Duhul Sfant este iubire

 
Aceasta iubire se revarsa in toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, si acelasi Duh Sfant este pe pamant in sufletele care iubesc pe Dumnezeu. In Duhul Sfant, toate cerurile vad pamantul si aud rugaciunile noastre si le duc la Dumnezeu.
Domnul este milostiv; sufletul meu stie aceasta, dar nu poate sa o descrie. El este foarte bland si smerit, si atunci cand sufletul il vede, se preschimba in intregime in iubire de Dumnezeu si aproapele si se face el insusi bland si smerit. Dar daca omul pierde harul, atunci va plange ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea si intreaga pustie auzea suspinul sau; lacrimile lui erau amare de intristare si ani multi le-a varsat el.
Tot asa si sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci cand il pierde, tanjeste dupa Dumnezeu si spune: „Sufletul meu tanjeste dupa Dumnezeu si il caut cu lacrimi”.
Sufletul traieste mult pe pamant si iubeste frumusetea pamantului; iubeste cerul si soarele, iubeste gradinile frumoase, marea si raurile, padurile si campiile; iubeste sufletul si muzica si toate aceste lucruri pamantesti desfa-teaza sufletul. Dar cand cunoaste pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea sa vada nimic pamantesc.
Daca sufletul tau il cunoaste, Duhul Sfant iti va da sa intelegi cum invata El sufletul sa cunoasca pe Domnul si ce dulceata e in aceasta.
[...]
Iubirea de vrajmasi.
Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu poate cunoaste pe Domnul, nici dulceata Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne învata sa iubim pe vrajmasi pâna într-atât încât sufletului sa-i fie mila de ei ca de proprii nostri copii. Sunt oameni care doresc vrajmasilor lor sau dusmanilor Bisericii pierire si chinuri în focul iadului. Ei gândesc asa pentru ca n-au învatat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, caci cel ce a învatat aceasta va varsa lacrimi pentru întrea

Simt aşa o bucurie...

Când văd cerul plin de stele, licărind în toiul serii,  

Când văd luna că răsare din cămările tăcerii,

Când văd razele de soare cum se-alintă pe câmpie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când mă cheamă codrul vara cu-al său susur de izvoare,

Când vad pomii primăvara îmbrăcaţi de sărbătoare,

Când văd fulgii de zăpadă zbenguindu-se pe glie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când vorbesc cu liliacul sau cu crinul de la drum,

Când regina nopţii, seara, mă îmbată de parfum,

Când mă-nvăluie mireasma de salcâm, de tei, de vie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când ascult privighetoarea în al serii freamăt blând,

Ce-şi înalţă,-n priveghere, către ceruri al său cânt,

Când aud, venind din boltă, mândru glas de ciocârlie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când văd pruncii că se joacă fără griji şi fără teamă

Şi nu-i nimeni între dânşii fără tată, fără mamă,

Când aud că nevoiaşii au scăpat de sărăcie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când de oameni, fără vină, sunt adesea crunt lovit,

Mă gândesc degrab la Domnul, care-a fost şi răstignit

Şi, atunci, o sfântă pace dăruindu-mi Domnul mie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când simt harul că se-ndură, şi coboară peste noi,

Şi-şi revarsă peste lume al harismelor şuvoi,

Când, mirat, privesc la pana, care scrie-o poezie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când privesc colindătorii înfruntând de zor nămeţii,

Când privesc cu drag copii, savurând grandoarea vieţii,

Când mă prind în taină zorii, cugetând la veşnicie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când aud că-n miez de noapte mai sunt oameni ce se roagă,

După ce-au trudit prin lanuri ori prin fabrici ziua-ntreagă,

Când văd candela aprinsă în mireasmă de tămâie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când mă întâlnesc cu fraţii şi îmi dau îmbrăţişare,

Când aud că este pace între oameni şi popoare,

Când aud că sunt familii unde este armonie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când văd pruncii că se-nchină şi vorbesc cu Dumnezeu,

Când văd tineri care cântă la biserică mereu

Şi aduc Treimii Sfinte într-un glas doxologie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când Iisus Mântuitorul la Biserică ne cheamă

Să luăm preascumpul sânge şi preasfântul trup, cu teamă,

Când primesc de la părinte Sfânta Euharistie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când rostesc: Iisuse, Doamne, miluieşte-mă pe mine,

Şi ajută-i pe aceia ce Te laudă pe Tine,

Când m-aşez la rugăciune, sau la Sfânta Liturghie,

Când zic: Doamne, slavă Ţie, simt aşa o bucurie...!

 

Simt aşa o bucurie...

 

Când văd cerul plin de stele, licărind în toiul serii,  

Când văd luna că răsare din cămările tăcerii,

Când văd razele de soare cum se-alintă pe câmpie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când mă cheamă codrul vara cu-al său susur de izvoare,

Când vad pomii primăvara îmbrăcaţi de sărbătoare,

Când văd fulgii de zăpadă zbenguindu-se pe glie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când vorbesc cu liliacul sau cu crinul de la drum,

Când regina nopţii, seara, mă îmbată de parfum,

Când mă-nvăluie mireasma de salcâm, de tei, de vie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când ascult privighetoarea în al serii freamăt blând,

Ce-şi înalţă,-n priveghere, către ceruri al său cânt,

Când aud, venind din boltă, mândru glas de ciocârlie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când văd pruncii că se joacă fără griji şi fără teamă

Şi nu-i nimeni între dânşii fără tată, fără mamă,

Când aud că nevoiaşii au scăpat de sărăcie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când de oameni, fără vină, sunt adesea crunt lovit,

Mă gândesc degrab la Domnul, care-a fost şi răstignit

Şi, atunci, o sfântă pace dăruindu-mi Domnul mie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când simt harul că se-ndură, şi coboară peste noi,

Şi-şi revarsă peste lume al harismelor şuvoi,

Când, mirat, privesc la pana, care scrie-o poezie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când privesc colindătorii înfruntând de zor nămeţii,

Când privesc cu drag copii, savurând grandoarea vieţii,

Când mă prind în taină zorii, cugetând la veşnicie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când aud că-n miez de noapte mai sunt oameni ce se roagă,

După ce-au trudit prin lanuri ori prin fabrici ziua-ntreagă,

Când văd candela aprinsă în mireasmă de tămâie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când mă întâlnesc cu fraţii şi îmi dau îmbrăţişare,

Când aud că este pace între oameni şi popoare,

Când aud că sunt familii unde este armonie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când văd pruncii că se-nchină şi vorbesc cu Dumnezeu,

Când văd tineri care cântă la biserică mereu

Şi aduc Treimii Sfinte într-un glas doxologie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când Iisus Mântuitorul la Biserică ne cheamă

Să luăm preascumpul sânge şi preasfântul trup, cu teamă,

Când primesc de la părinte Sfânta Euharistie,

Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

 

Când rostesc: Iisuse, Doamne, miluieşte-mă pe mine,

Şi ajută-i pe aceia ce Te laudă pe Tine,

Când m-aşez la rugăciune, sau la Sfânta Liturghie,

Când zic: Doamne, slavă Ţie, simt aşa o bucurie...!

 

RUGĂCIUNE DE MULŢUMIRE (CU 16 METANII)

RUGĂCIUNE DE MULŢUMIRE (CU 16 METANII)

Această rugăciune cuprinde mulţumirile noastre adresate Lui Dumnezeu şi aproape tot ce trebuie să cerem pentru mântuirea sufletului. Ea aduce mult folos creştinilor care o vor face cu metanii, ziua sau noaptea.

Sâmbăta şi Duminica în loc de metanii se fac închinăciuni.

Pe parcursul rugăciunii se pomenesc viii şi morţii. Astfel împlinim Cuvântul Domnului care zice: „Rugaţi-vă unii pentru alţii !“.

Se zic mai întâi rugăciunile începătoare. Cei care nu ştiu carte, să zică măcar Tatăl nostru înainte, iar altcineva, un copil, să citească rugăciunea ce urmează:

1. Îţi mulţumim, Doamne, pentru toate binefacerile Tale pe care ni le-ai făcut şi ni le faci nouă.

 (o metanie)

2. Îţi mulţumim, Doamne, pentru toate suferinţele şi patimile Tale şi pentru tot ce ai lucrat pentru mântuirea noastră.

 (o metanie)

3. Îţi mulţumim, Doamne, pentru toate bunătăţile Tale pe care ni le-ai dat nouă şi pentru că nu ne-ai pierdut cu fărădelegile noastre.

 (o metanie)

4. Iartă, Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor pe care îi pomenesc în rugăciunile mele.

 (o metanie)

5. Iartă, Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor care mă pomenesc în rugăciunile lor.

 (o metanie)

6. Ascută, Doamne, smeritele noastre rugăciuni, cele ce cerem milostivirii Tale, ce ştii că ne sunt nouă de trebuinţă sufletului şi trupului şi le dăruieşte robilor Tăi ce se pomenesc: (aici pomeneşti pe cei vii pe care îi ai scrişi într-un pomelnic). Dă-le lor şi nouă iertare şi izbăvire de vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi. Măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea în sufletul nostru, primeşte-ne în pocăinţă şi revarsă peste noi toţi Harul Tău.

 (o metanie)

7. Trimite, Doamne, pe Sfinţi Tăi îngeri să ne înveţe a lucra cu stăruinţă orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul şi sminteala, pentru a ne ţine pe toţi uniţi în legătura păcii, a dragostei şi ascultării de Sfânta noastră Biserică şi de conducătorii ei cei duhovniceşti, care se ostenesc a ne arăta căile Tale.

