luni, 30 septembrie 2013

În clipa morţii vede omul

... In clipa mortii …

În clipa morţii vede omul
cum trebuia să fi trăit
ce cale trebuia s-aleagă
s-ajungă bine la sfârşit.

În clipa morţii vede toată
deşertăciunea ce şi-a strâns
pe care-aşa curând o lasă
schimbând-o cu un veşnic plâns.

În clipa morţii vede calea
păcatului pe care-a mers
că nici un pas şi nici o vorbă
şi nici o faptă nu s-au şters.

În clipa morţii vede groaza
în care se aruncă-mpins
ce-i viermele ce nu mai moare,
ce-i focul cel pe veci nestins.

În clipa morţii vede slava
ce-l aştepta, dar n-a crezut
şi fericirea şi lumina
din cerul lui, pe veci pierdut.

În clipa morţii, — dar atuncea
e prea târziu, e prea târziu
— un râs de-o clipă se plăteşte
cu plâns prea veşnic şi pustiu.

O, n-aştepta, o n-aştepta
c-atât de-aproape-i clipa ta
primeşte-L pe Hristos acum
să mergi la slavă, nu la scrum !!!