuri de barbati, femei s.a., din aur sau argint, care amintesc fiecare de cate o minune savarsita. De atunci, aceasta icoana se numeste „Cu trei maini” (sl.:Troerucica; gr.: Tricheirousa), fiindca se vedeau pe ea trei maini.
Dupa aceasta intamplare, Sfantul Ioan a parasit lumea si s-a retras in Lavra Sfantului Sava din Palestina. A luat cu el si icoana Maicii Domnului Tricheirousa, care a ramas in aceasta Lavra pana ia anul 1233, cand Sf. Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei, a venit aici in pelerinaj, iar parintii manastirii i-au daruit-o ca binecuvantare impreuna cu o alta icoana a Maicii Domnului, numita Galactotrofousa (Cea care alapteaza) dimpreuna cu toiagul Sfantului cu acelasi nume, al Cuviosului Sava Cel Sfintit.
Intorcandu-se in Serbia, Sfantul Sava a adus cu sine icoana si a daruit-o, la randul lui, ca binecuvantare, fratelui sau Stefan, regele Serbiei. De la acesta a luat-o ca mostenire parinteasca fiul si urmasul sau Uros V. Acest nou rege, din respect si evlavie fata de Panaghia Tricheirousa, obisnuia sa o puna pe un animal oriunde mergea, in toate intreprinderile sale militare.
Intr-o astfel de imprejurare, animalul cu icoana s-a indepartat de ostire si dupa o lunga calatorie, condus de Maica Domnului, a ajuns in Sf. Munte si s-a oprit tocmai la poarta manastirii sarbesti Hilandarul. Parintii au primit-o cu bucurie si au asezat-o in altarul bisericii, unde a ramas necunoscuta o bucata de vreme.
Insa odata, cand a fost vorba sa se aleaga un nou egumen si, din aceasta pricina iscandu-se neintelegeri intre parinti, Maica Domnului Tricheirousa voind sa-i impace, s-a asezat singura in strana egumenului. Parintii au dus-o iar in altar, dar icoana din nou se aseza in strana egumenului. Atunci, un pustnic cunoscut de parintii manastirii, din dumnezeiasca instiintare, a descoperit fratilor ca in felul acesta Maica Domnului voieste ca ea sa fie Egumena, pentru potolirea certurilor si pentru ocrotirea manastirii de primejdiile din afara. Pentru aceasta, in catholiconul Hilandarului cu hramul „Intrarea Maicii Domnului in Biserica” (o ctitorie a regelui Miliutin din 1293), s-a facut loc potrivit chipului celui facator de minuni al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, langa scaunul egumenului, unde sta pana acum sub un baldachin frumos sculptat, facand multe si nespuse minuni.


Fiecare mana de ajutor pe care ne-o intinde, Maica Domnului ne repeta neincetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceti tot ce v-a zis El sa faceti!”. E ca si cum ar zice: fiti aproape de Dumnezeu, fiti aproape unii de altii! in aceasta se cuprinde toata Evanghelia. Alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista. O, Maica Prea Curata, ajuta-ne sa implinim cuvantul Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin!”
Maicuta Domnului,sa va miluiasca,sa va ocroteasca si sa va indeplineasca toate dorintele.
Doamne ajuta!
 

Timpul Mantuirii

In plansul de marti seara, Sfantul Efrem Sirul, spune: "Suflete, pentru ce astepti vreme, iar nu gand?"



Orice amanare a intoarcerii catre Dumnezeu este periculoasa, ea putand sa nu se mai implineasca vreodata. Mantuirea nu este un lucru care se planifica ori care are nevoie de lucruri exterioare. Nu! Singurul lucru de care avem nevoie pentru a pune inceput bun mantuirii noastre este gandul hotarat de a nu mai savarsi pacatul si de a inmulti dragostea lui Dumnezeu.

Gandul de a pune inceput mantuirii noastre nu are nevoie de timp, el fiind mai presus de timp. Intr-o clipa doar, talharul de pe Cruce s-a invrednicit de Rai. Aici si acum este momentul cel mai favorabil al mantuirii noastre. Aici, nu in alta parte; acum, nu altadata.

Crezand in cuvintele lui Dumnezeu si sfidand asa-zisa "intelepciune" a acestei lumi cazute, primim de la Dumnezeu putere duhovniceasca si ajungem sa implinim in viata noastra "cele cu neputinta la om", insa cu putinta la Dumnezeu (Luca 18, 27).

