Aşadar, pentru că este omeneşte să ne simţim neputinţa, apostolul şi puterea Sfintei Cruci ne aduc o mare întărire. Primim putere şi binecuvântare când cugetăm că însuşi Domnul nostru a fost încercat şi ispitit în toate felurile în care un om poate fi încercat. Diavolul l-a ispitit atât la începutul activităţii Sale cu ispite perfide şi seducătoare în pustie, cât şi la sfârşit prin înfricoşătoarele Lui patimi. Prin urmare, este „încercat întru toate după asemănarea” noastră, însă fără păcat. Iar din această pricină este şi foarte compătimitor faţă de neputinţele noastre. Simte lupta noastră, neliniştile şi durerile noastre. Ne simte mult mai mult decât putem noi să ne imaginăm şi, fără îndoială, ne trimite Harul Său şi ne dă în schimb toate darurile care sunt indispensabile pentru a ne purta cu răbdare, dar şi cu bucurie crucea noastră, înfruntând feluritele ispite.
Dacă deci, precum ne învaţă Dumnezeiescul cuvânt, este atât de compătimitor faţă de noi Arhiereul mântuirii noastre, să ne apropiem de tronul Harului Său cu curaj, încredere şi dragoste. Tocmai acest lucru ne va face să primim iertarea păcatelor şi întărirea binecuvântării Lui în ceasurile amare ale ispitelor noastre. Şi precum toţi credincioşii, va trebui să aflăm că tronul harului Marelui nostru Arhiereu, aminteşte de Cinstita Cruce. Pe Cruce a oferit marea Lui jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre. Acest lemn al Crucii a devenit jertfelnic, deasupra căruia s-a adus unica în valoare jertfă a mântuirii noastre. Şi acum, din slăvitul Său tron, de-a dreapta Tatălui, unde S-a aşezat după jertfa Lui pe Cruce, Înviere şi Înălţare, de acolo mijloceşte de acum pentru noi. Mijloceşte către Tatăl pentru noi şi ne trimite Harul Său bogat tuturor celor care cu credinţă neclintită şi cu smerenie aleargă la El. Aşadar, Îl avem în ceruri pe Domnul Iisus Hristos Mijlocitor şi Arhiereu. La El să alergăm. Acolo, la tronul Său împărătesc ne aşteaptă şi ne dăruieşte putere ca să venim şi noi biruitori împotriva diavolului, a lumii îndepărtate de Dumnezeu, dar în principal împotriva răului nostru sine, cu atâtea patimi şi atâtea neputinţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -