De aceea Apostolului Petru, care il intrebase: Doam­ne, de cate ori va gresi mie fratele meu si voi ierta lui ? Au doara pana la sapte ori ?, Hristos i-a ras­puns: nu-ti zic tie pana de sapte ori, ci pana de saptezeci de ori cate sapte (Mt. 18, 21-22). De aceea a si zis Domnul pilda despre cel care dato­ra imparatului sau zece mii de talanti si a primit numai din mila lui iertarea marii sale datorii, dar impreuna-slujitorului sau n-a vrut sa-i ierte dato­ria de o suta de dinari si 1-a aruncat in temnita pana ce i-o va da, fapt pentru care si pe el l-a dat imparatul, maniindu-se, pe mana chinuitorilor (Mt. 18, 23-34).

Aceasta pilda nu inseamna altceva decat ca celui ce tine manie asupra aproape­lui sau si nu ii iarta gresalele nu numai ca Dum­nezeu nu ii iarta pacatele, ci si pacatele dinainte, care i-au fost iertate, se intorc si se pomenesc. Pentru ca acel imparat milostiv i-ar fi iertat acelui datornic datoria, dar pentru nemilostivirea lui fata de fratele sau i-a socotit iarasi datoria si l-a dat pe mana chinuitorilor ca sa o scoata de la el. Drept aceea, Domnul incheie pilda aceasta pre­cum urmeaza: asa si Tatal Meu Cel ceresc va face voua de nu veti ierta fiecare fratelui sau din ini­ma gresalele voastre (Mt. 18, 35).

Asadar, cand primind de la Dumnezeu ierta­rea marilor noastre datorii, pentru aceasta mila atat de mare pe care ne-o arata El trebuie sa-i iertam si noi aproapelui micile sale datorii, ca sa nu patim la fel ca sluga cea vicleana din Evan­ghelie. Pacatele intregii lumi au fost date pierza­rii pe lemnul crucii, dar de iertarea pacatelor se invrednicesc de la Dumnezeu cei care inceteaza sa mai pacatuiasca, se pocaiesc pentru pacate si cred in Hristos, Care a murit pentru pacatele noastre si a inviat.

Iar acolo unde inima este pli­na de rautate si de manie nu este pocainta ade­varata, ci prefacuta si mincinoasa. insasi mania tinuta impotriva aproapelui este un pacat greu, dupa marturia Apostolului: tot cela ce urastepre fratele sau, ucigas de om este Qi In. 3, 15). „Dar el imi face rau si ma necajeste!" Ce-i drept; dar si tu deopotriva faci rau cand tii rautate impotriva lui, si il necajesti cand te razbuni cu vorba sau cu fapta. El ti-a facut rau inainte, iar tu ii faci rau dupa: pentru ca raul tot rau ramane si necazul tot necaz este, fie el facut mai devreme sau mai tarziu.

Gandeste-te la asta, iubite crestine, si nu te uita ce fac crestinii veacului de acum, care pentru un mic cuvant de ocara sau de mustrare fie ca umplu tribunalele cu clevetiri impotriva aproapelui, fie ca vor sa il dea pierzarii, fara sa cugete ca in toata ziua si in tot ceasul necinstesc si jignesc marirea lui Dumnezeu fara sa primeas­ca dupa faptele lor. Dar tu, de mare mila invred-nicindu-te de la Dumnezeu, sa fii si tu milostiv fata de aproapele tau, ca sa nu ramai lipsit la ran-du-ti de mila lui Dumnezeu, caci vei pieri in veci.

Drept aceea, daca voiesti sa-L ai pe Dumne­zeu milostiv catre tine, fii tu insuti milostiv catre aproapele tau. Aproapele ne-a fost pus de Dum­nezeu spre incercare si ca sa ne dam seama cum Se va purta Dumnezeu fata de noi. il iubim pe aproapele ? il iubim si pe Dumnezeu, si Dumne­zeu ne iubeste pe noi. Avem bunavointa fata de aproapele nostru ? Are si Dumnezeu bunavointa fata de noi. il miluim pe aproapele nostru ? Ne miluieste si Dumnezeu pe noi. Iertam aproapelui nostru gresalele ? Ne iarta si noua Dumnezeu gresalele noastre.

Ne uram aproapele si ne mani-em pe el ? Ne aflam si noi sub mania lui Dumne­zeu. Nu iertam aproapelui nostru gresalele ? Nu ne iarta nici Dumnezeu gresalele noastre. Ne razbunam pe aproapele nostru ? Se va razbuna si Dumnezeu pe noi, precum zice Sirah: cela ce se razbuna va afla razbunare de la Domnul. Ast­fel, si Dumnezeu este fata de noi precum suntem noi fata de aproapele nostru.

Sfantul Tihon din Zadonsk

las o lacrima

las o lacrima

Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită

Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai facut cerurile si pamantul,care ai dat viata tuturor lucrarilor Tale, in acest ceas in care sufletul meu sta intristat si plin de manie, intinde mana Ta cea atotputernica si ma scoate din aceasta intristare in care singur m-am afundat. Primeste, Doamne, umilita mea rugaciune pe care o indrept catre Tine cu siguranta ca ma vei ajuta.

Fii alaturi de mine Doamne, nu ma parasi niciodata.Iarta-ma ca gresesc mereu inaintea Ta. Imi aduc aminte primele zile cand ma rugam Tie cu credinta si tanjesc dupa ele. Am ajuns sa-mi fie rusine cu Tine, Doamne si de aceea Te rog sa ma ierti si sa ma miluiesti. Nu te-am marturisit in fata oamenilor, Doamne, Dumnezeul meu si in loc sa fiu incredintat ca Tu existi am marturisit gresit despre Tine.Iarta-ma Doamne al meu.

Auzi glasul rugaciunii mele si cererea mea caci ma rog catre Tine precum David psalmistul care zice ”Doamne auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru adevarul Tau, auzi-ma intru dreptatea Ta si sa nu intri la judecata cu robul Tau ca nu se va indrepta inaintea Ta tot cel viu”. Pacate mari mi-au cuprins sufletul, ca niste lanturi ma tin si imi frang putin cate putin trupul. Zilele trec, anii se duc si eu raman acelasi pacatos.Dar Tu, Doamne, nu vei inceta sa ma asculti. Tu ma vei ajuta, Doamne al meu si ma vei sprijini. Vei fi alaturi de mine ziua si noaptea,la bucurie si necaz. Caci Tu, toate le randuiesti cu mare intelepciune si Tie marire inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Chiliile - acolo unde singuratatea devine comuniune

Chiliile sunt rodul dragostei fata de Dumnezeu si de semeni ! Doar iubindu-L pe Dumnezeu si pe oameni, poate omul sa petreaca neincetat in chilie. Fie el calugar ori crestin de rand, omul trebuie sa petreaca mai intai in liniste, spre cunoastere, vedere si intarire.

