marți, 18 mai 2010

Cum mergem în faţa lui Dumnezeu?



Iisus a spus: "Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti." (Ioan 16, 2-13)

***

În textul evanghelic de astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos reînnoieşte promisiunea unui Mângâietor, a trimiterii Sfântului Duh. Mântuitorul ne spune că venirea Duhului Sfânt va aduce multă nădejde celor ce doresc mântuirea. Prin pogorârea Sfântului Duh toţi urmaşii Domnului Hristos vor forma Biserica creştină. Cei botezaţi în numele Sfintei Treimi îşi croiesc viaţa în acord cu poruncile Domnului Hristos. Aici intervine şi lucrarea Sfântului Duh. El ne va îndemna să ne ferim de păcate, să ducem o viaţă morală şi să lucrăm pentru mântuirea sufletului. Duhul Sfânt va instaura dreptatea lui Dumnezeu. În numele dreptăţii divine, fiecare suflet de creştin poate dobândi veşnicia. Faptele noastre vor fi judecate de Dumnezeu cu dreptate şi cu milostivire. Poate pentru unii aceste lucruri par fără sens şi ireale, dar să nu ne amăgim! Sunt cuvintele Domnului Iisus Hristos şi ne privesc şi pe noi, cei de astăzi. Să nu ne mai ascundem după deget sau să căutăm scuze de conjunctură. Mai devreme sau mai târziu vom pleca din această viaţă, şi ne întrebăm: oare cum vom merge în faţa lui Dumnezeu? Plini de faptele dreptei credinţe sau pângăriţi şi schilodiţi de furtunile demonicelor ispitiri?

Un comentariu:

- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -