Studiile sociologice recente scot in evidenta faptul ca relatiile inter-umane sunt din ce in ce mai reci, comunicarea oamenilor, inclusiv in familie este precara, iar o parte din populatie nu se mai regaseste in actuala societate. In schimb, au crescut indiferenta, invidia si rautatea oamenilor. Pe buna dreptate, in comunism, cu multitudinea problemelor pe care le-a creat oamenilor si societatii, totusi, pe vremea aceea, oamenii mergeau cu drag si motivatie la lucru, iar colegii de serviciu erau prieteni. Astazi, din pacate, oamenii merg la lucru cu retineri, unii chiar cu scârba, iar colegii de munca le sunt dusmani. Trist, dar adevarat.
Revenind la regulile de buna-cuviinta si de comportament civilizat al oamenilor, din pacate, observam o degradare a acestora, facând loc unui mod de convietuire umana unde predomina minciuna, lipsa de caracter, golania, hotia etc. Rar, mai vezi pe câte un copil sau tanar care trece pe langa tine si te imbie cu un “buna-ziua”, dat asa in zeflemea. Nici scoala, dar nici familia se pare ca nu mai au timp pentru educatie, iar cei sapte ani de acasa s-au pierdut pe drum.
Ceea ce doresc sa subliniez este modul de comportament in sens crestinesc, un mod de convietuire care se mai pastreaza, din fericire si astazi, in special, in manastiri, in comunitatile crestine ortodoxe si pe la sate. Este vorba de salutul crestinesc “Doamne, ajuta!” cu care obisnuiesc sa se respecte oamenii de pe la tara si, nu numai. Doua cuvinte simple, la prima auzire, banale, dar care ascund in strafundul lor o intreaga teologie. Dincolo de simplitatea lor, cuvintele invoca numele lui Dumnezeu, care cere o anumita atitudine, o anumita stare, un anumit comportament. E o recunoastere a atotputerniciei lui Dumnezeu, dar, in acelasi timp si o cerere de ajutor pentru viata de toate zilele.
“Doamne, ajuta!” este un salut care inglobeaza in el o traire crestin ortodoxa autentica, dar si o rugaciune tainica catre Tatal Ceresc pentru cei doi care se intalnesc, cat si pentru intreaga lume. Exprima relatia directa a omului cu Dumnezeu, e ca o binecuvantare a Creatiei Sale. Este o scurtime a rugaciunii inimii pentru tot omul credincios care a descoperit “Calea, Adevarul si Viata” si care si-a luat crucea in spate si a pornit pe drumul mantuirii.
“Doamne, ajuta!” este si o purtare de grija, dar si o atentionare, in sensul cuvintelor “Ai grija de tine!”. Stai bine, stai cu frica, cu sfiala si cu nadejde inaintea lui Dumnezeu, ai grija de sufletul tau, pentru ca cel mai groaznic lucru in aceasta lume este durerea sufleteasca. Ai cazut, nu-i nimic, ridica-te, ia-ti crucea si du-te mai departe. Increde-te in Domnul si vei trece peste toate ispitele acestei vieti.
In satele din Transilvania, salutul crestinesc este unul misionar: “Hristos in mijlocul nostru!”. De fapt, aceasta este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor existentiale. A-l avea pe Hristos in mijlocul nostru inseamna a trai o viata simpla, cu sfiala fata de cele sfinte, a avea o atitudine evlavioasa si profund crestina, modestie, cumpatare, marturisitor de credinta si mai mult prin traire si gandire, cu impacare si multumire de starea in care se gaseste, si nu in cele din urma inseamna comunicare si comuniune continua cu Dumnezeu si cu semenii. In acest fel crestinul nu se izoleaza, ci din contra se angajeaza plenar in viata de zi cu zi, toate facandu-le cu placere, cu dragoste, tot timpul fiind cu gandul la Iisus Hristos.
„Doamne, ajuta!” nu este altceva decât un strigat dupa lumina, in pace si tacere, e armonia dumnezeirii cu omul si intreaga Sa Creatie, e simfonia muzicii eterne, o stare de spirit, putere si slabiciune in acelasi timp, trairea clipei unui inceput bun pe calea spre imparatia lui Dumnezeu. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -