RUGACIUNE

Ritmul respiraţiei când rostim rugăcunea inimii

Sfântul Nichifor recomandă ca după concentrarea minţii, aceasta să fie intodusă în inimă odată cu inspiraţia aerului care intră în plămâni. La început pentru a avea un mijloc (suport) de a introduce mintea in inimă, Sfântul Ioan Scărarul ne spune ca să se lipească rugăciunea de respiraţia noastră.

Aceasta se realizează în doi timpi: când inspirăm, să urmărim cu mintea coborârea aerului în plămâni şi să spunem:”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu”, iar când expirăm aerul să spunem „miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Acest lucru se face pentru a permite minţii să se fixeze pe rugăciune şi să se întoarcă în inimă. Respiraţia suferă însă o înlesnire doar din punct de vedere psihologic nu şi spiritual.

Aceasta doarece unirea minţii şi a inimii poate fi făcută numai cu lucrarea Duhului Sfânt. Primim har numai prin pocăinţă şi prin împlinirea poruncilor Lui Dumnezeu. Atunci când mintea va intra în cămara inimii şi se va întâlni haric cu Mântuitorul Iisus Hristos, va simţi o bucurie duhovniceacă deosebită, asmenea omului care a plecat de la casa Tatălui Ceresc, în ţara păcatelor, şă acum s-a întors din nou acasă.

Când mintea se află în inimă nu mai are nevoie să se ajute de respiraţie, dar ea nu trebuie să lâncezească, ci să spună neîncetat rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! . În acest fel, mintea nu mai este distrasă şi rămâne invulnerabilă la diferitele ispite şi în fiecare zi îi creşte dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele.

Rugăciunea Lui Iisus

Unirea minţii cu inima şi a omului cu Dumnezeu