Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care vieţuieşti şi de mila Domnului.

Cum se dobândește harul lui Dumnezeu?

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care vieţuieşti şi de mila Domnului.

Experienţa se dobândeşte, într-adevăr, o dată cu trecerea timpului, dar harul - de aceea se numeşte har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu - se dăruieşte în funcţie de căldura credinţei, de smerenie şi de voia cea bună. Solomon a primit har când era de  doisprezece ani. Daniil la aceeaşi vârstă. David pe când păştea turmele tatălui său. La fel toţi cei vechi şi noi. Imediat ce omul ajunge la căinţa adevărată, harul se apropie de el şi sporeşte o dată cu creşterea zelului. Experienţa cere nevoinţă îndelungată.

Înainte de orice lucru, cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele şi necazurile, în orice fel ar veni acestea. Iar dacă în timp de ispită se nelinişteşte şi nu arată destulă răbdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o săvârşeşte şi nici nu se învredniceşte de vreun dar duhovnicesc.

Dacă cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu, cum că sunt necazurile și, în general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevărat care este calea Domnului. Acesta aşteaptă ispitele să vină pentru că prin acestea se curăţeşte, răbdând se luminează şi ajunge să-L vadă pe Dumnezeu.

(Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Ed. Bizantină, 2003, p. 78)

Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică.

E groaznic când din moarte nu înțelege nimic cel care rămâne în viață

”Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, cînd ea nu serveşte unei cauze. Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică. Dacă noi îi cinstim azi, dacă le aprindem o lumânare şi le preţuim gesturile şi sacrificiul, înseamnă ca n-au murit degeaba, poporul înţelege ceva din martirajul lor şi ia aminte. Oamenii care mor în epidemii sau accidente mai sunt cinstiţi aşa cum sunt cinstiţi cei care au murit în numele patriei? De asta, cel care a scăpat din temniţa comunistă trebuie să depună mărturie în numele celor care au murit acolo. Moartea acolo nu a ales, acolo moartea a luat cum a vrut ea, pe cine a vrut ea, dar şi după cum a dictat Dumnezeu.”
(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 64-65)

SĂ NU UITAŢI NICIODATĂ OAMENI BUNI:

Duminica este zi de sarbatoare, inchinata Invierii Mantuitorului Hristos din morti !

SĂ NU UITAŢI NICIODATĂ OAMENI BUNI: „SUNTEM

SĂRACI PENTRU CĂ MUNCIM DUMINICA, NU

PENTRU CĂ NU MUNCIM, DECI LUCRUL DE

DUMINICĂ NU ÎMBOGĂŢEŞTE NICIODATĂ PE

NIMENI, CI DIMPOTRIVĂ, ÎL SĂRĂCEŞTE!“

Sf. Efrem cel Nou

- Sfantul Efrem cel Nou – MARELE MUCENIC din Nea Makri (Grecia) –

- Sfantul Efrem cel Nou – MARELE MUCENIC din Nea Makri (Grecia) – este cunoscut in toata lumea atat ca Mare Tamaduitor, Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile, cat mai ales ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI – mai ales al celor care vor sa se sinucida – si OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Actiunea binefacatoare a Marelui Mucenic din Nea Makri s-a rasfrant si asupra unui tanar american, care, in anii ‘90, se afla intr-o situatie disperata: consuma din abundenta droguri, nu avea viata de familie stabila, nici educatie religioasa si se indrepta astfel catre o grabnica nenorocire.
Acestui tanar i s-a aratat intr-o noapte necuratul (adica diavolul) in chipul unui om batran si urat, si i-a spus:
-Eu sunt prietenul tau si vreau sa ne intalnim ca sa ma cunosti.
Necuratul l-a sfatuit apoi pe bietul tanar sa se urce la volanul masinii sale si sa conduca cat poate de repede pe un anumit drum, pana la o intorsatura situata la marginea unei rapi adanci. Tanarul a facut intocmai, dar, cand a ajuns aproape de rapa, a reusit sa apese frana in ultima clipa, evitand astfel prabusirea. Apoi s-a intors acasa tremurand de spaima.
Doua nopti mai tarziu, batranul cel hidos – care era de fapt necuratul – i s-a aratat din nou si, inversunat si plin de manie, i-a poruncit:
-Sunt foarte dezamagit ca nu ne-am intalnit. Urca-te din nou la volan si sa conduci cat poti de repede, dar de data aceasta sa nu mai franezi.
In mod ciudat, tanarul s-a simtit silit sa faca ceea ce i s-a cerut. Urcandu-se din nou la volan, tanarul s-a dus cu viteza maxima drept in rapa. Desi masina sa a fost distrusa, tanarul a scapat in mod miraculos, doar cu niste zgarieturi si contuzii si cu un soc puternic.
La cateva saptamani dupa ce a iesit din spital, necuratul i s-a arata din nou in chipul batranului hidos si i-a spus:
-Sunt suparat pe tine ca nu ti-ai tinut promisiunea. La noapte insa ne vom intalni sigur! Pune in seringa o doza dubla de drog.
Tanarul s-a simtit iarasi nevoit sa asculte porunca si a intrat astfel in coma, datorita supradozei. Fiind dus la spital, medicii i-au spus familiei ca este posibil sa nu supravietuiasca, si, chiar daca va supravietui, va fi intr-o stare de semi-constienta. Nu i s-a acordat nicio sansa de insanatosire. In ciuda pronosticului nefericit dat de medici, dupa doua saptamani tanarul s-a trezit pe deplin constient si le-a marturisit celor din jur ca vazuse un om care semana foarte tare cu un monah luminos. Acest om venise la el si ii spusese:
-M-am rugat pentru tine… Dumnezeu ti-a mai dat o sansa. Vei trai, dar trebuie sa-ti indrepti viata. Vei merge in Grecia sa vizitezi locul unde se odihnesc moastele mele, pentru a-I multumi lui Dumnezeu ca ai fost salvat. Numele meu este EFREM.

Manastirea Sfantul Efrem cel Nou - Nea Makri

Manastirea Sfantul Efrem cel Nou, in vechime cunoscuta drept Manastirea Buna Vestire, este una dintre cele mai vizitate manastiri din Grecia. Manastirea se afla in regiunea Atica, in localitatea Nea Makri, in partea nord-estica a peninsulei, la o distanta de numai 30 de kilometri in nordul Atenei, ea fiind deschisa zilnic, intre orele 08.00-12.00 si 17.0019.00.

Manastirea Sfantului Efrem, una dintre cele mai vechi manastiri din Atica, este totodata si cea mai mare manastire de pe Muntele Amomon. In vechime, manastirea era populata de o multime de calugari, multi dintre ei fiind martirizati de catre paganii otomani, in vremea in care acestia se straduiau sa ocupe Grecia.

Sfantul Efrem cel Nou, ale carui Sfinte Moaste se afla in biserica manastirii, este considerat ocrotitorul celor dependenti de droguri, al celor cuprinsi de depresie si al celor deznadajduiti.

Manastirea Sfantul Efrem cel Nou din Nea Makri - scurt istoric

Manastirea Buna Vestire este zidita zidita pe locul numit "Colina Neprihanitilor", in nordul Atenei. In vremea zidirii manastirii, peninsula greceasca Atica nu era inca sub ocupatie otomana. In anul 1416, otomanii cei pagani ocupa si peninsula Atica, unde se afla manastirea. In anul 1424, atancand manastirea, paganii ii omoara pe toti calugarii pe care ii gasesc in ea, afara de Sfantul Efrem cel Nou, care nu se afla in manastire in acel ceas, ci intr-o pestera de langa manastire, in care obisnuia sa se nevoiasca. Manastirea a fost aproape distrusa, fiind pangarita si jefuita, iar calugarii decapitati. Peste inca un an, paganii otomani vor ataca din nou manastirea, distrugand-o.

In anul 1945, maica Macaria a ajuns pe locul ruinatei manastiri inchinate Bunei Vestiri a Maicii Domnului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, maica a zidit aici o chilie, incepand mai apoi sa curete molozul si sa scoata la lumina ce a mai ramas in picioare din vechea manastire. De fiecare data cand maica mergea printre mormanele de pietre, se gandea in sine la faptul ca o multime de calugari cu viata sfanta au primit cununa muceniciei in acest loc.

Vreme indelungata, maica s-a rugat lui Dumnezeu sa o invredniceasca de a-i descoperi macar unul dintre multimea sfintilor martirizati in acel loc. In chip minunat, maicii i s-a descoperit sa sape intr-un anumit loc din zona. Chemand pe unul dintre muncitorii ce munceau la manastire, maica i-a aratat locul cu pricina si l-a rugat sa sape acolo. Nevrand, muncitorul a plecat la treaba lui. Maica s-a ruga insa lui Dumnezeu sa nu ii ajute aceluia. Incercand sa munceasca cele spre care plecase, muncitorul nu izbuti nimic, toate mergandu-i pe dos. Aducandu-si aminte de maica stareta, el veni si facu ascultare.

Muncitorul incepu sa sape, oarecum mahnit de aceasta cerere lipsita de rost. Sapand grabit si fara de grija, maica l-a rugat sa sape mai lin, spre a nu stica Moastele pe care le va gasi. Luata in ras, muncitorul a continuat pana ce dade de Capul unui sfant, minunat mirositor. Inmarmurit, muncitorul a cazut la pamant.

Plecand muncitorul, maica a ingenuncheat si a sarutat cu mare evlavie sfintele Moaste. Sapand cu mainile sale, ea a dat peste manecile rasei sfantului, pastrata neputrezita, precum si peste corpul intreg al unui sfant mucenic.

Savarsind in acel loc slujba Vecerniei, maica auzi in spatele ei pasii unui barbat ce pasea sigur pe el. Dintr-o data, auzi zicandu-i-se: "Cat timp vrei sa ma mai lasi aici?" In acea clipa, ea vazu inaintea ei un calugar inalt, cu barba pana la piept. Maica i-a raspuns, zicand: "Iarta-ma, dar maine, cum se lumineaza de ziua, voi avea grija de tine." Atunci, sfantul s-a facut nevazut.

A doua zi, maica Macaria a curatat Sfintele Moaste si le-a asezat in Altarul bisericii manastirii, inaintea lor aprinzand o candela. In aceeasi noapte, Sfantul Efrem cel Nou i-a aparut maicii, in vis, spunandu-i numele sau, cat si cele despre viata lui. Mai apoi, maica le va aseza inaintea sfintei lui icoane, spre inchinare si mangaiere celor ce vin si cad cu credinta inaintea lor.

Mai multe amanunte despre Sfantul calugar Efrem avea sa afle o femeie angajata la fundatia manastirii. Acesteia, sfantul i s-a aratat in vremea rugaciunii, zicandu-i: "Sunt marele mucenic Efrem. M-am nascut la 14 septembrie, ziua Sfintei Cruci si tot la 14 septembrie de Sfanta Cruce a inceput mucenicia mea, pe cand aveam patruzeci si doi de ani. Sa ii spui Macariei sa-mi ridice un mic paraclis in cotitura drumului. Acolo obisnuiam sa stau sa ma odihnesc. Mormantul mi-a fost o pestera. Barbarii si mort ma torturau."

In data de 29 aprilie 1966, sfantul i s-a aratat unei alte maicute, careia i-a descoperit cele legate de moartea lui martirica. Moastele Sfantului Efrem cel Nou se afla in biserica centrala a manastirii, ele savarsind nenumarate minuni. Maica Macaria a adormit in Domnul la data de 23 aprilie 1999.

Manastirea este zidita din piatra, in stil grecesc. Intr-un mic paraclis lateral se gaseste o parte din copacul in care a fost martirizat Sfantul Efrem cel Nou. In biserica, in parte stanga, se afla o capela unde o candela sta de veghe la mormantul Sfantului Efrem. In partea dreapta, se afla Moastele intregi ale sfantului. Manastirea Buna Vestire este cunoscuta astazi drept Manastirea Sfantul Efrem cel Nou.

Teodor Danalache

Mânăstirea din insula Eghina

Mânăstirea din insula Eghina

Baldachinul cu racla Sfântului Nectarie, din insula Eghina

 

Stătea de ceva timp neclintit, contemplând muntele şi mânăstirea pe care o refăcuse în doar câţiva ani. Măi­cuţa a crezut că adormise şi l-a atins uşor pe umăr. A tresărit. Se ruga. "Mă rog acum pentru voi, înainte de plecare." "Dar unde plecaţi părinte?" "La cer".
Vorbea despre el firesc, ca despre casa lui. Îl purtase în inimă întreaga viaţă. Pentru el, pentru cer predicase, pentru el avusese grijă de elevii de la seminar şi tot pen­tru el zidise acum mânăstirea aceasta. De aici, şi mi­nunile care îi potopeau pe toţi din preajma lui. Pen­tru că părintele Nectarie nu mai trăia după legile acestei lumi. Nu o făcuse niciodată. El se născuse de la început, şi aici, şi dincolo, şi trăise mereu sus­pendat între cer şi pământ. Ca să le lege şi să le amestece, să facă din ele o altă plămadă. Un cer-pământ. Unul în care oamenii să trăiască frumos.
Gândul mânăstirii îi venise de la câteva uce­nice. Veneau să se spovedească la el, încă din vremea în care era directorul Seminarului Ri­zareios. Îl ascultau întru totul. Veneau cu­minţi, la liturghie, în fiecare duminică, se spo­vedeau în fiecare săptămână. Una cu osebire, Hrisantia. Nevăzătoare de la trei ani, dar cu o mare agerime a duhului. Un altfel de om. Ca şi părintele. Cu timpul, ucenicele sale au început să se gândească la o mânăstire, iar părintele le-a încurajat. Dar nu doreau să intre într-una gata făcută. Ar fi vrut să pornească alături de părintele Nectarie într-o nouă ctitorie. Până la urmă, au găsit o lavră veche şi părăsită în insula Eghina şi au început să o refacă. În anul 1908 părintele Nectarie a părăsit Seminarul Riza­reios şi s-a aşezat definitiv la Eghina. Stareţă era Hrisantia, văzătoarea cu duhul, devenită în­tre timp monahia Xenia.

Prima minune

În ultimele zile, când era pe moarte, l-au adus în salonul mic al unui spital din Atena. Fără cinste şi fără favoruri, l-au aşezat alături de săracii pe care-i ajutase viaţa întreagă. Pen­tru doctori, Sfântul Nectarie era doar un călu­găr sărman, unul care nu-şi putea plăti trata­mentul. A suferit mult în ultimele zile, dar şi-a con­tinuat misiunea. Le vorbea colegilor de sa­lon de iubirea lui Hristos, de calea mântuirii, de împărăţia cerurilor, către care ştia că se îndreaptă. Lângă el se afla patul unui om care avea şira spinării ruptă, într-un grav accident. Era paralizat, iar medicii nu-i mai dădeau nicio şansă. Când Nectarie a trecut la Domnul, mai­cile au venit să-l schimbe în veşmintele arhie­reşti. Pentru că nu aveau unde să-i aşeze hai­nele călugăreşti, i-au dat jos vesta de lână nea­gră şi-au întins-o pe picioarele înţepenite ale celui paralizat. Brusc, bolnavul a spus că simte ceva în mădularele betege, ca şi cum acestea ar fi fost străbătute de curent electric. I-a chemat pe doctori, spunându -le că el crede că s-a tămă­duit. Încet, a început să-şi mişte tălpile, apoi a fost coborât din pat şi a făcut câţiva paşi. Prima minune se înfăptuise. Înainte de a ajunge în mormânt, trupul neînsufleţit al Sfântului Nectarie înce­puse să-i tămăduiască pe oameni. Moartea sa era doar un alt început. Cel mai mare.

Plecarea

Vaporul de la Atena înaintează încet. La proră flu­tură un drapel mare, negru, vestind ultimul drum al pă­rintelui Nectarie. Îl aduc la mânăstire. Acasă. Insula e ticsită de pelerini. Cu vederea sa lăuntrică, străpun­gând vremile, el le spusese maicilor, încă din timpul vieţii - "În aceste locuri pustii se va ridica în curând o mare catedrală. Milioane de oameni vor veni să se închine, iar mânăstirea va deveni înfloritoare". Şi cu­vintele se împli­neau. Cuvinte de sfânt.
La început, pe frun­tea părintelui Nectarie au apărut câteva bro­boane de mir. Erau ca picurii de sudoare, doar că răspândeau o mi­reas­mă aidoma celei descrise de sfinţi în rai. După zile întregi de stat în arşiţă, trupul îi mirosea ca şi cum ar fi fost îmbălsămat. Era viu şi l-au înmormântat aşa, de viu. La câteva luni, l-au dez­gro­pat. Gheara stricăciunii nu rosese din el. Era la fel ca înainte de a se muta la cer. Când i-au schimbat straiele arhiereşti şi a venit rândul en­gol­pionului, maicile au povestit că sfân­tul a ridicat uşor capul, lă­sându-le să i-l pe­treacă pe după gât.

 

Cu timpul, ves­tea moaştelor nepu­tre­zite şi izvorâ­toa­re de mir a început să se răspândească în întreaga insulă, iar apoi şi în Grecia şi, de aici, în întrea­ga lume. Pelerinii au în­ceput să vină cu va­poarele. Orbi, ciungi, şchiopi, bol­navi nenumăraţi, se revărsau pe strădu­ţele înguste, um­plând micuţa insulă cu murmurul rugă­ciu­nilor. Unii ple­cau vindecaţi. Mi­nuni năpraznice, des­pre care vorbeau şi medicii. Mai ales tămăduiri de cancer, boală care începea să secere tot mai multe vieţi, vieţi pe care sfântul Nectarie le putea răpi morţii. Oameni pe care-i reclădea. Dinlăuntru mai întâi, căci trupul e o oglindă a sufletului. Cei care nu se vindecau, plecau totuşi schimbaţi, transfiguraţi, dând mărturie de o uriaşă revărsare de har. Una cum nu se mai văzuse din vremea Mântuitorului. Una care să străpungă bezna veacurilor, luminându-le oamenilor viaţa, reaprinzându-le credinţa. Stareţa oarbă a Mâ­năstirii din Eghina, cuvioasa Xenia, l-a văzut cu duhul pe Sfântul Nectarie, chiar în ziua în care el îşi începea drumul spre cer, în spitalul din Atena. A intrat în curtea mânăstirii şi i-a spus - "Am venit să îmi iau rămas bun pentru că voi pleca. Bucuraţi-vă!". De fapt, Sfântul Nectarie nu a plecat de aici. Niciodată. E cu noi, prin­tre noi, chiar când citiţi aceste rânduri. Aveţi încredere. Şi bucuraţi-vă!

Doamne Ajută! Sănătate la toată Lumea!

ICOANA DIN MANASTIREA SIHASTRIA PUTNEI

Preamilostivă Maică
Preamilostivă Maică, al milei sfînt izvor,
Nădejdea mântuirii, scăparea tuturor,
La Tine vin cu lacrimi, când sunt îndurerat,
La mila Ta, Măicuţă, cu grea durere cad.
Că cine plânge oare, în jale şi-n nevoi
Şi suferă durerea, alăturea de noi ?
Doar inima de mamă cu sufletul curat,
Pentru copil îndură, durerea ne’ncetat.
Fecioara cea mai sfântă şi Mama lui Iisus
Şi Maica tuturora , a noastră-n ceruri sus,
Tu suferi pentru lume, cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti în suferinţă, alăturea de noi.
Copilul la durere, sărman şi necăjit,
De inima de mamă se simte ocrotit.
Că mama îi nădejde , izvor de mângăieri,
Când ei îi spui durerea, recapeţi noi puteri.
Cu lacrimi de durere Te chem neâncetat,
Să nu ne laşi la demoni, să nu ne laşi în iad.
O ,..inimă de mamă, auzi durerea mea,
Şi ruga cea smerită ce-o fac în faţa Ta.
Îndură-te şi-ascultă, pe robul tău smerit,
Că iată ştiu credinţa şi-s tot nepocăit,
Tot stăpânit de patimi,tot fără de iubire,
Tot aprig în cuvinte şi plin de clevetire,
Îndură-Te de mine,Te rog Stăpâna mea
Că vin cu pocăinţa, din nou în faţa Ta,
Eu cel lipsit de fapte şi tot ce este bun.
Ascultă-mi rugăciunea smerită şi acum.
La inima de mamă la îndurarea Ta,
Fecioară Preacurată alerg, nu mă lăsa,
Tu roagă-l pe Stăpânul, pe Bunul Fiul Tău,
Şi scoate ortodocşii din tot ce este rău.



Doamne Ajută! Sănătate la toată Lumea!

