PREOTUL GHERONTIE SI RUGACIUNEA DIN VIS
"Într-o noapte, pe când dormeam", povesteşte părintele Gherontie, stareţul mânăstirii Caraiman – o mânăstire din Buşteni, judeţul Prahova, "m-am trezit cu un bileţel în mână. N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta: "Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei". AMIN! Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. Şi aşa s-a întâmplat! Aşa că de-atunci, am tras biletul cu rugăciunea asta, la xerox, şi l-am dat la toată lumea. Iar aceluia sau aceleia care are ceartă ori scandal în casă cu soţia sau cu soţul, le dau rugăciunea aşa: "Doamne, întoarce-o pe soţia mea (sau întoarce-l pe soţul meu) la bunătate şi la rugăciune, asupra mea". Şi care m-au ascultat şi s-au rugat, s-au împăcat şi au venit la mine zâmbind de la poartă, de mână. Au venit perechi de tineri şi mi-au spus că au făcut rugăciunea şi nu s-au mai certat... sursa:Cinstitul Parinte Gherontie Puiu,staretul Manastirii Caraiman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
- Deoarece avem nevoie zilnica de hrana spirituala, aici este locul unde vei gasi cate o . . . soapta a Duhului Sfant pentru a te ajuta sa intelegi voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta -