Zamfira – o ţigancă în jur de 36 ani, frumoasă, care era uşuratică, după cum am înţeles.

UN CHIP DE POCǍINŢǍ!.....
.
,,Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?
Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?
Nu te înfioară iadul?

Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?
Se mai poate?
DA!...Trebuie numai să vrei…!

Zamfira – o ţigancă în jur de 36 ani, frumoasă, care era uşuratică, după cum am înţeles. De la 16 ani condamnată pentru ucidere, îşi omorâse copilul, şi altele mai făcuse….
După ce s-a terminat slujba, i-am spovedit pe toţi….Numai Zamfira rămâsese nespovedită. Atunci am întrbat-o:,,Tu nu te spovedeşti?” ,,Nu , nu mă spovedesc – că dacă mă spovedesc ţi se topeşte părul în nas.”(de fapt pe tot parcursul slujbei, şi-a bătut joc de rugăciuni)…..
Peste două săptămâni, îl rog pe voluntar să meargă la femeia căruia îi dădusem canonul, o colegă de a Zamfirei, şi să-i aducă aminte că se va împărtăşi.
Imediat sare şi Zamfira :,,Merg şi eu la biserică!”
Acesta îi spune:,,Tu ai fost o dată şi ai deranjat, nu te putem lua a doua oară!” ,,Hai, te rog, vreau să merg şi eu. Şi dă-mi cartea să citesc!” Aşa că ia dat Psaltirea.
A citit din Psaltire – nu ştiu ce a citit, că a doua zi când a venit la sfânta biserică, una din colegele ei de celulă mi-a zis:,,Părinte, fii atent că Zamfira şi-a ieşit din minţi!” Zic:,,Cum aşa?” Zice:,,Toată noaptea a plâns. A citi şi a plâns. Nu ştiu ce a citit, dar a plâns foarte mult…” Zic:,,Să vedem…” După ce i-am spovedit pe toţi, mă îndrept către Zamfira. Stătea îngenucheată într-un colţ. Se vedea că este plânsă; nici un cuvânt nu a scos. O întreb:,,Zamfira, te spovedeşti?” ,,Da, mă spovedesc Părinte…dar nu mă spovedesc aşa, ca toată lumea, eu în alt fel vreau să mă spovedesc.” Îi zic:,,Spune-mi cum vrei?”
,, Uite eu vreau să mă spovedesc cu voce tare şi cu faţa spre toţi.” Şi cum eram eu(spovedeam lângă altar, în faţa icoanei Mântuitorului), s-a întors cu spatele spre altar şi cu faţa spre toţi condamnaţii, şi a început să se spovedească public.
S-a spovedit cam 45 de minute. La fiecare păcat plângea şi făcea câte o închinăciune şi zicea:,,Rog să fiu iertată…” La multe şi grele păcate …îmi era milă de ea, şi totodată îmi doream foarte mult să o ajut. Şi, la urmă, îmi zic: ,,Ce să fac, să o împărtăşesc?” După canoane, trebuia să o opresc vreo 300 de ani de la împărtăşanie, la ce păcate avea. Doar atât am aflat că a fost botezată de bunica ei, şi că nu se împărtăşise niciodată, ceea ce înseamnă că pentru prima oară trebuia să fie împărtăşită…mai mult decât atât, dimineaţa trăsese două fumuri de ţigară.
De mâncat, nu mâncase nimic. Atunci m-am gândit ,,ce-ar face Hristos, văzând o aşa spovedanie?”, şi aşa m-am hotărât să o împărtăsesc, să-i dau Sfintele Taine , rugându -mă:,,Doamne dacă o împărtăşesc cu nevrednicie , dă-mi mie păcatul, să-l duc eu!” După ce am împărtăşit-o, radia de bucurie!Era foarte frumoasă, cânta Aliluia, era într-o stare rar întâlnită chiar şi printre creştinii care trăiesc în libertate.
Seara mă sună ofiţerul de serviciu:,,Părinte, uite că a murit Zamfira!” ,,Cum a murit?”; ,,A murit”
La ora 9 ajung la penitenciar şi o întreb pe doamna care se împărtăşise cu ea, ce s-a întâmplat. Zice:,,Părinte, era foarte bucuroasă că s-a împărtăşit. Tot timpu lăuda pe Domnul, se ruga la Dumnezeu, îmi vorbea de Dumnezeu, despre pocăinţă şi despre credinţă, despre dragoste, îşi plângea păcatele. Şi ajunge aşa pe la ora 8 seara, şi zice:,,Eu mă simt rău, nu mă simt bine, am o boală” Şi am mers la baie, s-a spălat bine, s-a îmbrăcat în haine curate şi zice:,,Eu am să mor acum, daţi-mi o lumânare, ceva.” I-au adus lumânare, iar ea s-a întors cu faţa la perete, şi aşa a murit.”
A doua zi medicii nu-şi puteau explica faptul. Ea trebuia să fie operată de hernie, nu o boala care urgentează moartea.Medicii n-au găsit nici o explicaţie.
Eu mi-am zis că Dumnezeu pe fiecare îl aşteaptă să se întoarcă.Şi, când vede că e mai aproape de El, atunci îl ia, ca să-l ia curat şi să-l pună lângă El. Sunt sigur că Dumnezeu a mântuit-o.
(Preot Viorel Cojocaru –Chişinău - Sursa: Familia Ortodoxa)