 (o metanie)

8. Scrie, Doamne, şi numele nostru în cartea vieţii Tale şi fereşte-ne de ceasul încercărilor. Ajută-ne, Doamne, să săvârşim cu bine viaţa aceasta, dăruindu-ne sfârşit bun şi fără dureri şi îngeri milostivi care să ne întărească şi să călătorească cu noi la Împărăţia Ta.

 (o metanie)

9. Apără şi păzeşte, Doamne, pe părinţii noştri cei duhovniceşti, pe părintele nostru Patriarh, pe episcopii noştri, pe misionarii creştini care se ostenesc în propovăduirea Evangheliei, pe călugări şi călugăriţe, pe pustnicii din peşteri şi din crăpăturile pământului şi pe tot clerul Bisericii Tale Creştine Ortodoxe.

(o metanie)

10. Adu-Ţi aminte, Doamne, de toţi cei ce sunt bolnavi, de toţi cei ce sunt în închisori pentru numele Tău, de cei călători, de văduve şi orfani, de bătrâni şi copii, de toţi care sunt în suferinţă şi necazuri, în lipsuri şi dureri şi-i miluieşte pe ei după mare mila Ta.

 (o metanie)

11. Iartă, Doamne, pe toţi vrăjmaşii, răuvoitorii şi clevetitorii noştri, smereşte-i pe ei să cunoască că Tu eşti apărătorul nostru şi ne păzeşte de răutatea lor.

 (o metanie)

12. Iartă, Doamne, păcatele părinţilor care ne-au născut, naşilor care ne-au botezat şi cununat, învăţătorilor ce ne-au învăţat carte, bunicilor şi la toţi miluitorii, ajutătorii şi găzduitorii noştri şi la toţi binefăcătorii noştri, la tot neamul cel creştinesc, căruia îi trebuieşte mila şi ajutorul Tău şi la cei vii şi la cei morţi.

 (o metanie)

13. Iartă, Doamne, şi Părintelui nostru duhovnicesc (numele), păcatele, datoriile, obligaţiile şi orice făgăduinţă ce a făcut înaintea Ta şi n-a putut-o îndeplini. Dăruieşte-i dezlegare şi iertare de orice greşeală. Primeşte-i osteneala ce face (a făcut-o) pentru noi şi ascultă-ne smeritele noastre rugăciuni, învrednicindu-ne pe toţi de viaţă veşnică şi fericită unde este lumina Ta. Amin.

(o metanie)

14. Iartă, Doamne, pe toţi prietenii şi prietenele cu care am călătorit pe pământ, cu care am făcut serviciul şi pe cei cu care am fost la petreceri şi s-au smintit pentru mine şi pe cei vii şi pe cei morţi.

 (o metanie)

15. Iartă, Doamne, păcatele la toţi adormiţii din neamurile noastre: părinţii, fraţii, surorile, bunicii, moşii şi strămoşii noştri cu tot neamul cel adormit: (aici se pomenesc cei morţii) şi-i aşează pe dânşii în locul de odihnă, unde cercetează lumina feţei Tale, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru.

 (o metanie)

16. Iartă, Doamne, şi sufletele cele botezate în numele Tău, Prea Sfântă Treime, pe care le-a apucat moartea nepregătite şi se află în iad şi n-au fost vrăjmaşi ai Tăi, iar aici, pe Pământ, nu au pe nimeni să se roage pentru ei; miluieşte-i, Doamne, după mare mila Ta.

 (o metanie)sursa:http://popasduhovnicesc.ro/

Îți amintești? ( meditație la psalmul 90)

Îți amintești? Când te-am găsit plângeai…

Scriai un psalm despre final de viață…

Prin amintiri, nostalgic, răsfoiai

Și erai trist, întunecat la față…

Luminile din suflet, rând pe rând,

Se ascundeau de flacăra iubire…

Cuprins de disperare, tremurând,

Te pregăteai să pleci în amintire.

Acolo, în pustie, lângă turmă,

Privind la munții falnici, la poteci,

Făcusei rugăciunea cea din urmă,

Cu mult regret, că totul lași și pleci.

Pe pergamentul din nisip fierbinte

Lăsai ca moștenire un eseu,

Cu iarbă și flori albe, în cuvinte,

Și-un alleluia pentru Dumnezeu.

Aflat între dorință și-acceptare

Eu ți-am aprins  o flacără-n pustie

Ca semn-miracol de redeșteptare

Și strop curat de har și apă vie.

Iți amintești? La anii de credință

Am așezat un bonus, de îndată…

Câți ani ai suferit în umilință

Atâția ai primit ca drept răsplată.

Când alții se plecau sub barda morții

Tu alergai să întrerupi robia…

Pictând cu sânge tânăr, stâlpii porții,

Ca un viteaz dezamorsai urgia.

Ca un viteaz prin mare și pe munte

Purtând toiagu-n semn de biruință,

Tânăr la suflet dar cu alb pe frunte

Ți-ai dus poporul spre făgăduință.

Vezi? Eu ofer bătrânului putere

Și când e de plecat, propun tot Eu…

Pribeagule cu teamă de durere,

La cârma vieții este Dumnezeu!

Orice lucru am face, să-l facem pentru Dumnezeu

 Orice lucru am face, să-l facem pentru Dumnezeu
Pentru fiecare acţiune a sa, omul este dator să se întrebe pe sine: ,,Oare ceea ce fac eu acum mă odihneşte pe mine? Dar pe Dumnezeu, oare-L odihneşte?”, şi să cerceteze dacă acel lucru este sau nu plăcut lui Dumnezeu. Cel ce uită să facă aceasta, uită şi de Dumnezeu!...
Mai demult, oamenii Îl aveau mai mult în vedere pe Dumnezeu, căci mereu îi auzeai spunând: ,,Dacă vrea Dumnezeu…”, ,,Dacă va îngădui Dumnezeu…”, ,,Spre slava lui Dumnezeu!”, trăiau ceea ce spune psalmistul ,,Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea”: să cugete că Hristos îl vede, îl urmăreşte, şi în orice mişcare a sa centrul să îi fie Hristos. Dacă ne mişcăm cu scopul de a plăcea oamenilor, aceasta nu ne foloseşte la nimic. 
                                                                                                 (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Mă doare, Doamne, truda cu care pătimeşti

În fiecare suflet… Pe toate le iubeşti:

Niciunul, vreodată, Tu Însuţi n-ai uitat

Şi fiecare,-n parte, de Tine-a fost chemat

 ***

La Cina Nunţii Tale… Cum, oare, s-a făcut

C-atât de greu apasă în om puţinu-i lut?

Cum, oare, se întâmplă, că-ntunecat în glod

N-aude glasu-Ţi, Doamne, sărmanul Tău norod?

 ***

Tu i-ai adus, din Ceruri, o cale de urmat:

Umblând pe ea, s-ajungă el însuşi – împărat.

Şi darul înfierii, cu dragoste-l oferi -

În schimbul lui, iubirea – atâta, numai, ceri.

***

Ce s-a-ntâmplat, Stăpâne, cu inima din om?

Pustie-i, ca, uscată, o scorbură de pom:

Adună-n ea jivine ce pomul îl usuc

Şi nu pricepe: morţii, că paşii lui îl duc.

***

Tu plângi în fiecare şi-aştepţi îndurător

S-atingă-n el o coardă nebiruitu-Ţi dor

Şi coarda să vibreze în inima-i de lut,

Auzul ei făcându-i iubirii început.

***

Tu tragi nădejde sfântă că va veni o zi

Când, scuturându-şi somnul, în el va tresări

Uimit, fiorul vieţii din sâmburul ce-ai pus

În pieptul fiecărui, din dorul Tău, de Sus.

***

Mi-e jale grea, Iisuse, de dorul Tău rănit:

În inimi, plânge tainic, de veacuri răstignit…

Iubirea Ta, pe Cruce, în Sânge şi-n sudori,

Rămâne-ncununată cu spini în loc de flori.

 ***

Cu dor, aş pune, Doamne, un umăr, să ridic

Povara trudei Tale, cu umărul meu mic,

S-alin şi eu durerea iubiri-mpărăteşti

Pe care n-ai, în lume, cui s-o împărtăşeşti.

 ***

Mă iartă, nu-s nici tina pe care, cu-mprumut,

Mi-ai dat-o, ca, într-însa, să-mi poţi fi încăput –

Însă Te rog, Iisuse, în inimă, să-mi plângi

Cu sfânta Ta iubire, pe Cruce, când te frângi.

,,Imnul romanesc,,de Sf Ioan Iacob Hozevitul,,

Acum, ca niciodata
Treziti-va, români!
Având credinta-n suflet
Si arma sfânta-n mâini.

În rodul nascocirii
Sa nu nadajduiti,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!

Uniti-va în cuget
Prin simturi crestinesti
La sânul „Maicii voastre”
Celei duhovnicesti!

În pavaza credintei
Fiind adapostiti,
La vreme de razboaie
Veti fi nebiruiti.

Tot neamul de pe lume
Si cel de sub pamânt
De s-ar scula-mpotriva,
Va fi de voi înfrânt.

Plecati-va la Domnul
Grumazul umilit,
Sa va înalte fruntea
În „plaiul” cel dorit.

De somnul nesimtirii
Sa nu mai dormitati,
Ca „zorii mântuirii”
Se-arata la Carpati

Ca fratii petrecând,
Sa nu stirbim onoarea
Si graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simtirea
Din suflet crestinesc,
Sa punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstita
A Regelui Marit!

De vom pazi unirea
Si „Crezul din stramosi”,
Vom fi si jos, în lume,
Si-n ceruri gloriosi!

În scumpa noastra tara
Atunci vor creste iar
Virtutile strabune
Cu nume secular.

Din groapa stricaciunii,
Sapata de „tiran”,
Se va scula cu slava
„Rasadul lui Traian”.

Deci azi, ca niciodata,
Sa ne vadim crestini,
Pastrând neprihanita
Credinta, prin straini

CUM TREBUIE SA FIE VIATA IN HRISTOS..SFATURI DE LA PARINTELE EFREM FILOTHEITUL

CUM TREBUIE SA FIE VIATA IN HRISTOS..SFATURI DE LA PARINTELE EFREM FILOTHEITUL

OMILIA a IX a

Sfaturi practice in lupta de zi cu zi...

Iubitii mei fii,
Din adancul sufletului ma rog bunatatii lui Dumnezeu sa va daruiasca mantuirea. Asa cum iarna aduce zapada care acopera iarba,insa n-o usuca,ci mai mult,o pastreaza si o inviaza primavara,cand neaua piere si aceasta devine infloritoare,la fel se intampla si in lupta duhovniceasca.Iarna ispitelor si a grijilor vietii vine sa inghete zelul duhovnicesc.Fiecare fortare duhovniceasca,insa,care are drept scop ajutorul duhovnicesc,raspandirea samantei,a cuvantului lui Dumnezeu,pe care cu harul Lui ii slujim ca niste robi nevrednici,viaza iarba duhovniceasca,adica zelul nevoitor pentru marea mantuire,pentru dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu.
  Samanta se arunca si dupa pamantul care o va primi si care o va germina va fi si aparitia plantei,cantitatea si calitatea rodului.Asa este si cuvantul lui Dumnezeu,care se rosteste,in functie de inimile care-l vor primi si-l vor prelucra,va inapoia binecuvantarea cea mare,ca sa dobandim viata cealalta.
  Pentru a ne castiga mantuirea ,va trebui sa ne punem viata in ordine,pentru ca acolo unde este randuiala este pacea si Dumnezeu.Neoranduiala si confuzia sunt lucrarea diavolului.Ca sa intram insa in randuiala,trebuie sa urmam indrumarile parintelui duhovnicesc.Fiecare om pacatos care s-a bucurat de marea binecuvantare, ca sa vina doctorul fara de arginti care se numeste Sfanta Spovedanie,va trebui sa tina indrumarile si regulile impuse de duhovnic ca sa se indrepte,sa pastreze si sa-si intareasca sanatatea sufleteasca.Un doctor consulta bolnavul,pune diagnosticul, ii da medicamentele si indrumarile medicale,pe care acesta trebuie sa le pastreze cu sfintenie ca sa dobandeasca vindecarea.Si precum neglijarea cea mai mica a acestei prescriptii medicale aduce dupa sine lipsa rezultatului asteptat al vindecarii,tot asa medicul duhovnicesc da reteta duhovniceasca pentru vindecare,si credinciosul este dator sa tina regulile si randuielile.Acestea sunt rugaciunea,mataniile,studiul,in special ,al Noului Testament si al intregii Sfintei Scripturi.
  Noul Testament este harul cel nou al lui Hristos si binecuvantarea intregii Sfintei Treimi,in timp ce Vechiul Testament este doar o umbra.

,,Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie , in casa Domnului vom merge ''

Sarguiti-va fratilor si surorilor , a veni impreuna la biserica . Lasati lucrul mainilor voastre si inaltati-va in Cerul cel mai de sus , pentru ca , iata , biserica cer pamantesc este , intru care ingerii slujesc , nevazut , pe Dumnezeu , impreuna cu oamenii , altarul este locul salasluirii lui Dumnezeu , iar Sfanta Masa , tron al Sfintei Treimi , din care ni se da , spre mancare ,Trupul Fiului lui Dumnezeu si Sfantul Lui Sange , care curatesc si mantuiesc sufletele noastre . Pentru ca Insusi Domnul zice : ,,Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu viu va fi in veci !'' Drept aceea , pentru viata vesnica sa ne ostenim , mergand la Sfanta Biserica , pentru ca , impreuna cu Proorocul sa cantam : ,,Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie , in casa Domnului vom merge ''(Ps. 121,1).
Si iarasi : ,, Deschideti-mi mie portile dreptatii si , intrand in ele , voi lauda pe Domnul ''(Ps.177,19).
Si asa vei auzi : Fericiti cei ce locuiesc in casa Ta : in vecii vecilor Te vor lauda .''(Ps. 83,5). Pentru ca zice : ,, In adunari binecuvantati pe Domnul Dumnezeu .(Ps.67,27).
Ca semn de credinta buna este , ca , totdeauna , sa alerge omul la biserica si , cu dese rugaciuni , sa-l faca milostiv pe Dumnezeu , fiindca Insusi Domnul a zis : ,,Cereti si vi se va da'' (Matei.7 ,7).
Si porunceste Dumnezeu oamenilor , sa alerge la biserici , ca la un liman lin , in fata viforului , si , ca la o alinare , de primejdiile lumesti sa vina , caci numai atunci , omul leapada de la sine , toata legatura nedreptatii : mania , invidia , iutimea , clevetirea , uraciunea si gandul cel rau . Si asa , va primi Dumnezeu rugaciunea ta , precum asculta o mama pe fiii sai , si-ti va da tie toate cererile inimii tale,de care vei avea de trebuinta.
Domnului nostru slava , acum si pururea si in vecii vecilor  ! Amin.

RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS -din Acatist ,dupa condacul 13 !

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele.! Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu Sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea, cu care vrajmasii Te-au adapat, sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe Cruce, sa intinda catre Tine mintea mea, cea trasa jos de diavoli. Capul Tau, pe care l-ai aplecat pe Cruce, sa inalte capul meu cel palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de cei faradelege pe Cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit preasfanta gura Ta. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si cu scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Duhul Tau, pe care l-ai incredintat Tatalui cand erai pe Cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau. Nu am inima plina de durere ca sa te caut; nu am pocainta, nici umilinta, care intorc pe fii la mostenirea lor; nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbante cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata, ca sa poprnesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Sale fara de ani si mai inainte de veci, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, Doamne; sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine; iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede intr-ansa stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine in necazuri si in toate felurile de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in vecii vecilor. Amin.

Obosit și plin de rele,
Alergând pe-al vieții drum,
Adunând păcate grele,
Viața, mi s-a făcut scrum.
Am ajuns fără putere,
Ca un șoim cu-aripa ruptă,
Ca o piatră în cădere,
În prăpastia abruptă.

Cine oare să m-ajute,
Să mă spijine-n durere?
Împrejur, doar fețe mute
Și răspunsul e tăcere.
Cine oare să-mi aline,
Jarul care mă topește?
Strig și caut, însă nimeni
Nu m-aude, nu-i privește.

Dar deasupra suferinței,
Ce părea a fi orfană,
Mugurele pocăinței
Și-a deschis a sa coroană.
Și-n tăcerea nopții sumbre,
Când dureri mă încercau,
Printre lacrimi, printre umbre,
Crinii Jertfei înfloreau.

Și o Voce blândă, sfântă,
Ca un susur de izvor,
Ma-ndemnat să urc pe stâncă,
Cu iubire și mult dor:
„Uite Golgota, privește.
Vezi pe deal o cruce mare?..
Pe ea Isus se jertfește,
Adunând sub ea popoare.

I-ați povara de păcate,
Slăbiciuni și suferințe,
Urcă sus, la cruce frate,
Plângi amar în pocăință.”
Și atunci cu ochi-n lacrimi,
Încolți speranța-n mine
Și m-am ridicat din patimi
Și-am pornit la drum spre Tine.

Pașii m-au adus în sus,
Sus pe dealul Căpățânii,
Unde Domnul meu Isus,
Ispășea blestemul vinei.
Și la poala crucii Lui,
Am plâns mult, am plâns amar,
Și iubirea Domnului,
M-a cuprins în al Său har.
Amin.

 Jos, pe pământ sunt călător,
La Tine-n cer mostenitor,
Acolo sus e tara mea,
Si vesnic mă voi bucura.

O frunză ce adie-n vânt,
Asa sunt eu pe-acest pământ.
În cerul Tău, doresc mereu,
O bun si mare Dumnezeu.

La Tine sus, e casa mea,
În sfântă Împărătia Ta,
Unde doresc s-ajung Iisus,
Si să mă bucur mult, nespus.

Te laud o Doamne prin cântare,
Esti Dumnezeu drept, sfânt si mare,
Îti multumesc că m-ai salvat,
De la pierzare m-ai scăpat.

Fi binecuvântat în veci,
Si de la mine să nu pleci,
Rămâi Tu împlinirea mea,
Cu Tine vreau, în Tara Ta.
Amin

Biserica – spital duhovnicesc

Sfintii Parinti spun ca oamenii nu trebuie impartiti in persoane bune si rele, ci in persoane bolnave, persoane care se afla in curs de vindecare si persoane care au primit vindecarea. Nu intamplator, preotul spune in rugaciunea pe care o citeste credinciosilor inainte de a-i spovedi: “Ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat”.

Omul din zilele noastre nu se mai simte bolnav, de aceea nici nu mai alearga la preot. Iar multi din cei care ajung in biserica, nu mai au constiinta ca se afla intr-un spital duhovnicesc. Atat de mult s-au despartit de Dumnezeu, incat ei se cred doar trup. Si in astfel de situatii, nu exista pentru ei decat o singura vindecare, trupeasca, iar pe aceasta o cauta dincolo de biserica.

Dar omul nu este doar trup, este si suflet. Si nu doar trupul este afectat de pacat, ci intreaga fiinta a omului – trup si suflet. Iar Biserica are putere sa daruiasca nu doar vindecare sufleteasca, ci si trupeasca, pentru ca Hristos este Doctorul sufletelor si al trupurilor.

Cel care intra in biserica trebuie sa intre cu credinta ca este prezent intr-un spital duhovnicesc. Perceperea bisericii ca spital, presupune neaparat recunoasterea faptului ca esti bolnav si ca ai nevoie de vindecare.

Medicamentele si modul de administrare de aici este divers. De exemplu, unii sunt vindecati prin cuvant. Iar ca sa intelegem cat de puternic este cuvantul, e de ajuns sa ne amintim ca Mantuitorul il ridica pe Lazar din moarte prin rostirea a trei cuvinte: “Lazare, vino afara” (Ioan 11, 43).

Altii se vindeca prin simpla prezenta langa oamenii plini de Duhul Sfant. Din Pateric aflam ca trei parinti mergeau la Sfantul Antonie pentru cercetare spre mantuire. Si doi ii adresau intrebari pentru gandurile lor, iar al treilea tacea intotdeauna. Iar dupa o vreme, avva Anonie i-a spus celui ce tacea: Iata, atata vreme ai de cand vii aici si nimic nu ma intrebi! Iar fratele i-a raspuns: destul imi este numai sa te vad, parinte.

Unii sunt vindecati prin mustrare, altii prin lauda, iar alte persoane prin ambele forme, insa la timpul potrivit. De aici rezulta ca in Biserica exista o multime de medicamente pentru vindecare.

Important este sa nu intram in biserica pentru satisfacerea curiozitatii. In astfel de cazuri cuvintele si tainele din biserica nu transfigureaza viata. Ori de cate ori intram in biserica sa avem constiinta ca intram intr-un spital spre a primi vindecare. Cine nu a facut experienta aceasta, sa o faca. Este cel mai dureros lucru sa intri in biserica bolnav si sa iesi din ea netamaduit. Nu uitati ca cel care ramane nepasator fata de boala sa trupeasca, intr-o zi va muri din cauza ei. Acelasi lucru se intampla si cu boala sufleteasca, aduce moartea sufleteasca. Iar daca ne-am vindecat, sa avem permanent in minte cuvintele Mantuitorului: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau” (Ioan 5, 14).

Adrian Cocosila

Mama, sora, fiica..

                                             Mama, sora, fiica..

"A scrie despre mamă aşa cum se cuvine...

a vorbi despre dragostea de mamă,

despre crucea şi jertfa mamei, aproape că nu pot.

Sunt pe pământ, atâtea iubiri pe care le mai poţi înţelege; ele sunt oarecum pământeşti.

Iubirea fiicelor...iubirea prietenelor, iubirea soţiilor chiar...

Dar o iubire ca a mamei cred din toată inima mea că nu mai este alta pe lume. În ea parcă nu-i nimic pământesc. În ea parcă totul este ceresc.

Puterea iubirii de mamă, statornicia ei, curajul ei, răbdarea ei, căldura ei, bunătatea, iertarea ei, nu pot fi apropiate decât de cele ale iubirii lui Dumnezeu.

Se spune neîncetat: - Oamenilor, iubiţi pe Dumnezeu Care v-a făcut, Care vă iubeşte, Care vă rabdă, Care vă iartă atât de mult!...

Dar cine ar îndrăzni să spună: - Dumnezeule, iubeşte-i pe oameni! Când vedem fiecare că totul este numai revărsarea iubirii Lui către noi toţi.

Se spune neîncetat şi trebuie să se spună:

- Fiicelor, iubiţi-vă mama!

- Soţiilor, iubiţi-vă soţul!

- Surorilor, iubiţi-vă sora! -

dar niciodată nu s-a scris şi n-a fost nevoie să se spună: - Mame, iubiţi-vă fiicele voastre!

Cum nu-i nevoie să-i spui soarelui: Luminează! Sau primăverii: Înfloreşte!

Nimeni nu ştie acest lucru mai bine ca tine, scumpă soră şi mamă.

Tu, care ai fost creată de mâinile dragostei dumnezeieşti,

din căldura inimii lui Dumnezeu,

de lângă locul dragostei lui Hristos,

din aluatul însoritelor simţiri ale Duhului Sfânt –

tocmai pentru aceasta.

Tu, care ai început să simţi acum cum se revarsă în inima ta fericitul şuvoi dumnezeiesc al iubirii faţă de rodul sânului tău stâng,

pe măsură ce va creşte în sânul tău, chiar sub inima ta, fiinţă iubită pe care o hrăneşti cu tot ce ai mai bun în trupul şi în sufletul tău.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră şi mamă, şi Dumnezeu te-a binecuvântat tocmai prin a-ţi dărui acest har: harul de a fi mamă.

Harul acesta îţi va curăţa tot trupul tău de orice rău.

Căci sarcina reîmprospătează, cu o frumoasă primenire şi frumuseţe, tot trupul femeii.

Iar în sufletul tău se va produce o iubire nemaicunoscută, care va întrece nu numai toate iubirile tale, dar şi toate puterile din tine.

În faţa nici unei alte fiinţe pământeşti nu s-a plecat cu atâta respect un arhanghel, ca în faţa unei Mame! (Luca1,28 ).

Nici uneia Cerul nu i-a trimis un salut mai cald şi sfânt, ca Aceleia căreia i s-a vestit: un Rod Sfânt S-a zămislit în tine (Luca 1,32).

De nici o bucurie atât de sfântă n-au cântat îngerii, ca de bucuria unei Naşteri,

a Naşterii în Care înainte de a se vedea strălucirea Fiului, s-a văzut strălucirea Mamei.

A Mamei care era ocrotitoarea Ocrotitorului şi mijlocul Mijlocitorului mântuirii lumii.

Ridică-ţi inima, scumpă soră şi mamă spre lumina acestor sfinte stări!

Şi umpleţi sufletul de aceste fericite gânduri ca să ai toată puterea, curăţia, căldura, şi tot harul care se va cere pentru a-ţi împlini această unică şi dumnezeiască chemare: chemarea de a fi mamă unui fiu sfânt!

Chemarea de a împrospăta şi înfrumuseţa cu dragostea inimii tale viaţa lumii, izvorâtă din dragostea inimii lui Dumnezeu, prin Fiul tău.

Dumnezeu a dăruit inimii tale nu numai o parte din puterea Sa creatoare, făcându-te să zămisleşti,

ci te va insufla şi cu sfânta pătrundere a înţelepciunii iubirii, prin care să-l creşti pentru El.

Pentru ca iubirea ta divină, care naşte această fiinţă, să poată şi veghea asupra fericirii sufletului drag ce-l aduci în lume.

Dumnezeu ţi le va da acestea, ca să-ţi fie armele cu care să aperi viaţa şi fericirea comorii tale.

Gândul, grija şi teama vor fi de acum încolo partea grea şi fericită a inimii tale, mamă.

Vei vedea curând că nimic nu-i mai greu şi mai plăcut, mai dulce şi mai amar, mai luminos şi mai întunecat,

mai binecuvântat şi mai chinuit –

decât a fi mamă...Decât a fi o mamă sfântă... "

Traian Dorz ,,Scumpele noastre surori"

“Poate fi suspinul o rugaciune?,,

“…Dar ȋnsuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.”
(Romani 8:26)
Fiecare credincios are doi mijlocitori. Alături de Hristos, care mijloceşte ȋn cer pentru noi, Duhul Sfânt mijloceşte ȋn noi pe pământ.
De multe ori nu reuşim să ne rugăm ȋn mod adecvat; eşuăm ȋn formularea conţinutului cererilor. Buzele rostesc rugăciuni dar inima nu le simte. Cuvintele sunt goale, lipsite de acel suflu de viaţă care le-ar face sensibile, dinamice, reale.
Şi atunci când limitele umanităţii ne ȋngrădesc, când trupul e slăbit spiritual şi istovit fizic, Duhul ne ajută ȋn rugăciune. Şi acest ajutor este de nepreţuit! Cererile nerostite păstrate ȋn tainiţele sufletului, frânturile de gânduri, ȋnfiorările dureroase ale inimii ce doresc alinarea şi izbăvirea cu disperare mută, devin şi ale Duhului Sfânt ȋntrucât El suferă alături de noi. Atât de mult şi de adânc ȋncât suspinele inimii noastre sunt suspinele Sale; “suspine negrăite”.
Pentru că Iisus Hristos mijloceşte la Tatăl pentru noi ca să experimentăm iubirea şi prezenţa lui Dumnezeu, găsim astfel har, acel dar nemeritat, să ieşim ȋnvingători din nevoi, ispite, slăbiciuni omeneşti, păcate sau ȋncercări.
Pentru că Duhul Sfânt mijloceşte ȋn interiorul nostru, cuvintele nerostite, suspinele inimii capătă contur ȋn rugăciuni reale şi sincere.
Şi noi, pentru că ne recunoaştem slăbiciunea umană a trupului şi starea de neputinţă a minţii de a ne ruga adecvat fără ajutor de sus, nu putem decât să rostim ȋn faţa Desăvârşirii Absolute cuvintele de odinioară: “Doamne, ȋnvaţă-ne să ne rugăm!”
http://cristinafrancu.pasi.ro/

Un calator prin viata

"Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta."

Margaritare duhovnicesti - Părintele Arsenie Boca