 

Să nu te doară niciodată

Să nu te doară niciodată
Ocara dusă cu folos,
Ca vei primi în cer răsplată
Din mâna sfântă a lui Hristos.
Să nu îti pese de oferta
ce ti-o întinde un viclean,
Că vorba mea azi este certă
În spate este chiar Satan!
Să nu te apese amenintarea
De care eşti înconjurat,
Că-n ea testată-ti e rabdarea
De câtre Marele Împărat.
Să nu te-ncânte niciodată
Cuvintele celui mieros,
Că nu-i real ce îţi arată
El umblă după al său folos.
Să nu te plângi de spinii care
Te-nţeapă adesea nemilos,
Chiar sângele când curge vale
Priveşte ţintă la Hristos.
Când spinii îi intrau în carne
El totul a răbdat tăcând,
Căci inima părea că-i arde
Având salvarea ta în gând.
Deci rabdă orişice durere
De dragul lui Isus Hristos,
Că într-o zi la înviere
Răbdarea fiţi-va de folos.
Să nu-ţi doreşti nimic din lume
Că toate trec ca fumu-n vânt,
Nu te ţinea de râs şi glume,
Ci luptă să devii mai sfânt!

 

Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am! Şi peste păcatele mele stă sabia Judecăţii Tale. Stă cumpăna Judecăţii Tale. Şi eu n-am ce pune în această cumpănă. Nici un răspuns n-am pentru păcatele mele. Şi nici o apărare, decât cuvintele robului Tău David: „fărădelegea mea o cunosc“, păcatul meu îl cunosc.
Păcătuit-am, şi păcatul stă acum „de-a pururi înaintea mea“.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a scos din casa dragostei Tale.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a lăsat singur şi pribeag.
Păcătuit-am, şi am ajuns un Cain, fugărit mereu de grozăvia şi urgia pedepsei.
Păcătuit-am, şi sufletul meu a pierdut ceva. Viaţa mea a pierdut ceva… Viaţa mea a pierdut pe Cineva…
Sărmane suflet pribeag, unde vei găsi ceea ce ai pierdut? O, nu mai rătăci plângând! Caută-L pe Cel pierdut acolo unde L-ai lăsat. Caută-L acolo unde L-ai părăsit.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Cu lacrimi de foc mă aplec la Crucea Ta. Lumea şi păcatul m-au smuls de aici. Şi, vai, cât de grozavă a fost calea păcatului! Mă întorc cu lacrimile fiului pierdut. Împacă-mă iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-mă iarăşi cu Tine şi mă primeşte iarăşi în legământul dragostei Tale! Pentru păcatele mele, pedepseşte-mă şi pe mine, ca odinioară pe robul Tău David, dar nu mă părăsi! Acesta e suspinul meu de fiecare clipă: pedepseşte mă, Doamne, dar nu mă părăsi!
„Sabia“ nu s-a depărtat din casa robului Tău David; pedeapsa l-a urmărit, dar dragostea Ta nu l-a părăsit. Pe cel ce s-a încrezut în Tine nu l-ai îndepărtat. Nu l-ai lăsat „să râdă vrăjmaşul de el“, strigând: „Prindeţi-l, căci Dumnezeu l-a părăsit pe dânsul“. Nu l-ai scos din casa dragostei Tale. Nu l-ai părăsit ca pe un vas netrebnic. N-ai rupt legământul Tău cu el.
O Doamne, sabia mustrării Tale să mă taie şi pe mine până la sfârşit! Sângele lacrimilor mele să curgă mereu. Medicamentele „amare“ să nu se gate din viaţa mea. Pentru păcatele mele, loveşte-mă fără cruţare. Lasă-l pe „Şimei“ să arunce mai departe cu pietre după mine. Lasă-mă să trec singur – părăsit de toţi – pârâul Chedron, dar nu mă părăsi Tu, Doamne, lumina şi viaţa mea.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, mă prăbuşesc cu toate păcatele mele la picioarele Crucii Tale! Şi cu lacrimi fierbinţi mă rog. Şi cu lacrimi de foc mă rog: învredniceşte-mă să gust din dulceaţa făgăduinţei Tale! „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, Care are milă de tine“ (Isaia 54, 7-10).
O Doamne, învredniceşte-mă să trăiesc în această preadulce făgăduinţă! Învredniceşte-mă să mă sting în această preadulce făgăduinţă, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Maria Egipteanca si drumul de la desfranare la sfintenie

Duminica a V-a din Postul Sfintelor Pasti este inchinata Cuvioasei Maria Egipteanca. A trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea. A murit in anul 431, in timpul imparatului Teodosie cel Tanar.

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

Parintele Makarios Simonopetritul, in cartea sa "Triodul explicat”, publicata la Editura Deisis in anul 2003, sustine ca potrivit studiilor recente, viata Sfintei Maria Egipteanca ar fi mai degraba „o amplificare legendara in scopuri didactice a vietii unei Sfinte Maria Egipteanca din Palestina, despre care vorbesc Viata Sfantului Teoctist din Lesbos, doua istorii ale lui Pavel din Monembasia si o istorie „folositoare de suflet" anonima”. Potrivit Vietii Sfantului Teoctist, confirmate de Chiril din Skythopolis in Viata Sfantului Chiriac scrisa de acesta, aceasta Marie a vietuit in Palestina si a fost cantareata la biserica Anastasis din Ierusalim. Ea a ales sa fuga singura in pustie din cauza „scandalurilor" pe care le-a prilejuit frumusetea ei. Ioannis si Panamon au intalnit-o in desert aproape in aceleasi imprejurari in care o intalneste Zosima pe Maria Egipteanca in Viata patriarhului Sofronie. Ea le-a povestit plecarea sa in pustie, viata sa de asceza rugandu-i sa vina din nou la ea la intoarcerea din vizita pe care acestia o faceau avvei Chiriac. Cand acestia au revenit la grota sfintei anahorete, au gasit-o moarta si au ingropat-o ca pe Maria Egipteanca.

Istoria Sfintei Maria Egipteanca ramane in esenta identica cu cea a Mariei Palestinianca, insa marea diferenta sta in faptul ca prima s-a dus in pustie pentru a se pocai de pacate, in timp ce Maria Palestinianca s-a dus in pustia Iordanului pentru a fugi de pacatele trupesti, fiind foarte frumoasa.
Relatarea patriarhului Sofronie o prezinta ca pe o mare pacatoasa, care s-a dus in Palestina pentru desfrau, in timp ce Maria Palestinianca nu a fost supusa poftelor, retragandu-se in desert tocmai pentru a preintampina pacatul.

Ceea ce trebuie sa retinem din cele doua relatari, este indemnul la pocainta si la lupta cu pacatul.

Mentionam ca in cartea Triodului, Biserica a inclus Viata Cuvioasei Maria Egipteanca, scrisa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului.

Sfanta Maria Egipteanca este pomenita in Biserica Ortodoxa si pe 1 aprilie. Viata ei este citita in miercurea din saptamana a cincea a Postului Mare, in cadrul Canonului Sfantului Andrei Criteanul.

CE TREBUIE SA FACA UN CRESTIN CA SA MOSTENEASCA VIATA VESNICA..

 

Ca să primească mântuirea, creştinul trebuie să facă următoarele:

1. Să-L iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său şi să ţină poruncile sfinte. De asemenea, să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Domnul a spus: Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea (Ioan 15, 10). Şi: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35).
2. Să-şi smerească sufletul dinaintea lui Dumnezeu, căci duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmii 50, 18), şi niciodată să nu-şi umilească aproapele. Să jelească pentru păcatele sale. Să se întristeze pentru păcatele aproapelui său. Să se bucure atunci când aproapele său este fericit şi să nu-l invidieze pentru fericirea lui. Să aibă răbdare faţă de cei care îi sunt împotrivă şi să-i sfătuiască cu bunătate. Să săvârşească mereu fapte bune, care contribuie la păstrarea curăţiei sufletului său.
3. Să fie milos cu cei nefericiţi. Să slujească pacea cu toate puterile sale, aşa cum vrea Domnul, ca să fie numit fiu al lui Dumnezeu (Matei 5, 9). Să nu îşi piardă cumpătul atunci când este batjocorit sau nedreptăţit şi nici măcar atunci când urmează să fie ucis în numele dreptăţii lui Dumnezeu şi al credinţei Sale.
4. Să lupte împotriva oricărei învăţături eretice şi să primească învăţătura dreaptă a Bisericii despre Dumnezeul Treimic.
5. Să iubească adevărul şi să nu-şi murdărească nicicând limba cu minciuni. Să nu facă niciodată rău semenului său.
6. Să nu judece pe nimeni. Să nu batjocorească pe nimeni niciodată. Să nu facă nimic din cele pe care legea lui Dumnezeu le interzice.
7. Să facă milostenie, măcar din ce îi prisoseşte.
8. Să se roage pentru cei care îl blestemă. Dacă cineva îl sileşte să meargă cu el o milă, el să meargă două (Matei 5, 41). Să nu se jure niciodată, ci să facă aşa cum spune Domnul: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).
9. Să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se roage Lui cu evlavie.
10. Să se gândească mereu la moarte, la judecata viitoare şi la răspunsul pe care îl va da pentru faptele sale. Să se gândească tot timpul la păcatele sale, rugându-L pe Dumnezeu să i le ierte.
11. Să săvârşească mereu fapte bune, fără să se laude cu ele, ca fariseul.
12. Să se ferească de lăcomie, de beţie, de a jura, de a vorbi fără rost, de invidie, de neînţelegeri, de răutate, de câştigul necuvenit, de desfrânare şi, în general, de poftele necuviincioase.
13. Să nu aibă nici o legătură cu magia, să nu facă vrăji şi să nu meargă niciodată la vrăjitori şi ghicitori. Să se păstreze curat, ca să fie vrednic de împărtăşirea cu Trupul lui Hristos.
14. Să aibă grijă de orfani, de văduve şi de străini. Să dea ajutor celor care au nevoie. Să dea cu împrumut fără dobândă celor care îi cer, căci tot ce are este de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu.
15. Să îi fie milă de duşmanii credinţei, ca de nişte orbi duhovniceşte şi să se lupte din toată puterea pentru luminarea lor, dar să fugă departe de cei care îl pot duce şi pe el la orbire.
16. Să fie tot timpul bun, evlavios, curat la suflet şi dedicat lui Dumnezeu. Să facă totul după voia lui Dumnezeu, aşa cum spune psalmul: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururi (Psalmii 15, 8).
17. Să nu ţină răutate în sufletul său, ci să-l ierte imediat pe cel care i-a greşit, căci Domnul a spus: De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14).
18. Să judece lucrurile cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu. Să nu judece pe nimeni şi să nu-şi dispreţuiască aproapele pentru păcatele sale, pentru că Domnul a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1).
19. Să îl certe cu dragoste pe aproapele său, atunci când greşeşte. Să-l apere pe cel nedreptăţit şi pe cel slab. Să-l ajute pe cel neputincios. Să-l povăţuiască pe cel rătăcit.
20. Să citească din cărţi sfinte, să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să poarte discuţii de suflet folositoare.
21. Să-şi cinstească părinţii şi să nu vorbească niciodată rău despre ei.
22. Să meargă la sfintele slujbe care se săvârşesc în biserică. Să nu se îndoiască de minunile pe care le face Dumnezeu în toate epocile.
Dacă omul trăieşte astfel, avându-L mereu în inimă pe Hristos, va moşteni Împărăţia cerurilor, care a fost pregătită pentru sfinţi de la începutul lumii şi pe care nădăjduiesc să o moştenim cu toţii, cu harul şi cu iubirea de oameni a lui Hristos, Căruia I se cuvine slava şi cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.


Sfantul Ioan Gura de Aur
Problemele vietii

N-am putere să scriu cât de mult ne iubeşte Domnul...

Multora le place să citească cărţi bune, şi acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decât toate, însă cine citeşte cărţi proaste sau gazete e lovit de foame sufleteas­că; sufletul lui flămânzeşte pentru că hrana sufletului şi desfătările lui sunt în Dumnezeu. In Dumnezeu e şi viaţă, şi bucurie, şi veselie, şi Domnul ne iubeşte nespus, şi această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt.

Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gânduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rânduiala vieţii duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător. Celui ascultător şi înfrânat în toate – în hrană, cuvinte şi mişcări – Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvârşi cu uşurinţă în inimă.

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deşarte şi neînfrânare. Cine iubeşte pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pen­tru că nici un lucru nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu. Apostolii iubeau pe Domnul şi lumea nu-i împiedica, deşi ei îşi aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea şi propovăduiau. E adevărat că Sfântului Arsenie cel Mare i s-a zis: „Fugi de oameni!”, dar chiar şi în pustie Duhul lui Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm pen­tru oameni şi pentru lumea întreagă.

În lumea aceasta fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omu­lui trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.

Când iubeşti pe cineva, vrei să te gândeşti la el, să vor­beşti despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul su­fletul îl iubeşte ca pe Tatăl şi Ziditorul lui şi stă înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaşte ca pe un Tată; El este foarte milostiv şi harul Său e mai dulce decât toate.

Şi eu am cunoscut că e uşor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. In mila Sa Domnul ne iubeşte şi ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim şi să-I mulţumim.

N-am putere să scriu cât de mult ne iubeşte Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt îl cunoaşte sufletul ce se roagă.

 

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii,,

O, Măicuţă, Preacurată!
Născătoare, dulce nume,
Mulţumesc încă odată,
Că eşti alături de mine,

Mulţumesc că mă ajuţi,
Că mă protejezi mereu,
Tu nicicând să nu mă uiţi,
Roagă-Te la Dumnezeu.

Roagă-L, Sfântă Născătoare,
Pe Fiul Tău, Iisus,
Să mă-ndrepte spre cărare,
Pe calea spre ceruri, sus.

Roagă-L, Maică, să mă ierte,
Să aibă milă de mine,
Spre Tine să mă îndrepte,
Să ajung şi eu la Tine.

Ştiu că nu sunt vrednică
Să Îţi văd Preasfânta-Ţi Faţă,
Dar Tu eşti puternică,
Adu-mă, din nou, la viaţă.

Vreau să cad, Măicuţă Sfântă,
La Preasfintele-Ţi Picioare,
Să strig : Maică Preacurată,
Ajută –mă, Născătoare,

Să-Ţi sărut, Măicuţă Dulce,
Sfintele-Ţi Tale Picioare,
Ştiind c-am dus a mea cruce
Şi să vărs lacrimi amare.

Du–mi, Măicuţă, rugăciunea
La Preaiubitul Tău Fiu,
Roagă- L să facă minunea
Din păcate să înviu.

