Un om fericit

Auzit-am că, pe vremuri ,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Cînd la deal si cînd la vale,
Pe creştini tot întrebînd
Unul zise- Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cît de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
-Eu aş fi, dar ce sa fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mîndrie :
-Eu am bani, ce pot sa zic?
Am destulă avuţie ,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrînesc.
Altul strigă cu ocară:
-O ,ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!
Cînd pe altul îl întreabă:
-Tu eşti fericit, ori ba?
Dînd din cap, el spune-n grabă
-Hm! nu prea mult, măria-ta!
-Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav,
Aş trăi împarăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slabit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mîhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cîrteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsînd mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Pînă cînd a întîlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit
-Omule, te văd muncind
Şi esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi : tu eşti fericit?
Omul se-ndreptă de spate
Şi ,privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mîncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
Eu nu te cunosc ,străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar ,de vrei rămîi la mine
Pînă mîine-n zori de zi.
Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămînd vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mîngîiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins in vatră,
Om mînca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stînd la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iarta cînd greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mîngîiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lîngă casă,
Am pămînt să -l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?
Îngerul sa-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros , el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă ,în sfîrşit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cîrtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi ,doar el primise
Darul , de-a se mîntui
Cine are-nţelepciune
Să priceapă , n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi ,din întîmplare,
Întrebaţi şi noi cîndva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde NU sau DA?!

Turma mică a lui Hristos

Turma mică a lui Hristos este invulnerabilă la orice propagandă

4 November 2012

Ştiu că pe mulţi dintre voi v-a tulburat intensificarea bruscă a propagandei antireligioase şi că acest lucru vă amărăşte. Nu vă neliniştiţi însă… Spuneţi-mi, vă rog, vă amintiţi de cuvintele lui Hristos din Evanghelia Apostolului Luca: „Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12, 32)? Domnul nostru Iisus Hristos ne-a vorbit în mod repetat despre turma Sa mică. Turma mică ființează de la Apostoli și de atunci ea se înmulţeşte tot mai mult… Turma mică există peste tot, în ciuda fervorii propagandei antireligioase. Turma mică dăinuieşte până în zilele noastre. Voi, toţi care mă ascultaţi acum, alcătuiţi această turmă mică.

Arhiepiscopul Luca, Păstorul şi Chirurgul

Învăţaţi, aşadar, să nădăjduiţi că această turmă mică a lui Hristos este de nebiruit. Nimeni nu poate să îi facă nimic. Turma mică nu se teme, pentru că ştie şi păstrează în ea marile cuvinte ale lui Hristos: …”voi zidi Biserica Mea şi porţile Iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Aşadar, de vreme ce porţile Iadului nu o pot birui, de ce să ne neliniştim, de ce să ne amărâm, de ce să ne tulburăm? Nu avem nici un motiv. Turma mică a lui Hristos este invulnerabilă la orice propagandă”.

(Fragment din predica Arhiepiscopului Luca la praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din anul 1954. În Uniunea Sovietică de atunci, lui Stalin îi succedase Nikita Hrusciov, care organizase o mare propagandă antireligioasă înainte de a începe noul val de prigoane împotriva creştinilor. Fragmentul este cuprins în cartea Arhimandritului Nectarios Antonopoulos, Arhiepiscopul Luca, publicată în 1999 de către Editura Akritas)

Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.

Domnul Cel Milostiv îl povăţuieşte pe om că trebuie să îndure întristările cu mulţumire. în toată viaţa mea n-am murmurat o singură dată pentru întristări, ci le-am primit pe toate din mâinile lui Dumnezeu ca pe un leac mântui­tor şi am mulţumit întotdeauna lui Dumnezeu, şi de aceea Dumnezeu mi-a dat să îndur cu uşurinţă toate întristările.
Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.

Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi îi călăuzeşte cu harul Său, şi ei îndură totul cu băr­băţie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc şi împreună cu Care vor fi preamăriţi în veci.
Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă. El vede întristările, dar nădăjduieşte în Domnul, şi întristă­rile trec.
Când Maica Domnului stătea la picioarele crucii, întris­tarea ei era necuprins de mare, pentru că ea îl iubea pe Fiul ei mai mult decât îşi poate închipui cineva. Şi noi ştim că cine iubeşte mult, acela şi suferă mult. După firea ome­nească, Maica Domnului n-ar fi putut îndura întristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt a întărit-o şi i-a dat puterea de a îndura această întristare.
Şi mai apoi, după înălţarea Domnului, Ea s-a făcut pen­tru tot poporul lui Dumnezeu mare mângâiere în întristări.
Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.
Vei zice poate: „De ce nu este şi în mine un asemenea har?” Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci tră­ieşti după voia ta.

Îngerii păzitori pot fi rugaţi să ne ajute, să intervină în situaţiile dificile.....

Îngerii păzitori pot fi rugaţi să ne ajute, să intervină în situaţiile dificile sau să ne ajute să luăm o decizie bună sau favorabilă într-o situaţie în care suntem nehotărâţi.

Căutați să fiți pomeniți la Liturghie!

Sa căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi“. Și se pun toate de pe disc, în Potirul cu Sfântul Sânge.

Și vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu, ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.

Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Și dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi.   

Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: „Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Îți slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos! Ce, te joci?! Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie.

(Extras din Ne vorbește părintele Arsenie)

Să ia plată tot creştinul,. Şi al doilea şi primul. Din ospăţul delicios. Al credinţei în Hristos,. Azi cu toţii să gustaţi. Şi pe Domnul lăudaţi. Să vă-mpărtăşiţi cu toţii.

ÎNVIEREA DOMNULUI

HRISTOS A ÎNVIAT - Vasilie Militaru „Hristos a înviat”, Ce vorbă sfântă, Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi, Şi-n suflet parcă Serafimi îţi cântă, De câte ori, creştine, îl auzi. Hristos a înviat în firul ierbii, A înviat Hristos în adevăr, În poieniţa-n care zburdă cerbii, În florile de piersic şi de măr. În stupii de albine fără greş, În vântul care suflă mângâios, În ramura-nflorită de cireş. Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos? Ai cântărit cu mintea ta creştine Cât bine ai făcut sub cer umblând? Te simţi măcar acum pornit spre bine, Măcar acum te simţi mai bun, mai blând? Simţi tu topită-n suflet vechea-ţi ură? Mai vrei pieirea celui plin de har? Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură? Iubirea pentru semeni o simţi jar? O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte, În aur măcar azi te-au îmbrăcat, Cu Serafimi în suflet imn fierbinte, Ai drept să cânţi „Hristos a înviat”.

Fii atent! Nu-l lăsa la sol pe pilotul vieţii tale!

Călătorie fără pilot

Viaţa e ca o călătorie cu avionul. Dacă avionul se opreşte în zbor, căderea e inevitabilă, catastrofa iminentă. Cel mai important în această împrejurare e comandantul navei. În cazul unui creştin nu mai e nevoie să întrebăm cine pilotează avionul. Cu El sigur ajungem la destinaţie fără emoţii. Cine crede însă că poate zbura fără pilot se expune la riscuri mari.

Asupra aeroportului unui oraş din Extremul Orient se abătuse o ploaie puternică. Pasagerii traversau în fugă pista pentru a se urca într-un Airbus gata să decoleze pentru un zbor intern.Un misionar creştin, ud până la piele, reuşi să găsească un loc confortabil, la fereastră, în timp ce o stewardesă amabilă îi ajuta pe ceilalţi pasageri să se instaleze. Cum decolarea nu suferea întârziere, un membru al echipajului închise uşa grea a avionului.Deodată, toţi observară un om care fugea spre avion, protejându-se cum putea cu un fulgarin. Întârziatul urcă repede treptele scării pentru a ajunge în avion şi bătu cu putere în uşa închisă, cerând să fie lăsat să intre. Stewardesa îi explică prin semne că era prea târziu. Bărbatul îşi înteţi însă loviturile în uşa avionului. Femeia încerca să-l convingă să renunţe la gestul său.
“Nu se poate. Îmi pare rău… Trebuie să plecăm”, căuta ea să se facă înţeleasă prin hublou.
Nu era nimic de făcut, bărbatul insista şi cerea să fie lăsat să intre. Până la urmă, uşa se deschise. Stewardesa întinse mâna şi-l ajută pe pasagerul întârziat să urce înăuntru. Rămase cuprinsă de uimire: bărbatul era pilotul avionului. Cuvântul de ordine pentru astăzi este: Fii atent! Nu-l lăsa la sol pe pilotul vieţii tale!

După o povestire din colecţia “Duhovnicul meu”, Bruno Ferrero, Ed. Galaxia Gutenberg, 2007

La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită şi înfrântă, mare e mila Lui.

La Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun

- Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?

- Fraţii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat şi Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viaţă bună, ca să meriţi într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar. Şi sunt sfinţi. Dar şi-au revenit, s-au căit amarnic.  La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită şi înfrântă, mare e mila Lui.

Eu am fost – iertaţi-mă că vă fac o confidenţă – eram în pădure, în pustie, şi am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Şi încercam un act de smerenie în faţa lui Dumnezeu, că “sunt nimic”…În sfârşit, mă forţam. Şi-am fost eliberat. Şi am zis – citind din Vieţile Sfinţilor – am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate, lupii: Mare mai e un om smerit în faţa lui Dumnezeu! M-am încurajat foarte mult şi am  văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea mai puţin smerit decât toţi oamenii de pe lumea asta.

Din Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele  Arsenie (Papacioc), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului,  1996,  p. 95-96

Se povestește într-o carte veche a bisericii

Din minunile copilariei lui Iisus

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă, cum era obiceiul să poarte oamenii la nuntă. Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat cu acea cămașă, Îi ședea foarte bine, căci nu era nici largă, nici strâmtă, nici nu se învechea, nici nu se rupea și lucru de mirare era că pe măsură ce creștea Pruncul Iisus, creștea și cămașa împreună, până a ajuns la timpul Răstignirii. În acea vreme, când L-au răstignit pe Cruce, soldații au aruncat sorți ca să câștige cămașa Lui, și au câștigat tocmai această cămașă făcută de Sfânta Fecioară Maria de când era El Prunc. Fecioara Maria a povestit sfintelor femei multe minuni pe care le-a făcut Iisus pe când era copil. Ea a spus cum Pruncul a mers în picioare de prima dată, neținându-se de nimic, și a început a vorbi fără vreo împiedicare de prima dată.

Odată, sfătuindu-L Fecioara să Se joace cu alți copii, Iisus a ascultat-o și S-a dus și El între copii, arătându-le niște jocuri minunate, căci toți Îl iubeau și L-au ales de Împărat. Așternând o haină lungă sub un pom, L-au pus pe Iisus să șadă pe dânsa și mergeau copiii pe rând de i se închinau și ziceau: „Acesta este Împăratul nostru și Sfântul nostru!” Într-o zi, jucându-Se cu mai mulți copii, unul a căzut și și-a rupt piciorul. Iisus văzându-l a alergat la el, i S-a făcut milă, l-a luat de mână și i-a zis: „Scoală-te și fii sănătos și hai să ne jucăm cu toții!” Iar copilul s-a sculat îndată sănătos. Oamenii care au văzut, s-au mirat și au zis: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!

Era în Nazaret un profesor, și întâlnindu-se într-o zi cu Iosif îi zise să-L lase pe Iisus la școală ca să învețe a scrie și a citi și El. „Am auzit că Pruncul este foarte deștept, dar trebuie să învețe și legea noastră.” Iosif a răspuns: „Da, să întreb și eu pe Maria, Maica Sa, să vedem ce zice și ea.” Întrebând Iosif pe Sfânta Fecioară Maria, Fecioara a rugat pe Iisus să meargă la școală, și Iisus S-a dus. Profesorul i-a dat o carte în mână și poftea să-L învețe, dar Iisus știa mai bine decât profesorul. Atunci profesorul arătându-i litera A, L-a întrebat dacă cunoaște această literă. Copilul Iisus i-a răspuns: „Vă rog, de iertare, să-mi spuneți dvs. mai întâi ce semnifică această literă A?” Profesorul a stat mult pe gânduri, nedumerit, tăcând… și s-a tot uitat la Iisus. Deci Iisus văzându-l tăcând fără răspuns îi zise: „Această slovă A este începutul a tot binele, adică Acela care este în vecii vecilor, Acesta este Sfântul din ceruri care Mă adeverește pe Mine Profesor, Dascăl Adevărat.” Și L-a întrebat pe Iisus: „Dar cine ești Tu, ești oare înger, ești cumva Iisus, Fiul lui Dumnezeu? Tu ești un profesor mai bun decât mine, mai învățat. Du-Te acasă și fii liniștit, copilule bun, căci eu nu știu ce să Te mai întreb.” Și așa a venit Iisus acasă, povestind cu bucurie Maicii Sale cele întâmplate. Așa ne spune și Sfânta Evanghelie, că dacă ar fi fost scrise toate minunile pe care le-a făcut Iisus, nu ar fi încăput în toate cărțile din lumea întreagă.

Vă îndemn: Păstraţi credinţa cum ne-a spus Taica Părinte, Cu iubire, şi cu pace, şi cu Dumnezeu ‘nainte !

Copilaşii mei cucernici, nepoţeii mei ce buni,

Părinţelul meu duhovnic, fraţi, surori, bătrâni şi juni,

Am venit în astă lume nevoiaşă şi plângând,

Într-o vară,-n două’ş’nouă, când nici nu-mi trecea prin gând…

Parcă ieri eram de-o şchioapă şi-alegam mult pe câmpii,

Parcă ieri duceam la şcoală pe iubiţii mei copii...

De cincizeci de ani, în lume, eu petrec în văduvie,

Dar Măicuţa Preacurată mi-a fost sprijin grabnic, mie…

Cât de repede trecură anii vieţii pământeşti !

Iar acum mă-ndrept cu teamă către zările cereşti...

Iată, dar, cu ce iuţeală vremea morţii mi-a sosit !

Cum se duse-aşa de iute timpul vieţii hărăzit...

Îngerii, în cartea vieţii, tot ce-am săvârşit au scris,

Iar a vieţii mele carte, astăzi, iute, s-a închis…

Ce va fi de-acum cu mine, nu pot şti acuma eu,

Ci aştept, dar, judecata Fiului lui Dumnezeu…

Nu mă ştiu ca eu, vreodată, să fi săvârşit, din fire,

Fapte bune, milostive, vrednice de mântuire…

Dar nădejdea mea mă-ndeamnă ca şi Pavel să gândesc,

Care învăţa cu râvnă cu-al său glas apostolesc:

„Lupta bună m-am luptat, şi credinţa am păzit,

Iar călătoria vieţii, eu în pace-am săvârşit”

De aceea, cu nădejde, dar şi teamă de sentinţă,

Eu vă rog pe toţi, fierbinte, din întreaga mea fiinţă,

Să m-aveţi la rugăciune preaiubiţii mei copii,

Fraţi, surori de o credinţă şi toţi cei ce sunteţi vii,

Căci voi ştiţi că după moarte nu mai este pocăinţă,

Nu mai poţi să faci nimica; e-n zadar orice căinţă…

Iar, acum, la despărţire eu vă cer la toţi iertare,

Căci şi eu pe toţi iertat-am, de la mic până la mare…

Vă îndemn: Păstraţi credinţa cum ne-a spus Taica Părinte,

Cu iubire, şi cu pace, şi cu Dumnezeu ‘nainte !

