E noiembrie şi simţim deja fiorul sărbătorilor de iarnă, care se apropie cu paşi repezi. Pentru unii este doar Crăciunul, pentru alţii este Naşterea Domnului, sărbătoarea sfântă a creştinătăţii, când Dumnezeu S-a coborât printre oameni.
Pentru a întelege cum se cuvine această taină, Biserica a rânduit un post premergător, ca mijloc de curăţire a trupului şi de înnoire a sufletului. Doar astfel vom face din inima noastră „iesle” în care să poposească din nou Hristos.
Sfinţii Părinţi au pus un accent deosebit asupra laturii spirituale a postului. Astfel, postul creştin nu se rezumă doar la abţinerea voluntară de la măncare şi băutură, ci şi la lupta impotriva patimilor, instinctelor şi pornirilor păcătoase ale trupului sau sufletului.
Se poate spune că postul este măsura dragostei noastre faţă de Dumnezeu. De aceea, postul nu trebuie centrat pe om, pe sănătatea sa (ţinem post pentru că s-a demonstrat ştiinţific că este benefic organismului), ci trebuie să se indrepte spre Dumnezeu. De aceea, postul trupesc trebuie unit cu postul sufletesc. Sfinţii au arătat foloasele postului atăt pentru suflet, căt şi pentru trup.
Postul creştin a imbrăcat un important caracter religios, devenind un act de virtute şi de cult, o treaptă în urcuşul duhovnicesc, un semn de respect şi o jertfă personală adusă lui Dumnezeu.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -