Sufletul meu tânjeşte după Domnul
şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai
găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh,
şi sufletul meu Te-a iubit.
Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu
Te-aş căuta aşa cum Te caut.
Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se
bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până
la lacrimi tânjesc după Tine.
Sufletul meu tânjeşte
după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.
Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi
întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul
Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să
găsească iarăşi milostivirea Ta.
Doamne,
dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu
plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.
In
primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Mult
ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat
Domnul prin singură milostivirea Lui.
Sunt
un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul
lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca
toţi să cunoască pe Dumnezeu.
Domnul
a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru
păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să
mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.
Vezi
iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?
O,
fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie
despre
El în toate bisericile şi în sufletul meu.
Duhul
Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la
Dumnezeu, şi acelaşi Duh
Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu.
In
Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud rugăciunile noastre şi le duc la
Dumnezeu.
Domnul este milostiv; sufletul meu
ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi
smerit, şi atunci când
sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi
blând şi smerit. Dar dacă
omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea
şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de
întristare şi ani mulţi
le-a vărsat el.
Tot aşa şi sufletul care
a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după
Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi
îl caut cu lacrimi”.
Sunt
un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de
mine.
În anii când eram flăcău
mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor
păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog,
totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de
păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul
meu doreşte ca lumea
întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să
vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.
Judec
după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă
că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe
mine.
O,
iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi
minunată.
Harul lui Dumnezeu dă putere
de a iubi pe Cel iubit; şi sufletul e neîncetat atras spre rugăciune
şi nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.
Îubitorule de oameni, Doamne, cum
n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat
la mine din slava Ta şi în chip neînţeles mi Te-ai arătat mie?
Te-am
supărat şi întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să
cunosc marea Ta milostivire şi nemăsurata Ta
bunătate.
Privirea Ta liniştită
şi blândă a atras sufletul meu.
Ce
să-Ţi dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ţi cânt?
Tu dai harul Tău, ca sufletul
să se aprindă neîncetat de iubire şi să nu cunoască odihnă
nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.
Amintirea
Ta încălzeşte sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-şi găseşte
odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi şi iarăşi Te pierd,
şi iarăşi mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ţi arăţi Faţa
Ta, pe Care sufletul meu o doreşte ziua şi
noaptea.
Doamne, dă-mi să Te
iubesc numai pe Tine.
Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin
Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat împărtăşirea
Preacuratului Tău Trup şi Sânge; dă-mi şi puterea de-a
rămâne totdeauna întru
Tine.
Doamne,
dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie.
Tânjeşte
sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul.
Domnul a venit pe pământ ca
să ne ridice acolo unde sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe
pământ spre mântuirea
noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.
Acolo
ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.
Acolo
vom vedea pe Sfinţii Apostoli care sunt întru slavă pentru că au vestit Evanghelia; acolo
vom vedea pe sfinţii proroci,
şi pe sfinţiţii ierarhi — învăţătorii Bisericii;
acolo vom vedea pe
cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească
sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.
Acolo
vor fi proslăviţi toţi câţi s-au biruit pe ei
înşişi, câţi s-au rugat pentru întreaga lume
şi câţi au purtat întristarea întregii lumi, căci au fost plini de
iubirea lui Hristos, iar
iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.
Acolo vrea să se
veselească şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici
unde se intră prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii
care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fără
întristări, şi acolo prin Sfântul
Duh cunosc pe Domnul.
Sufletul
meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele
Domnului e dulce şi desfătător
pentru sufletul care se roagă şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu.
Mult am trăit pe pământ
şi am văzut şi am auzit multe. Am
auzit multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât
de desfătată, cum va
desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt Domnul este slăvit pentru pătimirile
Lui?
Sufletul
trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte
grădinile frumoase, marea şi
râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste
lucruri pământeşti desfă-tează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos,
atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.
Am văzut împăraţi ai
pământului în slava lor şi am preţuit acest lucru, dar când
sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va
socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufletul tânjeşte atunci neîncetat după
Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte
să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.
Dacă
sufletul tău îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să
înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul
şi ce dulceaţă
e în aceasta.
Milostive
Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să cunoască cum
ne iubeşti Tu pe noi.