In chilie au fost vazute pacatele din inima, in chilie au fost vazute gandurile cele nebune, in chilie a fost vazuta neputinta omului in el insusi, in chilie a fost vazuta mila lui Dumnezeu, in chilie a fost vazut raiul, in chilie a fost vazuta lumina necreata.

Viata crestinului, si nu doar a calugarului, trebuie sa parcurga o cale bine cunoscuta si batatorita de Parintii nostri: retregerea, cunoasterea, lupta, biruinta, apoi iesirea in lume.

"Stai in chilia ta si chilia ta te va invata toate." (Sfantul Vasile cel Mare)

Calugarul se retrage din lume, in singuratate, unde lupta cu sine, cu lumea ramasa in el si cu diavolul, spre a se cunoaste cu adevarat; vazandu-si pacatele si neputinta in a le birui, el incepe lupta neintrerupta inspre dobandirea harului, spre intarire si biruire; abia apoi, de va fi reusit sa biruiasca in sine lucrarile diavolului, calugarul va avea puterea, curajul si darul lui Dumnezeu de a se intoarce inspre lume, cu misiunea de a o lumina si a o binecuvanta cu prezenta sa.

Stai in casa si familia ta si acestea te vor invata toate.

Crestinul de rand si el poate si trebuie sa urmeze aceeasi cale. El trebuie sa se retraga in sine, sa ajunga sa se cunoasca intr-un mod cat mai deplin, iar odata cunoscandu-se, el va incepe lupta, caci diavolul cauta sa-i atraga omului atentia spre orice altceva decat spre sine insusi. De va primi har si putere de la Dumnezeu, el va birui si va putea ajuta si altora, prin ridicarea sa.

Cat mai departe de zgomot si de lume. Cat mai in liniste si singuratate. Aceasta este chemarea pe care au simtit-o cei mai multi dintre sfintii Bisericii de Rasarit. Ei au fugit din lume, insa neuitand lumea in rugaciunile lor. S-au aruncat in lupta cu toate patimile firii omenesti, spre a o intari - putin cate putin - si pe a celor ramasi in lume.

Primele chilii au fost cele oferite de pustiu, adica pesterile muntilor si scorburile copacilor. Acolo se ascundeau aceia ce doreau sa ia cu asalt Imparatia Cerurilor. Mai apoi s-au organizat comunitati monahale, pastrandu-se insa departarea chiliilor intre ele. Doar duminica se adunau cu totii, la Sfanta Liturghie. Apoi au aparut manastirile de obste, impresurate cu puternice ziduri de aparare a linistii si rugaciunii tainice.

Petrecerea in chilie arata nevoia de liniste a omului insetat de Dumnezeu. Cu cat omul L-a cunoscut mai mult pe Dumnezeu, cu cat calugarul isi doreste mai mult sa se mantuiasca si sa petreaca inca de aici precum in cer, cu atat el va petrece mai mult in chilie si se va bucura nespus de orice clipa pe care o va putea petrece singur, el si cu Dumnezeu. Avva Isaac spune ca o conditie absolut necesara pentru sporirea monahului este "inchiderea intr-un loc si pururea postire".

A sta in chilie inseamna a fi impreuna cu toti ceilalti, insa a petrece singur, inseamna a cuprinde intreaga lume in rugaciunea personala, insa a nu te imprastia in nimic din cele ale ei. Chiliile sunt locuri unde singuratatea devine comuniune, sunt colturi de liniste si impreuna petrecere cu Dumnezeu si cu oamenii, fara insa ca omul sa se imprastie printre oameni.

Singuratate si milostenie

Singuratate si milostenie

Acestea sunt deci criteriile dupa care vom aprecia cateva dintre cele mai dificile aspecte ale vietii in pustie. Una dintre primele intrebari ce se ivesc atunci cand citim Patericul si ne gandim la acesti Parinti este cea asupra elitismului experientei lor. Este oare ceva egoist sa te retragi in pustie cand in lume pare sa existe atata suferinta? Sunt oare Parintii si Maicile pustiei niste personaje antisociale din Egiptul veacului al patrulea? Exista desigur in Pateric o multime de pasaje ce se potrivesc acestei descrieri:

Sedea odata Avva Sisoe in chilia sa. Si batand in usa ucenicul lui, a strigat la dansul batranul, zi cand: Fugi, Avraame, nu intra, ca acuma nu au vreme cele de aici!

Insa tot aici intalnim si luminatorul cuvant al Avvei Antonie:

Zis-a iarasi Avva Antonie: De la aproapele este viata si moartea. Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.

Cum poate spune cineva un astfel de cuvant, cand si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in singuratate? Deci cel mai simplu raspuns la intrebarea asupra elitis-mului ar fi acesta: calea pustiului nu este una egoista, cu conditia ca toti ceilalti sa faca si ei aceeasi calatorie. Daca fiecare dintre noi, cititorii contemporani ai vechi lor cuvinte ale Patericului in secolul douazeci si unu, am porni la drum spre a savarsi calatoria pustiei, atunci am putea aprecia lipsa de egoism a batranilor ce vietu-iau acolo in veacul al patrulea.

Dar daca totusi ramanem in afara pustiei, cu sigu ranta calea lor ni se va parea una egoista. Sa ne amin tim ca fiecare om e chemat sa strabata pustiul. Insa ni meni nu are nevoie sa stea in pustie pentru totdeauna. Chiar si Antonie a iesit din pustie de doua ori in viata: prima data, ca sa vina in sprijinul mucenicilor; iar a doua oara, ca sa-l sprijine pe prietenul sau, Athanasie, in disputele teologice ale veacului al patrulea impotriva lui Arie. Dar poate si mai important, Antonie a iesit din pustie si in sens spiritual, dar si geografic, ingaduind ucenicilor sa se adune in jurul lui si sa-l socoteasca du hovnicul lor. Poate ca ar fi mai potrivit sa spunem ca de fapt Antonie nu a parasit pustia niciodata, chiar cand a pus piciorul in afara pustiei. Caci Antonie vorbeste totdeauna din pustie; fiece cuvant si gest al sau vine din pustie.

In orice caz, este un lucru prezumtios si inselator din punct de vedere spiritual a ne imagina ca linistea pus tiei transcende oarecum slujirea in lume. Pe langa aceasta, Antonie si tovarasii lui nu negau nicidecum lu mea, ci erau cat se poate de intelegatori fata de lume.