Trandafir strălucitor,
Răsărit printe mulţi spini,
Până când eu o să mor,
Durerile să-mi alini.

Crin ales dintre fecioare,
Cea mai pură dintre flori,
Eşti, Preasfântă Născătoare,
Luminează-mă în zori,

Luminează–mi, Maică, viaţa,
Curăţindu-mi sufletul,
Fă s-ascult mereu povaţa,
De-a fi una cu pământul,

Să pun strajă gurii mele,
De Fiul Tău să ascult,
Să nu mai fac fapte rele,
Pe Voi să Vă iubesc mult,

Să urmez calea cea bună,
Să învăţ, să am răbdare,
Pentru a primi cunună,
De la Tine, Născătoare.

Ştiu, Măicuţă, că nu merit,
Nimic în această viaţă,
Şi nici în Cerul Iubit,
Dar, încă, mai am speranţă,

Că Te vei milostivi,
De mine, o păcătoasă,
Să Vă pot şi eu slăvi
Şi să mă întorc acasă.

Nădăjduiesc, Născătoare,
Că Te vei ruga mereu,
Fii a mea ocrotitoare
Şi du-mă la Dumnezeu,

În a Sa Împărăţie,
Sus, în Cerul cel Divin,
Să fiu cu Voi pe vecie
Şi Vouă să mă închin.

Măcar într-un colţ să stau,
Să simt şi eu bucurie,
Binecuvântări să iau,
Că sunt în Împărăţie.

Poate că visez prea mult,
Dar cât pe pământ trăiesc,
Vreau mereu să Vă ascult
Şi pe Voi să Vă slăvesc.

Iartă-mă c-am îndrăznit
Astfel eu, să Îţi vorbesc,
Mulţumesc că m-ai primit,
Nu mă lăsa să greşesc.

Mulţumesc şi pentru darul,
De-a putea scrie în versuri,
Ştiu că nu meritam Harul,
Dar Tu ai vrut să mă bucuri.

Şi m-ai bucurat, Preasfântă,
Chiar dacă nu meritam,
Tu m-ai făcut fericită
Şi-Ţi datorez tot ce am.

Sunt, Măicuţă, fericită,
Fericită în Hristos
Şi de Tine ocrotită,
Crin ales cu sfânt miros.

Împărăteasă Preasfântă,
Mereu Ţie mă închin,
Ţie Îngerii Îţi cântă,
Du-mă-n cer la Tine. Amin.

Uşă a dumnezeiescului răsărit, deschide-mi mie uşile pocăinţei

Maica lui Dumnezeu, dă-mi viaţă de tânguire, strâmtă şi amară şi plină de lacrimi, ca să îmi spăl întinăciunea mea şi să mă înfăţişez curat înaintea Judecătorului.
Având însoţire trecătoare, pământească şi întinată, nu m-am ruşinat de frumuseţea strălucitoare a sufletului, Maica lui Dumnezeu, ci prin plăceri mi-am făcut trupul fără de folos.
Uşă a dumnezeiescului răsărit, deschide-mi mie uşile pocăinţei şi izbăveşte-mă pe mine, Stăpână, cu mijlocirea ta de uşile păcatului celui aducător de moarte.
Prin post, lacrimi şi plâns Dumnezeu Se face milostiv, Născătoare de Dumnezeu, celor care, ca mine, în chip fără de minte L-au amărât, pe Acesta, Stăpână, fă-L şi mie milostiv mai înainte de sfârşit.
Duhurile slujitoare ale îngerilor cereşti au plâns cu amar la căderea mea, iar duhurile cele întunecate ale demonilor din văzduhuri au râs, Născătoare de Dumnezeu.
Prin dreapta socoteală a ostenelilor se lucrează în cei smeriţi mierea cea preaminunată a virtuţilor, fără de prihană Fecioară, pentru aceea întăreşte nenorocitul meu suflet să petreacă pururea în cuget smerit.
Fiica împăratului şi cu adevărat, Stăpână, fiind Maică a Împăratului tuturor, alungă departe de mine păcatul care acum mă asupreşte, ca o robie de necinste.
Cu curgerile lacrimilor mele curăţeşte, Stăpână, urâtul chip al păcatelor şi spală putreziciunea mea şi rănile vii şi sănătate dăruieşte robului tău, rogu-mă.
Cei căzuţi, ridicaţi-vă! Hristos porunceşte să nu stăruim în răutate, ci mai degrabă să primim mila Maicii Lui.
Te rog pe tine, Stăpână, nu mă părăsi pe mine în ceasul întristării, ci arată-te mie milostivă şi izbăveşte-mă de rănirea demonilor.
Eu cel ce am făcut nefolositoare haina botezului, am trebuinţă de multe lacrimi ca să o curăţ.
Rătăcindu-mi mintea cu amăgirea lumii, tu, Fecioară, întoarce-o prin frica de osândă, Stăpână.
Caută, Stăpână şi auzi, rogu-mă, glasul meu şi şterge toate păcatele mele, Preacurată.
Luminează cu lumina feţei tale pe robul tău cel întunecat de patimi, Mireasă în chipul soarelui.
Datori suntem, Fecioară, a-L lăuda neîncetat pe Dumnezeu cu inima şi cu gura, dar noi de lenevire suntem stăpâniţi.
Din primejdii întortocheate şi cumplite nenorociri care acum mă necăjesc scoate-l pe nenorocitul tău rob, Preacurată.
În ceasul morţii mele, Cuvioasă, arată-mi-te ajutătoare şi izbăveşte-mă de demonii cei răi care caută să mă apuce.
Să postim cât avem vreme, să plângem şi să ne tânguim, ca să dănţuim şi să ne desfătăm dincolo de cele veşnice.
După iarnă vine primăvara şi după furtună, seninul, iar după întunericul păcatelor, prin pocăinţă, vine lumina nepătimirii, aşadar, noi, cei pătimaşi, avem îndrăznire, pocăindu-ne.
Fecioară cu nume de Doamnă, ceea ce pe Dumnezeu întrupat nouă ni L-ai născut, izbăveşte sufletul meu cel stăpânit de multe păcate grele, Binecuvântată, Curată, ca să te fericesc pe tine.
Din sudori şi trude, din suspinele inimii, Născătoare de Dumnezeu, se naşte simţirea, din aceasta nepătimirea, la care învredniceşte-mă să ajung, repede, eu, cel ce am căzut mai presus de toţi.
Împăratul cerurilor voieşte ca toti să îi umplem Împărăţia, dar noi, Fecioară, tânjim după gheenă.
Mai presus de zidirea întregii lumi, Maica lui Dumnezeu, Ziditorul a toate doreşte mântuirea oamenilor păcătoşi.
Fiindcă Hristos a primit pentru noi, suntem şi noi datori a primi pentru El şi să omorâm patimile cele stricătoare de suflet.
Picăturile milei tale picură-mi-le mie, Maica lui Dumnezeu, şi alungă întunericul necunoştinţei, căci tu singură ai născut izbăvirea muritorilor.
De noroiul patimilor sunt acoperit şi de tina plăcerilor sunt pătat, însă tu, ca o bună ocrotitoare a mea, curăţeşte-mă, Stăpână.
Dă-mi să îmi desăvârşesc viaţa mea prin toate cuvioasele fericiri ale Fiului tău, să fiu sărac cu duhul, să plâng, să fiu blând, să flămânzesc, să însetez de dreptate, să fiu curat cu inima şi milostiv, să fiu făcător de pace, să fiu prigonit pentru Dumnezeu, Preanevinovată, şi să mă bucur, veselindu-mă de acestea toate.”
(Sfântul Andrei Criteanul)
(Culegere selectivă)

