Intamplari adevarate

" Oricine uraste pe aproapele sau este ucigas de oameni "

Crestini fiind ne ucidem spiritual unii pe altii atunci cand ne uram. Ura este opusul iubirii smerite. Omul care uraste pe aproapele sau refuza sa ierte, se inchide in egoismul mandriei si al indiferentei.
Mergem la biserica, ne rugam, tinem post, facem milostenie, dar tinem minte raul, uram pe cei ce ne-au facut rau, refuzam sa-i iertam.
Astfel ii ucidem, chiar daca nu folosim pietre asemenea iudeilor care l-au ucis pe Stefan, cel plin de Duhul Sfant.
Ne lipseste Duhul Sfant si de aceea suntem plini de ura si razbunare, de mandrie si neiertare.
Ne lipseste smerenia si iubirea, ne lipseste blandetea si rabdarea, ne lipseste pacea si nadejdea in Dumnezeu.
Vrem sa ne facem singuri dreptate dupa mintea noastra. Vrem sa intoarcem nedreptatea altora prin dreptatea noastra lipsita de iubire.
Sfantul Stefan fiind plin de credinta si de Duhul Sfant, avea fata asemenea unui inger de lumina cand era acuzat de martorii mincinosi, cand era batut cu pietre pe nedrept. Sfantul Stefan s-a smerit si a reusit sa se invinga pe sine insusi pentru a ramane in comuniune cu Dumnezeu. El s-a rugat pentru cei care il bateau cu pietre pe nedrept, cerandu-I lui Dumnezeu sa nu le socoteasca acest pacat.
Cand suntem acuzati pe nedrept de altii cu martori mincinosi, cand suntem dispretuiti fara sa fim vinovati, sa ne gandim la Fiul lui Dumnezeu Care a suferit cu smerenie si rabdare necinstea celor plini de pacate, sa ne gandim la Sfantul Stefan care nu si-a pierdut cumpatul, nu s-a maniat pe cei lipsiti de iubire, ci s-a rugat si a rabdat cu iubire dispretul celor rai.