Era cineva ce vana prin pustie dobitoace salba tice, si a vazut pe Avva Antonie glumind cu fratii, si s-a smintit. Iara batranul, vrand sa-l incredinteze ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, a zis lui: Pune sageata in arcul tau si intinde. Si a facut asa. Si a zis lui: intinde iarasi. Si a intins. Si iarasi i-a zis: intinde. Si a zis lui vanatorul: De il voi intinde peste masura, se frange arcul. Zis-a lui batranul: Asa si la lucrul lui Dumnezeu, daca peste masura vom intinde cu fratii, degrab se rup. Deci trebuie cate putin si cateodata a ne pogori fratilor.

Exista insa si o alta perspectiva in privinta egoismu lui. Poate ca in viata duhovniceasca se cere o doza mai mare de egoism. Poate parea un lucru ciudat, dar poate ca avem nevoie sa ne rezervam un timp si un loc in care sa nu facem nimic altceva decat sa ne ocupam de patimi si sa cugetam la Dumnezeu. Poate ca trebuie sa ne luam un ragaz pentru noi insine si pentru Dumnezeu cam in acelasi fel cum facem pentru a manca, a ne odihni sau a ne distra - si-aceasta cat se poate de firesc, fara a socoti ca este ceva egoist. De fapt, nu putem fi buni cu noi si cu altii daca ocolim sau ratam acest stadiu al pustiei. Parintii si Maicile pustiei subliniau nece sitatea unui sine integral. Sa ne aducem aminte cuvin tele Avvei Alonie: trebuie, zicea el, sa fim cu totul sin guri cu Dumnezeu si cu noi insine, spre a putea sa ne recladim si sa ne remodelam.

Nu avem voie sa folosim dragostea si slujirea ca scuza pentru a evita lucrarea de transformare launtrica. Noi toti - si mai ales cei ce avem meserii legate de in grijire - trebuie sa ne luam un ragaz: pentru noi insine, retragandu-ne; pentru prietenii nostri, relaxandu-ne; si pentru Dumnezeu, rugandu-ne. Parintii si Maicile pus tiei ne invata ca dragostea nu este o revarsare a sinelui ce se aseamana apei turnate in nisip sau intr-o galeata cu gauri. Rugaciunea, chiar in cea mai intensa forma de meditatie solitara, este adanc legata de abilitatea noas tra de a pastra legatura cu altii. Antonie Bloom, autorul unei introduceri la colectia alfabetica a Patericului, scrie undeva despre cum putem sa ne facem timp spre a ne "retrage" in pustia inimii, in mijlocul unei vieti mo derne aglomerate si tensionate. El vorbeste despre "a fi cu totul in momentul prezent", recomandandu-ne sa in cercam sa gasim un moment cand nu avem absolut ni mic de facut, cand nimic nu ne impinge nici inainte, nici inapoi:

Spune: "Stau, nu fac nimic, timp de cinci minu te nu fac nimic", si destinde-te, si in tot acest timp... constientizeaza faptul ca: "Sunt in prezenta lui Dumnezeu, in prezenta mea si in prezenta intregului mobilier din jurul meu, stand linistit, fara sa ma misc, acum, cu mine insumi".

Deci nu avem decat sa stam cu noi insine. Este un lucru dificil in sine, care cere truda. Antonie Bloom continua intr-un limbaj ce aminteste izbitor de Avva Alonie:

"Incearca un experiment si vei vedea, vei desco peri o multime de lucruri utile pe cale. Incearca sa gasesti timp ca sa fi singur cu tine insuti; incuie usa si asaza-te in odaia ta intr-un moment cand nu ai nimic altceva de facut. Spune-ti: "Acum sunt cu mine insumi", si ramai astfel cu tine insuti.

Dupa uimitor de putin timp te simti oarecum plictisit. Aceasta ne invata un lucru foarte util. Ne dam seama ca, daca dupa zece minute de stat sin guri cu noi insine ne simtim astfel, nu e de mirare ca si altii se simt tot asa de plictisiti!... Este intr-a devar o descoperire foarte dramatica. Suntem cu desavarsire goi, neactionand din launtrul nostru, ci primind ca pe viata noastra o viata ce de fapt se ali menteaza din afara; suntem obisnuiti ca lucrurile sa se intample, silindu-ne sa facem alte lucruri. Foarte rar putem trai numai pe seama profunzimii si boga tiei ce credem ca se afla in noi insine.

Intensitatea retragerii si tacerii este o deschidere ca tre integritatea vietii si purtarii de grija, ca si catre co muniunea dragostei si partasiei:

A zis Avva Apollo: Daca ai vazut pe fratele tau, ai vazut pe Domnul Dumnezeul tau.

Parintele Johan

RUGAŢI-VĂ PENTRU NOI CĂCI GRELE SUNT ZILELE PE CARE LE TRĂIM!


RUGĂCIUNE LA VREME DE NECAZURI
Cântarea 1
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu băr*bă*ţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai pu*tere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Ti*ne: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neas*cultarea? Vai nouă, să plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la mi* lostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se des*coperă Dreptul Iov celor ce caută în Sfânta Scriptură măr*găritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit din*tre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mor*ma*nele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut par*te de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să sal*te inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.
Cântarea a 3-a
Doamne,
“Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va des*chi*de.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.
Doamne,
Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Lu*minează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Doamne,
Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon, picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta, înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.
Slavă
L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare, pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creş*ti*nii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul ne*cazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.
Şi acum
Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc; bolnavii se vindecă, morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.
Cântarea a 4-a
Doamne,
“Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii, în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi şi ne aşteaptă osânda veşnică.
Doamne, _ _ _
Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.
Doamne,
Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar nu*mai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mul*ţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dum*ne*zeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească.
Slavă
Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Li*chiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mij*lociri* le tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.
Şi acum
Veacuri întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au ră*mas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a nă*ruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dă*ruieşte credincioşilor toate cele care le sunt de trebuinţă.
Cântarea a 5-a
Doamne,
Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide din*tre voi şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.
Doamne,
Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iu*bi*rea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mâ*nia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşi*natul diavol.
Doamne,
Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pre*gă*ti*se*ră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceş*tia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.
Slavă
Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreap*ta cre*dinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, ve*nin* du-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hris*tos şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de mântui* re şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.
Şi acum
Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sf. Chiril, luminătorul Alexandriei şi Sf. Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceas*ta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.
Cântarea a 6-a
Doamne,
Să luăm aminte la povaţa Sf. Pavel, aposto*lul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât pu*teţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.
Doamne,
Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dă*ruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.
Doamne,
“Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?
Slavă
Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul Sfânt peste Sf. Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor; şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.
Şi acum
Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor bineplăc*ute lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.

Cântarea a 8-a
Doamne,
Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite în Evanghelie, şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vre*mea rânduită de Dumnezeu, şi binele va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.
Doamne,
Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai pri*mit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!
Doamne,
Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.
Slavă
Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au mu*rit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi Sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.
Şi acum
Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.
Cântarea a 9-a
Doamne,
“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sf. Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcân* du-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”
Doamne,
Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări, slabi de nu ne vei face îndrăz*neţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!
Doamne,
Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la înte* me*ierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.
Slavă
O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamări*te Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.
Şi acum
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamu* lui omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim. Amin.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Sfântul Teofan Zăvorâtul

„”Fiecare va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare.” Mai înainte de asta, Domnul a vorbit despre faptul că fiecare trebuie să fie gata la toate felurile de jertfe şi lepădare de sine, pentru a rămâne pe calea cea dreaptă. Chiar dacă ceea ce jertfim ne este scump ca lumina ochilor sau ca mâna dreaptă, jertfa trebuie adusă fără nici o şovăială; căci dacă îşi va părea rău că faci jertfă, şi ca urmare te vei abate de la calea dreaptă la cea nedreaptă, vei fi silit să pătimeşti veşnic în viaţa viitoare. Aşadar, fă jertfa care te întristează aici, ca să scapi de chinurile de dincolo. Fără a fi curăţit aici prin foc, este cu neputinţă a te mântui de focul veşnic. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să fie sărat cu foc, să treacă prin curăţirea cu foc. Cu toţii suntem datori, prin legea zidirii noastre, să ne aducem jertfă lui Dumnezeu; dar fiecare din noi este necurat. Aşadar, trebuie să ne curăţim, pentru a face din noi înşine jertfe plăcute lui Dumnezeu. Dar când începi să te curăţeşti, să smulgi patimile din suflet, te doare ca şi cum ai fi ars cu foc. Această lucrare a curăţirii de sine lăuntrice seamănă cu lucrarea focului ce curăţă metalul. Metalul este nesimţitor. Dar ar fi să capete simţire, ar simţi şi curăţirea şi arderea în acelaşi timp; aşa se întâmplă şi cu omul care se curăţă pe sine. Trecând prin asta, se simte ca şi cum ar fi mistuit cu totul de flăcări. Focul curăţitor trece prin toate mădularele lui, aşa cum sarea pătrunde ceea ce se sărează; şi numai cel ce se supune acestei lucrări devine jertfă adevărată, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, oricine are neapărată nevoie să fie sărat cu foc, aşa cum în Vechiul Testament orice jertfă se săra mai înainte de a fi adusă ca ardere de tot.”

Rugaciune

“Cea mai mare bucurie ai Tatianei era rugaciunea. Spunea ca in timpul rugaciunii simtea tresaltari ale dumnezeiestii veselii (“Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, … ” Galateni 5, 22). Altadata, scuturandu-si mana, a spus:
- Ce sa va spun, fiilor? Ce spune Apostolul Pavel? “La rugaciune staruiti”. Nici noi nu trebuie sa fim nepasatori si trandavi la rugaciune, sa nu obosim repede cand ne rugam.
Din nefericire, lumea ne face sa-l uitam adeseori pe Dumnezeu. Ne fura grijile lumesti, de aceea nu reusim sa jertfim putin timp, dimineata si seara, ca sa vorbim cu Dumnezeu, ci ne purtam ca animalele.
Desi era impresurata de copiii ei si de multi nepoti si se ingrijea si de casa, niciodata nu a lasat rugaciunea si mersul la biserica.” (“Asceti in lume”)

Sa invatam pocainta de la Sfantul Ioan Scararul

Din: “FILOCALIA”, vol IX, traducere de parintele Dumitru Staniloae:

Despre multa vorbire si tacerea

,,Multa vorbire este catedra slavei desarte, prin care aceasta se arata pe sine si se face cunoscuta. Multa vorbire este semnul nestiintei, usa clevetirii, calauza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea strapungerii, nascatoarea trandaviei sau pricinuitoarea ei, inainte-mergatoarea somnului, imprastierea mintii adunate in sine, pierzatoarea pazei de sine, racitoarea caldurii, intunecarea rugaciunii.

Cel ce-si cunoaste greselile isi infraneaza limba, iar vorbaretul nu s-a cunoscut inca pe sine cum trebuie. Prietenul tacerii se apropie de Dumnezeu si, vorbind cu El fara sa stie cum, e luminat de Dumnezeu. Tacerea lui Iisus a rusinat pe Pilat, si linistea unui om duhovnicesc mistuie slava desarta.

Dupa ce a spus un cuvant, Petru a plans cu amar, pentru ca si-a adus aminte de cel ce a zis: “Zis-am: pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba mea” (Ps. XXXVII, 1) si de altul care a zis: “E mai bine a cadea de la inaltime pe pamant, decat din pricina limbii” (Is.Sir. XX, 19).

Nu voiesc sa scriu multe despre aceasta, desi vicleniile patimilor ma indeamna. Dar am auzit o data pe cineva, dornic sa afle de la mine ceva despre liniste, care zicea ca multa vorbire se naste numaidecat din una din acestea: fie dintr-o indelungata vietuire si deprindere vicleana si neinfranata (caci limba, fiind si ea un madular al trupului, cere ceea ce a invatat si s-a obisnuit), fie, la cei ce se nevoiesc, si mai ales la ei, din slava desarta; iar uneori si din lacomia pantecelui. Pentru aceea, adeseori, multi infranandu-si pantecele cu oarecare fortare inchid si limba, si multa ei vorbire in tacere.

Cel ce se gandeste cu grija la moarte isi opreste cuvintele. Si cel ce a agonisit plansul sufletului se fereste de vorba multa ca de foc.

Cel ce a cunoscut mirosul focului celui prea inalt fuge de insotirea cu oamenii, cum fuge albina de fum.

Putini pot opri apa fara de zagazuri, dar si mai putini isi pot opri gura neinfranata.

A fost treapta a unsprezecea. Cel ce a biruit-o, a taiat deodata multime de rele”.

Despre nesimtire, adica despre moartea sufletului inainte de moartea trupului

1. Nesimtirea este o simtire omorata atat a trupului, cat si a duhului, care sfarseste in nesimtire dintr-o boala si nepasare indelungata.

2. Lipsa de durere (impietrirea) este o nepasare intiparita in fire, o cugetare amortita, o fiica a gandurilor patimase ce au pus stapanire pe om (a prejudecatilor), o inghetare a ravnei, un lat al barbatiei, o necunoastere a strapungerii inimii, o poarta a deznadejdii, o maica a uitarii si, dupa nastere, o fiica a fiicei sale [mama si fiica, totodata a uitarii].