Minunate
sunt lucrurile Domnului: din pământ 1-a alcătuit pe om şi acestei
ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul
meu şi Dumnezeul meu”;
şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.
Ce
lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ?
Mare
minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Ziditorul Lui şi iubirea Lui.
Când
sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine
însuşi până la sfârşit şi nu mai
doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi
sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească şi să
caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.
Doamne,
cât de mult îl iubeşti Tu pe om!
Milostive
Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului,
ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt
omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.
Doamne,
trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu
şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început
lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.
Doamne,
dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca
oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot
răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în
pace, făcând voia Ta spre slava Ta.
Doamne,
învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca
să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în
pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război,
nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea
şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de
trăit pentru toţi pe pământ.
Mă
rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască
prin Duhul Sfânt.
Cum
mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Duhul Sfânt, aşa dă şi
tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua
şi noaptea.
Ştiu, Doamne, că Tu
iubeşti oamenii Tăi, dar oamenii nu înţeleg iubirea Ta,
şi pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile lor sunt ca norii
mânaţi de vânt în toate
părţile.
Oamenii
Te-au uitat pe Tine, Făcătorul lor, şi caută libertatea lor neînţelegând că Tu
eşti milostiv şi-i iubeşti pe păcătoşii care se pocăiesc şi
le dai harul Sfântului Tău Duh.
Doamne,
Doamne, dă puterea harului Tău tuturor noroadelor, ca să Te
cunoască prin Sfântul Duh şi să Te laude cu bucurie, aşa cum mie, necuratului
şi ticălosului,mi-ai
dat bucuria doririi Tale şi sufletul meu e atras spre iubirea Ta ziua şi noaptea, nesăturat.
O,
nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi!
Mulţi
bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu
bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.
Şi
la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şarpe în aur,
şi noi n-avem nevoie de nimic afară de Domnul: în
El este plinătatea vieţii.
Dacă
Domnul nu ne-a dat să cunoaştem multe din întocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă
că n-avem nevoie; nu
putem cunoaşte cu mintea toată făptura.
Dar
însuşi Făcătorul cerului şi al pământului şi a
toată făptura ne-a dat
să-L cunoaştem prin Duhul Sfânt. în Ace- laşi Duh Sfânt
cunoaştem pe Maica lui Dumnezeu, pe îngeri şi
pe sfinţi, şi sufletul nostru arde de iubire pentru ei.
Dar
cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului
Sfânt.
Duhul
Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie
milă de ei ca de propriii copii.
Sunt
oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmanilor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de
la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu,
căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.
Tu zici: „Cutare e un criminal
şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb:
„Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc
pe cel căruia i-ai dorit
chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al
Bisericii?”
Sau
vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi
de iubirea lui Hris-tos, care
are grija de toţi.
Cine nu iubeşte pe
vrăjmaşi n-are în el harul lui Dumnezeu.
Milostive
Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe
vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.
Doamne,
dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să
înveţe iubirea Ta.
Doamne,
aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa învaţă-ne şi pe noi prin
Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi.
Doamne,
toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre
pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.
Doamne,
Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu
pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău.
Doamne,
revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor noroadelor
pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că
Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o mamă, fiindcă o mamă
îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti
nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.
Milostive
Doamne, întru bogăţia milei Tale, mântuieşte toate noroadele!
Bisericii noastre Ortodoxe i s-a
dat prin Duhul Sfânt să înţeleagă tainele lui Dumnezeu, şi
ea este tare prin cugetul ei sfânt şi răbdarea ei.
Sufletul
ortodox e învăţat de har să se alipească cu tărie de Domnul şi de Preacurata Lui Maică, şi duhul nostru se
veseleşte
văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaşte.
Dar Dumnezeu este cunoscut numai
prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe
Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.
Cu mintea noastră nu putem
cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem
lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet
acest răspuns limpede:
„Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soarele, ci şi pe Făcătorul lui”.
Dar
când sufletul cunoaşte pe Domnul, el uită de bucurie soarele şi întreaga zidire
şi lasă grija pentru cunoaşterea
pământească.
Dumnezeu îşi descoperă
tainele Sale sufletului smerit.
Toată viaţa lor
sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă
smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cum
trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe
care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul
meu e atras spre El neîncetat.
O, smerenia lui Hristos! Ea dă
sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu şi din iubirea lui Dumnezeu
sufletul uită şi pământ, şi cer, şi toată
dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.
O, smerenia lui Hristos! Cât de
dulce şi plăcută este ea. Dar se găseşte numai în
îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă trebuie să ne
socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi
nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Domnul, slava Lui şi
toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt.
Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi
noi am învăţat cântările Domnului, iar de dulceaţa iubirii
lui Dumnezeu uităm pământul.
Iubirea lui Dumnezeu e
arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de
pământ.
“Cine a încercat-o o caută
neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde
însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea
şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă şi pentru un
gând desfrânat, ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru
toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut,
sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam
la izgonirea din rai.
Cu
lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine,
Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea
şi luminează întunericul meu, ca
sufletul meu să se veselească din nou.”
„Nu Te pot uita. Cum Te-aş
putea uita? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras
sufletul meu şi duhul meu se bucura în rai unde vedea faţa Ta. Cum aş putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui
Ceresc?”
Dacă lumea ar cunoaşte
puterea cuvântului lui Hristos:
„învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea
întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi
învăţături şi ar învăţa numai această
ştiinţă cerească.
Oamenii
nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea
sunt atraşi spre cele pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui
Hristos fără Duhul Sfânt;
dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca
bogăţie toate împărăţiile pământului.
Doamne,
dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru
mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta.
Grea este viaţa fără
iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat
şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu
neputinţă de descris.
Sufletul
meu însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte după ea ziua şi
noaptea, şi uneori urlu strigând:
„Sufletul
meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”
Doamne,
cum iubeşti Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip
nevăzut harul Tău şi întru frică şi iubire îţi
mulţumeşte cucernic.
Fraţii mei dragi, cu lacrimi
scriu aceste rânduri.
Când
sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată
uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a
măreţiei şi atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul
n-a câştigat încă smerenia, ci numai năzuieşte spre ea,
vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile
şi nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri şi va vedea pe
Domnul şi va înţelege iubirea Lui.
De aceea şi zice Domnul: „învăţaţi de la Mine
blândeţea şi smerenia şi veţi găsi odihnă
sufletelor voastre” [Mt 11, 29].
Şi dacă omul nu
învaţă smerenia, iubirea şi nerăutatea, Domnul nu-i va da
să-L cunoască. Dar sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul
Sfânt, acela e rănit de iubirea Lui
şi nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-şi aduce aminte mereu de
boala lui, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul îşi aduce
întotdeauna aminte de El şi de iubirea Lui pentru întreg neamul
omenesc.
Ce-ţi voi da în schimb, Doamne?
Tu,
Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta
faţă de mine, inima mea a fost fermecată de Tine şi neîncetat atrasă spre Tine, Lumina
mea.
Ce-ţi
voi da în schimb, Doamne?
Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine
şi pe aproapele meu şi mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.
Fericit
sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui şi s-a îndrăgostit de El, căci s-a
odihnit întru El cu odihnă desăvârşită.
Domnul
e nemăsurat de milostiv.
Sufletul meu cunoaşte
milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu
nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de
Domnul şi se va aprinde pentru El cu jarul pocăinţei.
Dacă Domnul nu mi-ar fi dat
să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aş fi deznădăjduit din
pricina mulţimii păcatelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu,
şi el s-a îndrăgostit
de El şi uită tot ce-i pământesc.
Doamne,
smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie.
Inţelegeţi,
voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă
milostivire vă cheamă la El:
„Veniţi
la Mine şi vă voi odihni pe voi.”
„Vă
voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava
Mea.”
„Acum
nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea
Mea pentru voi.”
„Nu
zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca
pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă
veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”
Fraţii mei dragi, cu lacrimi
scriu aceste rânduri.
Când
sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat
înaintea milostivirii lui
Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul însuşi învaţă
sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune
şi smerite şi-i dă simţământul prezenţei şi
al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri.
Domnul
îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei
Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute.
Domnul
îl iubeşte pe om şi, deşi 1-a alcătuit din
ţărână, 1-a
împodobit prin Duhul Sfânt.
