Nu contează ...

Mă doare, Doamne, truda cu care pătimeşti

În fiecare suflet… Pe toate le iubeşti:

Niciunul, vreodată, Tu Însuţi n-ai uitat

Şi fiecare,-n parte, de Tine-a fost chemat

 ***

La Cina Nunţii Tale… Cum, oare, s-a făcut

C-atât de greu apasă în om puţinu-i lut?

Cum, oare, se întâmplă, că-ntunecat în glod

N-aude glasu-Ţi, Doamne, sărmanul Tău norod?

 ***

Tu i-ai adus, din Ceruri, o cale de urmat:

Umblând pe ea, s-ajungă el însuşi – împărat.

Şi darul înfierii, cu dragoste-l oferi -

În schimbul lui, iubirea – atâta, numai, ceri.

***

Ce s-a-ntâmplat, Stăpâne, cu inima din om?

Pustie-i, ca, uscată, o scorbură de pom:

Adună-n ea jivine ce pomul îl usuc

Şi nu pricepe: morţii, că paşii lui îl duc.

***

Tu plângi în fiecare şi-aştepţi îndurător

S-atingă-n el o coardă nebiruitu-Ţi dor

Şi coarda să vibreze în inima-i de lut,

Auzul ei făcându-i iubirii început.

***

Tu tragi nădejde sfântă că va veni o zi

Când, scuturându-şi somnul, în el va tresări

Uimit, fiorul vieţii din sâmburul ce-ai pus

În pieptul fiecărui, din dorul Tău, de Sus.

***

Mi-e jale grea, Iisuse, de dorul Tău rănit:

În inimi, plânge tainic, de veacuri răstignit…

Iubirea Ta, pe Cruce, în Sânge şi-n sudori,

Rămâne-ncununată cu spini în loc de flori.

 ***

Cu dor, aş pune, Doamne, un umăr, să ridic

Povara trudei Tale, cu umărul meu mic,

S-alin şi eu durerea iubiri-mpărăteşti

Pe care n-ai, în lume, cui s-o împărtăşeşti.

 ***

Mă iartă, nu-s nici tina pe care, cu-mprumut,

Mi-ai dat-o, ca, într-însa, să-mi poţi fi încăput –

Însă Te rog, Iisuse, în inimă, să-mi plângi

Cu sfânta Ta iubire, pe Cruce, când te frângi.