Când copiii au venit în prima zi la şcoală, părintele învăţător a citit rugăciunea şi i-a binecuvântat.

Gabriela Baciu

Când copiii au venit în prima zi la şcoală, părintele învăţător a citit rugăciunea şi i-a binecuvântat. Apoi li se adresă:

– Ştiţi voi oare, copii, după ce semn se poate recunoaşte un creştin ortodox? Gândiţi-vă bine. Noi toţi – creştinii – aparţinem lui Hristos, suntem supuşii Lui. Ştiţi voi oare că împăratul le dă supuşilor săi drapele pentru a putea deosebi armata sa de cea a duşmanului? Cu aceste drapele ostaşii luptă. Înving şi mor. Astfel şi Hristos a dat supuşilor Săi un drapel deosebit: îl vedem pe bisericile Domnului şi la piepturile credincioşilor.

– Crucea! Crucea! Au exclamat cu bucurie elevii.

– Da, sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce este minunatul drapel şi însemnare a creştinului. Crucea i se pune acestuia la Sfântul Botez şi el nu se desparte de ea toată viaţa: cu crucea moare şi pe mormânt i se pune tot crucea. Cu crucea el va veni la Straşnica Judecată a lui Hristos. Creştinul poartă crucea pentru a-şi aminti întotdeauna de Hristos, Mântuitorul său şi pentru a face voia Lui sfântă. Despre cel ce umblă cu minciuni şi procedează rău se spune: „El n-are cruce”. Iar voi, copilaşi, aveţi cruce?

Majoritatea copiilor cu bucurie îşi arătară cruciuliţele, iar câţiva au început să plângă, zicând că au avut cruciuliţă, dar au pierdut-o.

– Sunteţi copii buni, dacă plângeţi pentru pierderea crucii, cu blândeţe le-a spus părintele. Crucea Domnului este bogăţia noastră cea mare.!

După aceea a împărţit cruciuliţe copiilor care nu le aveau. Dar, înainte de a le pune cruciuliţa la gât, părintele i-a binecuvântat cu ea, le-a dat să o sărute şi a zis:

– Purtaţi crucea şi să o aveţi întotdeauna în inimă. Fiţi vrednici de drapelul lui Hristos.

Feţele copiilor iradiau de bucurie.

Există dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu.

 Sfanta Scriptura spune: “ Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă " Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire,... " . Minunăţiile naturii demonstrează existenţa lui Dumnezeu! În ciuda acestui fapt, Sfânta Scriptură te avertizează, omule, că unii oameni, semeni de-ai tăi, vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: " Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu!", dar tu, iubitule, nu te lăsa influențat negativ de necredința altora, tu să crezi și să nu uiți niciodată că credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci un pas sigur pe drumul către lumina veşnică.
Dumnezeu există; El este prezent în fiecare ființă - " Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. Dumnezeu este lumină  " Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? "
Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, spune că tu trebuie să accepți prin credinţă că Dumnezeu există: “ Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută ”  Dar ce este credința?! " Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute " Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa ta, omule, și a întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, tu și întreaga lume nu ați mai avea nevoie de credinţă. " A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! "
*******************************************************************************
Să fii binecuvântat, omule, oricine ai fi, şi să dea Dumnezeu să te mântuieşti cu iubirea, mila şi harul Lui. Amin!****************************************************************************

Zamfira – o ţigancă în jur de 36 ani, frumoasă, care era uşuratică, după cum am înţeles.

UN CHIP DE POCǍINŢǍ!.....
.
,,Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?
Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?
Nu te înfioară iadul?

Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?
Se mai poate?
DA!...Trebuie numai să vrei…!