3. Cel lipsit de durere (nesimtitul) este un filosof fara minte. E un talcuitor ce se osandeste pe sine, un iubitor de cuvinte potrivnice lui, invatator orb la vedere. Vorbeste de insanatosirea ranei si nu inceteaza de a o zgandari. Graieste impotriva patimii si nu inceteaza de a manca cele ce-l vatama. Se roaga impotriva patimii si porneste indata la lucrarea ei. Se manie pe lucrarea ei impotriva lui insusi, dar de cuvintele lui nu se rusineaza, nenorocitul. “Fac raul”, striga el, dar staruie cu ravna in a-l face. Se roaga cu gura impotriva patimii si cu trupul lupta pentru ea. Filosofeaza despre moarte si se poarta ca unul care nu are moarte. Suspina din pricina despartirii de viata si dormiteaza ca unul ce va trai vesnic. Vorbeste despre infranare si se lupta pentru lacomia pantecelui. Fericeste ascultarea si e cel dintai care nu asculta. Lauda pe cei neimpatimiti si nu se rusineaza sa tina minte raul si sa se lupte pentru o zdreanta. Maniindu-se, se amaraste, dar iarasi se manie din pricina ca s-a amarat; si adugand infrangere la infrangere, nu simte nimic. Citeste despre judecata si incepe sa zambeasca. Citeste despre slava desarta si chiar in timpul citirii sufera de ea. Se rosteste pentru priveghere si indata se scufunda in somn. Lauda rugaciunea si fuge de ea ca de bici. Saturandu-se, se caieste, si dupa putina vreme adauga alta saturare.Fericeste tacerea, dar o lauda prin vorbarie. Invata despre blandete, dar se manie adeseori chiar in timp ce invata despre ea. Trezindu-se din somn suspina, dar lasandu-si capul pe perna iarasi se supune patimii.

Ocaraste rasul si invata zambind despre plans. Se invinovateste pe sine in fata altora ca iubitor de slava desarta, dar urmareste sa-si castige slava prin invinovatire. Priveste patimas la fete si vorbeste despre neprihanire. Lauda pe cei ce se linistesc petrecand in lume si nu intelege ca se face pe sine de rusine. Slaveste pe cei milostivi si ocaraste pe cei saraci. Se face totdeauna pîrîşul si nu voieste sa vina la simtire, ca sa nu spuna ca nu poate.

4. Am vazut pe multi ascultand cand se vorbea despre moarte si despre judecata infricosatoare si lacrimand, dar avand lacrimile in ochi porneau grabnic spre masa. Si m-am mirat cum a putut aceasta stapana si visterie a raului miros sa infranga si plansul si sa stapaneasca prin multa nesimtire.

5. Am dezgolit, dupa putina cunostinta si putere pe care o am, viclesugurile si ranile acestei furioase si nebune ajunse la culme. Caci nu suport sa vorbesc mult despre ea. Dar cel ce poate sa aduca in Domnul, din cercare, leacurile acestor rani, sa nu se oboseasca a face neincetat aceasta. Eu nu ma rusinez sa recunosc neputinta mea, ca unul ce sunt stapanit cu tarie de ea. Caci n-as fi izbutit nici macar sa inteleg prin mine insumi viclesugurile si mestesugirile ei, daca n-as fi inteles-o si n-as fi stapanit-o cu sila, si daca n-as fi batut-o cu biciul fricii de Dumnezeu, lovind-o cu rugaciunea neincetata. Numai asa am si putut sa marturisesc cele spuse. De aceea a socotit si tirana si raufacatoarea aceasta sa spuna: “Cei ce au legamant cu mine, vazand pe morti, rad. Stand la rugaciune, ei sunt cu totul impietriti, invartosati si intunecati. Vazand Sfanta Masa, raman nesimtiti. Impartasindu-se de Dar, se poarta ca si cand ar gusta paine simpla. Vazand pe cei strapunsi la inima, ei rad de dansii. Am invatat de la tatal care m-a nascut pe mine sa omor toate cele ce se nasc din barbatie si osteneala. Eu sunt maica rasului. Eu sunt hranitoarea somnului. Eu sunt prietena imbuibarii. Nu sufar o dojeneala. Sunt impletita cu evlavia mincinoasa“.

Uimit de cuvintele acestei nebune, am intrebat de numele celui ce a nascut-o. Iar ea zise: “Eu n-am numai o nastere; zamislirea mea este amestecata si nestatornica. Pe mine ma face puternica imbuibarea. Ma face sa cresc timpul. Ma intareste reaua obisnuinta. Cel stapanit de mine nu se va elibera niciodata. Staruieste intru multa priveghere cugetand la judecata vesnica; poate asa voi slabi putin. Ia seama la pricina mea de unde ma nasc in tine si lupta impotriva maicii mele. Caci nu am una singura in toti. Roaga-te des langa cei morti, zugravind in inima ta chipul lor nesters. Dar daca nu-l zugravesti pe acesta cu pensula postului, nu ma vei birui in veac“.

Publicat de putincredincioasa la 08:19

Cine da lui isi da !!

Cine da lui isi da !!

Cine da lui isi da
Langa-un sat un biet batran
Chinuit de vremuri grele,
Isi facuse-un mic bordei
Din pamant si din nuiele.

Chiar la marginea padurii,
L-adapostul unui fag,
Unde soarele straluce,
Unde pasari cant cu drag.

Fara nici-o mangaiere,
Far-de nici-un ajutor,
Rezemat in niste carje,
Sprijinea al sau picior.

Chinuit asa, sarmanul,
Isi ducea al vietii fir,
Pana cand soarta l-o duce
Din bordei, la cimitir.

Cate-o data, pleca mosul
Catre satu-n sarbatoare,
Garbovit cu traista in spate
Sa cerseasca demancare .

Aratandu-si trist durerea
Prin zicala lui de pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!

Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa
Ii da-n traista demancare .

Atunci el cu voce slaba,
Exclama strigand in pace :
-,, Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!

Ani trecura de-arandul,
Multi din vremea lui murira,
Pe el harul si indurarea
Domnului il sprijinira .

Si din cand in cand pornea
Catre sat mosul, sarmanul,
Far-asi mai schimba tinuta :
Carja, traista si sumanul .

Cand si cand rasuna satul,
De zicala lui blajina,
Cand la poarta unei case,
Iese iute o gospodina .
Cersetorul isi ia darul,
Fara glas, dar tot nu tace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!

Intr-o zi o gospodina
Din-nalta societate,
Egoista, far-de mila,
Lipsita de bunatate...

Vru s-aduca la tacere
Glasul celui cersetor,
Ce batea de multa vreme
Pe la poarta tuturor.

Repede facu o paine
Din faina cea mai alba,
Si in ea otrava puse,
Apoi o coace de graba.

Cum ii dete aceasta paine,
In ea inima-i tresalta,
-De acuma, stiu eu bine,
Nu te-oi mai vede la poarta!

Cersetorul isi ia darul
Privindu-l cu bucurie,
Fiind asa frumoasa painea
Se gandeste s-o mai tie...

Si repeta apoi zicala
Ce atat de mult ii place :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!

Dupa ce colinda satul
Se intoarce la bordei,
Si-obosit se odihneste
Pe un scaunel de tei .

Dar nu se-odihneste bine,
Ca se arata pe carare,
Un fecior voinic ce vine,
De la a sa vanatoare...

Obosit si rupt de foame...
Dupa el venea un caine ;
Ratacise prin padure,
Fara nic-un pic de paine.

Venind la al sau bordei
Il intreba cu mirare :
-Mosule, de nu te superi,
Nu ai ceva de mancare ?

-Cum sa nu? raspunde el,
Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale
Aceasta paine mi-a dat.

Ia-o toata, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!

Dupa ce mananca painea,
Multumindu-i, a plecat,
Fara a banui misterul
Si de cele ce-au urmat .

Ajungand acasa bine
Mama lui ’l-mbratiseaza,
Dar deodata rau ii vine
Si la fata se intristeaza .

-Ce-i cu tine? mama-ntreaba,
Spune iute ce-ai mancat?
Insa el cu vocea zlaba,
Ii raspunde innecat :

-Doar atata am mancat,
Paine alba si frumoasa
Ce la cersetor i-ai dat,
Astazi, cand a fost acasa! .

Un fior de groaza mare,
Mamei, inima-i cuprinde,
Fiul ei de-acuma moare,
Si in fata ei se intinde.

In necaz, priveste fapta,
Cea cruda si fara mila,
Vazandu-si acum rasplata
Inima-i de amar e plina .

La urechi rasuna glasul
Mosului trecand in pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!

Cum ne vorbeste Domnul

Cum ne vorbeste Domnul

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici acum sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat , M-ai injurat . Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga. Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat... Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin timp din timpul tau .

Sunt un om,
un chip de humă,
făcut de Dumnezeu.
Dar ca să nu rămân
la fel ca o păpuşă,
cu care poţi face ce vrei,
să-i îndoi mâinile,
să-i rupi un picioruş,
fără ca ea să poată plânge,
să poată simţi durerea pricinuită!
Eu am primit,
de la Domnul
un trup viu,
pentru că am primit în dar,
ceva mult mai preţios:
am primit un suflet!
Da, eu nu sunt la fel,
cu o păpuşă,
eu deşi sunt rănită,
simt şi mă doare,
şi mă pot plânge.
Dar atunci când vreau s-o fac,
mă gândesc la Domnul,
care a avut mâinile îngăurite
şi întinse pe cruce,
picioarele străpunse de cuie.
Şi pentru ce dacă nu pentru mine!
Şi atunci ştiu că şi eu
trebuie să rabd durerile,
să iau şi eu crucea
în fiecare zi şi să-I urmez.
Să-I urmez Domnului.
Să împlinesc voia
Celui care m-a creat!~

"Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda

Toată făptura şi zidirea Ta

Muntele, valea, câte sunt în ea,

Cerul şi marea şi inima mea

Toate se-nchină Creatorului

Şi mulţumire aduc Domnului.

Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda

Toată faptură şi zidirea Ta

Cerul şi marea, câte sunt în ea,

Muntele, valea şi inima mea

Toate se-nchină Ziditorului

Şi mulţumire aduc Domnului."

RUGACIUNE

"Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic, şi fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.

Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la sfârşitul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor adormiţi, să-i odihnească în necazurile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin."

Cum trebuie să postească creştinul ortodox?

Cinsteşte postul nu când te abţii de la mâncăruri, ci când fugi de păcate. Cel ce mărgineşte postul numai la abţinerea de la mâncăruri, acela mai cu seamă necinsteşte postul. Posteşti? Arată-mi-o prin faptele!

- Care fapte? , mă întrebi.

- Miluieşte pe sărac, împacă-te cu vrăjmaşul tău, vorbeşte de bine pe prietenul tău, nu-l invidia, nu te uita la frumuseţe femeiască. Să postească nu numai gura, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile, toate mădularele trupului nostru. Să postească picioarele, îndepărtându-se de drumurile care duc la spectacole nelegiuite de teatru [sau de televizor]. Să postească ochii, fiind învăţaţi să nu-şi arunci niciodată privirile spre obrazuri frumoase, nici să iscodească frumuseţi străine. Vrei să spui că de aceea sunt făcuţi ochii, ca să privească? Da, de aceea! Dar dacă se uită la ce-i oprit, la ce-i nelegiuit, atunci privirea pângăreşte postul şi strică toată mântuirea sufletului. Dar dacă se uită la ce-i îngăduit de lege, la ceea ce întăreşte privirea, atunci privirea împodobeşte postul. Este cu totul nesăbuit ca atunci când e vorba de mâncăruri să te abţii, din pricina postului, chiar de la mâncăruri îngăduite, iar când e vorba de ochi să-i laşi să fugă la ce-i oprit. Nu mănânci carne? Să nu mănânci însă, nici să faci desfrânare cu ochii! Să postească şi urechile atunci când nu ascultă clevetirile şi bârfele. Că spune Dumnezeu: „Să nu asculţi cuvânt deşert“. Să postească şi gura de la cuvinte de ruşine şi de la ocări. Ce folos că nu mâncăm păsări şi peşti, dar muşcăm şi mâncăm din fraţi? Cel care bârfeşte şi vorbeşte de rău mănâncă de fapt carnea fratelui său, muşcă din trupul semenului său. De aceea şi Pavel striga, zicând: „Dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu vă nimiciţi unii pe alţii” (Galateni 5, 15). Nu ţi-ai înfipt dinţii în trupul semenului tău, dar ai înfipt în sufletul lui bârfeala, l-ai rănit vorbindu-l de rău şi ai pricinuit mii şi mii de rele şi ţie, şi lui, şi altora mulţi.

Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferitele mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există şi primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu de ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu poftele trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de lupta duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

Trebuie să vă reamintesc că nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimi sfinte.

sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la statui”, p. 69-70

Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de păr dospit din cer nu din argilă.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?

6 decembrie 2010

Cinsteşte postul nu când te abţii de la mâncăruri, ci când fugi de păcate. Cel ce mărgineşte postul numai la abţinerea de la mâncăruri, acela mai cu seamă necinsteşte postul. Posteşti? Arată-mi-o prin faptele!

- Care fapte? , mă întrebi.

- Miluieşte pe sărac, împacă-te cu vrăjmaşul tău, vorbeşte de bine pe prietenul tău, nu-l invidia, nu te uita la frumuseţe femeiască. Să postească nu numai gura, ci şi ochii, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile, toate mădularele trupului nostru. Să postească picioarele, îndepărtându-se de drumurile care duc la spectacole nelegiuite de teatru [sau de televizor]. Să postească ochii, fiind învăţaţi să nu-şi arunci niciodată privirile spre obrazuri frumoase, nici să iscodească frumuseţi străine. Vrei să spui că de aceea sunt făcuţi ochii, ca să privească? Da, de aceea! Dar dacă se uită la ce-i oprit, la ce-i nelegiuit, atunci privirea pângăreşte postul şi strică toată mântuirea sufletului. Dar dacă se uită la ce-i îngăduit de lege, la ceea ce întăreşte privirea, atunci privirea împodobeşte postul. Este cu totul nesăbuit ca atunci când e vorba de mâncăruri să te abţii, din pricina postului, chiar de la mâncăruri îngăduite, iar când e vorba de ochi să-i laşi să fugă la ce-i oprit. Nu mănânci carne? Să nu mănânci însă, nici să faci desfrânare cu ochii! Să postească şi urechile atunci când nu ascultă clevetirile şi bârfele. Că spune Dumnezeu: „Să nu asculţi cuvânt deşert“. Să postească şi gura de la cuvinte de ruşine şi de la ocări. Ce folos că nu mâncăm păsări şi peşti, dar muşcăm şi mâncăm din fraţi? Cel care bârfeşte şi vorbeşte de rău mănâncă de fapt carnea fratelui său, muşcă din trupul semenului său. De aceea şi Pavel striga, zicând: „Dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu vă nimiciţi unii pe alţii” (Galateni 5, 15). Nu ţi-ai înfipt dinţii în trupul semenului tău, dar ai înfipt în sufletul lui bârfeala, l-ai rănit vorbindu-l de rău şi ai pricinuit mii şi mii de rele şi ţie, şi lui, şi altora mulţi.

Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferitele mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există şi primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu de ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu poftele trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta pierdem folosul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de lupta duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

Trebuie să vă reamintesc că nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimi sfinte.

sursa: Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la statui”, p. 69-70

RUGACIUNE

"Doamne, Dumnezeul meu, osândit stau înaintea feţei Tale celei sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie: O, izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic, şi fă-L să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.

Crăciun fericit !


În noaptea grea am încercat
Privind o stea pe cer înalt,
Să scriu o frază despre cum
Să îmi petrec Sfântul Crăciun.

Dar iată că această stea
Ea tot mai tare strălucea,
Precum pe magi i-a fascinat
Direct la prunc ea i-a lăsat,

Pe mine m-a purtat în noapte
Cu gândul tot, tot mai aproape,
Si-ncerc acum ca gândul meu
Să îl apropii de al tău.

Un zâmbet lin, un cer senin,
O lună albă pe deasupra;
Un gând curat, nevinovat,
O stea ce traversează luna.

Acum când totul parcă pare
Atât de simplu ca să-ţi spun,
Îţi fac o sinceră urare:
Eu îţi doresc un Fericit Crăciun!

In iad, o ora a fost cat trei sute de ani

La muntele Athos, bolnav de vreo 30 de ani, un calugar era tinut la pat. Nu se putea ridica decat putin, cu ajutorul unei parghii legate deasupra patului. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ia, pentru ca nu mai putea indura pe pamant suferinta aceasta pe care o rabda de 30 de ani. Sa-l ia Dumnezeu. Si dormind el, a venit un inger in vis si i-a spus: "Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile si m-a trimis sa stau de vorba cu tine. Ai facui niste greseli mari, ramase nepocaite, de aceea ti-a fost data suferinta aceasta aici pe pamant, ca sa nu fii pedepsit dincolo. Dar Dumnezeu iti propune o invoiala: Vrei sa petreci trei ceasuri in iad sau inca 30 de ani aici pe pamant in aceasta suferinta?" A stat omul si s-a gandit: oricat de lungi ar fi trei ceasuri in iad, sunt mai scurte decat atatia ani de suferinta pe pamant, pe care n-o mai pot indura. I-a spus ingerului: "Accept sa ma duci trei ceasuri in iad”.

Ingerul l-a lut de mana, si l-a dus in imparatia de smoala a intunericului, si 1-a lasat acolo. Si acolo au inceput suferintele. Si a stat un ceas, si a stat trei, dar ingerul n-a mai venit. Si a stat 3 zile, si 3 ani, si 30 de ani si 300 de ani, dupa socoteala lui, si ingerul n-a mai venit. La un moment dat, cand isi pierduse orice nadejde, aparu in fata lui o lumina. Ridicand ochii il vazu in sfarsit pe ingerul lui Dumnezeu care il privea zambind. El nu mai avea puterea sa se bucure.

Ingerul l-a intrebat: "Dar de ce esti atat de trist?" " El a raspuns doar atat: "Nu credeam ca si ingerii lui Dumnezeu sa minta!" - "Cum adica sa minta?", se prefacu ingerul a-l intreba cu mirare. - "Mi-ai spus ca vei veni dupa trei ceasuri sa ma scoti de aici, si iata, au trecut 300 de ani si m-ai uitat". Atunci ingerul se uita cu bunavointa la el si-i spuse: "Te inseli amarnic dragul meu. N-a trecut decat un ceas, si mai ai doua". Atunci omul se agata de aripa ingerului si-l implora: Ingere al lui Dumnezeu, ia-ma, du-ma de aici si lasa-ma pe pamant cu suferinta mea nu 30 de ani, ci 300 de ani, dar nu ma mai lasa aici!" Si ingerul l-a luat de mana si i-a spus: "Dumnezeu s-a indurat de rugaciunile tale si te-a eliberat".

In clipa aceea s-a trezit. Ceasul de pe noptiera arata ca trecuse o ora de candse culcase..

Sa daruim ce nu avem

Intr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului:

- Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am.

Staretul ii raspunde:

- Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.

NOAPTE DE VIS

Noapte de vis în zări se arată
Stelele par licurici pe bolta întunecată.

În aer pluteşte un adânc mister necunoscut,

E noaptea minunată aşteptată de demult.

Luciri puternice se arată clar spre răsărit

Clipa mântuirii pentru toată lumea a sosit.

Îngerii coboară pe pământ.

Osanale pline de armonie se aud vibrând.

În ieslea cea săracă stă Fecioara prea iubită

Şi inima îi e plină de o dragoste neţărmurită.

Şi strânge cu iubire la pieptul ei gingaş

Pe cel mai scump din lume şi dulce copilaş

Noapte sfântă minunată

Umple de lumină lumea toată.

Căci astăzi s-a născut Domnul Ceresc

Umplând de bucurie neamul omenesc.

Sărac, umil pe acest pământ

A coborât Cel ce-i din veacuri sfânt.

În peştera săracă printre dobitoace
Nu în porfiri şi luxuri cum lumii îi place.

Magii vin din depărtări cu daruri scumpe
Şi păstorii simt că bucuria inima le umple.
Că îngerii şi steaua lumii întregi vestesc,
Că vine Salvatorul, Împăratul cel Ceresc.

Să colindăm vestind naşterea sfântă,
Să simţim că inima ne cântă,
Pregătind peştera sufletului cu un gând pios
Ca să-L primim în taină pe Iisus Hristos.

Este mare lucru sa doresti binele oamenilor…

Roza Lia:

Este mare lucru sa doresti binele oamenilor… Dumnezeu nu te lasa nici pe tine cand iti este greu. Prin oameni ,esti ajutat si tu. Majoritatea ne plangem ca intalnim oameni indiferenti si reci…insa cred ca, mai intai, in starea aceasta traim noi. Cum ne purtam noi ,asa se poarta si altii cu noi. Chiar daca ei nu se poarta asa,…noi asa ii simtim…prin prisma purtarii noastre,prin prisma gandirii noastre. Asa spun sfintii, vedem lumea prin proprii ochi ai mintii

Ce ii este placut lui Dumnezeu?

Se zice ca Dumnezeu a trimis odata pe un inger pe pamant si i-a spus: "Ingere, du-te pe pamant, umbla pe unde vrei si cat vrei, si gaseste-mi cel mai pretios lucru pe care vei crede tu ca Mi-l poti aduce, din cele care exista pe pamant”. Si a umblat ingerul prin multe locuri si multa vreme, cu multa atentie si cu multa bagare de seama. Trebuia sa aleaga un lucru care sa-I placa lui Dumnezeu, asa ca nu era lucru de gluma.

A nimerit intr-un loc unde era in toi un razboi si unde un om murise la datorie. Lasase in urma o familie, lasase idealuri, lasase planuri acasa, dar a inteles sa-si dea viata pentru tara cu generozitate si eroism. Ingerul s-a apropiat de el si a cules o picatura din sangele lui si si-a spus: “Sacrificiul acesta trebuie sa fie considerat de Dumnezeu drept cel mai mare". S-a dus la Dumnezeu si a luat Dumnezeu picatura de sange si a spus: “Intr-adevar, ceea ce Mi-ai adus e un lucru extraordinar, un lucru mare. Dar poate ca nu e cel mai mare. Eu ziceam de cel mai mare. Mai du-te, mai umbla, mai plimba-te, mai vezi, mai cauta".

Si s-a dus ingerul din nou si, la un moment dat, a nimerit intr-un spital. Acolo era pe moarte o sora de caritate care a ingrijit un bolnav, avand o boala infectioasa, din care cauza nimeni nu voia sa ingrijeasca de dansul. Ea insa s-a sacrificat ingrijind bolnavul acela, stiind ca se va molipsi si ea. Ceea ce s-a si intamplat. S-a imbolnavit si acum era pe moarte. Ingerul si-a zis: ,Acest sacrificiu trebuie sa fie cel mai mare". Si i-a luat ultima rasuflare, inainte de a muri si i-a dus-o lui Dumnezeu. Si i-a spus Dumnezeu: “Ingere, te-ai gandit bine. E mare intr-adevar sacrificiul pe care l-a facut infirmiera pentru aproapele ei. Si-a dat viata pentru el. Dar poate exista si altceva. Poate exista si ceva mai mare".

Si a venit ingerul iarasi pe pamant si a dat de un mare hot, un faradelege si fara Dumnezeu, un om fara nici o norma morala, un om gata la toate relele, fara constiinta, care tocmai se hotarase sa se duca sa prade o familie de crestini. Se inarmase cu toate uneltele care ii trebuiau pentru furtul pe care si-l propusese. Astepta sa se faca seara si sa se innopteze. Cand s-a innoptat, s-a dus spre casa celor pe care era gata chiar sa-i ucida, numai sa-si ajunga scopul. Dar, inainte de a intra in casa, s-a uitat pe geam sa vada ce se intampla acolo. Si ce-a vazut inauntru? A vazut o femeie care tocmai isi culca pruncul. Isi facuse rugaciunea, facea semnul crucii deasupra pruncului si era gata sa-l adoarma.

In clipa aceea hotul si-a adus aminte de mama lui, care tot asa facea si cu dansul cand era mic, si un val de remuscare l-a cuprins dintr-o data. Parca s-ar fi intors sufletul inapoi intr-ansul. S-a gandit la nelegiuirea pe care voia s-o faca. S-a gandit la toate nelegiuirile pe care le facuse pana atunci si, impresionat de cumintenia pe care o vazuse in casa, de seninatatea pe care o citise pe chipul copilului si ingrozit de fapta pe care era gata s-o comita, i-a scapat o lacrima. Vazand-o, ingerul si-a zis: "Aceasta trebuie sa fie". A luat lacrima si i-a dus-o lui Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a zis: “Aceasta este. Ai gasit-o. Lacrima de pocainta. Lacrima de intoarcere a celui ce parea pierdut pentru totdeauna”.

***Sfamta Cruce***

Crucea....ce reprezinta ea pentru mine?!.........simbol al credintei sau poate lemnul pe care a murit Iisus, sau poate ceva mult mai tainic,...sau poate ceva fara importanta...

Dar pentru tine...........omule.................ce reprezinta Crucea?!..........un simplu gest care il faci cu mana cand treci prin fata bisericii, sau poate o cruciulita pe care o porti la gat ca sa iti poarte..........noroc.......sau poate chiar lemnul pe care a murit Iisus.............

Dar eu stiu ca Iisus a murit pe cruce ca sa imi dea o Viata noua, o Inima noua, o Dragoste noua si mai mult de atat El a atarnat pacatele mele de cruce si le-a lasat acolo ca sa pot fi Sfant, sa fiu Curat, sa fiu ....................Copilul Lui.................iti dai tu seama.....................?!..........COPILUL LUI.............. o Doamne cat esti Tu de Maret si Minunat.......Slavit sa fii in veci......dar pt mine Crucea mai inseamna a-mi trai viata mea de zi cu zi, a fi Lumina intr-o lume plina de intuneric si pacat, exemplu celor din jur.......................oare cum imi port eu Crucea zi de zi............???......pt mine asta insemna Crucea......a fi partas la suferintele Lui, ca mai apoi partas si mostenitor in Paradis cu El, Tatal, si cu El Fiul.........la imparatia Lui......Amin si ajuta-mi o Doamne....!!!!.............