Sfantul Efrem cel Nou

---

In 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: “Unde e Dumnezeul tău?”, “De ce nu te ajută acum?” Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: “O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta.”Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: “Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup. Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: “Cât timp vrei să mă mai laşi aici?”Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. “Iartă-mă,” spuse ea, “Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei .” Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară. În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o. Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.
Sfantul Efrem cel Nou – MARE MUCENIC din Nea Makri, Grecia
CINE ESTE Sfantul Efrem cel Nou?Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri - este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit “Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile“.Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.  Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie - din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri - s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-avindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.
Care sunt DARURILE DEOSEBITE ale Sfantului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri?
Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este:
1. Mare Tamaduitor 
Sfantul Efrem cel Nou a vindecat multi oameni de cancer, diabet, leucemie,  paralizie,  epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulatii, polinucleoza, boli ale inimii si ale creierului, hemoragii si multe altele; a ajutat in vremea operatiilor si a salvat de pe patul de moarte. Sfantul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu o asa de mare putere de vindecare a tuturor bolilor – chiar si a celor asa-zis incurabile – datorita chinurilor cumplite pe care le-a suferit ca Mare Mucenic.
2. Mare Facator de minuni
Sfantul Efrem cel Nou – supranumit si “Sfantul Efrem cel Nou Taumaturgul” (“taumaturg” inseamna “facator de minuni”) – a primit de la Dumnezeu puterea de a savarsi minuni uimitoare.
3. Super-grabnic Ajutator in toate nevoile
Toti oamenii care i se roaga Sfantului Efrem cel Nou cu smerenie, cu credinta si cu dragoste dobandesc rapid mijlocirile sale. Iata numai cateva dintre minunile savarsite grabnic de Marele Mucenic din Nea Makri. Cu ajutorul Sfantului Efrem cel Nou, unii oameni: au izbandit in procese; au biruit deznadejdea.
Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI
· au fost izbaviti de foc, de inec, din furtuni si din alte primejdii de moarte
·  au fost salvati de la sinucidere.
Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI
- au rezolvat probleme legate de programe si calculatoare;
- au fost izbaviti de droguri
Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, OCROTITORUL celor DEPENDENTI de DROGURI.
L-au cunoscut pe Dumnezeu.
Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut in toata lumea pentru:
·         universalitatea ajutorului sau – Sfantul Efrem cel Nou rezolva toate problemele, indiferent de natura (tipul) sau gravitatea lor, de aceea este supranumit “Grabnic ajutator intru toate nevoile”.
·         rapiditatea ajutorului oferit – Sfantul Efrem cel Nou le vine grabnic in ajutor tuturor celor care-l cheama cu credinta si dragoste, motiv pentru care este cunoscut ca “Super-Grabnic ajutator intru toate nevoile”.
CE TREBUIE FACUT pentru a primi ajutorul Sfantului Efrem cel Nou?
Pentru a fi ajutati de Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – oamenii trebuie sa i se roage cu credinta, evlavie si dragoste. Oamenii care au fost ajutati de Sfantul Efrem cel Nou i-au citit Paraclisul sau Acatistul, sau (daca nu aveau timp si problema trebuia rezolvata urgent) numai l-au chemat din toata inima in ajutor, simplu, fara o rugaciune speciala, ci spunand doar: “Sfinte Efrem cel Nou, ajuta-ma sa …(si spuneau problema pe care o aveau)!”. De multe ori, ajutorul Sfantului Efrem cel Nou a venit inainte ca oamenii sa termine rugaciunea catre el sau imediat dupa aceasta. Alte persoane care aveau probleme mai dificile de rezolvat, i-au promis Sfantului Efrem cel Nou diverse daruri (flori, ceara curata, candele etc.), iar Sfantul Efrem i-a ajutat la scurt timp dupa ce i-au facut promisiunea.Alti oameni au mers la Manastirea Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri si s-au inchinat la Sfintele sale Moaste sau au fost insemnati cu acestea in Semnul Sfintei Cruci sau numai au trimis pomelnice, bani, daruri, sau haine la Manastirea sa, si au rugat pe maici sa atinga aceste haine de Icoana Sfantului Efrem cel Nou si de Sfintele sale Moaste – sau sa fie insemnate cu acestea in Semnul Sfintei Cruci – si apoi s-au imbracat cu aceste haine astfel sfintite si s-au vindecat imediat de orice boala sufereau. Dupa ce primiti ajutorul dorit, trebuie sa nu uitati sa-i multumiti Sfantului Efrem cel Nou – cei care ii fac promisiuni, trebuie sa nu uite sa le indeplineasca !!!
Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri - face minuni uimitoare si azi si le va veni intotdeauna in ajutor celor care il cheama cu credinta, evlavie si dragoste, asa dupa cum a marturisit Sfantul Efrem cel Nou insusi unor crestini: “Nu voi inceta sa vin!”. De ce a fost descoperit ABIA ACUM Sfantul Efrem cel Nou – acest Mare Mucenic din Nea Makri?Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – nu a fost cunoscut ca Sfant pana in secolul al XX-lea, deci vreme de 500 de ani nu a fost stiut de nimeni; poate doar cei din generatia de dupa el au mai stiut ca a fost acolo o manastire, iar calugarii ei au fost rapusi de turci. Sfantul Efrem cel Nou, la fel ca cei din obstea lui, a adormit nestiut de nimeni; nimeni nu a stiut chinurile si felul in care a murit, marturisindu-L pe Hristos.Astfel, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – a ramas ascuns timp de 5 secole, dar a venit vremea sa fie iarasi preamarit de Dumnezeu in timpurile noastre si nu intamplator. Traim intr-o vreme de crunt materialism, in care pacatul a devenit moda, credinta in Dumnezeu s-a racit foarte mult, iar oamenii sunt din ce in ce mai nefericiti si mai stresati, fiind coplesiti de probleme la care nu pot gasi rezolvare.De aceea, Preabunul Dumnezeu l-a facut cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – in zilele noastre, pentru a ne intari in credinta si pentru a ne ajuta grabnic in toate problemele cu care ne confruntam. Pentru dragostea sa fierbinte pentru Dumnezeu – marturisita prin chinurile ingrozitoare pe care le-a rabdat – Marele Mucenic din Nea Makri, Sfantul Efrem cel Nou, a primit de la Atotputernic o mare putere facatoare de minuni, fiind inzestrat de Creator cu daruri depline, potrivite omului nefericit al zilelor noastre.Cand este SARBATORIT Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri?Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este praznuit de 2 ori pe an:
·         pe 3 ianuarie – ziua aflarii Sfintelor sale Moaste, si
·         pe 5 mai – ziua mortii sale martirice.
Unde se afla SFINTELE MOASTE ale Sfantului Efrem cel Nou?
Sfintele Moaste ale Sfantului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – se afla intregi in Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia.

Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou – grabnic ajutator al celor in necaz

Despre Sfantul Nectarie aproape cu totii am auzit. Se grabeste mereu sa ajute bolnavii de cancer, mamele fara copii, tinerii care dau examene, etc. Nu ne judeca, nu ne cearta, nu ne cere imposibilul. Ne arata ca exista si nu are micimea sufletelor noastre. Romanii il iubesc pe Sfantul Ierarh Nectarie, il cinstesc cu evlavie si il cheama in ajutor. La Sfintele Moaste ce se afla la Manastirea Radu Voda vin zilnic zeci de oameni, care ii cer ajutorul sau ii multumesc.
Dumnezeu ne-a trimis si un alt Sfant, mai putin cunoscut dar la fel de bun si iubitor – Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou, de la Nea Makri.

Nea Makri este un oras mic in Attica, Grecia.
Vezi si Minunile Sfantului Efrem cel Nou

Sfântul Nou Mucenic si Facator de Minuni Efrem s-a nascut intr-o zi cu mare incarcatura spirituala(Inaltarea Sfintei Cruci), 14 septembrie 1384.
A ramas fara tata pe când era înca tânar si mama a ramas singura sa creasca sapte copii. La vârsta de 14 ani a mers la Manastirea “Buna Vestire” de pe “Muntele Neprihanitei”, aproape de Atena, unde a petrecut 27 de ani. Pe 14 septembrie 1425, manastirea a fost distrusa de turci, iar calugarul Efrem a fost luat captiv. Timp de opt luni a fost torturat pentru a-l face sa se lepede de Hristos. Pe 5 mai 1426, el a fost crucificat cu capul în jos pe un copac, apoi batut pâna la moarte. Moastele sfântului au fost gasite la 3 ianuarie 1950.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat manastirea dinspre mare, distrugînd-o si pradînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor salbatice. Multi calugari au fost torturati si decapitati dar Sf. Efrem a ramas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci si i-au facut sa-l arunce în temnita pe Efrem pentru a-l tortura si a-l forta sa renunte la Hristos.
Ei l-au închis într-o celula mica, fara pâine sau apa, batîndu-l în fiecare zi în speranta ca-l vor determina sa se faca musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepadat de Dumnezeul lui. Vazînd aceasta, turcii au hotarât sa-l ucida. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celula, întors cu capul în jos si legat de un dud.

Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou – grabnic ajutator al celor in necaz

Barbarii i-au smuls barba sfântului si l-au torturat pâna când a slabit putera lui. Sângele curgea si hainele îi erau numai fâsii. Corpul îi era aproape despuiat si plin de rani dar agarenii nu erau multumiti continuînd sa-l chinuie. Unul din ei a luat un bat încins si l-a înfipt violent în buricul sfântului. Tipetele lui de durere îti sfâsiau inima. Sângele a început sa curga valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleasi torturi iar si iar pâna când tot corpul i s-a contorsionat si membrele i s-au rasucit. Sfântul nu mai avea putere sa vorbeasca si se ruga în gând Domnului sa-i ierte pacatele. Din gura i-au pornit saliva si sângele si tot pamântul sub el era rosu. Curând sfântul a lesinat. Crezînd ca a murit, pagânii i-au taiat legaturile cu care era legat de pom si trupul sfântului a cazut la pamânt. Mânia lor era diabolica si chiar cazut jos ei continuau sa-l loveasca. La un moment dat sfântul a deschis ochii si s-a rugat: “Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul.” Pe la noua dimineata sufletul mucenicului s-a despartit de trup.

Aceste fapte au ramas uitate aproape 500 de ani, pâna în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o manastire de maici pe locul celei vechi. Stareta Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele manastirii cu gândul la numeroasele moaste ce vor fi fost împrastiate pe acel pamânt si la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea si-a dat seama ca acela era un pamânt sfânt si s-a rugat la Dumnezeu sa o învredniceasca sa vada macar pe un sfânt dintre cei care au trait acolo.
Dupa un timp i se parea ca aude o voce care-i spune sa mearga sa sape într-un anumit loc. Ea a aratat acel loc unui mester angajat sa faca reparatii la manastire. Omul n-a prea vrut sa se apuce de sapat acolo pentru ca el avea de sapat în alta parte. Vazînd ca nu-l poate convinge, Maica stareta l-a lasat sa mearga unde avea el de sapat dar s-a rugat la Domnul sa nu poata sapa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatra. A mai încercat în trei sau patru locuri si s-a întâmplat acelasi lucru. În cele din urma a acceptat sa faca ascultare si a sapat în locul indicat de maica.