Zamfira – o ţigancă în jur de 36 ani, frumoasă, care era uşuratică, după cum am înţeles. De la 16 ani condamnată pentru ucidere, îşi omorâse copilul, şi altele mai făcuse….
După ce s-a terminat slujba, i-am spovedit pe toţi….Numai Zamfira rămâsese nespovedită. Atunci am întrbat-o:,,Tu nu te spovedeşti?” ,,Nu , nu mă spovedesc – că dacă mă spovedesc ţi se topeşte părul în nas.”(de fapt pe tot parcursul slujbei, şi-a bătut joc de rugăciuni)…..
Peste două săptămâni, îl rog pe voluntar să meargă la femeia căruia îi dădusem canonul, o colegă de a Zamfirei, şi să-i aducă aminte că se va împărtăşi.
Imediat sare şi Zamfira :,,Merg şi eu la biserică!”
Acesta îi spune:,,Tu ai fost o dată şi ai deranjat, nu te putem lua a doua oară!” ,,Hai, te rog, vreau să merg şi eu. Şi dă-mi cartea să citesc!” Aşa că ia dat Psaltirea.
A citit din Psaltire – nu ştiu ce a citit, că a doua zi când a venit la sfânta biserică, una din colegele ei de celulă mi-a zis:,,Părinte, fii atent că Zamfira şi-a ieşit din minţi!” Zic:,,Cum aşa?” Zice:,,Toată noaptea a plâns. A citi şi a plâns. Nu ştiu ce a citit, dar a plâns foarte mult…” Zic:,,Să vedem…” După ce i-am spovedit pe toţi, mă îndrept către Zamfira. Stătea îngenucheată într-un colţ. Se vedea că este plânsă; nici un cuvânt nu a scos. O întreb:,,Zamfira, te spovedeşti?” ,,Da, mă spovedesc Părinte…dar nu mă spovedesc aşa, ca toată lumea, eu în alt fel vreau să mă spovedesc.” Îi zic:,,Spune-mi cum vrei?”
,, Uite eu vreau să mă spovedesc cu voce tare şi cu faţa spre toţi.” Şi cum eram eu(spovedeam lângă altar, în faţa icoanei Mântuitorului), s-a întors cu spatele spre altar şi cu faţa spre toţi condamnaţii, şi a început să se spovedească public.
S-a spovedit cam 45 de minute. La fiecare păcat plângea şi făcea câte o închinăciune şi zicea:,,Rog să fiu iertată…” La multe şi grele păcate …îmi era milă de ea, şi totodată îmi doream foarte mult să o ajut. Şi, la urmă, îmi zic: ,,Ce să fac, să o împărtăşesc?” După canoane, trebuia să o opresc vreo 300 de ani de la împărtăşanie, la ce păcate avea. Doar atât am aflat că a fost botezată de bunica ei, şi că nu se împărtăşise niciodată, ceea ce înseamnă că pentru prima oară trebuia să fie împărtăşită…mai mult decât atât, dimineaţa trăsese două fumuri de ţigară.
De mâncat, nu mâncase nimic. Atunci m-am gândit ,,ce-ar face Hristos, văzând o aşa spovedanie?”, şi aşa m-am hotărât să o împărtăsesc, să-i dau Sfintele Taine , rugându -mă:,,Doamne dacă o împărtăşesc cu nevrednicie , dă-mi mie păcatul, să-l duc eu!” După ce am împărtăşit-o, radia de bucurie!Era foarte frumoasă, cânta Aliluia, era într-o stare rar întâlnită chiar şi printre creştinii care trăiesc în libertate.
Seara mă sună ofiţerul de serviciu:,,Părinte, uite că a murit Zamfira!” ,,Cum a murit?”; ,,A murit”
La ora 9 ajung la penitenciar şi o întreb pe doamna care se împărtăşise cu ea, ce s-a întâmplat. Zice:,,Părinte, era foarte bucuroasă că s-a împărtăşit. Tot timpu lăuda pe Domnul, se ruga la Dumnezeu, îmi vorbea de Dumnezeu, despre pocăinţă şi despre credinţă, despre dragoste, îşi plângea păcatele. Şi ajunge aşa pe la ora 8 seara, şi zice:,,Eu mă simt rău, nu mă simt bine, am o boală” Şi am mers la baie, s-a spălat bine, s-a îmbrăcat în haine curate şi zice:,,Eu am să mor acum, daţi-mi o lumânare, ceva.” I-au adus lumânare, iar ea s-a întors cu faţa la perete, şi aşa a murit.”
A doua zi medicii nu-şi puteau explica faptul. Ea trebuia să fie operată de hernie, nu o boala care urgentează moartea.Medicii n-au găsit nici o explicaţie.
Eu mi-am zis că Dumnezeu pe fiecare îl aşteaptă să se întoarcă.Şi, când vede că e mai aproape de El, atunci îl ia, ca să-l ia curat şi să-l pună lângă El. Sunt sigur că Dumnezeu a mântuit-o.
(Preot Viorel Cojocaru –Chişinău - Sursa: Familia Ortodoxa)

Păcate noi, păcate vechi

<<

De ce plânge Maica Domnului?