 

Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se porni o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni au împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră.
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

“Trebuie doar să spui “Mulţumesc , Doamne !"

           CALAUZIRE

Azi noapte am visat că eram în Cer împreună cu un Inger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile .
Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi Ingeri .
Ingerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis :
“Acesta este Departamentul PRIMIRI".
Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni.
Am privit în jur, toţi Ingerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile Lumii . Am rămas impresionat .
Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament .
Atunci Ingerul a spus :
“Acesta este Departamentul de AMBALARE ŞI LIVRARE”
Aici , Binecuvântările solicitate de oameni sunt procesate şi trimise celor care le-au cerut .
Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia . Erau mulţi Ingeri şi totuşi munca era foarte grea , de a împacheta toate Binecuvântările cerute , de care era nevoie pe Pământ .
În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului , era uşa spre o cameră foarte mică .
Spre surpriza mea acolo era un singur Inger şi nu prea avea mai nimic de făcut .
“Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE” mi-a spus Ingerul .
Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici ? Am întrebat .
“E foarte trist...” a suspinat Ingerul .
“Dar oamenii , imediat ce primesc Binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire ... Foarte puţini fac asta !”
“Şi cum se trimite confirmarea de primire
a unei Binecuvântări"?
l-am întrebat pe Inger.
“Foarte simplu", mi-a răspuns :
“Trebuie doar să spui “Mulţumesc , Doamne !"
Şi l-am mai întrebat pe Inger:
Dar care anume trebuie confirmate?
Dacă ai mâncare în frigider...
Haine cu care să te îmbraci...
Un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi...
Eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume .
Dacă ai bani în bancă , în portmoneu , monede răzleţe prin buzunar , reprezinţi 8 % din bogăţia lumii .
Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă .
“Mai mult ... Dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav , eşti mult mai Binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile ...”
“Dacă nu ai trăit frica războiului , singurătatea închisorii , teroarea torturii sau durerea de a muri de foame , eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume ”.
“Dacă poţi merge la Biserică fără teamă de persecuţie , arest , tortură şi moarte ... Eşti de invidiat şi eşti mai Binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume .”
“Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi , eşti un caz rar .”
“Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal ... Ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi deznădejde .”
“Şi acum ce să fac? De unde să încep?”
Dacă citeşti acest mesaj eşti de două ori Binecuvântat ; în primul rând pentru că cineva s-a gândit la tine şi te consideră un om deosebit , iar în al doilea rând eşti mai Binecuvântat decât 2 miliarde de oameni care nu pot citi .
Să ai O Zi Binecuvântată , în care să-ţi numeri motivele pentru care eşti Binecuvântat şi , dacă vrei , trimite acest mesaj şi altora pentru a le aminti cât de Binecuvântaţi sunt .
În atenţia: Departamentului de Confirmări de Primire ...
MULŢUMESC DOAMNE !
“Mulţumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să împărtăşesc acest mesaj şi pentru că mi-ai dat atâtea persoane minunate cărora să-l pot împărtăşi ."
PS : Imi cer scuze ca nu pot sa impartasesc acest mesaj cu toti prietenii mei de pe FB pentru ca suntem limitati la numarul de etichetari disponibile la o postare , dar pentru toti , sunteti in sufletul si spiritul meu pentru aceasta frumoasa Calauzire !
Si ca sa nu credeti ca este ceva ce am primit eu de la un Inger Ceresc , va dezvalui ca am primit sub forma de pps , de la o prietena din crestin-ortodox.ro , prin e-mail .
Multumesc foarte mult Fulvia Vizireanu pentru aceasta frumoasa Lectie de crestinism !
Doamne ajuta !
Amin !

,,Bogorodicinia”

Pravila de rugăciune Bogorodicinaia! (adică citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către aranghelul Gavril ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu)

,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată ești Tu între femei și binecuvântat este rodul păntecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.

Aceasta pravila a fost dată de Maica Domnului Însăși, în veacul al VII-lea, și odinioară era săvârșită de către toți creștinii. Mai pe urmă însă a fost uitată.

Preacuviosul Serafim de Sarov a amintit de acea pravilă. În chilia lui s-a găsit o cărtăcică veche cu descrierea minunilor petrecute cu oamenii care împlineau această pravilă.

Citirea de 150 de ori a rugăciunii ,,Bogorodicinia” îi aduce creștinului un mare folos. Domnul ne-a arătat cât de puternică este rugăciunea Preacuratei Sale Maici înaintea Lui și cât de grabnic este ajutorul acordat de Ea:

în împrejurile cele mai grele și cu totul pe neașteptate Ea ne întinde mâna Sa izbăvitoare…

Citirea de 150 de ori a rugăciunii ,,Bogorodicinaia” îndepărtează mânia lui Dumnezeu și uneori chiar verdictul Judecătorului Cunoscător -de- inimi este amânat.

O, ce mare îndrăzneală! ,,Bogorodicinaia” din focul patimilor ne scoate, din fundul beznei ne ridică; cu această rugăciune nicicând nu vom arde, cei tulburați sufletește ne vom tămădui, cei întinați cu păcatele ne vom curăți, cei omorâți de patimi vom învia și vom cânta cu bucurie: ,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!…

La începutul acestei pravile se citesc rugăciunile: ,,Tatăl nostru”, ,,Ușa milostivirii”, rugăciunea pentru părintele duhovnicesc și de mântuire:

*

Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta facă-se voia Ta, precum în cer așa și pre pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă grșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. ȘI nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

*

„Ușa milostivirii deschidene-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru Tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamlui creștinesc”.

Măntuiește, Doamne, pre părintelui meu duhovnicesc (numele….) și pre toți fiii lui duhovnicești și pre frații noștri întru Hristos și pre toate rudeniila cele după duh și după trup, întărește-i, apără-i și miluiește-i, dă-le mângăiere în scârbe și vindecare de boale. Doamne! Trimite-i lui harul Sfântului Duh și pentru rugăciunile Născătoare de Dumnezeu ajută-ne, Doamne, să ne îndreptăm viața și să ne mântuim sufletele noastre. Amin!

Apoi, după fiecare zece rugăciuni ,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!… citim o dată ,,Ușa milostivirii”, după care ne rugăm la Maica Domnului după trebuințele fiecăruia, cu cuvintele noastre, adaugând următoarele cereri:

După primele zece:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mîntuiește și păzește pre toți creștinii drept-slăvitori, sporește-le credința și pocăința, iar pre cei adormiți odihnește-i în veșnica slavă a Domnului nostru.

După douăzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-i și întoarce-i în Biserica Ortodoxă pre cei rătăciți și căzuți robi ai Tăi (numele).

După treizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-l și păzește-l pre părintele meu duhovnicesc (numele) și cu sfinte rugăciunile lui miluiește-mă pre mine, păcătosul.

După patruzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, potolește întristările noastre și trimite mângâiere celor scârbiți și bolnavi robi ai Tăi (numele).

După cincizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de ispite și de tot răul și năpăstuirile.

După șaizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă să săvârșesc toate lucrările mele întru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiați.

După șaptezeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, păzete-mă de tot răul și acoperă-mă cu cinstitul Tău omofor.

După optzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înviază sufletul meu și dăruiește-mi statornică rugăciune către Tine.

După nouăzeci:

O preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi cu milostivirea Fiului Tău și a Stăpânului nostru, ca să-mi trimită harul rugăciunii celei arzătoare și osârdnice.

După o sută:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înduplecă-L pre Domnul nostru Iisus Hristos să mă miluiască pre mine, păcătosul, să-mi ierte toate păcatele și să mântuiască păcătosul meu suflet.

După o sută zece:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, aprinde-mă cu iubirea Ta, întărește-mă în credință și luminează ochii mei întunecați cu păcatele.

După o sută douăzeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de gânduri deșarte și dăruiește-mi cuget și inimă avântate spre mântuire.

După o sută treizeci:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufletească, odihnă și sănătate trupească.

După o sută patruzeci:

O, Presfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, dăruiește-mi sfârșit pașnic și netulburat și călăuzește-mi sufletul prin vămile cele înfricoșătoare.

După o sută cincizeci: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, fii mie, Maică a lui Dumnezeu, zid nebiruit și păzitoare puternică, nu mă depărta pre mine, păcătosul și nevrednicul, care alerg la împărătescul Tău acoperământ, căci tu ești nădejdea creștinilor și adăpostirea păcătoșilor.

La sfârșitul Pravilei de rugăciuni rostim:

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim Pre Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât herumii și mai slăvită fără asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu-Cuvântul ai nîscut, pre Tine, Cea cu adevărat Născătoare de dumnezeu, Te mărim.

Slavă tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

Doamne miluiește!

Doamne miluiește!

Doamne miluiește!

Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a pravoslavnicilor creștini, și sfânta Biserica Ta în vecii vecilor! *

Tatal nostru in limbajul florilor

Rugăciunea „Tatăl nostru” în limbajul florilor

Şi vântul porneşte

Ecoul Divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunde: Amin.

Plâpândul ghiocel
Ieşind de sub zăpadă
Striga: Tatăl nostru
Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri,
Şopti floarea-soarelui
Şi-un văl de lumină
căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
Sfinţească-se-ngână.

Când numele-Ţi spune
Trist ochiul-de-bou
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou.

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: Împărăţia
să fie a Ta.

Şi facă-se voia Ta
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe alba alee...

Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Şoptesc: Cum e-n ceruri
Aşa și pe pământ.

Şi grâul, când moara
Vuieşte într-una
A zis: Pâinea noastră
Cea de totdeauna.

Iar nalba şi gura-
De-leu, amândouă,
La fel, rugătoare,
Răspund: Dă-ne-o nouă.

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: Iartă nouă
Greşelile noastre.

Precum noi iertăm
Greşiţii, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: Nu ne duce
pe noi în ispite.

Iar spinii, ce-odată
Martirii-i purtară
Şi ne izbăveşte
de rele – strigară.

Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
C-un freamăt pădurea
Răspunde: Amin.
(Alfred Moșoiu)

Eu am facut cu cerul legamant

                   

Depărtarea de Dumnezeu este iad

Depărtarea de Dumnezeu este iad
Nu-mi aduc aminte să fi trecut vreo zi fără mângâiere dumnezeiască. Uneori, atunci când oamenii sunt în concedii, mă simt râu, şi astfel pot să înţeleg cât de rău pot trăi cei mai mulţi oameni nemângâiaţi, pentru că sunt departe de Dumnezeu. Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva sa nu aibă nimic, dar dacă îl are pe Dumnezeurnu mal doreşte nimic. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate şi nu ÎI are pe Dumnezeu este chinuit inlâuntrul său. De aceea în fiecare pe cât poate să se apropie de Dumnezeu, numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată şi veşnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele lisus. Când omul, din om vechi devine om nou, fiu de împărat, se hrăneşte cu desfătarea dumnezeiască, cu dulceaţa cerească şi simte veselia paradisiacă, simte încă de aici o parte din bucuria raiului. De la bucuria cea mică, paradisiacă înaintează zilnic către cea mai mare şi se întreabă dacă există ceva mar înalt in Rai decât aceea pe care o trăieşte aici. Starea in care trăieşte este astfel incăt nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumânările de acea dumnezeiască fierbinţeala şi dulceaţă, inima lui saltă şi e gata să spargă pieptul ca sa plece, pentru că pământul şi lucrurile pământeşti i se par lucruri zadarnice.

La început omul avea comuniune cu Dumnezeu, însă după aceea, când s-a depărtat de harul lui Dumnezeu, era ca unul care, după ce trăise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afară din el, il vedea numai de departe şi plângea. Precum copilul suferă când se depărtează de mama lui, tot astfel şi omul suferă şi se chinuieşte când se depărtează de Dumnezeu. Depărtarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit să îndepărteze atât de mult pe oameni de Dumnezeu, încât au ajuns la punctul să se închine la statui si să-şi jertfească pe copiii lor acestora. Înfricoşători şi unde găsesc diavolii atâţia zei? Zeul Hamos… Chiar numai numele să-I audă cineva îi este de ajuns. Însă cel mai chinuit este diavolul, pentru că este cel mai depărtat de Dumnezeu, de dragoste. Iar de unde pleacă dragostea acolo rămâne iadul. Potrivnica dragostei care este? Răutatea, răutatea care este una cu chinuirea.
Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan,Cuviosul Paisie Aghioritul Cuvinte duhovniceşti

Nu trebuie nici măcar să ne justificăm în fața oamenilor...

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014

Tă­cerea vindecă

Nu trebuie nici măcar să ne justificăm în fața oamenilor...

„În situaţiile în care oamenii ne desconsideră şi ne izgonesc, ne prigo­nesc, nu trebuie să vorbim deloc, ci trebuie să tăcem. Nu trebuie nici măcar să ne justificăm, căci justificarea dă prilej pentru o altă judecată, iar tă­cerea vindecă.”

„Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu?

Pe Dumnezeu nu-L doare atunci când noi suferim?

Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari etc. are în acelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe care le-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în Cer cel care trece prin încercări, şi bunătăţile care îl aşteaptă, „suferă” cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela.

Părinte, unii spun: „Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu? Oare nu-l doare pe Dumnezeu pentru aceasta?”. Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari etc., are în acelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe care le-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în Cer cel care trece prin încercări, şi bunătăţile care îl aşteaptă, „suferă” cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela. Iată, Dumnezeu a îngăduit ca Irod să facă atâtea crime. 11.000 de prunci a junghiat şi încă nenumăraţi părinţi care nu i-au lăsat pe soldaţi să le omoare copiii. Acei ostaşi barbari, ca să se arate mai buni în faţa mai-marilor lor, i-au tăiat pe copii bucăţele. Cu cât copiii erau mai chinuiţi, cu atât mai mult îl durea pe Dumnezeu, dar şi mai mult se bucura pentru cea mai mare slavă de care aveau să se desfăteze în Cer. Se bucura pentru aceşti îngeraşi, care urmau să alcătuiască tagma mucenicească şi îngerească totodată, îngeri şi Mucenici!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie,

„Însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite”

Roagă-te pentru mântuirea altora!

Roagă-te pentru iertarea păcatelor altora așa cum te rogi pentru iertarea propriilor tale greșeli atunci când, cu sufletul copleșit de durere și apăsare, simți în tine nevoia să te rogi lui Dumnezeu, cu zdrobire de inimă, cu sinceritate, cu lacrimi, cerându-i milostivire.

Roagă-te pentru iertarea păcatelor altora așa cum te rogi pentru iertarea propriilor tale greșeli atunci când, cu sufletul copleșit de durere și apăsare, simți în tine nevoia să te rogi lui Dumnezeu, cu zdrobire de inimă, cu sinceritate, cu lacrimi, cerându-i milostivire. Roagă-te pentru mântuirea altora întocmai cum te rogi pentru a ta. Dacă vei izbuti să faci aceasta și îți va intra în obișnuință, vei primi de la Domnul belșug de daruri duhovnicești, darurile Duhului Sfânt, care iubește sufletele celor ce arată compătimire față de mântuirea altora, deoarece El Însuși, Duhul Sfânt, dorește în tot chipul mântuirea noastră a tuturor, numai să o dorim și noi să nu fim învârtoșați la inimă. „Însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26).

Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi.

Dumnezeu. Este Iubire

Adevăratele minuni -

Un tânăr făr� credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!
- Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?
- Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!
- Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?
- Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
- De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o ăstăzi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la bisericuţă apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane.
În sufletul său, omul necredincios a înţeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trece pe lângă ele, fără să le observe.
Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea - minunea minunilor?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

“Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi" (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ce reprezintă pentru noi Crăciunul?

Crăciunul este o re-creaţie perpetuă a universului şi a lumii, dar şi a fiecăruia dintre noi.

Pentru noi, cei care am primit darul lui Hristos, bucuria naşterii Sale trebuie să izvorască din faptul că suntem fii ai lui Dumnezeu. Dacă sărbătoarea Cră­ciunului nu înseamnă întruparea, creşterea, suferinţa, moartea şi învierea lui Emanuel pentru noi, cu noi şi în noi, atunci nu înseamnă nimic, încredinţaţi fiind că nu este nimic din ceea ce ne cere Hristos să facem în viaţă, care să nu fi fost făcut de El mai întâi. Toate momentele din viaţa Sa sunt prilejuri pentru noi de apropiere de Dumnezeu. Din acest motiv, Crăciunul este o re-creaţie perpetuă a universului şi a lumii, dar şi a fiecăruia dintre noi, chemaţi să devenim fiii lui Dumnezeu după har, prin Hristos Care „S-a dat pen­tru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră"

CRACIUNITA -STEAUA CRACIUNILUI

Cand Dumnezeu a creat natura pe pamant a cerut plantelor sa faca flori minunate pentru a le incredinta lumii iar fiecare dintre plante sa isi aleaga un anotimp pentru inflorire. A mai cerut florilor sa daruiasca mereu celor din jur frumusete, dragoste, liniste si intelepciune.
Intr-o zi Dumnezeu a vazut intre toate plantele, una care de la nasterea sa daruia tot ceea ce era mai pretios pentru ea , doar ca sa fie aleasa de catre oameni. Oricat se chinuia aceasta planta, nimeni nu se oprea in fata ei pentru a o admira. Nimeni nu o aprecia pentru ca avea floarea foarte mica iar frunzele erau mari . Aceasta floare incerca din rasputeri sa fie fericita in ciuda faptului ca nimeni nu o dorea.
Dumnezeu, vazand aceasta se adresa plantei “Vad ca esti o planta foarte frumoasa si ca iti faci datoria cu multa daruire chiar daca frumusetea ta nu e apreciata si asta te intristeaza. Lupta pentru a fi fericita dand dragostea ta neconditionata oamenilor deoarece stii bine ca au nevoie. Pentru aceasta iti daruiesc sangele meu , frunzele tale transformandu-se in rosu iar pentru dragostea si intelepciunea ta vei devenii cea mai frumoasa floare in perioada cea mai importanta a anului. Tu vei fi reprezentanta dragostei si esenta divina a universului”
Acel moment a transformat planta cu o floare mica si frunze mari intr-o minunata Stea de Craciun, simbolul dragostei si a sperantei.In fiecare an, reuseste sa isi faca datoria de a aduce frumusete, dragoste, intelepciune si armonie in vietile noastre indeplinind misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o cu sangele sau pe frunzele-i rosii.

Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat,

                                Pe cât putem, sa iertam din toată inima!

Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toți suntem păcătoși, vinovați și purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile și neputințele noastre.

Toți avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu trebuie să ținem cuvântul Evangheliei, care zice: “Dacă veți ierta oamenilor greșalele lor și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greșalele voastre”. Nu vom primi în nici-o situație iertare de la Dumnezeu, dacă nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru!

Iertarea nu necesită osteneală și greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate, dacă dăruim și noi iertarea fratelui nostru.

Copiii mei, pe cât putem, sa iertam din toata inima, ca să ne ierte și pe noi Dumnezeu! Aceasta este înțelegerea dintre Dumnezeu și om, “contractul” dintre Creator și om. Iertând și noi din toată inima semenilor noștri, vom fi iertați de către Dumnezeu.

Întreaga noastră viață produce continuu păcate. Păcătuim permanent cu gândul, cu inima, în general cu toate simțurile trupești și duhovnicești ale sufletului. Gândiți-vă ce mare “producție” de păcate avem! Dacă iertăm aproapelui nostru păcatele, anulăm toată această producere a păcatelor.
Când n-avem iubire și iertare, ne părăsește harul lui Dumnezeu.

Cum va șterge Dumnezeu toate aceste catastife cu păcatele noastre, când noi nu vrem să ștergem doar o pagină din greșalele fraților noștri? Trebuie să luptăm împotriva ținerii de minte a răului, a dușmăniei și a răzbunării. Ce-au câștigat toți cei ce se căiesc, fără folos și îndreptare? Câtă vreme ne găsim în viața aceasta, cât timp cortina teatrului lumii prezente n-a căzut și firul vieții noastre nu s-a sfârșit, putem să iertam.

Grija principală a vieții noastre este să iertăm și să ne rugăm pentru oamenii care ne-au făcut rău. Acela care iartă din toată inima și se roagă pentru vrăjmașii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lui. Ceea ce semănăm, aceea vom și secera. Osteneala, postirea, rugăciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastră, o vor face milostivă si iertătoare față de aproapele și durerea celuilalt va deveni și durerea noastră. Să cercetăm cât am învățat din Evanghelie, ca Hristos să prindă chip înlăuntrul nostru, și să devenim și noi, încetul cu încetul, dumnezei după har.

 (din: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, Editura Egumenița, 2012

28 iulie

               Sfânta Irina Hrisovalantou,

                care a primit mere din rai !

 Sfânta Irina a postit timp de o săptămână, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest dar minunat. Când a început Postul Mare, ea a mâncat bucăți mici dintr-un măr în fiecare zi. Pe toată perioada postului, ea nu a mai mâncat sau băut nimic altceva, și în toată mânăstirea s-a răspândit o mireasmă nespusă. În Sfânta și Marea Joi, stareța Irina a rugat maicile să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, după care le-a dat bucățele din al doilea măr. Călugărițele au observat că mărul avea o dulceață neobișnuită, și au simțit că și sufletele lor au fost hrănite.

Sfânta Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai, este prăznuită pe 28 iulie.

Ingerul pazitor

 

A fi crestin inseamna a fi calator. Iar calatoria aceasta nu se masoara cu ceasul sau cu zilele calendarului pentru ca este o calatorie spre Imparatia Cerurilor. Nu poti spune ca acest drum poate fi parcurs in cateva ore sau zile pentru ca unii au ajuns la destinatie intr-o clipa (cazul talharului de pe cruce care recunoaste dumnezeirea lui Hristos), in vreme ce altii, nici dupa o viata intreaga. Pentru aceasta calatorie avem nevoie de insotitori. Iata ce este ingerul pazitor - fiinta care ne ajuta sa calatorim. El ne descopera directia.

Pe cale, ingerul pazitor ne fereste de necunoastere, ne ajuta sa nu ratacim. Ne da putere sa nu stam pe loc. Ne imbogateste. Ne sta in preajma atat de discret, incat avem impresia ca nu ne este alaturi. Nu devine invidios atunci cand ii spunem Maicii Domnului ca este mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii.

Nu cunoaste selectia. E alaturi atat de cel mare cat si de cel mic, in fata celui bun si a celui rau, urmarind ca toti sa paseasca pe drumul ce duce spre Imparatia Cerurilor. Sigur ca avem parte si de oameni care nu merg pe acest drum sau care au mers doar o vreme. Dar in cazul acestora nu inseamna ca ingerul a fost nelucrator sau mai putin lucrator. El nu ne poate lua de mana atat timp cat noi nu i-o daruim. In zadar ne face "semne" si ne "striga", daca noi avem ochii inchisi si urechile astupate.

Mai sunt crestini care merg pe acest drum cu anumite boli si suferinte. Si acestora trebuie sa le vestim ca ingerul le este alaturi. Stie Domnul de ce le este necesara calatoria in acest chip.

Pe cale vom intampina nenumarate greutati. Dar sa le primim fara a judeca si a ne revolta. Este foarte posibil sa vedem ca un alt calator de langa noi merge lipsit de "greutati". Sa nu-I cerem Domnului sa ne daruiasca starea celui de langa noi. Sa mergem cu credinta ca daca ne-ar fi fost necesara, am fi pasit pe cale cu pasii celui de langa noi.

Daca vom iesi biruitori din incercari, sa nu ne incredem in puterile noastre. Sa vedem lucrarea ingerului in depasirea pericolelor si sa-i multumim. Sa refuzam sa credem in efectul protector al unor obiecte. Sa stam cat mai mult de vorba cu ingerul pazitor si vom simti ca ne deplasam mai usor si mai rapid spre Imparatie.

Rostiti cat mai des si din inima aceste cuvinte si veti vedea de cate bucurii veti avea parte:

"Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat prea curata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea-voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa de rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inainte ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine pacatosul si-mi fii intru ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni si Imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin"

Adrian Cocosila

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ŞI PARASTASE

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ŞI PARASTASE

de parintele Cleopa

AJUTĂ ȘI VEI FI AJUTAT!
CE ZICEȚI FACEM O FAPTĂ BUNĂ?

DE AȚI CITIT CU RĂBDARE TOATĂ ÎNVĂȚĂTURA PĂRINTELUI SCRISĂ MAI JOS, TRECEȚI LA FAPTE, LUAȚI LEGĂTURA IMEDIAT CU UN DUHOVNIC (preot ortodox) SĂ VĂ SĂVÂRȘEASCĂ ACEASTĂ MARE TAINĂ DUMNEZEIASCĂ!
UN DUHOVNIC SĂ VĂ UNGĂ LA SUFLET TREBUIE SĂ CĂUTAȚI, ÎN CAZ CĂ NU AVEȚI ÎNCĂ!

MULȚI NU ȘTIU DESPRE ACEASTĂ MARE TAINĂ, CARE PRACTIC AJUTĂ SUFLETUL CELUI ADORMIT SĂ AJUNGĂ ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERULUI CARE ESTE CASA NOASTRĂ NEMURITOARE!

DISTRIBUIȚI, DUREAZĂ O O SECUNDĂ!

AJUTAȚI-VĂ ADORMIȚII!
ÎNTREBAȚI-VĂ DUHOVNICUL ACUM!

FACEM UN GEST FRUMOS ȘI MÂNTUITOR PENTRU CEI ADORMIȚI NOUĂ?

DISTRIBUITI FRAȚILOR DE MII DE ORI,
VĂ ROG ACEASTĂ ÎNVĂȚĂTURĂ DUMNEZEIASCĂ DESCOPERITĂ PRIN PĂRINTELE CLEOPA!

PUȚINI ȘTIU DE ACEEA, O SECUNDĂ POATE FACE MINUNI PENTRU FRAȚII NOȘTRII ADORMIȚI!

Distribuiți să ajungă la fiecare, să facem o faptă bună, să răspândim cuvântul Părintelui Cleopa, fiindcă suntem datori să ne rugăm pentru cei adormiți, să cunoască MÂNTUIREA lor cât și a noastră. Să ne salvăm unii pe alții, citiți cu încredere învățătura Părintelui Cleopa și răsplată este la Dumnezeu pentru fiecare din noi, avem șansa de a dărui odihnă veșnică pentru cel adormit prin săvârșirea acestor SFINTE TAINE DUMNEZEIEȘTI.

(DE ACEEA VĂ ROG HAI SĂ RĂSPÂNDIM CUVÂNTUL acestui Mare Duhovnic ORTODOX.)

(distribuie sa ne ajutăm unii pe alții)

Din învătăturile părintelui Cleopa

Editie îngrijită de Preot Nicolae STATE-BURLUŞI

Râmnicu Vâlcea - 2005

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Și cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâţia i-a botezat şi i-a şi cununat şi pe alţii i-a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Şi i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli. Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Şi preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa-i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină. Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Și mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost. Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: „Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea şi n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într-un şervet frumos şi a zis: „Eu am să-i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.

Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, şi când să iasă pe poartă, preotul zice:

- Ia legătura asta cu prescuri şi o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.

Atunci a vorbit tânărul acela:

- Oh, părinte, oh! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai şi amar de mine!

Și atunci s-a speriat preotul:

- Dar cine eşti tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta şi tare mult m-ai ajutat?

- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinţia ta în grădina asta şi în baia asta toată viaţa, mare bine mi-ai face mie!

- Dar de ce?

- Că numai sfinţia ta când vii în grădina asta şi cât stai în baie zici rugăciuni, şi numai atât pot sta şi eu în grădina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga şi zicea: „Doamne, pomeneşte şi iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită şi avea toate cele de nevoie.

- Dar unde eşti tu?

- Eu sunt în iad!

- Dar cine eşti tu?

- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea şi baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea şi am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele şi m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Și iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Și când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta şi te rogi, îngerul Domnului vine și mă scoate din foc. Și toţi care stau în baie, numai răutăţi fac, și nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata şi când stai în baie şi când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului şi mă ia din foc, „cât va sta preotul în baie şi în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se foloseşte şi preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârşitul vieţii, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpeşte îngerul Domnului și mă duce înapoi la munci.

Şi s-a speriat preotul. Şi a întrebat:

- Cum te cheamă, frate?

- Ioan mă cheamă.

- Da? Frate Ioane, şi cum pot eu să te ajut?

- O, părinte, mare putere au preoţii de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoţii din iad.

- Dar cu ce?

- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ţie aşa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca şi bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile şi vinul şi să faci pentru mine, părinte sfinte, 40 de Liturghii să mă scoţi din foc, că dacă mă ajuţi, mare plată ai să ai în ziua judecăţii, în ziua cea mare.

Şi cum a zis aşa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au ţiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină şi a început a plânge: „Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine şi să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând. Şi l-a văzut ginerele şi fiică-sa, şi l-a întrebat:

- Ce ai, tată, că eşti mâhnit? Ştii, omul se cunoaşte.

- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârşitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

- Cine?

- Eu.

- N-ai să poţi, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

- Cum va vrea Dumnezeu.

- El a vrut să slujească; să se ostenească el.

Şi atunci s-a minunat.

- Dacă ai să poţi, tată! Am să te mai ajut şi eu. Dar dacă poţi mata, noi te lăsăm să faci.

- Dar nu aşa cum slujiţi voi, numai duminica şi în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.

Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela şi ce-a văzut în grădină. Şi s-a apucat preotul, s-a pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturiseşte. Și s-au minunat oamenii în satul acela: „Aţi auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Și trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul şi cântăreţul. Oamenii, când auzeau, ziceau: „Hai, măi, că slujeşte preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toţi cât de uşor făcea slujba. Toată rânduiala, şi în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt şi pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtăşeşte în fiecare zi, când slujeşte. Şi se minunau toţi: „Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeţi cum slujeşte, cum cădeşte şi la urmă ţine predică și face panahidă și toate”. Și oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Aşa se slujea înainte în sat. Mergeau şi ei la biserică.

Și atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Și s-a dus în camera lui: „Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtăşit cu Sfintele Taine”.

Şi preotul bătrân cum era încălţat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Şi nici n-a adormit bine şi vede un râu mare de foc, de n-avea margine lăţimea lui. O mare de flăcări. Şi auzea fel de fel de vaiete şi ţipete şi scrâşniri din dinţi şi răcnete de disperare şi vedea cum ard oamenii şi cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, şi cât de mare e chinul. Și s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieşit din flăcări. Şi a început a striga, bătând din palme: „Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieşit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. „Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte şi mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecăţii!”

Și preotul s-a trezit și n-a mai văzut râul de foc, şi s-a speriat. S-a sculat, şi mai tare s-a îmbărbătat. „Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simţea că-i bătrân. „Ia uite, domnule, ce putere la el!”

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Și a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Şi se minunau oamenii: „Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 și atâţia de ani face zi de zi!” - cum a făcut stareţul meu Liturghii aici până la 82 de ani. Stareţul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede şi credinţa! Credinţa îl întăreşte pe om.

Şi a făcut încă 20 de liturghii. Și când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul procovăţ în mână şi cu sfânta linguriţă ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtăşit credincioşii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii şi mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Şi preotul a strigat:

- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul şi a văzut vulturul aşa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu faţa la pământ şi a zis:

- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta aşa de frumoasă? N-am mai văzut o aşa pasăre!

Și atunci vulturul a început a vorbi:

- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele şi dumnezeieştile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor și mă duc la raiul desfătării. Şi să-ţi dea ţie Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecăţii, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să ştii aceasta, că prin mâinile preoţilor şi prin Sfânta Liturghie multe mii şi mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieşit şi eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.

Şi zicând aceasta, nu l-a mai văzut.

Și apoi preotul le-a spus:

- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.

Şi le-a spus la ai lui și au scris, că avem în prolog scris. „Scrieţi istoria asta, că am văzut-o cu ochii şi am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine...”. Le-a spus de când mergea la baie. Și n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Și a mai trăit preotul trei ani de zile şi după trei ani s-a dus la Domnul.

Şi s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perşi. Şi v-am spus aceasta ca să cunoaşteţi puterea celor 40 de Liturghii.

*

Dar să vă mai spun o istorioară. Până la anul 1054 Franţa era ortodoxă, şi Italia; toate ţările din lume eram o singură Biserică. Atunci catolicii s-au despărţit de noi. Marea schismă papală când s-au rupt de Biserica noastră pentru anumite reforme pe care le-au făcut. Franţa fiind ortodoxă, un preot din Franţa avea un frate militar. Și au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia, împărăţia maurilor de pe vremuri. Și s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franţa a mers şi el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma şi mitraliere şi avioane şi bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu suliţa, cu arcul, cum era.

Și trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene şi cele din Africa. Şi i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulţi prizonieri francezi, pe care i-au dus în ţara lor, printre care au luat şi pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franţei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a ştiut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit şi a întrebat pe ceilalţi soldaţi, când s-a terminat războiul:

- Măi, dar pe fratele meu nu l-aţi văzut?

- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, aşa luptă a fost, şi cred că a murit şi el, săracul.

Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier şi-l ţineau în lanţuri într-o temniţă, şi erau mai mulţi legaţi acolo.

Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanţurile cădeau de pe fratele preotului, şi rămânea dezlegat. Şi ziceau ceilalţi:

- Ce este cu tine? De ce cad lanţurile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu ştiu farmece.

- Ei, nu ştii farmece!

Toate lanţurile se rupeau şi cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanţuri. A doua zi şi acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Măi, mare fermecător!

- Eu sunt creştin. Cred în Hristos. Eu farmece nu ştiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în ţara mea, în Franţa, şi eu cred că el face Liturghii acuma şi scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Şi, că dacă aş fi în iad, şi acolo aş fi dezlegat, nu numai de la voi. Și eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu ştiu de ce.

- Şi cât timp are să se întâmple aşa cu tine?

- Ştiu că la noi se fac 40 de Liturghii. Şi o să vedeţi că până la 40 de zile cad lanţurile de pe mine.

- Dar atunci ce-o să se întâmple?

- Nici eu nu ştiu ce-o să se întâmple, dar ştiu că o să scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!

- Eu cred că Dumnezeu mă scotea şi din iad, dacă aş fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.

- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci! Şi au numărat aceia şi n-au mai pus lanţuri pe el.

- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.

La 40 de zile erau atenţi cu toţii. Au pus santinele duble la porţi şi au pus lanţuri pe el şi pază. „Păziţi-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”

Şi cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperişul temniţei în două şi o mână l-a luat de perii capului şi nu l-au mai văzut. Şi unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.

Şi atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, măi?

- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu ştiau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toţi am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se ţină pe picioare.

- Şi pe unde?

- Prin acoperişul temniţei, şi temniţa s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeţi voi cât de mare-i credinţa creştină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-aţi păzit voi şi l-a luat când a vrut!

Şi preotul când l-a văzut i-a zis:

- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine şi am scos ultima părticică pentru sufletul tău.

Şi atunci cel scăpat i-a zis:

- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai şi de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniţă. Să-ţi dea Dumnezeu ţie plată, dar uite cum a fost cu mine. Şi i-a spus istoria cu lanţurile şi s-a scris şi asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.

*

S-a mai întâmplat încă şi o altă minune în legătură cu cele 40 de Liturghii. Un stareţ bătrân, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. Şi de multe ori îi spunea bătrânul: „Ascultă, fiule, ai să te munceşti veşnic”. Şi s-a întâmplat că a murit ucenicul cel neascultător şi l-a văzut bătrânul în iad. Și i-a spus: „Părinte, te rog, fă pentru mine 40 de Liturghii, fiindcă am fost neascultător și rău și te-am amărât”. Şi după ce a făcut bătrânul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un veşmânt îmbrăcat ca soarele şi i-a zis: „Cu sfintele tale rugăciuni, prin mijlocirea pe care ai făcut-o pentru mine, m-am uşurat şi m-am mântuit”.

*

Pomenirea morţilor o făceau creştinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujbă specială pentru morţi. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morţi, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru răposaţi. S-au descoperit multe taine. Acum să vă mai spun o istorioară despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împăratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a făcut Marea Lavră a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împărat creştin a avut război cu perşii. Totdeauna imperiul Bizantin cu perşii au avut război, pentru că sunt în graniţă. Şi a fost mare luptă. Două împărăţii puternice. Şi atunci perşii, deşi nu i-au biruit pe greci, au luat mulţime de prizonieri şi au făcut cele mai grele munci cu ei. Ca să-i piardă, i-au pus să facă un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri făceau depozite. Au pus să sape într-un munte să facă tunel, ca să ţină ei acolo multe. La tunel au pus mai mulţi prizonieri, că dacă va cădea tunelul peste ei, acolo să le fie mormântul. Că atunci nu era meşteşug să lege bine tunelul, aşa cum se leagă acum.

Bieţii greci credincioşi lucrau săracii, că aveau santinele lângă dânşii. Și când au ajuns la o distanţă oarecare sub tunel, lucrând, într-o bună zi, vrrrum! A căzut tunelul peste ei. Au murit toţi. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, două pietre mari au căzut vârf la vârf şi dedesubt a rămas un loc liber. Şi acolo în coliba aceea puteau să trăiască mai mulţi, că era larg, dar numai un om a rămas. El când a văzut că pietrele se reazemă, a intrat dedesubt şi nu l-a omorât. Dar ce folos? A rămas în întuneric beznă, că era în pântecele muntelui, întuneric şi rece. Şi se gândea el: „Au să ne mai scoată pe noi păgânii ăştia?” Că dacă ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit să-i scoată, dar aşa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lăsat morţi acolo pe toţi. Şi se gândea el: „Ei, am rămas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig şi de urât”. Şi a început să se roage straşnic.