Printre ruinele unei chilii, barbatul a dat la o parte molozul si a început sa sape în viteza. Stareta l-a rugat sa se linisteasca si sa sape usor pentru ca nu vrea sa strice trupul pe care crede ca-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit ca se asteapta sa gaseasca moastele unui sfânt. Dar la o adâncime de sase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplacut. Mesterul s-a albit la fata si n-a mai putut grai. Maica Macaria l-a rugat sa se retraga si sa o lase singura acolo. Apoi a îngenunchiat si a sarutat moastele cu multa evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pamânt, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Tesatura era groasa si parea sa fi fost tesuta la un razboi foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaste ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt si la Vecernie, asa ca citi sfânta slujba acolo. Dintr-o data a auzit un zgomot de pasi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toata curtea, pâna la usa bisericii. Erau pasii unui om hotarât si cu caracter puternic. Maicii i-a fost teama sa se întoarca sa se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: “Cât timp vrei sa ma mai lasi aici?”

Pe 2 mai 2011, Sfântul Sinod al Patriarhiei de la Constantinopol l-a canonizat Sfântul Sfintit Mucenic Efrem cel Nou.
Sfântul Efrem cel Nou a fost introdus si în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.
“Voi face multe minuni!” i-a spus Sfantul Efrem cel Nou, staretei Macaria.
Si promisiunea nu s-a lasat asteptata. Sfrantul Efrem cel Nou a intrat si in viata romanilor facand minune dupa minune. Pelerinajele spre Grecia au traseu si spre Nea Makri, unde se afla Moastele intregi ale Sfantului.
***
Având serioase probleme de sanatate foarte multa vreme nu putuse avea copii. În august 1996 sfântul i-a aparut în vis, si i-a spus ca tinându-si promisiunea facuta, dorinta ei de a avea copii se va îndeplini. Plina de bucurie a constatat ca sfântul „se tinuse de cuvânt” si acum urma ca si ea sa faca la fel. „Este asa cum mi-ati spus, maica stareta, textual, „«sa crezi si sa te rogi Sfântului Efrem care te va ajuta negresit si îti va darui un copil sanatos»”.
„Acum, scrie mai departe viitoarea mamica, astept sa nasc si sa pun copilului meu numele sfântului.”
„Ceea ce astepti vei primi în scurt timp”
***
Oricât am cauta, cuvintele sunt insuficiente pentru a marturisi faptele minunate ale Sfântului Efrem. Acest sfânt ne aduce mai aproape de Dumnezeu de care avem atâta nevoie în zilele grele prin care trecem, marturiseste Polixenia Papacosta. Aceasta nu stia despre existenta sfântului pâna într-o zi când a aflat de la o prietena de-a mamei sale. Dorindu-si mult sa îl cunoasca, a ajuns într-o buna zi la manastirea acestuia, la Nea Macri. În vremea aceea nu avea înca niciun copil, iar tatal ei suferea de rinichi. Minuni s-au întâmplat dupa ce a vizitat pentru a doua oara manastirea. I-a spus maicii starete despre cele doua mari probleme pe care le avea. Când maica a binecuvântat-o, facând asupra ei semnul crucii, a simtit adierea mirului de la moastele sfântului. La aproximativ o luna dupa aceea a ramas însarcinata si în acelasi timp s-a gasit si un donator pentru transplantul de rinichi necesar tatalui ei. Bucuria cea mare nu se poate descrie în cuvinte, marturiseste emotionata. „Îi multumesc din adâncul sufletului Sfântului Efrem pe care nu contenesc sa-l chem în ajutor în momentele grele.”
***
Într-o buna zi a sosit la manastire un om gârbovit care nu putea sa se îndrepte de spate. Împreuna cu maicile, cu sotia si copilul sau a îndreptat fierbinti rugaciuni catre Dumnezeu si l-a rugat pe sfânt sa mijloceasca pentru vindecarea sa. Gheorghios Hristidis nu era necunoscut în acele locuri. Mai venise o data, cu ceva timp în urma, ca sa se roage sfântului pentru salvarea unicului sau copil. Sfântul i-a primit rugaciunile si l-a salvat pe copil de la o moarte sigura. Acum, tatal se ruga pentru a fi el însusi vindecat, având o boala grava de inima.
Dupa ce au cântat cu multa evlavie paraclisul sfântului, omul a plecat de la manastire cu o sfânta emotie în suflet. Dupa numai cincisprezece zile a sosit la manastire cu fata vesela si luminoasa. Le-a spus maicilor ca în fiecare zi s-a rugat sfântului, cântând paraclisul împreuna cu copilul sau. La un moment dat casa i s-a umplut de o mireasma sfânta, ca de la o tamâie binemirositoare. Barbatul a luat atunci în brate icoana sfântului pe care a sarutat-o cu adânca evlavie. Mireasma ce iesea din aceasta nu putea fi descrisa în cuvinte…
Dupa opt zile a avut urmatorul vis: se facea ca pe când a zacut bolnav la pat a primit vizita sfântului care a venit lânga el si i-a spus: „Gheorghios, pentru tine am venit”, si s-a asezat pe pat. Bolnavul a visat mai departe ca si-a asezat capul pe genunchii sfântului si acesta i-a citit o rugaciune pentru vindecare. Din acel moment a început sa se simta bine.
Acum a venit la manastire cu lacrimi de recunostinta în ochi si si-a atârnat ceasul de aur în dreptul icoanei Sfântului Efrem, rugându-l sa îi dea puterea ca sa propovaduiasca tuturor despre minunata sa vindecare.
***
Ma aflam intr-o incapere foarte luminoasa, unde maica Macaria picta icoana Sfantului Efrem. Deodata, o femeie bolnava intra in incapere, spunand ca avea nevoie de rugaciunea noastra. Pe data, am inceput sa ne rugam si sa facem metanii inaintea icoanei neterminate a Sfantului Efrem. Ne-am oprit o clipa si m-am dus langa femeia bolnava, care era cazuta la pamant si parea pe jumatate moarta. I-am spus:
- Eu stiu ce boala ai tu. Ai un diavol in tine. Pe data femeia deschise ochii si, cu o privire salbatica, a spus aceste cuvinte:
- De unde stii ca ma aflu in ea?
Mi s-a facut foarte frica si voiam sa ma intorc spre Sfant, dar nu am mai avut vreme. O fiinta cu infatisare ingrozitoare se afla deja in fata mea si imi zise:
- Nu ati facut sa ies decat eu prin rugaciunile voastre, dar nu sunt singur, se afla o intreaga legiune in ea.
Atunci ne-am intors privirea spre icoana care era in lucru si icoana Sfantului prinse viata si, printr-un semn, dansul ne porunci sa continuam rugaciunea. Este adevarat, ce dar ceresc si ce arma poate fi mai de temut impotriva diavolilor decat rugaciunea?! Daca am simti adanc in sufletul nostru puterea rugaciunii, am afla vindecare suferintelor noastre, mangaiere in deznadejde, putere statornica in orice slabiciune si izbanda in toate greutatile vietii noastre. De aceea, il rugam pe Sfant sa ne daruiasca si noua harul rugaciunii catre Domnul nostru, catre Preasfanta Sa Maica si catre toti Sfintii.
Odata, in timpul somnului, ma aflam in biserica si l-am vazut pe Sfant imbracat cu bogate vesminte preotesti. Slujea si inainta in fata Usilor Imparatesti, tinand in maini Sfantul Potir si zicand:
- Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati! Imi porunci sa ma apropii pentru a ma impartasi. Atunci am baut de trei ori din Sfantul Potir, pe care il tinea cu mare evlavie in sfintele sale maini. Sfanta Impartasanie a fost atat de dulce, incat i-am simtit gustul timp de mai multe zile.
***
De multe ori, ajutorul Sfantului Efrem cel Nou a venit inainte ca oamenii sa termine rugaciunea catre el sau imediat dupa aceasta. Alte persoane care aveau probleme mai dificile de rezolvat, i-au promis Sfantului Efrem cel Nou diverse daruri (flori, ceara curata, candele etc.), iar Sfantul Efrem i-a ajutat la scurt timp dupa ce i-au facut promisiunea.
“Ii voi ajuta pe multi inainte sa vina suferintele, inainte sa vina nenorocirile!”

Sfantul Efrem cel Nou este praznuit pe 3 ianuarie si 5 mai.

Suirea la Ceruri

Şi pe tine, dacă nu te-ar fi păzit Hristos de mică ca pe un pui de cloşcă sub aripile Sale, poate că astăzi erai cea mai păcătoasă din lume. De aceea să-L slăveşti zi şi noapte pe Bunul Dumnezeu pentru acest mare dar al Său şi să verşi lacrimi de bucurie şi de recunoştinţă faţă de El.

- Gheronda, cum ajunge omul la Dumnezeu?