Prin Duhul Sfânt este cunoscut
Domnul şi tot prin Duhul Sfânt este iubit Domnul, dar fără Duhul
Sfânt omul nu este decât
pământ păcătos.
Domnul
îşi creşte copiii Săi prin Duhul Sfânt, îi hrăneşte cu Preacuratul Lui Trup
şi Sânge, şi toţi cei ce urmează Domnului se fac asemenea Domnului,
Tatăl lor.
Duhul
Sfânt ne-a înrudit cu Domnul şi să ştii că dacă simţi în tine o pace dumnezeiască şi o iubire pentru
toţi oamenii, sufletul tău s-a asemănat Domnului.
Harul
dumnezeiesc ne-a învăţat aceasta şi sufletul ştie când se îmbogăţeşte de
har; dar când pierde harul, sufletul simte
deopotrivă apropierea vrăjmaşului.
înainte nu ştiam
aceasta, dar acum, când am pierdut harul, acest lucru mi se face vădit din
experienţă.
Pentru
aceasta, fraţilor, cu toate puterile voastre păziţi pacea dumnezeiască dată
nouă în dar şi, când cineva ne va supăra, să-1 iubim, chiar dacă
aceasta nu este uşor, şi Domnul, văzând osteneala noastră, ne va ajuta cu harul Lui.
Aşa
grăiesc Sfinţii Părinţi, şi experienţa multor ani
arată că osteneala
e de neapărată trebuinţă.
Harul
Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul
asemenea Domnului Iisus Hristos.
Cine
este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă
de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi nu crede, acela
se aseamănă vrăjmaşului.
Domnul
ne-a învrednicit să fim asemenea Lui. Şi ştii cât de blând
şi de smerit este Domnul! Dacă L-ai vedea, bucuria ta ar fi atât de mare că ai vrea
să-i spui: „Doamne, mă
topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre
Dumnezeu, căci sufletul tău e schimbat de
îmbelşugarea Sfântului Duh. Aşa şi Cuviosul Serafim din Sarov,
când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi.
Domnul ne porunceşte să-L
iubim din toată inima şi din tot sufletul, dar cum e cu
putinţă să-L iubim pe Cel pe care
nu L-am văzut niciodată şi cum să învăţăm
această iubire? Domnul
Se face cunoscut după lucrarea Lui în suflet.
Când Domnul îl cercetează, sufletul ştie că a fost un Oaspete
drag şi, când a plecat, atunci sufletul tânjeşte după El
şi îl caută cu lacrimi: „Unde eşti Tu, lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a
lăsat o bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu eşti aici
şi sufletul meu tânjeşte
după Tine, şi inima mea e abătută şi bolnavă,
şi nimic nu mă mai veseleşte,
pentru că am întristat pe Domnul
şi El S-a ascuns de mine”.
Dacă am fi simpli ca
nişte copii, Domnul ne-ar arăta raiul şi L-am vedea în
slava heruvimilor şi a serafimilor, a tuturor puterilor cereşti şi a
sfinţilor, dar noi n-avem smerenie şi de aceea ne chinuim pe noi
înşine şi pe cei ce trăiesc
împreună cu noi.
Ce bucurie pentru noi că
Domnul nu numai că ne iartă păcatele noastre, dar Se şi face cunoscut
pe Sine sufletului, de îndată ce el se smereşte. Fiecare, chiar şi ultimul sărman, se poate smeri şi
cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Pentru a cunoaşte pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul
Se dă în dar pe Sine însuşi numai pentru milostivirea Sa.
Odinioară nu ştiam aceasta, dar
acum în fiecare zi şi în fiecare ceas
văd limpede în fiece minut milostivirea lui Dumnezeu. Domnul
dă pacea Sa chiar şi în somn, dar fără Dumnezeu nu e pace în suflet.
Din pricina mândriei minţii
lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea ei cred că
ştiu multe. Dar ce este ştiinţa lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă
nu cunosc
harul Sfântului Duh, dacă nu ştiu cum vine şi de ce se pierde?
Să
ne smerim , fraţilor, şi Domnul ne va arăta toate, aşa cum un tată iubitor arată totul copiilor lui.
Priveşte
cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în
suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi;
dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie; iar
dacă se află şi mai mult har, atunci
şi trupul simte harul Sfântului Duh.
Nu e
amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul
tânjeşte după Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemă-na această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care şi-a pierdut singurul ei fiu preaiubit
şi strigă: „Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde
eşti bucuria mea?”
Aşa, şi mai mult
încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi
dulceaţa iubirii dumnezeieşti.
„Unde
eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te
ascunzi de mine şi nu mai văd faţa Ta blândă şi
luminoasă?”
Rare sunt sufletele care Te cunosc
şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulţi
oameni se vor mântui prin credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus
Apostolului
Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar fericiţi cei ce
n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29], tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se
tem de Domnul şi păzesc poruncile Lui se vor mântui toţi,
căci Domnul ne iubeşte
nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această iubire, dacă nu m-ar fi
învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele.
Inima
mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de aceea tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te
caut.
Tu ai împodobit cerul cu stele,
văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri şi grădini înverzite
în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu
mai vrea să
privească această lume, cu toată frumuseţea ei.
Numai
pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniştită şi blândă
nu o pot uita şi cu lacrimi Te rog: „Vino şi Te
sălăşluieşte întru mine şi
curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din
înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după
Tine; nu mă lăsa pe mine, robul
Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare
mila Ta” [Ps 50,1]”.
Sfinţilor Apostoli, voi
aţi propovăduit întregului pământ:
„Cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu!”. Sufletul meu păcătos
a cunoscut şi el această iubire prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest Duh şi tânjesc
după El. Vă rog, rugaţi pe Domnul să-mi dea înapoi
darul Duhului Sfânt, pe Care sufletul meu
îl cunoaşte, şi mă voi ruga pentru toată lumea ca să vină pacea pe pământ.
Sfinţilor toţi,
rugaţi pe Domnul Dumnezeu pentru mine. Voi vedeţi slava Domnului în cer,
căci pe pământ L-aţi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul şi din tot
cugetul vostru; voi aţi
biruit lumea prin puterea harului pe care vi 1-a dat Dumnezeu pentru smerenia voastră; voi aţi îndurat toate
întristările pentru iubirea lui Dumnezeu, şi duhul meu arde de nerăbdare să vă
vadă, să vadă cum vedeţi slava Domnului. Ziua şi noaptea tânjeşte sufletul meu după Domnul şi doreşte să se
îndulcească de iubirea Lui.
„Stareţii” [„bătrânii
iscusiţi”] buni sunt smeriţi şi la caracter asemenea lui
Hristos. Prin viaţa lor ei dau un exemplu viu. Au dobândit pacea şi, asemenea
pomului vieţii din rai, au săturat pe mulţi din roadele lor, cu
roade ale
acestei păci.
Pomul
vieţii care este în mijlocul raiului e Hristos. Acum de el se pot apropia toţi şi
toată lumea poate să mănânce
şi să se sature din el prin Duhul Sfânt.
Când povăţuitori buni nu
sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie şi
atunci Domnul ne va înţelepţi prin harul Său, căci e cu
neputinţă de spus în cuvânt cât de mult ne iubeşte Domnul şi mintea nu poate înţelege aceasta; numai prin Duhul Sfânt e
cunoscută iubirea lui Dumnezeu, de minte ea nu este
cunoscută.
Unii
discută în contradictoriu despre credinţă şi discuţiile [controversele] lor sunt
fără sfârşit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai
să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, şi atunci Domnul ne va lumina
fără discuţii şi îndată ne va
lumina.
Mulţi
au studiat toate credinţele [religiile], dar adevărata credinţă nu au cunoscut-o astfel, aşa cum trebuie,
dar celui
ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-1 lumineze, Domnul îi va face
cunoscut cât de mult îl iubeşte El pe om.
Oamenii
mândri cred că înţeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le
dă aceasta.
Dar noi îl cunoaştem pe
Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi sufletul îl cunoaşte,
şi de atunci se bucură, se veseleşte şi se odihneşte,
şi în aceasta stă viaţa noastră sfântă.
Domnul
a zis: ,Acolo unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu şi va vedea slava Mea” [In 12,
26]. Dar oamenii nu
înţeleg Scriptura; ea este ca pecetluită. Dar când Duhul Sfânt ne învaţă, totul va
fi înţeles şi sufletul se va simţi ca în cer, căci acelaşi Duh Sfânt este şi în
cer, şi pe pământ,
şi în Sfânta Scriptură, şi în sufletele care iubesc pe Dumnezeu. Dar fără Duhul
Sfânt oamenii rătăcesc şi, deşi învaţă neîncetat,
nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu şi n-au
cunoscut odihna în El.
