Sfânta Mânăstire Nicula

Spre manastirea de la Nicula am alergat si eu de multe ori, cand eram incercata de boli sau de suferinte dupa pierderea celor dragi… Dar si cand porneam la drum spre nordul Moldovei in pelerinaj, cand imi cautam duhovnicul sau pentru slujbele minunate de sarbatoare… mai ales de 15 august, de Sfanta Maria. Manastirea de la Nicula atrage oamenii, sunt vestite pelerinajele pornite din toate colturile Ardealului, parcurse pe jos, cu cantece si prapori, cu icoane in brate, dar mai ales cu rugaciunea in inima, cu speranta si incredere in Iisus Mantuitorul si in rugaciunile Maicii Domnului ca mijlocitoare pe langa Fiul Sau. Cu frumoasele cantari care o slavesc pe ”Maica Cerului, nadejdea poporului…”.

Mergand pe jos, mai ales din oraselul Gherla spre manastire, ai parte de putin urcus, acum mai usor, este drum bun… dar inainte, si nu foarte demult, era un urcus special. Trebuia sa-ti tragi sufletul… privind in sus… sa vezi manastirea asezata  in coasta unui deal inalt, simteai deja miracolul prezent, taina locului.

Vatra monahala straveche, ortodoxa, manastirea are o istorie mai mult amara si grea, dar luminata mereu de chemarea spre lumina, speranta si bucurie a Maicii Domnului. La fel ca si istoria poporului care o cauta neincetat pe Maica sa din ceruri.

Icoana Maicii Domnului aflata in manastire, o prea frumoasa icoana ortodoxa, pictata de un preot Luca din Iclod si daruita manastirii de un nobil roman pe la 1681, a lacrimat, a plans, in 1699… Cu martori multi, cu documente… Si cu dorinta tuturor de a o poseda, de a o scoate din bisericuta de lemn a “schismaticilor romani ortodocsi”. La vremea aceea in Ardeal erau recunoscute toate cultele, catolici, reformati, calvini, luterani, toate si toti. Mai putin ortodoxia si adeptii ei, care erau vremelnic tolerati, presati spre catolicizare, curand atrasi spre uniatie cu promisiuni de progres cultural si social. De aici, existenta icoanei a inspirat pe toti istoricii romani de la Gheorghe Sincai la Stefan Metes sau Nicolae Sabau. Iar viata manastirii a avut si ea povestea ei, impletita cu cea a minunatei icoane. Multimea de romani care veneau sa se roage si sa-si spuna necazurile Maicii Domnului cea facatoare de minuni, mereu si mereu, a dus la obiceiul satenilor de a picta pe bucati de sticla imagini sfinte pe care le dadeau pelerinilor. Iar de aici mica manastire de la Nicula a ajuns un loc vestit al artei populare romanesti, purtatoare de valori crestine dar mai ales de frumusete si expresivitate artistica autentica. Iar localnicii, pictori uceniciti in scoala manastirii, au dus arta lor in alte zone a Transilvaniei.

Pelerinul care vine acum la Nicula simte ca istoria locului este consolidata, calugarii sunt mai puternici, puterea icoanei lucreaza. Aici era pana acum cateva luni si locul unde crea, scria, isi avea atelierul biblic marele si talentatul mitropolit Bartolomeu Anania, trecut in vesnicie anul acesta. Tot aici odihneste poetul Ion Alexandru, cu poeticele si crestinele sale imnuri transilvane.

Imaginile care insotesc putinul si incompletul text de mai sus au fost facute de sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant, anul acesta.

In incinta manastirii se venereaza vechea bisericuta de lemn  unde icoana Maicii Domnului a plans, si biserica de zid, construita la sfarsitul secolului XIX. In centrul iconostasului cu totul original si artistic, este expusa spre inchinare frumoasa si vestita icoana a Maicii Domnului.

Manastirea s-a dezvoltat frumos in ultimul timp, s-au construit chilii, paraclise, are un muzeu cu icoane valoroase pe lemn si sticla.

Intr-un stadiu avansat de constructie este si o noua biserica de zid, in stil romanesc de influenta moldoveneasca, adaptata nevoilor actuale cand manastirea primeste an de an pelerini si credinciosi foarte multi. O manastire unde se intalnesc misterul credintei cu arta si cu istoria romanilor, valorile noastre de suflet.