- Sunt două căi pe care poate urca cineva acolo sus la Dumnezeu ca să-L înduplece să coboare şi să rămână cu el. Prima cale este pocăinţa sinceră pe care o fac cei foarte păcătoşi. Când aceştia îşi dau seama de marile lor căderi şi se smeresc mult, Dumnezeu pentru multa lor smerenie îi iubeşte mult şi îi înalţă până la Ceruri. „Mare bucurie se face în Ceruri pentru un om care se pocăieşte”, spune Evanghelia. E firesc atunci ca şi păcătoşii să-L iubească mult pe Dumnezeu, fiindcă le-a şters o datorie mare. A doua cale este atunci când omul se păstrează curat de păcatele de moarte. Se cuvine atunci ca el să-I mulţumească Bunului Dumnezeu pentru că l-a păzit încă de mic copil şi nu l-a lăsat să-şi întineze haina sufletului.

Şi pe tine, dacă nu te-ar fi păzit Hristos de mică ca pe un pui de cloşcă sub aripile Sale, poate că astăzi erai cea mai păcătoasă din lume. De aceea să-L slăveşti zi şi noapte pe Bunul Dumnezeu pentru acest mare dar al Său şi să verşi lacrimi de bucurie şi de recunoştinţă faţă de El. Aceste lacrimi au aceeaşi putere – sau poate chiar una mai mare – ca şi lacrimile pocăinţei. Atunci omul se înalţă la Ceruri, ajunge la Dumnezeu şi Îl slăveşte neîncetat, precum Îngerii. Şi, deşi trăieşte pe pământ, e ca şi cum ar trăi în Cer. Atunci toată viaţa lui este o doxologie, iar moartea o aşteaptă slăvind pe Dumnezeu, pentru că se gândeşte că va merge pentru totdeauna lângă Dumnezeu, Care este destinaţia lui. Atunci izbucneşte în doxologia cea mai înaltă: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina...”.

 

Rugăciunile pentru cei adormiți

 

Sfânta Scriptură spune că prin sfintele rugăciuni, Sfintele Liturghii şi parastase, poţi scoate un om din iad. De aceea nu trebuie să deznădăjduim, să socotim înaintea lui Dumnezeu lucru neînţelept că a murit. - O femeie din ţară care nu ştie ce să facă pentru bărbatul ei care a plecat nepregătit la Domnul ar vrea să afle dacă mai poate să-l ajute cumva.

- Să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că nimic nu se face fără Dumnezeu. I-a luat Dumnezeu bărbatul, Dumnezeu să-l ierte. Acuma ea, fiindcă a rămas în urma lui, îl poate ajuta cu sfintele rugăciuni, cu Sfintele Liturghii, cu parastase, ca să-i scoată sufletul din iad, dacă o fi acolo.

Sfânta Scriptură spune că prin sfintele rugăciuni, Sfintele Liturghii şi parastase, poţi scoate un om din iad. De aceea nu trebuie să deznădăjduim, să socotim înaintea lui Dumnezeu lucru neînţelept că a murit. A murit! Slavă Domnului c-a murit, s-a dus acolo unde ne ducem cu toţii. Nu există om să nu moară. El s-a dus acolo astăzi, eu am să mă duc, la sigur, mâine. Nu există aşa ceva, că „poate eu n-oi muri”. Se poate ca omul să nu moară? Tot moare. De aceea, să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi să-L rugăm ca să ne miluiască şi pe noi, şi pe aceia care s-au dus dincolo nepregătiţi.

LA CINA CEA DE TAINĂ!