Cine
a cunoscut iubirea lui Dumnezeu, acela iubeşte lumea
întreagă şi niciodată nu murmură pentru soarta lui,
căci ştie că o întristare vremelnică pentru Dumnezeu duce la bucuria veşnică.
Sufletul
nesmerit, care nu se predă pe sine voii lui Dumnezeu,
nu poate cunoaşte nimic, ci trece numai de la un gând la altul, şi
astfel nu se roagă niciodată cu minte curată şi nu
slăveşte lucrurile mari ale lui Dumnezeu.
Sufletul
care s-a predat cu smerenie voii lui Dumnezeu îl vede
nevăzut în fiecare secundă, dar tot acest lucru e cu
neputinţă de exprimat pentru sufletul însuşi, şi el nu
poate povesti despre aceasta, ci numai prin experienţă cunoaşte
milostivirea lui Dumnezeu şi ştie când Domnul este cu el. Sufletul ce s-a predat Lui e ca un copil mic
care-şi primeşte zilnic
hrana lui fără să ştie de unde vine această
hrană; aşa şi sufletul se simte bine cu Dumnezeu, dar nu
poate lămuri cum se întâmplă aceasta.
Doamne,
luminează norodul Tău prin Duhul Tău Cel Sfânt ca toţi să cunoască iubirea
Ta.
Domnul ne insuflă gândul
să ne rugăm pentru oameni şi
tot El ne dă puterea pentru această rugăciune şi
răsplăteşte sufletului pentru aceasta. Aşa e mila
Domnului faţă de noi.
În
copilărie iubeam lumea şi frumuseţea ei. Iubeam pomii şi grădinile înverzite,
iubeam câmpiile şi toată lumea lui Dumnezeu: cât de frumos este ea alcătuită. îmi
plăcea să privesc strălucirea norilor, să-i văd
trecând în înălţimile azurii. Dar de când am
cunoscut pe Domnul meu şi El a robit sufletul meu, totul s-a schimbat în
sufletul meu şi nu mai vreau să
privesc la această lume, căci sufletul meu este neîncetat
atras spre acea lume în care trăieşte Domnul. Ca o pasăre în colivie aşa se chinuie sufletul
meu pe pământ. Aşa cum pasărea doreşte să zboare din colivia ei strâmtă spre tufişurile
dese, aşa este aprins şi sufletul meu de dorinţa de a
vedea din nou pe Domnul, căci El a
atras sufletul meu şi acesta tânjeşte după El şi strigă:
Unde
eşti Tu, Lumina mea? Vezi că Te caut cu lacrimi. Dacă nu mi Te-ai fi arătat,
n-aş fi putut să Te caut astfel. Dar Tu însuţi m-ai găsit pe mine,
păcătosul, şi mi-ai dat să cunosc
iubirea Ta. Tu mi-ai dat să văd că iubirea Ta pentru noi Te-a dus pe
cruce şi că ai murit pentru noi în chinuri. Tu mi-ai dat să
cunosc că iubirea Ta Te-a pogorât din cer pe pământ şi
până la iad, ca noi să vedem slava Ta.
Tu
Te-ai îndurat de mine şi mi-ai arătat Faţa Ta şi acum sufletul meu e atras de Tine, Doamne, şi în nimic nu-şi
găseşte odihnă, nici ziua nici noaptea, şi plânge ca un copil ce şi-a
pierdut mama.
Dar
şi copilul îşi uită mama, şi mama îşi uită
copilul când Te văd pe Tine. Văzându-Te pe Tine,
sufletul uită lumea întreagă. Aşa este atras sufletul meu
spre Tine şi tânjeşte după Tine şi nu mai vrea să vadă
frumuseţea acestei lumi.
Când
sufletul cunoaşte în Duhul Sfânt pe Maica Domnului, când în Duhul Sfânt el se face rudenie cu
apostolii, prorocii, sfinţiţii ierarhi,
cuvioşii şi cu toţi sfinţii şi drepţii, atunci el este atras
nestăvilit în această altă lume şi nu se poate opri, ci tânjeşte, se chinuie,
plânge şi nu se poate smulge din rugăciune, şi chiar dacă
trupul e neputincios şi vrea să se întindă pe pat, chiar şi
atunci când este întins pe el, sufletul lui
se avântă spre Domnul şi în împărăţia sfinţilor.
Bătrâneţea
a venit, trupul a slăbit şi vrea să se întindă pe pat, dar duhul nu stă întins - el
se avântă spre Dumnezeu, Tatăl său, rudenia lui cerească.
El ne-a făcut rudenii ale Sale prin Preacuratul Lui
Trup şi Sânge şi prin Duhul Sfânt; ne-a dat să cunoaştem
ce anume e viaţa veşnică,
în parte ştim: Duhul Sfânt e viaţa veşnică. Sufletul trăieşte în iubirea lui Dumnezeu, în
smerenia şi blândeţea Duhului Sfânt. Dar Duhului Sfânt trebuie
să-I dăm un loc mai mare în
sufletul nostru, ca El să fie viu întru el şi sufletul să-L simtă pipăit.
Cine rămâne pe pământ
prin Duhul Sfânt în iubirea lui Dumnezeu,
acela va fi şi sus împreună cu Domnul, căci iubirea nu
poate să piară. Dar să nu ne amăgim în gânduri deştepte, să ne smerim pe noi
înşine după cuvântul Domnului: „Fiţi ca şi copiii,
căci a lor este împărăţia lui Dumnezeu” [Mt 18, 3].
Vai
mie, căci după ce am cunoscut pe DomnuLprin Duhul Sfânt, îl pierd şi nu pot să-L am în
deplinătate, deşi văd
mila lui Dumnezeu cu mine.
Domnul
ne iubeşte atât de mult, încât noi înşine nu ne putem iubi pe noi
înşine aşa; dar când sufletul e în întristare, el crede că Dumnezeu 1-a uitat şi
că nici măcar nu mai
vrea să se uite la el, şi atunci suferă şi se chinuie.
Dar nu
este aşa, fraţilor. Domnul ne iubeşte fără sfârşit,
ne dă harul Duhului Sfânt şi ne mângâie, Domnul nu vrea ca sufletul să fie în mâhnire şi nedumerire despre mântuirea lui. Crede deci cu tărie că
suferim numai câtă vreme nu
ne-am smerit; dar de» îndată ce ne smerim, întristările noastre iau sfârşit,
căci pentru smerenia lui Duhul lui Dumnezeu dă de ştire
sufletului că se mântuieşte.
Mare
este slava Domnului că ne iubeşte atât de mult, şi această iubire se face cunoscută
prin Duhul Sfânt.
Sufletul
meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi.
Cum
aş putea să nu-L caut? El mi S-a arătat prin Duhul Sfânt şi inima mea s-a
îndrăgostit de El. El a atras sufletul meu şi acesta tânjeşte
după El.
Sufletul
se aseamănă unei mirese, iar Domnul - Mirelui; şi ei se iubesc mult unul pe altul
şi suspină unul după altul. În iubirea Lui,
Domnul tânjeşte după suflet şi se mâhneşte dacă acesta n-are loc în el pentru Duhul Sfânt; dar
sufletul care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El, căci în El e viaţa şi bucuria lui.
Viaţa
în păcate e moartea sufletului, dar iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care
trăia înainte de cădere părintele nostru
Adam.
„Adame, părintele nostru,
spune-ne cum iubea sufletul tău pe Dumnezeu în rai?”
A cunoaşte acest lucru e cu
neputinţă şi abia sufletul care a gustat
iubirea lui Dumnezeu îl poate înţelege întrucâtva.
Dar
Maica Domnului, cum iubea Ea pe Domnul Fiul Ei?
Nimeni dintre oameni nu poate
şti aceasta decât numai Ea însăşi. Dar Duhul lui Dumnezeu ne
învaţă iubirea. Şi în Ea a fost şi este acelaşi Duh al lui
Dumnezeu, Care este Iubire,
şi de aceea cine cunoaşte pe Duhul Sfânt poate înţelege în parte
şi iubirea ei.
Ce
fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!
Vrednici
de plâns sunt oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei nu
văd lumina veşnică şi după moarte merg în întunericul cel veşnic. Noi ştim despre
aceasta, pentru că în
Biserică Duhul Sfânt descoperă sfinţilor ce este în cer şi ce este în iad.
Oameni
nenorociţi şi rătăciţi! Ei nu pot şti care e adevărata
bucurie. Se veselesc uneori şi râd, dar râsul şi veselia lor se
prefac în plâns şi întristare.
Dar
bucuria noastră e Hristos. Prin pătimirile Lui El ne-a scris în
cartea vieţii, şi în împărăţia cerurilor vom fi
veşnic împreună cu Dumnezeu, vom vedea slava Lui şi ne vom
îndulci de ea.
Bucuria
noastră e Duhul Sfânt. Cât e de dulce şi de drag! El dă
mărturie sufletului de mântuirea lui.
O,
fraţilor, vă rog şi vă implor în numele milostivirii lui
Dumnezeu, credeţi în Evanghelie şi în mărturia Sfintei Biserici
şi veţi gusta încă de aici, de pe pământ, fericirea
raiului, căci împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul
nostru [Le17, 21]; iubirea lui Dumnezeu dă sufletului raiul. Mulţi
prinţi şi vlădici şi-au părăsit scaunele lor
după ce au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Şi lucrul e de
înţeles, pentru că iubirea lui Dumnezeu e aprinsă; prin harul
Sfântului Duh, ea îndulceşte sufletul până la lacrimi şi nimic
pământesc nu se poate asemăna ei.
Cele
pământeşti pot fi cunoscute prin mintea omenească, dar Domnul
şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt şi nu pot
fi cunoscute numai cu mintea simplă.
Cine a
cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela uită pământul ca şi
cum n-ar mai fi, dar după rugăciune îşi ridică ochii
şi îl vede din nou.
Fraţilor,
în împărăţia cerurilor sfinţii văd slava lui Dumnezeu,
noi însă să ne smerim şi Domnul ne va iubi şi ne va da pe
pământ tot ce e de folos pentru suflet şi trup, şi ne va
descoperi toate tainele.
Oamenii
s-au alipit cu sufletul lor de agonisirea bunurilor pământeşti
şi au pierdut iubirea lui Dumnezeu, de aceea nu este pace pe pământ.
Mulţi vor să cunoască, de pildă, cum s-a alcătuit
soarele, dar uită să cunoască pe Dumnezeu.
Domnul însă nu ne-a vorbit despre soare, ci ne-a descoperit despre
Tatăl şi împărăţia cerurilor. El a spus că în
împărăţia Tatălui Său drepţii vor străluci
ca soarele
[Mt 13, 43]; şi Scriptura spune că Domnul va fi Lumina în rai [Ap 21, 23;
22, 5] şi Lumina Domnului va fi în sufletul, în mintea şi în trupul sfinţilor.
Trăim
pe pământ şi nu-L vedem pe Dumnezeu şi nu-L putem vedea. Dar
dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nostru, atunci îl vedem pe Dumnezeu
aşa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ştefan. Prin Duhul Sfânt,
sufletul şi mintea recunosc îndată că acesta este Domnul.
Aşa a recunoscut prin Duhul Sfânt Sfântul Simeon pe Domnul în micul prunc
[adus la templu]; tot aşa a recunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi
Sfântul Ioan Botezătorul şi a trimis poporul la El. Dar,
fără Duhul Sfânt, nimeni nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, nici
şti cât de mult ne iubeşte. Şi, deşi citim că El ne-a
iubit şi a pătimit din iubire pentru noi, noi ne gândim la aceste
lucruri cu mintea, fără a înţelege şi cu sufletul nostru,
aşa cum se cuvine această iubire a lui Hristos; dar, atunci când ne
învaţă Duhul Sfânt, înţelegem în chip limpede şi
simţit această iubire şi ne facem asemenea Domnului.
Milostive
Doamne, învaţă-ne pe noi toţi prin Duhul Tău Cel Sfânt
să trăim după voia Ta, ca toţi să Te cunoaştem în
Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă
fără Lumina Ta nu putem înţelege plinătatea iubirii Tale.
Luminează-ne prin harul Tău şi el va aprinde inimile noastre de
iubire pentru Tine.