>>

Iubite frate al meu, îţi scriu un scurt cuvânt despre lacrimi. Înainte de a mă apuca să îţi scriu, am privit vreme îndelungată o poză a unei icoane a Maicii Domnului, icoană care a plâns prin minune dumnezeiască. Şiroaiele de lacrimi se văd foarte clar în fotografie. Izvorăsc din locul în care sunt pictaţi ochii Preasfintei Fecioare. Poate că te gândeşti că lacrimile acestea sunt false, că preoţii vor să amăgească poporul pentru a-l transforma într-o turmă credulă, lipsită de discernământ. Nu este deloc aşa. Am văzut cu ochii mei icoane care au lăcrimat, şi icoane din care a curs mir. E semn dumnezeiesc. Un părinte mi-a spus o întâmplare deosebită cu o icoană din care izvora mir. Tatăl părintelui era necredincios, iar el l-a ajutat să vină la credinţă cu ajutorul acelei icoane. Tatăl său a pus vată în spatele icoanei, a sigilat bine icoana şi, după o vreme, când a deschis sigiliul, a văzut vata plină de mir. Efectul a fost impresionant. Nu voi vorbi acum despre convertirile care au loc prin intermediul unor astfel de minuni. Dumnezeu ar putea ca prin minuni să îi convingă pe toţi oamenii că El există. Dar nu vrea aşa ceva. Vrea să ne lase şansa de a-L descoperi, de a alerga mai întâi după El şi apoi de a ne lăsa copleşiţi de dragostea pe care ne-o poartă.

Da, sunt icoane care plâng…. Mulţi oameni, când aud de vreo astfel de minune, se grăbesc să se convingă: dacă nu e adevărat şi dacă e vorba de o înşelătorie? Au fost şi înşelătorii de-a lungul timpului, ce-i drept, dar au fost mult mai multe minuni care au întărit credinţa credincioşilor.

Pe mulţi oameni i-am auzit vorbind despre icoanele care plâng, cu lacrimi sau cu sânge, fie că este vorba de icoane ale Maicii Domnului, de icoane ale Mântuitorului sau de icoane ale sfinţilor. Dar pe foarte puţini oameni i-am auzit întrebând: „Oare de ce plâng icoanele?”.

Sau, dacă am auzit întrebări de acest fel, am auzit şi răspunsuri gen: „Plâng pentru că lumea stă departe de Biserică. Plâng pentru că pe lume sunt atâtea crime şi atâtea avorturi”. Pe foarte puţini oameni i-am auzit spunând că icoanele plâng pentru că noi trăim în păcat. Nu, întotdeauna alţii păcătuiesc.

Eu nu cred asta. Eu cred că Maica Domnului plânge şi pentru că eu nu trăiesc o viaţă mai curată, o viaţă după voia lui Dumnezeu. Ce vreau să îţi scriu acum este că Maica Domnului plânge şi pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale, aşa cum plânge pentru ale tuturor oamenilor.

Lacrimile ei sunt lacrimi grele pentru că, paradoxal, deşi oamenii nu o iubesc ca pe o mamă, ea ne iubeşte pe toţi, pentru că este Maica neamului creştinesc.

Dacă am vedea o femeie pe stradă plângând în hohote, ne-am opri şi am încerca să vedem dacă o putem ajuta cu ceva. O băbuţă plângea pe stradă de rupea pământul. Am întrebat cu ce pot să o ajut. Mi-a spus că hoţii îi furaseră poşeta cu actele, pensia şi cheile de la casă. Era singură, nu avea pe nimeni care să o ajute şi nici nu putea sparge uşa de la casă. Cum tocmai primisem nişte bani, o sumă destul de măricică, i-am dat-o băbuţei, m-am dus cu ea să căutăm un meşter care să îi spargă uşa, să îi înlocuiască apoi sistemul de închidere etc. S-a rezolvat. Am făcut greşeala de a-i da băbuţei numărul meu de telefon. Câteva luni m-a tot sunat să îmi mulţumească pentru cât am ajutat-o. Dar nu aveam nevoie de mulţumiri. În fond, şi eu primisem banii pe care îi aveam la mine, nu fusese un sacrificiu prea mare. Dar pe bătrânică nu o interesa de unde aveam eu banii, o interesa faptul că reuşise să intre în casă şi să îşi plătească meşterul.

Ce legătură are o băbuţă pensionară cu icoanele care plâng?

Are. Pentru că uneori ne este uşor să ştergem lacrimile omului pe care îl vedem că suferă lângă noi, dar poate niciodată nu ne gândim să ştergem lacrimile Maicii Domnului. Nu ne gândim să ştergem lacrimile unei mame care plânge din cauza noastră.

Poate că rândurile mele par siropoase, dar nu este aşa. Ce este siropos în faptul că o icoană plânge şi nimeni nu o bagă în seamă?

Maica Domnului plânge pentru că ştie că ar trebuie să trăim altfel. Fiul ei, Preadulcele ei Fiu, a murit pe cruce pentru mântuirea noastră. Ea L-a văzut bătut, batjocorit, scuipat. Ea L-a văzut suferind pentru noi. Şi tot ea vede cum noi, în loc să mergem pe calea mântuirii, ne uităm prea puţin la Dumnezeu şi la cele cereşti, şi ne lăsăm târâţi de poftele trupeşti.

Cum să ne doară lacrimile Maicii Domnului, când pe noi nu ne interesează nici mântuirea noastră? Noi trăim pentru plăcerile trupeşti, şi nu vrem să ne gândim că aceste plăceri se vor termina în cele din urmă.

Încearcă să ai curajul să o întrebi pe Maica Domnului de ce plânge. Încearcă să fii sincer cu tine însuţi. Îţi vei da seama că o mică parte din lacrimile ei se datorează păcatelor tale. Aşa cum o alta se datorează păcatelor mele.

Să nu ne minţim. Viaţa noastră nu este aşa cum ar vrea Dumnezeu. Poate că te întrebi în ce calitate vorbesc despre asemănarea dintre păcatele mele şi păcatele tale. Nu te cunosc, dar păcatul, orice păcat ar fi, în esenţă este acelaşi: îndepărtarea de voia lui Dumnezeu şi împlinirea voii îngerilor căzuţi.

„Crezi că mă vei păcăli atât de ieftin? Crezi că e de ajuns să îmi vorbeşti de lacrimile unei icoane ca să îmi schimb viaţa?”

Nu, nu vreau să te amăgesc. Problema este că, într-adevăr, pentru lacrimile acestea ar merita să ne schimbăm viaţa. Totuşi, mai aproape ne este cămaşa decât haina, mai aproape ne sunt prietenii din gaşcă decât îngerii din cer sau decât Maica Domnului (sau cel puţin aşa ni se pare, nu?). În fond, la urma urmei, Maica Domnului nu face parte din gaşca noastră, şi nici din viaţa noastră. Nu îi dăm prea multă atenţie. Să se facă lacrimile ei baltă în faţa icoanei, că nu ne interesează.

Şi totuşi, chiar dacă nu ne interesează că Maica Domnului plânge, ar trebui să ne intereseze faptul că noi înşine mergem pe un drum înfundat. Patimile şi poftele ne leagă din ce în ce mai tare cu lanţurile lor şi ne va fi din ce în ce mai greu să fim liberi.

Cât ne vom minţi? Cât vom accepta compromisul? Motive pentru a alege păcatul găsim destule.

Dar cu ce ne vom alege? Viaţa este o pregătire pentru întâlnirea cu moartea. Dar noi fugim de moarte cu disperare. Moartea trebuie ştearsă din peisaj. Trebuie să vină fără să ne prevină, trebuie să vină ca un accident. Viaţa este atât de plăcută! De ce să ne gândim la moarte când mai avem atât de trăit?

Nu încerc să îţi spun că nu ştii cât mai ai de trăit. Poate că ai şanse foarte mari să mai trăieşti mult şi bine. Şi totuşi, tu, care alergi după satisfacerea poftelor şi a patimilor, de ce nu înţelegi că de fapt cea mai mare plăcere, care împlineşte omul în întregime, nu poate fi oferită de această lume? Dacă omul era creat pentru această lume, şi nu pentru cealaltă, Hristos nu primea răstignirea şi nici moartea pe cruce.

Dumnezeu vrea ca tu să te mântuieşti. Adică să guşti din cele mai frumoase bucurii ale existenţei. Îmi permit o comparaţie forţată. Parcă Budha spunea că nu există plăcere lumească mai mare decât cea pe care o oferă actul sexual. În zilele noastre, cineva spunea că drogul produce un extaz cât o mie de orgasmuri, faţă de care toate celelalte senzaţii pălesc. Eu îţi spun, şi nu după mintea mea, ci în deplin acord cu învăţătura Bisericii, că bucuriile vieţii veşnice fac să pălească toate extazele pătimaşe care pot fi trăite în viaţa aceasta. Euforia pe care o dă drogul este frecţie la picior de lemn dacă o compari cu fericirea Împărăţiei Cerurilor.

Este adevărat că păcatul - fie el al beţiei, al desfrâului, al iubirii de sine - ne este de o mie de ori mai la îndemână decât raiul. Dar, aşa cum oamenii fac orice sacrificii pentru a-şi împlini o dorinţă egoistă, tot aşa ar putea să se lupte pentru dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

Maica Domnului plânge, iar creştinii se prefac că nu bagă de seamă. Încearcă să o evite. Nu contează că ea plânge. Fie, zic şi eu. Nu contează. Dar va veni vremea când ne vom da seama cât de mult am greşit faţă de Dumnezeu. Şi vom regreta amarnic faptul că nu am fost mai sinceri cu noi înşine. Şi, atunci când am auzit, când am citit sau chiar am văzut că Maica Domnului plânge, nu am încercat să îi ştergem cu năframa sufletelor noastre măcar o lacrimă. Cea vărsată din pricina vieţii noastre de zi cu zi…

---

Respectul faţă de autorităţile Bisericii
În toamna anului 1874 un ofiţer francez aştepta în gara din Marsilia, împreună cu alţii, sosirea trenului. S-a întâmplat însă, ca tocmai atunci să intre în sala de aşteptare şi un episcop. Atunci ofiţerul, salutându-l respectuos şi sărutându-i mâna, i-a cerut arhiereasca binecuvântare. Cei de faţă, rămaşi muţi de uimire, s-au arătat de-a dreptul indignaţi de purtarea ofiţerului. - Este o purtare nedemnă de un ofiţer - şi-au zis ei - şi trebuie să-l înştiinţăm de aceasta pe colonelul lui! Ofiţerul, auzind şi el vorbele acestora, s-a întors către ei, spunându-le: - Dacă doriţi a face aceasta, nici nu trebuie să mergeţi prea departe, căci eu însumi sunt colonelul… Mare le-a fost surprinderea şi ruşinea acelora care considerau că funcţionarii publici nu trebuie să se încline în faţa autorităţii bisericeşti…   Ce frumos ar fi dacă, la diverse ceremonii religioase, i-am vedea şi la noi pe demnitarii ţării, înclinându-se în faţa autorităţilor Bisericii, sărutând mâna arhierelilor şi cerându-le binecuvântare…

Rugăciune către Sfântul Înger păzitor, a Sfântului Macarie cel Mare:
Sfinte Îngere, cel ce stai înaintea pătimaşului meu suflet şi a vieţii mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de la mine pentru necurăţia mea; nu da loc dracului celui viclean ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor. Întăreşte mâna mea cea ticăloasă şi proastă şi mă îndreptează la c

alea mântuirii.
Aşa, Sfinte Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai înaintea sufletului meu celui ticălos şi a trupului, iartă-mi toate cu câte te-am scârbit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit întru această zi.
Acoperă-mă întru această noapte şi mă păzeşte de toată ispita şi cursa potrivnicului, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu.
Şi te roagă pentru mine către Domnul, să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, robul, bunătăţii Sale. Amin.

—

CUTREMURATOR

1. Puiul asta mic are cancer.Hai sa ajutam si noi, trimitand mai departe.Va rog mult de tot..
   
   Pt. fiecare e-mail primeste 32 de euro.
   
   Dati mai Departe, VA ROGDati mai Departe, VA ROG!!!!

   

   
   
2. Le-a murit mama in accident!!! Hai sa punem mana sa-i ajutam, ca incurajari au primit destule!! Pe tatal il keama GANEA MARIAN GEORGE loc Cosbuc Bistrita-Nasaud tel 0786400074 va multumim!!!
   
   DISTRIBUIE SI TU , POATE ASA VAD MAI MULT PERSOANE SI POT SA`I AJUTE.!