La cina cea de taină, privesc cu gândul dus…
Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.
La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,
Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la cină.
Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,
Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite
Către Maica Curată şi către Dumnezeu,
Ei, cu Iisus Hristos, m-au ajutat la greu!
Sunt plină de uimire şi sufletu-mi suspină,
De parcă m-aş afla şi eu, acum, la cină.
Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la rugă?
Sau… dintre cei de faţă, care va fi mai slugă?”
Însă, toţi, deodată privesc în continuare,
La bunul nostru Iisus, ce şade în picioare
Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui blajină:
„Nu vrei să fii tu slugă?” Petre mi-l ia de mână;
- Nu pot să înţeleg, de ce ? Şi, scoate un suspin.
Apoi se adresează la unul dintre ei.
„Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abţin”…
Şi, făr-a sta pe gânduri se duce la Andrei.
“Iisuse, de ce eu? Sunt cel mai bun dintre ei?”
Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu vrei?”
- Eu… am adus bucate şi… zic că e de-ajuns!
Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus!
- N-ai vrea să fii tu – Toma - sluga din astă seară?
- Nu pot Iisuse, în suflet am încă, îndoială…
Iar, într-un colţ, stau Dona, cu Pavel şi Tadeu
Şi, răspund toţi, odată: „De ce Iisuse, eu?”
Se-ntoarse către alţii, ce stau întru-n ungher
Şi, privindu-i cu milă… se-ndepărtă uşor
Către Mihai, ce sta-n capul mesei, stingher,
Zicându-i: ,,Voi face Eu, pe robul, ca şi ulterior!”
De-atunci… a trecut vremea, multe ar fi de spus…
Şi, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,
El vine să întrebe ca şi odinioară:
„N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?
Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai…
N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi, acolo-n Rai?”
- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă
Şi, alege-mă pe mine, să fiu eu, cea din urmă!
Cu toate că… Iisuse, nu sunt decât un ciob,
Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.
Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se sting,
Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot curg.
Sunt femei necăjite, sau fără de putere,
Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă mângâiere.
Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,
Sunt disperaţi şi-aşteptă de la Tine, semnal.
Se cere muncă multă, din noapte până-n zori
Şi… mereu rugăciune şi, muncă până mori.
Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,
Îndată de păcate, sau boală te-a scăpat!
Dă la săraci o pâine şi apă din fântână,
Fii bun cu toată lumea şi-ajută o bătrână!
Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,
Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu spui;
Doar, cu o vorbă bună, să-i îndulceşti amarul.
- Iisuse, eu… de mult, sunt frate cu sărmanul!
- Te rog, Mântuitorule, ascultă a mea rugă.
Căci, pentru oameni vreau, să fiu eu rob şi slugă!
Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din ţărână
Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!
Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni se scurge,
Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al Tău Sânge!
Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!
Şi, ne ţine aproape, strânşi, ca într-un mănunchi.
Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul
Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!
Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă bună,
Căci, doar Iisus va paşte, a omenirii turmă!

SFANTUL IERARH SPIRIDON

Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarhe Spiridoane, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte, totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie:
Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului. Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Amin!

In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Se spune ca ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de "sfantul calator”. Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.
Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: "Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada“.
Sfantul Spiridon a fost prins in timpul persecutiei, schingiuit si intemnitat. A trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. Moastele sale se gasesc in Insula Corfu.

---

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla

Sfantul Spiridon pleaca periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste, pretutindeni in lume. Alergand prin lume sa faca bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfantul cel milostiv isi toceste periodic incaltamintea (papuci din matase).

Pentru minunatele "plecari" din racla ale Sfantului Spiridon, parintii slujitori la catedrala din Corfu ii schimba anual vesmintele si incaltamintea tocita. Innoirea vestmintelor sfantului are loc in ziua de 12 decembrie, cand Biserica Ortodoxa il praznuieste cu mare bucurie. Cu binecuvantarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicesti (hainele si incaltamintea) sunt daruite parohiilor si manastirilor ortodoxe din intreaga lume.

Datorita minunilor savarsite in intreaga lume, Sfantul Spiridon a fost numit "sfantul calator". Potrivit unor evlaviosi parinti ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaste ale sfantului nu mai sunt prezente in racla din catedrala, iar atunci cand acestea revin, in chip minunat, ele sunt calde si prafuite; la randul lor, incaltarile noi ale sfantului apar tocite, pastrand pe ele pamant si fire de iarba.

In amintirea acestei minuni periodice, in Acatistul Sfantului Spiridon, in icosul al saselea, ne rugam acestuia, zicand: "Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada."

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: Fragment din capitolul „Împărăţiile iubirii”

„Trupul trăieşte, dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au într-înşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte (Apocalipsă 3,1). Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte. Cel ce a înviat în sufletul său conştinţa şi iubirea lui Dumnezeu, câtă vreme era pe pământ, acela a înviat pentru veşnicie; iar cel ce a omorât acestea în sufletul său şi moartea l-a prins în acestea, acela a murit pentru veşnicie. Acela a omorât Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul său şi a înlocuit-o cu împărăţia chinurilor veşnice, în care a intrat încă din viaţa pământească.
Trupul nu are o consistenţă sau temei în sine însuşi, ci dăinuieşte în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârşie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de fiinţă spirituală e funcţiunea conştiinţei, a acelei cunoştinţe de sine însuşi, în relaţie cu Dumnezeu, Tatăl său, şi cu toate câte decurg din rudenia aceasta. (Fapte 17, 19). Acestei fiinţe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăş. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conştiinţă, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conştiinţei tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, şi aşa, faptele trupului, pun pecetea lor întunecoasă pe suflet. Sufletul, cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.
Sufletul, amăgit de convieţuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărţirea sa din robia uneltei sale.”
Într-un cuvânt de mai-nainte s-a văzut că orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în desfrâu este mai întâi o cădere în spirit. În spirit e înclinarea şi căderea. Iar aceasta e de la convieţuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul şi-l munceşte cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimţirea spiritului. Această consimţire însă înnegreşte sau spurcă faţa sufletului, îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. Iar cu trecerea vremii, trupul slăbeşte şi se satură de pofte, pe când sufletul, fiind nemuritor, nărăvindu-se cu ele, caută să le împlinească, chiar dacă trupul nu mai e în stare să le facă. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului. Slava deşartă, mândria, orgoliul, viclenia, părerea de sine şi altele asemenea, se văd de departe în ţinuta dinafară a trupului. Această spurcare a obrazului, sufletul are să o plătească de pe urma consimţirii cu patimile iscate de vrăjmaş contra firii, printr-un chin de nedescris. Totuşi încerc.
Deci, în cazul în care trupul şi-a robit stăpânul, când petele animalităţii s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorinţele trupului, aceste pofte, toate, însoţesc sufletul,şi-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viaţa pământească, nu avea o corvoadă aşa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor şi deci, mulţumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceştia de noroi împroşcaţi din trup pe suflet, strârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puţin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara şi n-ar găsi apă.”
Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viaţa pământească. Orice întoarcere a voinţei, deci orice faptă, dincolo e cu neputinţă. Deci uşor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul nemaiavând, nemaiavând cum să se împlinească, se stârneşte mereu, creşte mereu şi-l chinuieşte pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deşi chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinţei de-a scăpa de muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc - şi, pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nicio izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor şi nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuţime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un beţiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale, ci acestea îl chinuiesc fără de sfârşit şi se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul, iar conştiinţa îi strigă mereu osânda lui Dumnezeu şi zadarnicia suferinţei sale. Invidiosul, trufaşul, iubitorul de sine, sunt roşi de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc şi asupra lui Dumnezeu. Ura creşte mereu şi le macină mintea, zvârlindu-i într-o mare nebunie furioasă, dar desăvârşit neputincioasă. Iar chinul cel mai mare tocmai acesta este, că răutatea se vede pe sine mărindu-se în deşert şi zvârcolindu-se , în neputinţa de-a mai face ceva. Toată isprava acestor patimi e muncirea neîncetată, până la nebunia absolută a sufletului. Sufletul arde ca într-o mare de foc. Conştiinţa îi vesteşte neîncetat pedeapsa lui Dumnezeu, îi arată sufletele drepţilor în Rai – ceea ce îi măreşte suferinţele – dar nu se vede pe cei ce se muncesc ca şi el în văpaia aceloraşi pofte; vede însă chipurile fioaroase ale demonilor, care înteţesc văpaia care-i arde.
Precum în viaţa pământească, lucra Harul asupra celor ce se sfinţeau şi sporea în ei iubirea, iar la dezlegarea lor din trup, rămânând în Împărăţia Harului, acesta sporeşte, desăvârşind în ei iubirea; aşa prin contrast, în starea de iad a conştiinţei, în împărăţia fără de Har, lucrează demonii asupra sufletelor chinuite şi sporesc în ele ura. Ura aceasta care nu poate face nimic, zvârcolirea neputinţei furioase, ura demonilor care chinuiesc sufletele şi văd că nu isprăvesc nimic, ura aceasta arde, ura aceasta infernală e focul nestins, care nu luminează nimic. Sufletele acelea, care s-au amăgit de poftele lumii, de slava deşartă şi de trufia vieţii (Ioan 2,16), înşelate de iubirea de sine, care le-a povăţuit la toate poftele, iată-le înecându-se în ura care le arde şi care s-a întărit peste ele ca o mare împărăţie a răului. În această împărăţie infernală i-a dus iubirea de sine, primul pui al diavolului şi tată a toată amăgirea.
Într-o aşa împărăţie au să sufere toţi cei care n-au scos cu desăvârşire iubirea de sine din lăuntrul lor, ci au mângâiat-o cu toate plăcerile, şi i-a surprins moartea încă neînţelepţiţi la mine şi necurăţiţi la inimă. Au plecat cu nădejde, le rămâne nădejdea. Şi dacă se va afla cineva dintre rudenii sau urmaşi, ca să împlinească pentru ei faptele iubirii, cu acestea acopăr mulţime de păcate şi-i scot din moarte (Tobit 4, 10). Iar dacă Dumnezeu nu pune nimănui în gând să împlinească mila şi pocăinţa pentru ei, e semnul că nu are planul să-i scoată din muncă.”



Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006