Când s-a terminat războiul, venind curând după înfrângere la satul lor unul din tovarăşii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe bărbatul meu nu l-ai văzut?

El zise:

- Bărbatul tău a fost prins de perşi împreună cu alţii şi am auzit că i-au pus să sape un tunel şi a căzut tunelul peste ei şi au murit toţi. Atunci a murit şi al dumitale.

Femeia credincioasă ştia rânduiala care se făcea cu parastasele (ştiţi în Postul Mare, că duce colive la biserică). Ce s-a gândit ea? „Să-i port eu parastasele, dacă a murit, şi pe urmă îi voi face eu şi praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia să descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate aşa cum se slujeşte la noi în mănăstire, adică zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toţi creştinii la biserică, cum se spune în Faptele Apostolilor, că „erau pururea zăbovind în biserică şi întru frângerea pâinii”.

Şi ce a făcut biata femeie? De când a auzit că a murit, a început să ducă la biserică o prescură, un sfert de vin şi câteva lumânărele, să-i poarte parastasele. Aşa era tradiţia. Preotul scotea la Liturghie şi o părticică pentru robul lui Dumnezeu care murise, după cum i-a spus femeia.

El săracul, până a ajuns vestea la femeie, până nu ştiu ce, el a postit acolo vreo săptămână, mai mult; era gata-gata să moară de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: „Doamne, vreau să mă rog Ţie, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poţi să mă scoţi și de aici, sau dacă nu, mor, şi să mor rugându-mă, că n-am altă nădejde”. Se ruga săracul cu toată inima, că era singur în acel întuneric şi beznă de munte şi ştia că va muri.

Rugându-se el, deodată numai vede că a intrat un tânăr, dar nu ştia pe unde, şi avea în mână o sticluţă de vin, nişte lumânări aprinse şi o prescură.

El era aproape leşinat. Stătea cu pântecele la pământ, că nu mai putea să se scoale. Era mort de foame.

- Scoală, frate, şi ia şi mănâncă prescura asta şi bea vinul ăsta, că numai bine ai şi lumină! Că i-a adus toate lumânările aprinse.

Şi el s-a speriat când a văzut pe tânărul acela.

- Doamne, Tu eşti Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, păzitorul vieţii tale, şi acestea ţi le-a trimis soţia ta astăzi la biserică şi Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă eşti în viată, să ţi le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primeşti lumina cea veşnică; dar fiindcă eşti în viaţă Dumnezeu m-a trimis, fiindcă ai trup aici, să te întăreşti cu hrana aceasta.

El însă nu îndrăznea să se atingă de ea. Şi acela a spus:

- Uite, te rog, ia şi te întăreşte, că dacă nu, mori. El a prins curaj şi a început să mănânce prescura, după aceea a băut câte oleacă de vin, iar mânca oleacă de prescură, şi aşa, încet-încet, a mâncat prescura, a băut vinul și numai bine a avut și lumânări. Şi atunci a spus îngerul:

- Eu îţi voi aduce în fiecare zi, dacă soţia ta va duce la biserică această jertfă. Iar dacă nu, nu.

Şi se gândea el în mintea lui: „Femeia îmi face parastasele. Dar ce are să se întâmple mai târziu? Ştiu că până la 40 de zile are să-mi aducă acestea aici îngerul Domnului. Dar după 40 de zile ce are să se întâmple cu mine?”

Şi nu l-a mai văzut. Şi acuma el aştepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarăşi îngerul, şi-i aduce iarăşi aşa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, soţia lui, grăbită săraca acasă, că avea şi copii, s-a dus să ducă vaca la cireadă. Şi ducând vaca dimineaţa, cireada plecase din sat, şi ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce să ducă, dar întârziind şi-a zis: „Las' că oi duce mâine, că azi nu mai am timp”. Şi în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul şi lumânările.

Şi el a început a plânge, zicând: „Vai de mine, mi se pare că soţia mea numai 20 de panahizi mi-a făcut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului să-mi aducă prescura, vinul şi lumânările. De acum voi muri iar de foame!” Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi două, ca să fie colivele 40. Şi a doua zi a venit îngerul Domnului şi i-a adus mai multe lumânări, două sticle cu vin şi două prescuri. Şi i-a zis:

- Soţia ta, a fost ieri cu vaca la cireadă, şi n-a avut timp să aducă panahida, dar azi a dus la biserică două şi eu ţi le-am adus pe amândouă. Şi s-a bucurat el tare, când a văzut că femeia are de gând să-i facă 40 de panahizi. Şi a făcut rugăciunea şi a mâncat. Şi nu l-a mai văzut pe înger, că s-a dus.

Şi se gândea el: „Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă şi îndurare ai făcut cu mine aicea sub pământ, încât sub muntele acesta îmi porţi de grijă, cu ce să-ţi răsplătesc eu? Ce pot eu, om păcătos, să fac pentru tine, spre a-Ţi mulţumi?” Şi acum se gândea el: „Hai că soţia săraca până la 40 de zile o să-mi aducă aşa, dar la 40 de zile ce are să fie cu mine? Am să mor!” Aşa se gândea el, că nu ştia ce are să se întâmple la 40 de zile.

Şi se plângea din adâncul inimii şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negrăită, că-i poartă de grijă, să nu moară aşa de repede, ci să mai trăiască. Şi zice: „Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grijă şi ai dat în gând soţiei mele să-mi poarte 40 de panahizi, ajută-mi cu mila Ta şi mă scoate de aici, că Tu le poţi pe toate. Iar dacă voi muri la 40 de zile, să-mi fie iertate păcatele mele”.

Deci femeia a continuat aşa, şi în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea soţia lui la biserică. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în două, l-a luat de părul capului şi l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Şi când s-a trezit, a văzut şi a cunoscut satul, dar n-a ştiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, soţia era dusă la biserică. Şi când a venit ea acasă, vede un militar pe prispă. „Vai de mine, cine este acela?” De la poartă i-au slăbit picioarele de emoţie, de frică. „Vai de mine, acesta-i bărbatul meu. Eu azi am isprăvit cu cele 40 de panahizi şi tocmai acum a venit şi el”.

Şi când a văzut-o şi el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit că eşti mort şi ţi-am făcut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevărat, mare milă ţi-ai făcut cu mine! Vino în casă.

Şi s-au adunat toţi vecinii şi ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea că e mort.

Şi-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scăpat de la pieire, că se auzea că ai fost robit şi că a căzut muntele pe voi?

- Toate sunt adevărate, a zis el. Când ne-a prins, îndată ne-a pus să săpăm un tunel şi tunelul a căzut peste noi şi ne-a acoperit acolo şi au murit toţi. Şi le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au căzut două pietre, la adăpostul cărora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescură, o sticluţă de vin şi câteva lumânări. Şi a întrebat-o pe soţie:

- Aşa-i că la 20 de zile ai uitat să duci prescura la biserică? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus două.

- Da, două.

- Două am primit şi eu acolo şi toate lumânările.

Şi s-au minunat toţi foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Aşa sunt îngerii. Dacă Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot aşa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostaş la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Şi i-a povestit acela toate de la capăt, şi i-a scris istoria aceasta ca să ştie toţi puterea parastaselor care se fac pentru morţi, fiind răsplătite de Dumnezeu pentru rugăciunea Bisericii în veacul viitor. Că dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine şi vin, că acolo nu poate omul să mănânce, ci îi aducea puterea rugăciunii care era făcută pentru sufletul lui. Dar fiindcă el era încă în trup, i-a arătat că tot ce-i aducea femeia la biserică, a folosit trupului şi sufletului lui.

Iată cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi şi lumea a început şi mai cu dinadinsul să facă parastase pentru morţi.

*

La Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre.