LA CINA CEA DE TAINĂ!

La cina cea de taină, privesc cu gândul dus…
Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.
La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,
Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la cină.
Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,
Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite
Către Maica Curată şi către Dumnezeu,
Ei, cu Iisus Hristos, m-au ajutat la greu!
Sunt plină de uimire şi sufletu-mi suspină,
De parcă m-aş afla şi eu, acum, la cină.
Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la rugă?
Sau… dintre cei de faţă, care va fi mai slugă?”
Însă, toţi, deodată privesc în continuare,
La bunul nostru Iisus, ce şade în picioare
Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui blajină:
„Nu vrei să fii tu slugă?” Petre mi-l ia de mână;
- Nu pot să înţeleg, de ce ? Şi, scoate un suspin.
Apoi se adresează la unul dintre ei.
„Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abţin”…
Şi, făr-a sta pe gânduri se duce la Andrei.
“Iisuse, de ce eu? Sunt cel mai bun dintre ei?”
Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu vrei?”
- Eu… am adus bucate şi… zic că e de-ajuns!
Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus!
- N-ai vrea să fii tu – Toma - sluga din astă seară?
- Nu pot Iisuse, în suflet am încă, îndoială…
Iar, într-un colţ, stau Dona, cu Pavel şi Tadeu
Şi, răspund toţi, odată: „De ce Iisuse, eu?”
Se-ntoarse către alţii, ce stau întru-n ungher
Şi, privindu-i cu milă… se-ndepărtă uşor
Către Mihai, ce sta-n capul mesei, stingher,
Zicându-i: ,,Voi face Eu, pe robul, ca şi ulterior!”
De-atunci… a trecut vremea, multe ar fi de spus…
Şi, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,
El vine să întrebe ca şi odinioară:
„N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?
Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai…
N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi, acolo-n Rai?”
- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă
Şi, alege-mă pe mine, să fiu eu, cea din urmă!
Cu toate că… Iisuse, nu sunt decât un ciob,
Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.
Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se sting,
Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot curg.
Sunt femei necăjite, sau fără de putere,
Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă mângâiere.
Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,
Sunt disperaţi şi-aşteptă de la Tine, semnal.
Se cere muncă multă, din noapte până-n zori
Şi… mereu rugăciune şi, muncă până mori.
Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,
Îndată de păcate, sau boală te-a scăpat!
Dă la săraci o pâine şi apă din fântână,
Fii bun cu toată lumea şi-ajută o bătrână!
Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,
Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu spui;
Doar, cu o vorbă bună, să-i îndulceşti amarul.
- Iisuse, eu… de mult, sunt frate cu sărmanul!
- Te rog, Mântuitorule, ascultă a mea rugă.
Căci, pentru oameni vreau, să fiu eu rob şi slugă!
Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din ţărână
Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!
Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni se scurge,
Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al Tău Sânge!
Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!
Şi, ne ţine aproape, strânşi, ca într-un mănunchi.
Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul
Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!
Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă bună,
Căci, doar Iisus va paşte, a omenirii turmă!