Sa lasam ceva dupa noi …

Sa lasam ceva dupa noi …

Pentru fiecare dintre noi, fie că suntem pregătiţi sau nu, va veni ceasul cel din urmă. Nu vor mai fi răsărituri de soare, minute sau ore. Tot ce ai adunat, lucruri preţuite sau uitate, vor trece în mâinile altora. Bogăţia, celebritatea şi puterea ta se vor risipi ca fumul în vânt. Nu va mai conta ce ai avut sau ce ai datorat. Ura, resentimentele, frustrarea şi gelozia nu vor mai fi. La fel speranţele, ambiţiile, planurile şi promisiunile tale vor expira. Victoriile şi eşecurile care păreau atât de importante vor fi uitate. La sfârşit nu va mai conta de unde vii şi unde te-ai aşezat, nu va mai conta dacă eşti frumos sau inteligent, nici măcar sexul sau culoarea pielii tale nu vor mai avea importanţă. Atunci ce va conta? Cum va fi măsurată valoarea vieţii tale?

Nu va conta ce ai cumpărat, ci ce ai construit. Nu ce ai luat, ci ce ai dat. Nu va conta succesul, ci ce ai lăsat în urmă. Nu va conta ce ai învăţat, ci ce i-ai învăţat pe alţii. Va conta nu câţi oameni ai cunoscut, ci câţi îţi vor simţi multă vreme lipsa. Vor conta nu amintirile tale, ci ale celor dragi despre tine. Nu va conta câţi prieteni ai avut, ci câtă dragoste ai oferit. Nu va conta cât de bogat ai fost, ci pe câţi ai ajutat din averea ta. Nu va conta ce funcţie ai avut, ci dacă i-ai slujit pe ceilalţi prin ea. Nu va conta cât de sus ai ajuns, ci dacă i-ai ridicat şi pe ceilalţi cu tine. Nu va conta cât de înţelept şi de iscusit ai fost, ci câţi s-au folosit de sfaturile şi înţelepciunea ta. Nu va conta cât de frumos ai scris sau ai vorbit, ci pe câţi ai „ridicat” prin scrierile tale. Nu va conta câte daruri şi talente ai avut, ci pe câţi ai folosit prin ele. Nu va conta câte fapte ai făcut ci dragostea cu care le-ai făcut. Nu va conta nimic din ce ai făcut pentru a primi laude. Nu va conta cât de multe ai ştiut, ci câte ai înfăptuit. Nu va conta cât ai suferit, ci scopul pentru care te-ai jertfit. Va conta orice gest de integritate, compasiune, curaj ori sacrificiu care i-a ridicat, i-a însufleţit şi i-a făcut pe ceilalţi să-ţi urmeze exemplul.

Fiecare faptă bună este o treaptă spre o lume nouă. Putem schimba lumea dacă ne schimbăm felul nostru de a fi. Ceea ce suntem şi ceea ce vom fi stă în puterea noastră de alegere. O viaţă care contează nu e construită la voia întâmplării, ci prin alegere.

Dupa ce recunoastem un crestin adevarat ?

Dupa ce recunoastem un crestin adevarat ?

Omul care are credinţă în Dumnezeu, este acela care dovedeşte acest lucru prin faptele bune pe care le face. Faptele bune ale credinţei sunt multe, dar mai principale sunt acestea: mergerea la biserică în duminici şi sărbători, spovedania şi împărtăşania, păzirea posturilor, rugăciuni şi milostenii, participarea la masluri, să crezi şi să te foloseşti de cele 7 taine ale Bisericii, să spui şi altuia de Domnul Hristos, să te lupţi cu răbdare să ajuţi pe cei ce nu cunosc credinţa, aducându-i la calea adevărului, să cinsteşti sfinţii şi pe Maica Domnului cu prinoase, să cinsteşti sfintele icoane şi să le ai în casă, să ajuţi biserica cu tot ce are ea nevoie, să cinsteşti persoanele bisericeşti şi să-ţi faci semnul Sf. Cruci drept, pe faţă.

Creştinul adevărat se poartă cuviincios în tot locul, are o vorbire sănătoasă şi folositoare, are dragoste şi milă de aproapele, sare în ajutorul celui lipsit şi necăjit, nu suferă păcatul, se roagă pentru vrăjmaşii lui şi nu ţine duşmănie pe nimeni.

Aşa trebuie să facă cel care vrea să fie plăcut lui Dumnezeu şi să nu piară ci să aibă viaţă veşnică, căci numai aceştia vor avea viaţă veşnică. Nu se poate deci fără fapte bune, dar nu se poate nici numai cu ele şi fără credinţă, pentru că fapte bune fac şi păgânii şi necredincioşii, dar fără credinţa în Dumnezeu aceste fapte nu sunt primite. Pot face cât de multe fapte, dacă nu sunt facute în numele Sfintei Treimi, al lui Dumnezeu şi al credinţei noastre ortodoxe, nu sunt primite. Luaţi seama, să ştiţi toate acestea, ca să nu se ostenească cineva în zadar.

Să nu mai pierdem timpul fraţi creştini, că poate puţin ne-a mai rămas. Să facem fapte bune şi să ne ferim de cele rele, urâte şi murdare. Să ne apropiem cu credinţă şi să arătăm şi noi dragostea noastră prin trăirea noastră, prin faptele noastre, acum până nu se închid uşile milei cereşti, până nu vine noaptea cu întunericul ei cel groaznic şi purtător de moarte, acum cât sufletul mai este în trup. 

Ierod. Visarion Iugulescu

"Toate cele dimprejurul nostru
sunt picături izvorâte din iubirea lui Dumnezeu."

Frumuseţile naturii sunt micile iubiri,
care ne călăuzesc spre marea Iubire,
spre Hristos, Să vă bucuraţi de toate cele ce ne înconjoară. Toate ne învaţă şi ne călăuzesc spre Dumnezeu. Toate împrejurul nostru sunt picături care izvorăsc din iubirea lui Dumnezeu. Cele însufleţite şi cele neînsufleţite, şi plantele, şi animalele, şi păsările, şi munţii, şi mările, şi apusurile de soare, şi cerul înstelat. Sunt micile iubiri prin mijlocirea cărora ajungem la Iubirea cea mare, la Hristos. Florile, de pildă, au darul lor, ne învaţă prin mireasma lor, prin măreţia lor. Ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu. Îşi răspândesc mireasma lor, frumuseţea lor, şi celor drepti si celor pacatosi...

***Viata trebuie traita asa cum este ea,pentru ca n-i s-a dat fara sa o cerem si n-i se va lua fara sa fim intrebati,,

Sfinte icoane

Crucea Sfintei Nina primită de la Preacurata Maică a Domnului

Fântâna în care au fost botezați Sfinții împărați Mirian și Nana

(Sursă: http://vgostyahukudesnitsi.blogspot.ro/2011/01/blog-post_27.html)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/Images/im3330.jpg)

+ * + * +

 Catedrala Setitskhoveli, ridicată pe locul cedrului Sfintei Nina, Georgia

Cedrul Sfintei Nina

Întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea

Frescă din veacul al XVI-lea, Mănăstirea Stavronichita, Sfântul Munte Athos

(Sursă: http://www.ruicon.ru/arts-new/)

Fiind caterisit Arie și vrând să intre în biserică și să slujească, muri, pentru rugăciunile sfântului Iacob, vărsându-și intestinele, căci nu se cuvenea a pune cele necinstite alături de cele adevărate și cinstite.

După moartea, slăvitului împărat Constantin cel Mare, împăratul perșilor, Saporie, veni și înconjură cetatea Nisibe cu multe meșteșuguri și se pregătea să intre în cetatea, însă sfântul Iacob numai se arătă și perșii fură pe dată puși pe fugă, căci un nor de muște și țânțari războindu-se cu ei, le înțepă caii și elefanții, de rupseră legăturile și se împrăștiară. Iar împăratul, cuprins de nedumerire, se întoarse în țara lui fără niciun câștig.

După aceasta, fiind înaintat în zile, sfântul ierarh se mută în locașurile cele de sus gătite de Domnul plăcuților Săi și de atunci pururea acoperă cu rugăciunile sale pe cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării, te-a arătat pe tine turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe, Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre. (Troparul Sfântului, glasul 4)

Dumnezeiescule tunet, trâmbița cea duhovnicească, săditorul credinței și risipitorule al eresurilor, mare slujitor al Treimii, sfințitule, cu Îngerii înainte stând, pururea te roagă pentru noi toți. (Condacul Sfântului, glasul 8)

+ * + * +

Mormântul Sfântului Ierarh Iacob

+ * + * +

Viața sa poate fi aflată în:

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului a Acatistului (12 ianuarie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/13/13131.jpg)

Începutul zugrăvirii acestei icoane a fost acoperită de negura vremii, căci din vechime rugătorii au simțit nevoia să-și împletească evlavia lor pentru Maica Domnului cu rostirea Acatistului Buneivestiri, cel mai vechi acatist al creștinătății. Iar roada netăgăduită a acestei împletiri de taină a fost și zugrăvirea de icoane care să înfățișeze conținutul acatistului.

Acatistul Buneivestiri este legat de minunea eliberării Constantinopolului de atactul perșilor și avarilor de la 7 august 626. În timp ce împăratul Heraclie era atunci cu armata sa departe în Orient, patriarhul Serghie făcu procesiuni pe zidurile capitalei cu relicvele Crucii, cu icoana „nefăcută de mână” a Mântuitorului Hristos și veșmânt al Maicii Domnului, încurajând poporul a lupta și săvârșind rugăciuni stăruitoare către Preacurata Maică a Domnului. În semn de mulţumire, întreg poporul capitalei îşi petrecu noaptea victoriei fără a se aşeza (akáthistos), cântând un imn în biserica Fecioarei de la Vlaherne.

Acatistul Buneivestiri  (text, clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://vgostyahukudesnitsi.blogspot.ro/)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului a Acatistului de pe Tabor

Despre aceasta se spune că un creștin a cumpărat de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos o copie a icoanei Maicii Domnului vrând să o ducă în Israel. Îmbolnăvindu-se, el puse copia într-o sticlă, alături de lumânări, tămâie și o scrisoare și i-a dat drumul pe mare. După 3 luni și jumătate de călătorie, sticla a fost găsită de un arab din Nazareth care a dus-o la Mitropolie. De acolo, icoana fu trimisă pe Muntele Tabor, unde începu a face minuni

Prima minune a fost înfăptuită unei fetițe de 14 ani, oarbă din naștere, al cărei tată, închinător la Locurile Sfinte, a luat ulei din candela icoanei și i-a adus fetei acasă. A treia zi după ungere, fata și-a recăpătat vederea.

Mulțimea minunilor săvârșite de această icoană este adeverită de mulțimea semnelor de recunoștință lăsate la aceasta de credincioșii care au primit ajutor sau tămăduire.

+ * + * +

Icoană a Acatistului din veacul al XVIII-lea, detaliu

sf efrem

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, Grecia (5 mai)

(Iconar: http://picasaweb.google.com/gavriilia)

Acesta se născu la 14 septembrie 1384 în Grecia. În copilărie murindu-i tatăl, fu crescut împreună cu cei şase fraţi ai săi de evlavioasa lui mamă care îl călăuzi prin cuvânt şi faptă pe calea dragostei de cele dumnezeieşti. La vârsta de 14 ani, cuprins de dorul celor înalte, părăsi casa părintească mergând la mănăstirea Buneivestiri a Maicii Domnului de pe Colina Neprihăniţilor.
Binesporind în toată nevoinţa cea plăcută lui Dumnezeu şi iubind mai presus decât toate smerenia, după o vreme, se învrednici a primi harul preoţiei.
Din rânduiala lui Dumnezeu, după 27 de nevoinţă, urâciunea prigonirii din partea turcilor ajunse şi în ţinutul unde smeritul slujitor la Domnului se ostenea mijlocind pentru întreaga lume. Aceştia prindeau pe toţi pe care îi aflau a fi creştini şi îi chinuiau fără milă. Aflându-l şi pe sfântul Efrem, prinseră a-l supune chinurilor, însă erau nedumiriţi de pacea pe care acesta o avea şi o răspândea. Cuprinşi de furie îl chinuiră îndelung între 14 septembrie 1425, ziua Înăţări Sfintei Cruci, şi 5 mai 1426.
În toată această vreme de cumplite chinuiri ale trupului său, sfântul pătimitor al Domnului petrecea cu îndelungă răbdare şi smerenie în inima sa dinaintea lui Dumnezeu precum făcuse în vremea slujirii în Sfântul Altar, a privegherilor de taină săvârşite în chilia sa şi a celorlalte osteneli călugăreşti.
În dimineaţa zilei de 5 mai 1426, sfântul Efrem îşi dădu sufletul în mânile lui Dumnezeu, umplând de bună mireasmă duhovnicească şi de nevăzută slavă întreg ţinutul.
După veacuri în care numai sânurile pământului mai ştiau de sfinţenia marelui mucenic al lui Dumnezeu, la 3 ianuarie 1965, se aflară cinstitele sale moaşte fiind aşezat cu multă evlavie în racla de unde nu încetează a săvârşi mulţime mare de minuni.
Zilele de pomenire ale sfântului sunt 5 mai (ziua fericitei sale adormiri, 1426) şi 3 ianuarie (ziua aflării cinstitelor sale moaşte, 1965).

+ * + * +

În sânurile pământului ai rămas ascuns vreme de mai multe veacuri, purtătorule de Dumnezeu, iar în anii din urmă te-ai arătat prin bunăvoirea Domnului, ca o comoară sfântă, părinte Efrem, îmbogăţindu-i cu harul tău pe cei care-I strigă lui Hristos: Aliluia! (din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem)