Din: “FILOCALIA”, vol IX, traducere de parintele Dumitru Staniloae:
Despre multa vorbire si tacerea
,,Multa vorbire este catedra slavei desarte, prin care aceasta se arata pe sine si se face cunoscuta. Multa vorbire este semnul nestiintei, usa clevetirii, calauza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea strapungerii, nascatoarea trandaviei sau pricinuitoarea ei, inainte-mergatoarea somnului, imprastierea mintii adunate in sine, pierzatoarea pazei de sine, racitoarea caldurii, intunecarea rugaciunii.
Cel ce-si cunoaste greselile isi infraneaza limba, iar vorbaretul nu s-a cunoscut inca pe sine cum trebuie. Prietenul tacerii se apropie de Dumnezeu si, vorbind cu El fara sa stie cum, e luminat de Dumnezeu. Tacerea lui Iisus a rusinat pe Pilat, si linistea unui om duhovnicesc mistuie slava desarta.
Dupa ce a spus un cuvant, Petru a plans cu amar, pentru ca si-a adus aminte de cel ce a zis: “Zis-am: pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba mea” (Ps. XXXVII, 1) si de altul care a zis: “E mai bine a cadea de la inaltime pe pamant, decat din pricina limbii” (Is.Sir. XX, 19).
Nu voiesc sa scriu multe despre aceasta, desi vicleniile patimilor ma indeamna. Dar am auzit o data pe cineva, dornic sa afle de la mine ceva despre liniste, care zicea ca multa vorbire se naste numaidecat din una din acestea: fie dintr-o indelungata vietuire si deprindere vicleana si neinfranata (caci limba, fiind si ea un madular al trupului, cere ceea ce a invatat si s-a obisnuit), fie, la cei ce se nevoiesc, si mai ales la ei, din slava desarta; iar uneori si din lacomia pantecelui. Pentru aceea, adeseori, multi infranandu-si pantecele cu oarecare fortare inchid si limba, si multa ei vorbire in tacere.
Cel ce se gandeste cu grija la moarte isi opreste cuvintele. Si cel ce a agonisit plansul sufletului se fereste de vorba multa ca de foc.
Cel ce a cunoscut mirosul focului celui prea inalt fuge de insotirea cu oamenii, cum fuge albina de fum.
Putini pot opri apa fara de zagazuri, dar si mai putini isi pot opri gura neinfranata.
A fost treapta a unsprezecea. Cel ce a biruit-o, a taiat deodata multime de rele”.
Despre nesimtire, adica despre moartea sufletului inainte de moartea trupului
1. Nesimtirea este o simtire omorata atat a trupului, cat si a duhului, care sfarseste in nesimtire dintr-o boala si nepasare indelungata.
2. Lipsa de durere (impietrirea) este o nepasare intiparita in fire, o cugetare amortita, o fiica a gandurilor patimase ce au pus stapanire pe om (a prejudecatilor), o inghetare a ravnei, un lat al barbatiei, o necunoastere a strapungerii inimii, o poarta a deznadejdii, o maica a uitarii si, dupa nastere, o fiica a fiicei sale [mama si fiica, totodata a uitarii].
3. Cel lipsit de durere (nesimtitul) este un filosof fara minte. E un talcuitor ce se osandeste pe sine, un iubitor de cuvinte potrivnice lui, invatator orb la vedere. Vorbeste de insanatosirea ranei si nu inceteaza de a o zgandari. Graieste impotriva patimii si nu inceteaza de a manca cele ce-l vatama. Se roaga impotriva patimii si porneste indata la lucrarea ei. Se manie pe lucrarea ei impotriva lui insusi, dar de cuvintele lui nu se rusineaza, nenorocitul. “Fac raul”, striga el, dar staruie cu ravna in a-l face. Se roaga cu gura impotriva patimii si cu trupul lupta pentru ea. Filosofeaza despre moarte si se poarta ca unul care nu are moarte. Suspina din pricina despartirii de viata si dormiteaza ca unul ce va trai vesnic. Vorbeste despre infranare si se lupta pentru lacomia pantecelui. Fericeste ascultarea si e cel dintai care nu asculta. Lauda pe cei neimpatimiti si nu se rusineaza sa tina minte raul si sa se lupte pentru o zdreanta. Maniindu-se, se amaraste, dar iarasi se manie din pricina ca s-a amarat; si adugand infrangere la infrangere, nu simte nimic. Citeste despre judecata si incepe sa zambeasca. Citeste despre slava desarta si chiar in timpul citirii sufera de ea. Se rosteste pentru priveghere si indata se scufunda in somn. Lauda rugaciunea si fuge de ea ca de bici. Saturandu-se, se caieste, si dupa putina vreme adauga alta saturare.Fericeste tacerea, dar o lauda prin vorbarie. Invata despre blandete, dar se manie adeseori chiar in timp ce invata despre ea. Trezindu-se din somn suspina, dar lasandu-si capul pe perna iarasi se supune patimii.
Ocaraste rasul si invata zambind despre plans. Se invinovateste pe sine in fata altora ca iubitor de slava desarta, dar urmareste sa-si castige slava prin invinovatire. Priveste patimas la fete si vorbeste despre neprihanire. Lauda pe cei ce se linistesc petrecand in lume si nu intelege ca se face pe sine de rusine. Slaveste pe cei milostivi si ocaraste pe cei saraci. Se face totdeauna pîrîşul si nu voieste sa vina la simtire, ca sa nu spuna ca nu poate.
4. Am vazut pe multi ascultand cand se vorbea despre moarte si despre judecata infricosatoare si lacrimand, dar avand lacrimile in ochi porneau grabnic spre masa. Si m-am mirat cum a putut aceasta stapana si visterie a raului miros sa infranga si plansul si sa stapaneasca prin multa nesimtire.
5. Am dezgolit, dupa putina cunostinta si putere pe care o am, viclesugurile si ranile acestei furioase si nebune ajunse la culme. Caci nu suport sa vorbesc mult despre ea. Dar cel ce poate sa aduca in Domnul, din cercare, leacurile acestor rani, sa nu se oboseasca a face neincetat aceasta. Eu nu ma rusinez sa recunosc neputinta mea, ca unul ce sunt stapanit cu tarie de ea. Caci n-as fi izbutit nici macar sa inteleg prin mine insumi viclesugurile si mestesugirile ei, daca n-as fi inteles-o si n-as fi stapanit-o cu sila, si daca n-as fi batut-o cu biciul fricii de Dumnezeu, lovind-o cu rugaciunea neincetata. Numai asa am si putut sa marturisesc cele spuse. De aceea a socotit si tirana si raufacatoarea aceasta sa spuna: “Cei ce au legamant cu mine, vazand pe morti, rad. Stand la rugaciune, ei sunt cu totul impietriti, invartosati si intunecati. Vazand Sfanta Masa, raman nesimtiti. Impartasindu-se de Dar, se poarta ca si cand ar gusta paine simpla. Vazand pe cei strapunsi la inima, ei rad de dansii. Am invatat de la tatal care m-a nascut pe mine sa omor toate cele ce se nasc din barbatie si osteneala. Eu sunt maica rasului. Eu sunt hranitoarea somnului. Eu sunt prietena imbuibarii. Nu sufar o dojeneala. Sunt impletita cu evlavia mincinoasa“.
Uimit de cuvintele acestei nebune, am intrebat de numele celui ce a nascut-o. Iar ea zise: “Eu n-am numai o nastere; zamislirea mea este amestecata si nestatornica. Pe mine ma face puternica imbuibarea. Ma face sa cresc timpul. Ma intareste reaua obisnuinta. Cel stapanit de mine nu se va elibera niciodata. Staruieste intru multa priveghere cugetand la judecata vesnica; poate asa voi slabi putin. Ia seama la pricina mea de unde ma nasc in tine si lupta impotriva maicii mele. Caci nu am una singura in toti. Roaga-te des langa cei morti, zugravind in inima ta chipul lor nesters. Dar daca nu-l zugravesti pe acesta cu pensula postului, nu ma vei birui in veac“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -